BUNA DIMINEATA, IUBITO

Bună dimineaţa! ochii tăi au plâns?
visul nu mai este, de ce a murit?
te-am văzut în lacrimi care au atins
inima din mine când te-a cucerit.

Bună dimineaţa! azi e primăvară,
te-ai trezit frumoasă ca un fulg de nea,
ai clipit din gene şi m-ai privit iară
când te-am mângâiat ca o catifea.

Bună dimineaţa! zâmbet fermecat
astăzi m-ai privit mult mai fericită,
ne-am iubit azi noapte fiindcă n-am uitat
să te fac în stele iar a mea iubită.

Bună dimineaţa! îţi mărturisesc
ai venit din somn ca un răsărit,
vorbele din mine încă îţi vorbesc
că pe colţ de stele iarăşi ne-am iubit.

Dar, iar a trecut, înc-o zi sub soare
şi am fost cu tine, duşi prin paradis,
te-am simţit în braţe ca un fulg în soare
luminând iubirea care nu s-a scris.

Bună seara! iubito, îngere ceresc
ai venit la mine coborât din stele,
dar acum pe tine vreau să te răpesc
să te duc luceafăr noaptea printre ele.

NEBUNUL STRAZII

Un nebun cu mintea-ngustă
se uită râzând la soare,
c-a văzut ceva sub fustă
de râdea atât de tare.

Ca să vezi ce e prostia
când nebunul nu gândeşte,
îl apucă nebunia
când pe babe le pândeşte.

El le strigă-n gura mare
apucându-le de mână,
că sunt zane trecătoare
cum sunt oile la stână.

Babele îl scuipă-n faţă
şi îi spun că e nebun,
când se duc grăbite-n piaţă
leganandu-se pe drum.

CUNUNA SUFLETELOR

De pe cer încet se lasă noaptea cu a sa coroană,
blândă-n liniştea rămasă, luna către ea te cheamă
codrul plânge şi suspină cu pădurea de aramă.
când luceferi de lumină îţi arată chipu-n taină.

Murmurând pe la izvoare luna curge trecătoare,
printre stele sclipitoare curge-n răsărit de soare
şi atunci, mă-ntind spre tine ca un fulg căzut în somn
pe o lacrimă ce vine din icoanele, din dom.

Se acoperă pământul de tăcerea ce se lasă
şi-mi trezeşte mie gândul de iubirea ce m-apasă
şi-atunci visele suspină printre lacăte deschise,
când luceferi de lumină curg în suflete aprinse.

Noapte blândă să nu pleci, să rămâi cu codru-n taină,
către vise să te-apleci, să le ţii în a ta haină
luna trece şi te ninge, peste tine iar îşi lasă
o cascadă care-ţi plânge toţi luceferii din plasă.

Într-o viaţă poţi iubi doar un suflet ce-ţi vorbeşte,
niciodată nu ştirbi dragostea ce ne uneşte
doar o inima mai ştie ce înseamnă să iubeşti,
când îţi scrie pe hârtie sufletul ce îl doreşti.

DE-AR FI SA TRECI

Şi de ar fi să treci vreodată
pe lângă mine călător,
priveşte-mi ochii înc-odată
chiar dac-ar fi atunci să mor.

Să nu mă laşi să-n dur iubirea
fără să ştiu că m-ai văzut,
să mă săruţi cu fericirea
chiar dacă-n lacrimi am crezut.

Mereu ştiam că vii la mine
şi aşteptam să mă atingi,
căzută-n porţile divine
cu-al tău sărut tu să mă ningi.

Tu-mi eşti iubirea şi amorul
ce nu mă laşi nicicând să dorm,
tu mi-ai aprins în mine dorul
şi visele ce curg în somn.

Te-aştept să vii să mă priveşti
chiar de ar fi să urc spre cer,
măcar să-mi spui că mă iubeşti
şi-apoi mă duc spre-al meu eter.

Şi-acolo eu am să te-aştept
cu inima din mine-aprinsă,
ce bate pentru tine-n piept
când noaptea-n vise este stinsă.

LACRIMILE PAMANTULUI

Pământul care plânge după stele
acoperit de umbre trecătoare,
călcat de paşi ce lasă urme grele
peste cascade ce curg nemuritoare.

Coroana lui din ramuri vestejită
îşi plânge floarea ce-a strălucit odată,
când soarele curgea pe ea vrăjită
era mireasă de nuntă aranjată.

Şi ploaia s-a oprit pentru o clipă
când vântul bate în deşert flămând,
el îi uicide şi singura aripă
care zbura peste izvoare-n crâng.

O noapte fuge cu stele să se culce
când soarele-şi arată începutul,
el se trezeşte din somnul cel mai dulce
când îi inundă iarăşi răsăritul.

A fost odată şi înc-o să mai fie
acest pământ cuprins în sărbătoare,
când va renaşte din foc a sa câmpie
şi când rubine vor răsări din soare.

RUGACIUNEA SCHIMBA LUCRURILE

Când hoţi-ţi fură libertatea
şi când tu eşti un om cinstit,
din cer se-arată iar cetatea
cu Fiul Domnului iubit.

El către tine-ncet coboară
cu-a Lui iubire creştinească,
să te aline-n prag de seară
cu sărutarea îngerească.

Doar El cunoaşte adevărul
pe care Iuda la ascuns,
când din porunca Lui misterul
în focul iadului s-a dus.

Şi-acum tu zaci închis de lume
fiindcă în suflet eşti curat,
când doar Isus şi al tău nume
pe cerul sfânt s-a arătat.

Dar va veni curând o clipă,
când Domnul sfânt a însemnat-o
şi îţi va da a Lui aripa
pe care tu ai tot visat-o.

Şi vei zbura spre libertate
când vocea s-a îţi va vorbi,
şi vei urca iar în cetate
când îngerii te vor iubi.

Şi-atunci săgeata crunt loveşte
şi Iuda va cădea lovit,
când Domnu-ţi spune că iubeşte
sufletul tău ce l-a iubit.

Să nu te-opreşti din rugăciune
să-i spui din lacrimi ce te doare,
căci doar Isus cu al sau nume
îţi va zâmbi de sus în soare.

IMBRATISAREA DRAGOSTEI

Eu doar o clipă te-am iubit
şi visul ţi-a dus dorul,
pentru că-n tine am găsit
iubirea şi amorul.

E prea târziu să te mai las
să pleci de lângă mine,
când toate clipele din ceas
bat astăzi pentru tine.

Şi dacă totuşi ne-am iubit
lăsând dorul să treacă,
cătând în tine am găsit
iubirea să îmi placă.

Eu, niciodată n-am putut
nebun să fiu în toate,
fiindcă în suflet m-a durut
păcatele de moarte.

Şi prea târziu am înţeles
cei dragostea nebună,
cu tine-n noapte am cules
doar visul de pe strună.

Îmi este dor, şi-aş vrea să ştiu
ce patimă ne-ajunge,
să-ţi pun iubirea în pustiu
când sufletul îţi plânge.

Nu pot să stau nepăsător
ascuns, tăcut în mine,
când sufletul îmi este gol
el fuge după tine.

Sunt mii şi mii de stele-n cer
şi toate luminează,
când munţii fug pe-al lor eter
pe tine te visează.

Aşa e scris pe-al meu destin,
pe steaua mea divină,
să fii a mea atunci când vin
frumoasă şi senină.

Şi-ngenunchez în faţa ta
ţinându-te de mâna,
să-ţi dau în dar iubirea mea
în foamea ta nebună.

IUBIREA UNUI LUCEAFAR

Ascultă lacul care nu mai doarme
şi trestia din somn ce s-a trezit,
luceafărul pluteşte printre rame
şi barca lin se duce spre zenit.

Călin iubeşte-n file de poveste
când tu visezi în somnul liniştit,
şi luna sus în stele te vesteşte
că tu îi eşti luceafărul iubit.

Te plânge codrul cu apele-n izvoare
şi plopii s-au trezit din somnul lor.
iubirea lăcrimează ca o floare
când tu te plimbi în calea stelelor.

Şi fata plânge-n faţă la icoane
când tu te-ai dus spre stele adormit
cu Veronica care somnu-şi doarme
doar lângă tine, luceafăr fericit.

Doar scar-aşteaptă, astăzi s-o atingi
şi să cobori in fiecare noapte,
să luminezi poemele când plângi
şi să ne cânţi iubirile în şoapte.

E ziua ta când noaptea ţi se-nchină
şi cerul plin de stele s-a aprins,
tu îţi aştepţi mireasa pe lumină
când luna cu arama te-a cuprins.

MOARTEA UNUI INGER

Un înger plânge-naripat
deasupra unui cer senin,
prin zborul sau el s-a lăsat
peste cununa de măslin.

Din ochii lui încep să cadă
petale albe de ninsoare,
cum curge apa în cascadă
prin lacrimile iertătoare.

A fost şi el cândva fiinţă
ce a trăit ca să iubească,
dar a lovit-o suferinţa
din ura rea cea omenească.

Pădurea i-a cântat durerea
şi toţi copacia-u plâns tăcut,
când si-a pierdut şi mângâierea
prin frunze trupul a zăcut.

Acum mireasă-i îmbrăcată
sub chip de înger îngeresc,
şi-a fost fiint-adevărată
şi toţi din ceruri o iubesc.

Cortina a căzut în noapte
şi toţi pe rând au amuţit
se mai aud a sale şoapte
ce curg izvoare din zenit.

BETIVUL SATULUI

Sa-ntalnit baba cu moşul
pe o uliţă în sat,
când cânta încă cocoşul
moşul era mort de beat.

Şi la luat baba la sfadă
de s-a adunat tot satul,
era lumea toată-n stradă
de nu se vedea asfaltul.

  Unde umbli beţivane?
vaca-n grajdi este nemulsă,
oile zbiară de foame
şi de vaca-m fost împunsă.

La scuipat baba odată
ca-nceput să radă lumea,
era foarte supărată
şi beţiv tot îl numea.

Moşu-aluat baba de mână
şi-a ţipat în gura mare,
a-nceput apoi să-i spună
să îl ducă în spinare.

  Nu mai pot, ascultă babă:
eu sunt beat şi ameţit
dum-acas-acum degrabă,
toată viaţa te-am iubit.

  Tu nu vezi, se uită satul,
ca la circ s-a adunat,
ştii că eu îţi sunt bărbatul,
poate-acum te-am supărat.

  Taci din gură beţivane
că m-am săturat de tine,
poţi să mori acum de foame,

nu mai dormi in pat cu mine.

Şi s-a dus n-apoi spre casă
drăcuind moşul într-una,
când in sat seara se lasă
a-nceput pe cer furtuna.

IUBIREA CARE NU SE UITA

Să nu rămânem trişti vreodată
să mă-ntelegi mereu aş vrea,
doresc pe faţă ta scăldată
să curgă toată dragostea.

Decâte ori te-aştept tăcut
privind adânc în depărtare,
eu mi-amintesc că te-am văzut
cum cade soarele în mare.

Şi mi-amintesc cum te-atingeam
când ochii tăi străpunşi în mine,
mă luminau ca luna-n geam
să mă iubesc adânc cu tine.

Mereu aştepţi să spun cuvântul
să fiu eu primul care-ţi spun,
să curgă-n tine cum e vântul
nebun în fuga lui pe drum.

Şi când auzi cuvântul magic
tu mă iubeşti încătuşat,
eu uit nebun ce a fast tragic
când toată viată mi te-a dat.

Tăcuţi noi stăm, privind ascunşi
cu zâmbetele-n colţ de gură,
de dragoste suntem atinşi
când nu mai este loc de ură.

Tu simţi cum setea ne doboară
şi mă cuprinzi să nu mă pierzi
atunci iubire-adânc coboară
ca un luceafăr prin livezi.

Nimic nu poate să destrame
iubirea care ne hrăneşte,
ea potoleşte-anoastră foame
cu flacăra ce ne-ncălzeşte.

Te ruşinezi ca o mireasă
lăsând iubirea să-ţi vorbească,
tu simţi cum încă se mai lasă
în suflete să ne unească.

Aceleaşi gânduri sunt în mine
ce nu mă lasă călător,
ele m-ascund să fiu în tine
doar un luceafăr visător.

Cum trece luna peste noapte
şi lumineaz-a ei comoară,
eu ştiu că încă se mai poate
să ne iubim şi-a două oară.

DA-NE DOAMNE

Dă-ne Doamne libertate
că suntem săraci şi goi,
n-avem bani, n-avem palate
dar avem credintă-n noi.

Dă-ne glia strămoşească
cu ţărână roditoare,
dă-ne ploaie să rodească
câmpurile ca o floare.

Dă-ne Doamne mirul sfânt
să ne ungem cu credinţă,
dă-ne şi al tău cuvânt
să ne-ajute-n biruinţă.

Dă-ne Doamne sănătate
casa plină de copii,
şi ne iartă de păcate
când ne duci în veşnicii.

Iartă-ne la judecată
când la tine vom ajunge
unde şi Isus ne-aşteaptă
printre lacrimi a ne unge.

TAINA SUFLETELOR

În taina sufletelor noastre
eu îţi vorbesc s-auzi ascuns,
şi-n clipele ce sunt sihastre
cu dragostea eu te-am pătruns.

Sunt şoapte care dau năvală
şi bat mereu să te atingă,
să îţi vorbească fără fală
şi-apoi în vis să te cuprindă.

Tăcută eşti când mă asculţi
cu ochii tăi ce mă privesc,
ca soarele ascuns în munţi
pe colţ de stele îţi vorbesc.

Îţi mângâi  buzele tăcut
când gândul meu îţi tot vorbeşte,
şi-atunci eu ştiu că s-a născut
iubirea mea ce te iubeşte.

Nu pot să stau nepăsător
când chipul tău mă înconjoară,
mai mult de tine-mi este dor
când lacrimile mă omoară.

Eşti vis, nălucă, sau iubire?
sau poate eşti din univers?
sau poate vii din fericire
ce mi-ai cântat mereu în vers?.

MANDRIA MINCIUNII

Ascultă-mă şi ţine minte,
minciuna merge înainte
şi foamea vine după ea,
chiar dacă-ţi cântă dragostea.

Tu nu uita pe unde treci
când fugi adesea pe poteci,
sunt ochii celui ce e sfânt
chiar sus în cer şi pe pământ.

Să te opreşti şi să priveşti
chiar dacă vrei să mai iubeşti,
în urma ta ce ai lăsat
fiindcă pin lacrimi m-ai vărsat.

Dar timpul se va răzbuna
când îţi va bate-n uşa ta,
şi-atunci pedeapsa te aşteaptă
la judecata ce e dreaptă.

Nimeni nu scapă de păcat
chiar dacă-n suflet a intrat,
căci crucea-ţi plânge pe destin
cu-amare lacrimi de pelin.

Şi când mândria te-a ucis
tu te-ai ascuns în al meu vis,
şi mai minţit cu gura ta
când noaptea a murit şi ea.

COMOARA UNEI IUBIRI

În suflet eu am adunat
din fiecare noapte-aprinsă,
luceferii ce ţi-au cântat
iubirea mea pe zâmbet prinsă.

Şi-am adunat încă o stea
de vise-n noapte purtătoare,
şi mai avea dragostea mea
prin ochii tăi strălucitoare.

Am mângâiat cu tine cerul
când toate stelele-au căzut,
şi am fugit să prind eterul
când noapte-an soare ne-a văzut.

Erai frumoasă cum e luna
ascunsă-n aur învelită,
ce-ţi lumina în par cununa
pe-al meu luceafăr, fericită.

Inima mea îţi poate spune
ce mult iubesc fiinţa ta,
o strig în vis pe al tău nume
cu sufletul şi dragostea.

Doar tu exişti pe astă lume
şi doar pe tine te iubesc,
eu vin mereu pe-atale urme
cu sufletul să îţi vorbesc.