MINUMEA DIN STAUL.

 Se scutura copaci-n lacrimi,
Plangand prin ploaia de petale,
Cand frunzele le cad in patimi,
Si rodul lor le cad in cale.

Nu mai apuca sa priveasca,
Caci vine iarna peste ei,
Raceala ei sa viscoleasca,
Zapada-n turmele de miei.

Totul e vis si armonie,
Cand soarele se-arata-n zi,
Zapada sfanta din campie,
Curge frumos in poezii.

Cand luna plange-n cer cu stele,
Si vantul bate printre miei,
Ninsoarea curge printre stane,
Sub clinchetul de clopotei.

Se-aud colinde peste tot,
Si ceru sun-a sarbatoare,
La geam copiii inca pot,
S-aduca Domnului urare.

In staul s-a nascut ISUS,
Si steaua lui inca luceste,
De undeva din cer de sus,
Lumina ei iar straluceste.

Si harul sfant a coborat,
Din cer la el si s-a-nchinat,
Caci Domnul sfant a hotarat,
Sa aiba chipul luminat.

In miez de noapte s-a facut,
O liniste Dumnezeeasca,
In cerul noptii a tacut,
Colinda veche stramoseasca.

Si azi pe cer inca mai este,
O stea din cer ce ne vegheaza,
Ea ne anunta ca o veste,
Ca lumea noastra este treaza.

Din cerul sfant cel plin de stele,
Domnul ISUS ne urmareste,
Si candela ce arde-n ele,
Si-n visul nostru ne iubeste.