SPOVEDANIA DESTINULUI.

Te rog opreste timpul Doamne,
sa pot sa vin sa mai iubesc,
un suflet care stiu ca doarme,
caci stelele nu-mi mai vorbesc.

Luna se-ascunde-acum de mine,
si raza ei nu o mai vad,
si-n toate noptile divine,
ma rog in vis s-o mai revad.

Mai lasa-ma doar o secunda,
din timpul care bate-n loc,
si inima mea sa mai prinda,
un pui de floare de boboc.

Mai lasa-ma un vis sa am ,
sa o acopar cu petale,
sa-i pun muscatele in geam,
si dragostea in a s-a cale.

Mai lasa-ma un rasarit,
sa ma mai plimb cu ea prin roua,
s-aduc iubirea ce-a murit,
in flori , fiindca afara ploua.

Caci o sa vin iar la altar,
cu lumanari si cu credinta,
si rugaciuni ti-aduc in dar,
sa-nlatur marea umilinta.

Caci vreau din nou sa privesc cerul,
si stelele sa imi vorbeasca,
si vreau sa zbor cu ea eterul,
si ingerii sa ne iubeasca.

Sa-i fac palat de trandafiri,
cu ea in el sa ma iubesc,
si cu parfumul din iubiri,
in visul meu sa o rapesc.