fiindcă la cer mă cheamă, destinul să-l iubesc
şi daca-r fi vreodată, să mă întorc n-apoi
mă voi intorce-n poartă, să vă privesc pe voi.
Şi nu-mi va părea rău de viaţa chinuită,
căci, mi-am pierdut în hău, fiinţa mea iubită,
nimic nu mă mai leagă, de viaţă, de pământ,
dar inima întreagă, mi-a fost un legământ.
E multă nedreptate,şi-n dânsa am trăit,
chiar daca-m fost aproape de sufletul iubit,
minciuna m-a furat, de-atâtea ori să-mi spună
că-n sufletul curat, mă cheamă o furtună.
Jura că nu mă minte şi adevărul spune,
fugea printre morminte şi mă striga pe nume
nu m-am temut de moarte, nici de durerea ei,
ştiam că nu se poate, să scapi atunci când vrei.
Mai bine să trăieşti ca îngerul în stele,
chiar dacă mai iubeşti, pământul printre ele
acolo nu-i minciună, căci poarta o opreşte,
chiar dacă vrea să-mi spună,că încă mă iubeşte.
Să nu mă judecăţi, că asta-mi e dorinţa,
iubire să îmi daţi, să-mi spele umilinţa
şi-o să aveţi iertare, la cer când va urcaţi,
şi-n marea îndurare, pe voi să vă iertaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu