Suflet in lacrimi.

Este sufletul din care fac parte, si nu imi poate vorbi, il rog sa imi spuna, cum este in lumea in care se afla acum, incerc sa vorbesc cu el, dar nu imi spune nimic, doar atat, ii curg lacrimile, sunt oare un semn la intrebarile mele? este un suflet ce nu poate vorbi, fiindca nu este in aceasta lume, aude ce se vorbeste in aceasta lume, dar din lumea de dincolo nu pot patrunde vorbele lui spuse in gand, as da orice sa ii pot patrunde in gand, as da o parte din mine, sa pot comunica cu el, dar imi las lacrimile sa curga pe chipul sau tacut si limpede ca o raza divina de soare. Ma gandesc ca daca imi unesc lacrimile mele cu ale lui, pot patrunde in lumea lui sa pot vorbi cu el, il intreb daca simte lacrimile mele cum se imbina cu ale sale, dar constat cu stupoare, ca se amesteca cu ale mele, si formeaza o singura lacrima, care nu imi poate vorbi, dar imi arata un suflet intr-o lume pe care eu nu o cunosc, este o lume ce il chinuie si il tine prizonier pentru a plange si as varsa pana si ultimile lacrimi pe care le mai poate varsa. II spotesc ca il iubesc, ii spun ca imi este dor de el si de vorbele lui parfumate cu smirna si busuiocul sfantului altar, dar simt ca lipseste lumanartea, o lumanare ce anunta credinta candelei din el, imi deschid sufletul si il rog sa imi dea singura lumanare ce o detine, el imi sopteste, ca singura lumanare pe care o detine, este mirul sfant a sufletului ce este prizonier in lumea din care nu o poate parasi, si imi sopteste, ca este tinut acolo datorita altui suflet, pe care la iubit, si acel suflet ca sa nu mai poata fi iubit de alt suflet, la inchis in lumea tacerii si a lacrimilor de inger.
M-as duce la acel suflet, si l-as intreba: de ce nu lasa candela din el aprinsa cu mirul sufletului sau arzind, ca sa poata sa il scoata pe cel ce il iubeste din prapastia tacerii?
Cunosc acel suflet, am fost aproape de el, stiu ca plange mult, dar el nu stie ca a incatusat un suflet ce l-a iubit, si inca il iubeste, el nu stie ca acel suflet ce sa vandut pentru el, acum este in alta lume, traieste inert si tacut, in lumea in care la inchis.
Sunt multe suflete ce incearca sa il scoata din acea lume, sunt suflete ce lupta cu lacrimile lui, sa afle de ce nu vrea sa se intoarca inapoi langa cei ce il iubesc, sa lasat noapte peste chipul sufletului indoliat, se lasa tacerea noptii, si unde stelele nu mai pot patrunde, stiu sigur ca doar o lume a viselor tacute ii trece prin fata ochilor inimii sale.
Offf. zi de zi, ceas de ceas, secunda de secunda, ma inchin lui Dumnezeu, si il rog sa dea drumul sufletului ce imi este aproape, stiu ca undeva sa gresit, stiu ca undeva ploaia iubirii nu mai este cum era odata, dar mai stiu, ca iubirea poate lega, si intarii legatura divina dintre sufletele indoliate, stiu ca doliu acestor doua suflete, poate fi inlaturat, daca se deschide usile acelor suflete.
Se aude un planset lin, se aude cum lumina incearca sa isi faca loc din el, ma aplec spre chipul bland si tacut, si ii repet intr-una, ca il iubesc, dar poate ca trebuie sa ii spuna altcineva aceste cuvinte, eu astept cuminte ca un suflet de copil ce sunt, ca sufletul ce il iubesc, sa nu mai planga, astept in intuneric ca el sa vina si sa faca lumina in calea mea, si a celor ce il doresc la lumina. Stiu ca exista un suflet ce il poate ajuta sa iasa din lumea in care este, si acum astept leacul iesirii lui, sunt un suflet inlacrimat ce se lupta cu o furtuna, dar simt ca se apropie un uragan, si simt ca il pierd pe sufletul iubit, ma aplec la gura lui il sarut si ii soptesc: asculta suflete inlacrimat, nu se termina lumea, pana ce tu nu o sa vezi inapoi aceasta lume pe care acum ai parasit-o, pentru o lume tacuta si inlacrimata, o sa-ti soptesc in fiecare zi ,, te iubesc,, pana ce te vei opri din lacrimi, si vei deschide ochii spunand: ,, m-am intors pentru cei ce au plans langa mine,, si acum va iubesc eu pe voi suflete iubite.