Pasaj din fila cartii ce urmeaza sa iasa la lumina.

Intreb uneori lacrimile, de ce curg din chipul celui ce doarme in alta lume, de ce mai exista lacrimi atunci, de ce in somn , lacrimile nu se opresc, unde se ascund atat de bine, fiindca atunci cand le cauti nu le gasesti. Ma intreb in sufletul meu, si sufletul nu imi da raspunsul, imi lasa usa lui deschisa, sa gasesc ceea ce caut singur. Simt c

a curge ceva in mine, incerc sa ascult linul acelui izvor dar simt ca undeva cineva pluteste pe el, nu spune nimic sta linistit si se hraneste din bunatatea sufletului meu, este si el totusi un suflet, dar oare nu este ca al meu? il las linistit , simt ca undeva cineva din el, are nevoie de o picatura de viata , o picatura ce il poate face sa gaseasca lumina ce il aduce la suprafata adevarului, acel adevar , il poate invata din nou ce este iubirea, iubirea, il poate invata, ce este dragostea, si dragostea, il poate invata, cine este fiinta , care cu adevarat merita iubita si respectata.
As pune un punct, dar stiu ca as rani pe cineva, dar mai bine ii arat, cum poate iubi cu adevarat, cum poate spune cuiva sincer, te iubesc, Si il mai pot invata, ca dupa Dumnezeu, dragostea si iubirea, sunt pe primul loc in sufletul si inima lui.
Cineva spune: ,, sunt liber, si fac ce doresc eu,, dar acel cineva, nu se gandeste, ca poate ajunge intr-o lume de unde nu o sa poata iesi, decat, daca Dumnezeu te ajuta, acea lume, este a omului , a fiintei umane ce din anumite motive, dumnezeu il cheama sa ii ceara socoata, acea lume se cheama: ,, lumea de nicaieri, si totusi de undeva,,.
Imi doresc cateodata sa scriu cu penita sufletului, dar sufletul nu ma lasa, imi zice sa scriu cu mana mea, si ceea ce scriu , candva, va trebui sa dau socoata, si eu trebuie sa dau socoata, chiar daca uneori imi dicteaza ce sa scriu, fiindca , doar eu trebuie sa fac diferenta.
Ce noapte intunecata, este un intuneric, si in el trebuie sa gasesc calea adevarului din mine, o cale ce duce la usa iubirii, si tot acea cale, duce in poarta sufletului chipului adevarului.
Ca prin vis simt o naluca, care ma inconjoara, adiindu-mi un miros cunoscut, este acel miros ce odata il iubeam, ma culcam cu el pe perna, si ma trezea la rasaritul unui nou soare, incepea sa imi cante iubirea ce ma facea fericit.
Undeva se arata un rasarit de soare, el este pentru toate sufletele, si pentru noi fiintele, dar vom vedea lumina lui, doar cei ce stiu sa priveasca cu adevarat spre el, si eu vreau sa il privesc cu credinta sa imi gasesc chipul iubit ce a ramas ca o umbra in sufletul meu,
se asterne o ninsoare ce vine sa ninga sufletul si inima mea, nu stiu cum sa o opresc, dar stiu un lucru, imi vreau iubirea adevarata inapoi, poate asa voi reusi sa opresc ninsoare, alungand totul din mine.
Ma opresc si eu , si imi caut amintirile, nu dau la o parte niciuna, iau totul asa cum este, trebuie sa invat din trecut, si acel trecut ma invata adevarul, dar eu nu l-am vazut asa cum trebuie, am trait in intunericul sufletului fals pe care l-am crezut soarele si lumina mea, dar acum trebuie sa vad adevarul din soarele sufletului meu adevarat, si acela se cheama, iubirea mea adevarata, pe ea trebuie sa o gasesc in intunericul in care ma gasesc.