De ce nu vii ca o zeiţă
în faţa sfântului altar?
să-mi scrii apoi cu-a ta peniţă,
prin zodii, noaptea de cleştar.
Căci m-ai uitat, cum uită luna
să se întoarcă-n răsărit,
călcând pe stele cu lumina
ca un luceafăr părăsit.
În gândul meu eu te-am ascuns
când te-am lăsat să-mi fii izvor,
şi tu în toate m-ai pătruns
ca un luceafăr călător.
Eram pribeag când ne-am văzut
şi mă temeam să te ating,
dar tu în mine ai căzut
atunci, când stelele se sting.
Şi dacă n-ar fi fost iubirea,
aş fi şi-acuma călător,
m-aş fi culcat cu fericirea
pe ochii tăi şi al meu dor.
Şi-aş fi cuprins mereu de vise
chiar dacă-n taină te doresc,
şi-n toate nopţile promise
să vin, şi-apoi să te iubesc.
Sunt gânduri ce îmi dau năvală
şi-n cupa lor mă ameţesc,
mă scot din mintea mea afară
să fug nebun, să te găsesc.
Acum doar marea e stăpână
pe candela ce-o luminează,
şi valul ei plutind s-apună
pe tine-n zână te visează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu