blândă-n liniştea rămasă, luna către ea te cheamă
codrul plânge şi suspină cu pădurea de aramă.
când luceferi de lumină îţi arată chipu-n taină.
Murmurând pe la izvoare luna curge trecătoare,
printre stele sclipitoare curge-n răsărit de soare
şi atunci, mă-ntind spre tine ca un fulg căzut în somn
pe o lacrimă ce vine din icoanele, din dom.
Se acoperă pământul de tăcerea ce se lasă
şi-mi trezeşte mie gândul de iubirea ce m-apasă
şi-atunci visele suspină printre lacăte deschise,
când luceferi de lumină curg în suflete aprinse.
Noapte blândă să nu pleci, să rămâi cu codru-n taină,
către vise să te-apleci, să le ţii în a ta haină
luna trece şi te ninge, peste tine iar îşi lasă
o cascadă care-ţi plânge toţi luceferii din plasă.
Într-o viaţă poţi iubi doar un suflet ce-ţi vorbeşte,
niciodată nu ştirbi dragostea ce ne uneşte
doar o inima mai ştie ce înseamnă să iubeşti,
când îţi scrie pe hârtie sufletul ce îl doreşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu