POVESTEA IUBIRII.

 
 

 
 Pe sub castanii înfloriți treceam să te iubesc,
 cădeau prin frunze adormiți luceferi ce lucesc,
 și-n părul tău lin poposeau cu raze de lumină,
 te atingeam cu-al meu sărut frumoasa mea divină.
 
 Și-n visul frunzelor treceai cu părul tău de aur,
 când luna lin se ascundea în coarnele de taur,
 te căutam cu-al meu sărut, doar sânii să-i ating,
 când buzele dormeau pe el doream să te cuprind.
 
 Simțeam cum florile adorm și mirul lor ne unge,
 cum frunzele atinse-n somn în visul nopții fuge,
 la sânul meu ai adormit când lin castani-ți cântă,
 luceferii ne cheamă iar să fim cu ei la nuntă.
 
 Și poarta nopții s-a deschis sub norii de lumină,
 când stropi de stele cad pe ei spălând noaptea divină,
 atunci castanii se trezesc sub vraja de aramă,
 și vreau sub ei să te iubesc când coama lor ne cheamă.
 
 Se-aude iar cum vântul trece bătând pe la izvoare,
 și cum în haina lui cea rece se nasc boboci de floare,
 când gândul meu coboară iar la tine să îți spună,
 se-arată iar un răsărit lăsând noaptea s-apună.
 
 Și vinul nopții l-am băut cu tine sub castani,
 furat din cupa cerului în cumpăna de ani,
 și noaptea plânge iar în sete că vinul nu mai este,
 când luna fuge după soare s-aud a lui poveste.