Când te privesc, inebunesc,
că eşti aşa frumoasă,
aş vrea cu tine să iubesc
şi luna de matasă.
Nu pot să uit privirea ta
cu care mai privit,
erai în drumul meu o stea
atunci când te-am găsit.
Şi cu sărutul meu uşor
eu ţi-am atins tăcerea,
că îţi era atât de dor
să simţi iar mângâierea.
Hai vin-o-acum pe pieptul meu,
să simţi iubirea-n mine,
să-ţi spun că te iubesc mereu
în porţile divine.
Chiar dacă, cineva îmi spune,
că veşnic voi ţrăi,
să mă despart orcând te tine,
mai bine aş muri.
Tu eşti o inimă ce baţi
în trupul meu flămând,
şi în altarul meu străbaţi,
iubirea-n legământ.
Ce aş mai vrea acum din viaţă,
dacă te am pe tine?
tu-mi eşti lumina de pe faţă,
şi tu trăieşti în mine.
Eşti dragoste din foc divin,
eşti vis de mângâiere,
cum să te las, să nu mai vin
în clipa de tăcere.
Mă-nchin la suflet şi îl rog,
să nu te scoat-afară,
că eşti în mine ca un drog
şi tu vei plânge-n seară.
Şi dacă eu, o să te pierd,
vreau să păşim prin poartă
cu tine cerul să-l dezmierd
ca unică răsplată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu