CARAREA DRAGOSTEI.

Ţi-am scris poeme, şi ţi le-am citit,
şi lângă tine-am fost o vreme,
a fost o zi în care ne-am iubit
şi-acum iubirea-n mine încă geme.

Şi n-am uitat nici când să-mi amintesc
că drumul meu la tine m-a adus,
şi am venit mereu să te iubesc
chiar dacă ploaia, a căzut de sus.

Te-am ameţit, când ţi-am turnat sărutul
şi diamantul meu în tine-a curs,
în dragoste a înflorit şi aşternutul,
când ne-au cântat şi stelele de sus.

Şi ţi-am compus un vis din univers
şi pe vioara nopţii eu l-am pus,
când ţi-am cântat poemul lui în vers,
ai înflorit în candela de sus.

Tu ai aprins în mine, lumânarea
şi-n focul ei cu tine m-am scăldat,
sărutul tău a îmbătat şi marea
când soarele în lacrimi l-ai lăsat.

O zi se naşte, din flori de peruzea,
şi chipul ei pe faţa ta se-arată,
şi tu răsari pe cerul ei o stea
când luminezi , cărarea ei curată.