Un dar avem, si el se cheama viata, din chipul icoanei de pe cer, ne curge mirul iertarii, un mir sfant ce ne unge sufletele si ne sfinteste, inima ce ne aduce iubirea iertatoare. Azi un suflet, sta sa se stinga, traieste intre doua lumi, o lume ce il doreste , bun si iubitor, si o lume, ce il vrea, doar pentru ai lua acel suflet ce ii apartine doar lui dumnezeu. Am vazut acel chip cu lacrimi, sunt lacrimi ce par sa vina si sa curga din alta lume, este o lume necunoscuta noua, dar noi am auzit de ea, incerc sa scot acel suflet din acea lume, dar nu imi este permis, refuza sa il lase sa plece, cu toate ca este asteptat si dorit in alte suflete ce il iubesc, ma aplec, si ii soptesc ca il iubesc ,si ca am nevoie de el langa mine, ii curg lacrimile intr-una, dar gura lui sau ochii nu murmura nimic, atunci am decis sa pun cate o floare in fiecare zi la capul lui, sa ii vorbeasca si sa ii aduca aminte, ca iubirea mea il asteapta , la poarta sufletului sau, si il va iubi cum nu a fost iubit nicodata.
Cu cine sa ma lupt, si cine va va ajuta, sa il trag afara din lumea pe care o consider ca il vrea prea degraba, ma intorc catre iubirea din mine, si o rog sa il aduca ea, fiindca si ea il doreste, fiindca face parte din mine, si ce face parte din mine, face parte si din el, si din chipul adevarului din sufletul sau.
Stiu, ca rugaciunea, este pentru sufletele care plang, si clopotul rugaciunii, bate doar cand un suflet daruieste dragostea lui, sufletului sau pereche, sau fiintei ce il simte aproape.
Caut icoana sufletului meu, si incep sa ma rog la ea, stiu ca in ea se afla chipul celui sfant, care ne miruieste cu cuvantul sfant a lui Dumnezeu, simt ca un chip al icoanei incepe sa imi vorbeasca, si imi spune ca: ,,destinul nu poate fi schimbat ,decat de Dumnezeu, si de cel ce doreste sa-si schimbe destinul,,.
Nu stiu cum as putea sa il intreb, daca vrea sa-si schimbe destinul, ca sa poata scapa din lumea in care se afla, nu stiu cum sa vorbesc cu el , si sa il fac sa raspunda la intrebarile mele, este o liniste de mormant, nu se mai simte nimic, si nu se mai aude nici o lacrima curgand din ochii lui, si nu se mai prelinge curgand pe fata de perna alba ca neaua.
Raman mut si nu imi mai gasesc cuvintele in sufletul meu, raman cu gandul la chipul din icoana, si imi dau seama, ca nu am dreptul sa aflu, ce este in lumea de dincolo,
dar totusi stiu un lucru, iubesc acel suflet, si nu vreau sa ma despart de el, sufletul meu face parte din el, si cand el lacrimeaza lacrimez si eu, si ma intreb de ce lacrimeaza si el odata cu mine, fiindca doar eu plang si el nu ma vede, dar imi dau seama, ca el ma simte fiindca suntem suflet din suflet, si ce este suflet din suflet, este o singura lacrima pe chipul sufletelor noastre.
Azi, sunt departe de el, si totusi aproape, ne desparte eterul din jurul nostru, si nu pot sa spun decat, ca in eterul acesta, incapem toate sufletele ce dumnezeu le-a dat, si mai scriu cu penita sufletului meu, ca iubirea, ne apropie, si tot ea ne desparte, oare de ce? Ma intorc la chipul din oglinda sufletului meu, si ma rog ca clopotul credintei, sa sune in noi sufletele ratacite, ca numai asa, dragostea si iubirea , nu va muri in noi niciodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu