STRUNELE IUBIRII.

 
 Azi am rugat pământul să lase florile
 să radă peste tine cum plâng chitările,
 sărutul meu să curgă frumos de pe arcuș,
 cum curg stropi de ploaie căzuți în vis de sus.
 
 Azi m-am trezit cu norii în razele de soare,
 erau pufoși și moi , ca un polen de floare,
 și sau lăsat pe mine și-ncet ei mi-au șoptit,
 iubește-ți azi iubita, să fii și tu iubit.
 
 Azi am privit fereastră în care luna bate,
 și ți-am lăsat pe ea sărutul meu ce poate,
 să-ți fure de pe buze un vis de catifea,
 căci mă gândesc la tine acum iubita mea.
 
 Azi am privit iar marea în zori de dimineață,
 și un sărut i-am dat pe valul de pe față,
 și-acum îl poartă lin ca unică chemare,
 pe nuferii din ea ce-i poartă alinare.
 
 Azi am privit oglinga și ochii tăi din ea,
 și am strigat la tine s-auzi chemarea mea,
 dar ți-am lăsat de pază cuvântul te iubesc,
 să te sărute dulce când eu nu te găsesc.
 
 Acum mă-nchin în domul sufletului meu,
 acolo te găsesc, acolo sunt și eu,
 acolo e iubirea în care te-am scăldat,
 și lacrimile mele cu care te-am udat.