CANTECUL STRABUNILOR.

M-apuc sa-mi sap la radacini,
Sa-mi caut sufletul de mama,
Sa nu ma duc pe la vecini,
Cand bunii mei strabuni ma cheama.

Ma cheama-n lanul de pe glie,
Unde o paine au mancat,
Unde visul le-a fost solie.
Cand in tarana sau culcat.

Cand au baut apa din ploaie,
Cand au muncit si au cazut,
Cand ochii lor au plans siroaie,
Cand ei nimic n-au mai vazut.

Ma cheama ca sa imi vorbeasca,
De tot acei ce iau scuipat,
In glia noastra stramoseasca,
Cand painea-n lacrimi au udat.

Mai plang si astazi in pamant,
Din lacrimi nu sau mai oprit,
Dar a ramas al lor cuvant,
In carti ce sunt pentru citit.

Nu sau vandut pentru pamant,
Nici sufletul nu l-au pierdut,
Onoarea si al lor cuvant,
Inca si astazi s-a vazut.