Când noaptea bate în fereastră
şi visele se torc în fuse,
tu vii pe marea cea albastră
cu mine prinsă în cătuşe.
Şi ochiul tău ce stă ascuns,
atunci l-apucă plânsul,
de lacrimi este iar pătruns
când eu, privesc spre dânsul.
De ce nu stai să te gândeşti,
că eşti doar trecătoare,
şi-acum, e clipa să iubeşti
câmpia de sub soare.
Nimic nu este-ntâmplator,
nimic nu te omoară,
ca un luceafăr zburător
tu te arăţi pe seară.
Şi mai mereu ţi-aduci aminte,
că eşti, doar tu cu mine,
când te ating, te simt ferbinte
în porţile divine.
Opreşte-te din pasul tău,
căci talpa-ţi plânge mersul,
să poţi primi din Dumnezeu
în dar tot universul.
E multă dragoste-ntre noi,
să nu-i dăm cu piciorul,
că ne omoară pe-amândoi
şi ne ucide dorul.
Şi daca-r fi să mai trăim
în dragostea nebună,
pe colţ de stele să murim
cu-arama de pe lună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu