DACA IUBIRE NU E, NIMIC NU E

Tot ce a plămădit destinul
din carnea trupului să-ţi gust
s-ating pe sănii tăi doar vinul
ca stropii dulci ce-au curs de must.

Când dalta s-a jucat cu tine
ţi-a şlefuit făptura ta
ea a făcut-o pentru mine
cu sufletul şi dragostea.

Căci nici un demon nu ajunge
unde artistul a lucrat
lăsând o lacrimă ce unge
doar chipul tău înmiresmat.

Din calea mea tu să nu fugi
căci focul plânge după tine
el varsă lacrimi peste rugi
şi-n visul meu te-ascunde bine.

Când la lumina lumânării
te-ating când ochii mei te iartă
ei nu te dau nicicând uitării
şi nici în vise nu te ceartă.

SARUTUL INGERULUI MEU

Doar lanagă mine ai trăit
chiar de a fost numai o clipă
din prima noapte ne-am iubit
cu îngerii pe-a sa aripă.

Privirea mea ţi-atinge chipul
ca un artist ce te-a sculptat
în care îngerii şi timpul
pe chipul tău au lăcrimat.

Zâmbetul tău mă tot cuprinde
şi mă îndeamnă să trăiesc
şi peste gura mea se-ntinde
şoptindu-mi tainic să-l iubesc

Te laşi cu trupul dezgolit
lăsând tăcerea să-mi vorbească
şi din priviri m-ai răscolit
să-ţi gust iubirea îngerească.

Privesc spre tine buimăcit
de-atâta frumuseţe rară
încât tăcerea mi-a şoptit
ca un arcuş pe o vioară.

Ca un artist te plămădesc
aşa cum te-am visat în veacuri
cu palmele ce te-nvelesc
în mângâieri ce îţi sunt leacuri.

TU N-AI IUBI DE N-AR FI SA TE TEMI

Tu n-ai iubi de n-ar fi să te temi
şi nu ai plânge ochii ce te-alină
lăsând un ciob de iad tu mă îndemni
în rai s-ajung la tine pe lumină.

De n-ai purta o vină pentru moarte
nu ţi-ai ascunde crucea-n raiul meu
de  n-ai avea în inimă păcate
tu te-ai ascunde sus la Dumnezeu.

Ţi-ai săruta durerea ce suspină
mărturisind iubirea din alint
ca un pribeag te-ai duce spre lumină
să te ascunzi de cei ce iar te mint.

Când ai căzut să nu începi să gemi
să laşi durerea-n mirul ce te unge
să te opreşti în lacrimi să blestemi
că suferinţa-n suflet te ajunge.

Să te fereşti de pâinea cea amară
când simţi că foamea rupe alinarea
să nu rămâi cu sufletul afară
că în apus te strigă supărarea.

VISUL ROZELOR

Roză albastră, roză din vis
spune-mi iubirea dacă ţi-a scris
dacă sărutul iar te-a atins
fulgii din stele dacă te-a nins.

Unde te duci de nu te găsesc
poate cu tine vreau să vorbesc
lacrima ta e un strop de amor
care mă fură în vis călător.

Roză frumoasă ce roua te spală
ochii spre tine îmi dau năvală
spune când vii şi unde te-ndrepti
sau doar pe mine tu mă aştepţi.

Cine ţi-aprinde pe chip alinarea
când dorul îţi spală din nou supărarea?
cine îţi bate în geam să îţi spună
că tu-i eşti iubirea ascunsă pe lună.?

Cine îţi bea de pe buze nectarul?
cine îţi spală din suflet amarul?
lasă un strop de rouă să cadă
pe chipul iubirii cu flori din livadă.

Sărutul meu dulce cine îl prinde?
lumina din suflet ,cine-o aprinde?

POARTA CATRE VEACURI

Doar zeii joacă viaţa la noroc
când lângă ei o liră le mai cântă
pământul arde în amurg sî-n foc
şi îngerii îl sting cu apa sfântă.

Un veac prin faţa lor s-a scurs
şi-n colivie mila au închis-o
un cer cu nori de-asupra a apus
şi poarta către soare au deschis-o.

S-au scris legende în ceaslov
şi dintre ploi un chip s-a arătat
când îndurarea a căzut pe Iov
şi dintre toţi la cer s-a ridicat.

Si se deschid iar porţile spre veacuri
lasând să treacă soarele prin ele
pamântu-şi scaldă faţa printre lacuri
ca un şirag ce curge cu mărgele.

Nemuritor e timpul care curge
şi-n veşnicie lasă un trecut
de unde luna către noapte fuge
ca un luceafăr din care s-a născut.

Cerneala vieţii plange câteodată
lăsând o lacrimă pe fruntea unui zeu
şi în puterea crucii nu te iartă
şi te trimite sus la Dumnezeu.

PRIBEAGUL

Un om pribeag pe drumul său a întrebat destinul,
de ce trăieşc asa de rău şi tot îmi beau pelinul?
de ce sub soare mai trăieşc cu chipul chinuit?
când nu mai stiu nici să iubeşc, cu ce am mai greşit?.

La casa lui de om pribeag nimic nu străluceşte
doar sărăcia-i cade-n prag şi foamea nu-l slăbeşte.
pe chipul blând şi prăfuit sudoarea îi tot curge
pe drumul vieţii e hulit şi noaptea îl tot plânge.

În cer la Domnul e iubit şi taina nu îi spune
că Dumnezeu i-a hărăzit pe cer o stea anume
priveşte-n  jos şi-i învelit cu sărăcia care
decând pe lume a venit o duce în spinare.

Trăieşte singur, gârbovit, departe de altare
doar sufletul i-a tot vorbit de dragostea cea mare
pe pragul casei aşezat cu ţolul rupt în două
privire-a lui a lăcrimat spre norii ce îl plouă.

O viat-amară şi-un destin le-mparte cu pelinul
când îmbrăcat  în a lui chin îşi plânge-n taină vinul
dar viaţa, nu la întrebat, nicîcând de sărăcie
în zdrente ea la aruncat pentru o veşnicie.

CAND OMUL NU MAI POATE

Când omul nu mai poate să ducă un necaz
se sprijină pe coate să mai rămână treaz
în viaţă el se zbate să scape de-a sa cruce
pe drumul ce străbate durerea ce o duce.

Îşi caută dreptatea prin lacrimi şi durere
dar îşi găseşte moartea când clipa lui îl cere
pribeag mereu el este prin chin şi rugăciune
când moartea îl găseşte cu sufletul tăciune.

Există alinarea doar dacă se închină
când sfântă-i e chemare să zboare spre lumină
el se ridică înger spre glasul celui care
îl scoate ca un miel în turma de mioare.

E dulce-a Lui iertare din sfânta judecată
ce curge ca o mare când vine şi te iartă
doar sufletul rămâne la masa de credinţă
să ducă al tău nume în lacrimi şi căinţă.

Cuvântul sfânt îţi spune, să nu alungi săracul
tu să îl strigi pe nume şi să îi umpli sacul
că fapta ta se duce ca fulger spre lumină
şi pe altar s-o culce la poarta cea divină.

Iubeşte-mă pe mine ca frate ce îţi sunt
căci viaţă fără tine e ploaie dusă-n vânt
obrazul meu mă doare, dar mai loveşte-o dată
mai vrei pacatu-n sare pe crucea sărutată?.

SCRISOAREA UNUI POEM

De ce te fur ca un nebun dacă mi-e dor de tine
nu pot să las să stai în drum fără să fii cu mine
de ce-ai plecat şi te-ai întors călcând pe frunze verzi
şi firu-n patru tu l-ai tors pe mine să mă crezi.

Eu dintre vrăji şi din mister te-am sărutat în rouă
ţi-am dat aripile-n eter şi haină-n suflet nouă
şi-apoi te strig să te întorci cu amintiri frumoase
să-ţi pun lumină iar la porţi şi stele de mătase.

Eu în pupila te-am închis să-mi fii o alinare
şi poarta-n suflet ţi-am deschis să te ridici spre soare
ades mă-ntreb, de unde vii, de mi-ai călcat în viaţă
şi calea-n drumul tău mi-o ţii în zori de dimineaţă.

De ce te ţin în amintiri când viata este crudă
şi te răpesc doar din priviri iubirea să m-audă
şi dacă fugi tu, iar şi iar, şi-apoi revii la mine
te-ascund în steaua de cleştar să mă iubesc cu tine.

În ochii mei te-am adunat şi te-am numit durere
şi-apoi în suflet ai intrat atunci când el te cere
şi când te strig să nu mai pleci în zări îndepărtate
că nopţile îţi sunt prea reci pe lacrimi îngheţate.

Sunt eu şi nu mai sunt străin cum te priveam odată
tu m-ai spălat de-al meu pelin cu faţa-nlăcrimată
mi-ai dăruit din trupul tău o larimă-n privire
când te privesc să fii mereu frumoasa mea iubire.

IUBIREA SI RATACIREA SUFLETELOR

Eu te sărut iubito ca o icoană-n vis
pe care am pierdut-o într-un poem nescris
mereu mă străduiesc să o găsesc din nou
aş vrea să te iubesc trimis de-al meu ecou.

Doar paşii rătăcesc prin domuri şi icoane
să îmi împărtăşesc cu mirul a mea foame
pierdut şi obosit cu-a mea dorinţă moartă
la tine am venit trimis de a mea soartă.

O lume zbuciumată se-aruncă peste noi
nici când ea nu ne iartă, ne bagă în gunoi
şi-ţi calcă peste suflet cu cuie ascuţite
ea vine ca un urlet cu marile ispite.

Ce este viaţa asta pe care o trăim?
în foc ne e năpasta când noi o să murim
când lacrimile strigă deasupra de mormânt
legaţi cu-a ei verigă ne scapă Duhul sfânt.

Ispita mea e mare şi nu se potoleşte
ea vine ca o ploaie şi-n suflet te loveşte
nicicând ea nu se lasă în pofta ei nebună
te cheamă-ntâi la masă cântându-ţi lin pe strună.

În crunta închisoare destinul ne cuprinde
ne minte cu o floare şi-apoi pe rând ne vinde
lăsând pe noi să cadă o cruce obosită
doar cerul să o vadă pe spate răstignită.

Acum să-mi spui iubito de vrei să te iubesc
iubirea ce-am pierdut-o, cu sufletul plătesc
şi inima mă-ntreabă ce am făcut cu ea
o să-i răspund degrabă, am pus-o-n faţa ta.

Te am mereu cu mine oriunde eu m-aş duce
un vis vreau de la tine chiar dacă urc pe cruce
să-l pun sub capul meu chiar dacă el mă vinde
să te iubesc doar eu când setea mă cuprinde.

AM IUBIT DIN TINE VISUL

Am iubit din tine visul
răscolind în suflet dorul
ţi-am trimis în noapte scrisul
să îţi potoleşti amorul.

Lăsând muza să-ţi vorbească
ca un tril de ciocârlie
şi apoi să ne unească
cu iubirea pe vecie.

De ce plângi pe pieptul meu?
murmurând cuvinte dulci
roagă-te la Dumnezeu
lângă îngeri să te duci.

Să mă ţii de mână prins
când ai inima curată
focu-n mine tu l-ai stins
cu o lacrimă vărsată

Peste chipul tău coboară
ochii mei atinşi de gheaţă
cu privirea îmi omoară
fericirea de pe faţă.

Toată tinereţea trece
şi te-ascunzi de ea, de frică
bătrâneţea curge rece
şi spre stele ne ridică.

AM DEVENIT UN CHIP DE PIATRA

Am devenit un chip de piatră
o stânca care n-a apus
dar ştiu că sufletul te iartă
cum iartă Dumnezeu de sus.

Am fost şi eu măcar odată
ca visul prins într-un măslin
dar am căzut răpus de soartă
pe crucea mea să mă închin.

Tăcut cu ochii spre iubire
mă pun ades la masa ei
să-mi dea un gram de fericire
din cupa plin-a dragostei.

Şi dacă n-ar fi fost destinul
cum aş putea să zăbovesc?
la masa ei să-mi beau eu vinul
şi-n suflet iar să o primesc.

E soarta crudă, sau e vie?
nu poţi privi adânc în ea
eşti ca un vis în colivie
şi-aştepţi să vină moartea ta.

Şi amintirea mai rămâne
în urma ta să mai vorbească
în gândul unui singur nume
care mai vrea să te iubească.

SOMNUL ZEILOR

Vânt turbat ce-aduci furtuna
răscolind deasupra norii
unde zeii fură luna
de se pierd în vis cocorii.

Se zvoneşte printre stele
că un zeu îşi bea nectarul
Poseidon se luptă-n ele
cu ispita şi pocalul.

Curge vinul în pahare
când furtuna le aduce
ploaia stelelor în mare
când spre somn luna se duce.

Tună cerul şi se-aprinde
fulgerul ce iar străbate
unde Afrodita-şi prinde
dragostea spre libertate.

Se desprind căzuţi din soare
diamante ce străpung
norii care plâng în zare
când pe chipul lor ajung.

Şi când vântul se opreşte
zeii cad pe rând în somn
steaua nopţii le zâmbeşte
şi încet pe lun-adorm.

NU TE TEME SA IUBESTI

Nu te teme să iubeşti
când vâsleşti în a ta barcă
fiindcă toate le plăteşti
când iubirea te încearcă.

Răscolind prin mii de gânduri
căutând o amintire
care curge printre rânduri
peste marea ta iubire.

Eu te las să îţi duci dorul
ca o vâslă lin pe valuri
când pe tine plânge norul
ca o salcie pe maluri.

Tu rămâi ascunsă-n stele
cea mai sfânta rugăciune
când icoanele din ele
fac din tine o minune.

Te rog Doamne să îi dai
cea mai sfântă picătură
din izvoarele din rai
unde nu e loc de ură.

Şi-unde o cămaşă albă
o aşteaptă s-o îmbrace
cu iubirea ta cea caldă
veşnicia s-o împace.

Când tristeţea te doboară
să te-ascunzi din faţa ei
căci în suflet îţi omoară
fericirea dragostei.

Să nu pierzi noaptea prin vis
fiindcă zodia fecioară
iar iubirea ţi-a aprins
când în suflet îţi coboară.

Să te rogi ca o icoană
sub o candelă aprinsă
care-ţi plânge iar în taină
cu iubirea necuprinsă.

ULTIMA RUGACIUNE

Moartea zace răstignită
lângă cruce mă aşteaptă
care plânge obosită
lângă judecata dreaptă.

N-o să scap de ce mi-e scris
cuiele încă m-aşteaptă
calea vieţii s-a închis
sus în cer la sfânta poartă.

Pe golgota am ajuns
mai sărac ca niciodată
printre palme m-au pătruns
cuiele ce nu mă iartă.

Din durere nu mai ies
tremurând în chinuri grele
de pe cruce mi-am ales
nemurirea între stele.

Setea vine şi loveşte
şi în mine-adânc coboară
ca un vis ce se porneşte
şi încetul mă omoară.

Moartea vine ca o fiară
şi aşteaptă să mă ducă
în mormânt cu-a ei năvală
dar spre cer Domnul mă urcă.

DULCEATA DIMINETII

Dulceaţa dimineţii trezeşte ochii tăi
aducători de lacrimi ca roua aurie
de vrei să muşti din soare lumina să o bei
întinde-te ca ziua pe marea lui câmpie.

Nisipul spală timpul cu firele de piatră
şi mângâie clepsidra în marea lui tăcere
iubire te aşteaptă şi-apoi în vis te iartă
şi tu-ţi primeşti sărutul atunci când el te cere.

Doar primăvara vine cu marea ei culoare
şi părul ţi-l pictează cu-al ei penel ascuns
şi-n rama ei te pune cu chipul tău de floare
purtându-te pe valsuri cu trupul tău străpuns.

Dar lasă-te pe pernă ce florile ţi-a pus-o
sub capul tău încet ca o romanţă lină
pe strunele ce-ţi cântă iubirea mea a dus-o
în dimineaţă asta la poarta ta divină.

Aşa să înţelegi că sufletul te iartă
strângându-te de mâmă să îţi aduci aminte
căci doar povara ta din suflet el ţi-o poartă
şi dragostea o pune pe masa ta fierbinte.

CUM SA NE VEDEM CU DRAGOSTEA

Cum să ne vedem ?
că dragostea mereu e mută
cum să ne vedem ?
că fericirea nu te uită.

Doar iubirea mea
mă mai întreabă câteodată
dacă într-o stea
te-am rătăcit ultima dată.

Chiar de mi-ai furat
din tolba mea ascunsă-n vis
eu te-am mângâiat
cu palmele ce te-au atins.

Ai fost un sărut
ce l-am purtat pe-a mele buze
dar tu ai căzut
ca perla albă-ntre meduze.

Şi te-am rătăcit
ca pescăruşul care zboară
înspre răsărit
să te iubesc şi-a două oară.

Nu te întrista
căci visele nicicând nu iartă
sus pe cer vor sta
şi îţi vor bate iar în poartă.

Să te pregăteşti
că o să vin pe lună plină
iar să mă iubeşti
în foamea ta, ca o felină.

Şi va învia
acel sărut căzut în mare
ne vom saruta
cu o iubire ce nu doare.