căci noaptea şi furtuna îţi fură zilele,
să numeri câte-o stea în fiecare noapte
şi-atunci iubirea mea, îţi va cânta în şoapte.
Când priveşti cerul sus , să nu te pierzi în el,
căci nimeni nu ţi-a spus, că mâine e la fel,
să cauţi sus în furcă, unde noaptea îţi toarce
iubirea ce se urcă, şi-apoi în tine zace.
Când priveşti malul mării, să călci pe paşii mei,
că ei răspund chemării, în dragostea ce-o vrei
şi eu te-aştept pribeag, pe-o stâncă adormită,
cu un sărut în prag, să-mi fii atunci iubită.
Când priveşti sus pe cer, un soare rătăcit,
să cauţi prin eter, luceafărul iubit
să-ţi pui atunci dorinţa şi taina ce te doare,
şi-n tine biruinţa, va fi boboc de floare.
Când priveşti prin cuvinte, să nu adormi în ele,
căci inima nu minte, chiar dacă-i pui mărgele,
de vrei să o plăteşti, te-aruncă-n suferită
şi cum ai să iubeşti, iubirea cu credinţă.
Să ne privim în ochi şi să lăsăm destinul,
să fugă printre plopi, să ne aducă vinul,
să punem o iubire şi dragoste în el
să bem din fericire, ca îngerii în cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu