să mă-ntelegi mereu aş vrea,
doresc pe faţă ta scăldată
să curgă toată dragostea.
Decâte ori te-aştept tăcut
privind adânc în depărtare,
eu mi-amintesc că te-am văzut
cum cade soarele în mare.
Şi mi-amintesc cum te-atingeam
când ochii tăi străpunşi în mine,
mă luminau ca luna-n geam
să mă iubesc adânc cu tine.
Mereu aştepţi să spun cuvântul
să fiu eu primul care-ţi spun,
să curgă-n tine cum e vântul
nebun în fuga lui pe drum.
Şi când auzi cuvântul magic
tu mă iubeşti încătuşat,
eu uit nebun ce a fast tragic
când toată viată mi te-a dat.
Tăcuţi noi stăm, privind ascunşi
cu zâmbetele-n colţ de gură,
de dragoste suntem atinşi
când nu mai este loc de ură.
Tu simţi cum setea ne doboară
şi mă cuprinzi să nu mă pierzi
atunci iubire-adânc coboară
ca un luceafăr prin livezi.
Nimic nu poate să destrame
iubirea care ne hrăneşte,
ea potoleşte-anoastră foame
cu flacăra ce ne-ncălzeşte.
Te ruşinezi ca o mireasă
lăsând iubirea să-ţi vorbească,
tu simţi cum încă se mai lasă
în suflete să ne unească.
Aceleaşi gânduri sunt în mine
ce nu mă lasă călător,
ele m-ascund să fiu în tine
doar un luceafăr visător.
Cum trece luna peste noapte
şi lumineaz-a ei comoară,
eu ştiu că încă se mai poate
să ne iubim şi-a două oară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu