Un fir subţire, s-a desprins din mine,
când zâmbetul pe buze s-a sfărmat
şi am simţit, că nu îmi este bine,
când dimineaţa cocosul a cântat.
De-atâtea ori eu mi-am adus aminte,
că te-aşteptam, sub floarea de cireş,
când luna arunca, săgeţi peste morminte
şi stelele-ţi cântau în univers.
Dar niciodată, nu am părăsit cireşul
sub care eu mereu te-am aşteptat,
şi când veneai, din flori îţi curgea versul
şi niciodată, de tine n-am uitat.
Te aşteptam şi întrebam doar timpul,
dacă prin drumul lui nu te-antalnit,
priveam în nopţi cum curge anotimpul
până veneai şi îţi eram iubit.
Şi dacă n-ar fi fost, cireşul să mă vadă
chiar de plecam, spuneai că n-am venit,
dar printre flori, doar luna mă privea în grabă
şi eu zăceam în gânduri priponit.
Doar tu îmi eşti în noaptea-l meu luceafăr,
pe care eu l-aştept, în fiecare seară,
să te privesc cum curgi în ea ca nufăr
şi iar cobori spre mine de pe scară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu