Anotimpul Marii.

Mi-am pierdut o parte a sufletului, am pierdut acea lacrima ce o tineam ca o comoara de pret, si pe care nu vroiam sa o pierd niciodata. 
Am fost furat de neprevazut, si hotul din el mi-a furat-o, acum incerc sa privesc spre o destinatie, si sa-mi gasesc lacrima iubita. Nu stiu unde sa apuc, stiu doar ca noaptea tacerii s-a asezat peste ochii mei, as vrea sa scap de ea, as vrea sa o vad stralucind undeva in intunericul noptii, lacrima, si chipul frumos de pe ochii caruia a cazut, stiu ca in fata mea el exista, ma priveste, dar eu nu pot sa ajung cu privirea la el, simt ca locul unde ma aflu, este rece si gol, simt ca traiesc intr-un vid inchis de unde nu mai pot sa ies, si mai simt ca ochii chipului iubit, ma priveste, atunci gandesc ca locul gol si rece in care ma aflu din noapte tacerii, trebuie sa fie umplut cu un anotimp, dar stiu ca sunt deja 4 anotimpuri si nu mai este loc inca de unul, stiu ca marea , este locul unde as putea sa fac din lacrimile sufletului meu un anotim pentru iubirea mea, incet, incet, imi deschid larg usa sufletului meu si incerc sa fac lumina sa vad cum ornez anotimpul, dar mai intai trebuie sa ii dau un nume, imi intreb inima daca poate sa imi dea ea un nume, si nu primesc nici un raspuns, dar, aud vuietul lin al valurilor, si atunci vad un nume scris,, ANOTIMPUL MARII,, si incerc sa il construiesc, asez florile ce sufletul mi-le ofera pe lastarii ce plutesc deasupra marii, astern copacii infloriti, pe valurile marii, aduc briza zarii, si o astern peste chipul frumos al marii, dar simt ca ceva lipseste, lipseste chipul iubit, un anotimp trebuie sa reprezinte ceva, si acel ceva, este ceea ce iubesc eu mai mult,,CHIPUL SUFLETULUI, DIN ZAREA RASARITULUI,, incerc sa il vad, incerc sa il asez in locul cel mai frumos din anotimp, si strig marii, sa-mi arate cel mai sfant loc din ea, deodata marea se deschide, si din ea se arata o scoica mare de smarald si in interiorul ei, se vede locul sfant al iubirii mele, un loc frumos , impodobit cu cu covoare de matase, si pavat cu flori ce se asterne din anotimpul ce am inceput sa il creez. 
Simt ca locul iubirii, este gol, si atunci ma scufund in mare, si culeg toate perlele cristaline pe care sa i-le asez iubirii mele, vreau sa fie locul cel mai frumos si sfant, din anotimpul marii.
Asez perlele in valuri de culori incat sa poata lumina chipul frumos in curcubeul florilor, asa incat ochii iubirii sa joace de fericire in casa ei fermecata, va fi locul de unde ea nu va mai vrea sa fuga vreodata.
Incep sa asez aleile printre copacii imfloriti ai marii, si le marginesc cu flori de diamante, ca sa lumineze tot anotimpul ce l-am construit in cinstea iubirii mele.
Se aude un cor de ingeri, el vine, si canta atat de frumos, incat tot anotimpul, capata cea mai frumoasa infatisare, incepe sa curga cu petale peste tot luciul apei, atunci incep sa cat , singurul cantec ce ii place iubirii, incep sa o chem cantand-ui iubirea asa cum numai ea isi doreste, o vad cum se apropie, luntrea in care pluteste, este insotita de lebede albe, ce o trag cu firele de matase, pe ele se vad impletite florile albe, din care curge picaturi de parfum ce sfinteste locul pe unde ea trece, lunecand spre casa ei fermecata.
O intampin si ii spun,, ACESTA ESTE ANOTIMPUL TAU, ANOTIMPUL IN CARE VREAU SA NE TRAIM IUBIRE, SI ACESTA ESTE CASUTA TA FERMECATA DIN SCOICA FERMECATA A MARII,,. In cantecul de ingeri, incepe sa planga de fericire, incat lacrimile cand ating apa, se transforma in cristale pure si sclipitoare, inundand mare cu un covor cristalin, marea capatand culori viu colorate, si sclipitoare in lumina frumoasa a soarelui anotimpului marii.
Ramane un singur lucru de facut, iubirea sa imfloreasca in inima si sufletul nostru, ca iubirea adevarata , sa imfloreasca in noul anotimp, ca sa vina sarutul marii peste noi.