joi, 23 ianuarie 2014

LACRIMILE PAMANTULUI

Pământul care plânge după stele
acoperit de umbre trecătoare,
călcat de paşi ce lasă urme grele
peste cascade ce curg nemuritoare.

Coroana lui din ramuri vestejită
îşi plânge floarea ce-a strălucit odată,
când soarele curgea pe ea vrăjită
era mireasă de nuntă aranjată.

Şi ploaia s-a oprit pentru o clipă
când vântul bate în deşert flămând,
el îi uicide şi singura aripă
care zbura peste izvoare-n crâng.

O noapte fuge cu stele să se culce
când soarele-şi arată începutul,
el se trezeşte din somnul cel mai dulce
când îi inundă iarăşi răsăritul.

A fost odată şi înc-o să mai fie
acest pământ cuprins în sărbătoare,
când va renaşte din foc a sa câmpie
şi când rubine vor răsări din soare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu