MOARTEA UNUI INGER

Un înger plânge-naripat
deasupra unui cer senin,
prin zborul sau el s-a lăsat
peste cununa de măslin.

Din ochii lui încep să cadă
petale albe de ninsoare,
cum curge apa în cascadă
prin lacrimile iertătoare.

A fost şi el cândva fiinţă
ce a trăit ca să iubească,
dar a lovit-o suferinţa
din ura rea cea omenească.

Pădurea i-a cântat durerea
şi toţi copacia-u plâns tăcut,
când si-a pierdut şi mângâierea
prin frunze trupul a zăcut.

Acum mireasă-i îmbrăcată
sub chip de înger îngeresc,
şi-a fost fiint-adevărată
şi toţi din ceruri o iubesc.

Cortina a căzut în noapte
şi toţi pe rând au amuţit
se mai aud a sale şoapte
ce curg izvoare din zenit.