acoperit de umbre trecătoare,
călcat de paşi ce lasă urme grele
peste cascade ce curg nemuritoare.
Coroana lui din ramuri vestejită
îşi plânge floarea ce-a strălucit odată,
când soarele curgea pe ea vrăjită
era mireasă de nuntă aranjată.
Şi ploaia s-a oprit pentru o clipă
când vântul bate în deşert flămând,
el îi uicide şi singura aripă
care zbura peste izvoare-n crâng.
O noapte fuge cu stele să se culce
când soarele-şi arată începutul,
el se trezeşte din somnul cel mai dulce
când îi inundă iarăşi răsăritul.
A fost odată şi înc-o să mai fie
acest pământ cuprins în sărbătoare,
când va renaşte din foc a sa câmpie
şi când rubine vor răsări din soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu