O cărare duce-n taină,
printre zei, se urcă sus,
unde luna cu-a sa haină
printre zodii a apus.
Si din stele-ncet apare
un luceafăr de poveste,
lângă stele căzătoare
sus pe boltă se iveşte.
Şi încet, încet coboară,
la fântâna părăsită,
să învie noaptea iară
lângă luna adormită,
Se aude cum suspină,
printre codrul nopţii trece,
să îmbete cu lumină
luna, care zace rece.
E frumos, şi nu-ndraznesc
să îi sting a sa lumină,
fiindcă vreau să mă iubesc
sus în noaptea cea divină.
Şi-l privesc atât de blând
ca o lacrimă stropită,
cu sărutul meu din gând
sus pe bolta adormită.
Nu e noapte mai frumoasă,
decât cea ce îi vorbeşte,
şi îl cheamă iar acasă
să îi spună,că-l iubeşte.
Printre îngeri lin coboară
şi prin file de cuvinte,
să ajungă-n prag de seară
ca lumină în morminte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu