O lume zbuciumată, mă calcă în picioare,
durerea nu mă iartă şi sufletul mă doare.
în mine curge chinul din cupa de pelin,
cum să mai beau eu vinul, în lacrimi şi în chin.
Când nafura e sfântă şi plânge pe păcate,
durerea-n mine cântă, şi-n inima îmi bate
degeaba fug de rău, căci nu vreau să m-ajungă,
dar cad mereu în hău şi ochii-ncep să plângă.
Şi nu sunt înţeles cu sufletul în jug,
şi-atunci eu am ales în lacrimi să tot fug
dar mai există-n mine, fiinţa mea iubită,
ce curge din destine cu inima rănită.
Încerc mereu s-adun, iubirea pentru ea,
şi-n suflet vreau să-i pun, de sus un colţ de stea
să nu se simtă-n lacrimi, uitată, rătăcită,
mă lupt s-o scot din patimi, căci e a mea iubită.
Genunchi-mi calcă-n rană ,prin sânge şi durere,
iubirea mea o cheamă, cu-atâta mângâiere
dar răul mă pândeşte, şi-n lanţuri mă omoară,
atunci când o găseşte, vrea să o scot afară.
Ce tainic şi ascuns, pândeşte ca o fiară,
şi-atunci când a pătruns, el mă ucide iară
şi îmi aruncă-n gură cuvinte cu venin,
ce mă îmbracă-n ură când vreau să mă abţin.
Dar nu mă las ucis de ura lui nebună,
şi mă strecor în vis cu luna pe-a sa strună
şi strâng la pieptul meu, fiinta mea iubită,
cea curs din Dumnezeu în inima rănită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu