PRIVESC CUM TRECI PE LANGA MINE

Privesc cum treci pe lângă mine
şi mult aş vrea să te opreşti,
să te întreb dacă t-ie bine
sau dacă vrei să mă priveşti.

Şi eu sunt ca o stâncă mută
dar vreau mereu să îţi vorbesc,
iubirea mea mereu te-ascultă
şi îmi doresc să te iubesc.

De ce e lumea asta crudă
când suflete avem în noi?
de ce o lacrimă e udă
când plângem noaptea amândoi?

Eu nu mai vreau să stau departe
gandidu-mă mereu la tine,
oceanul marii ne desparte
şi nopţile ce sunt divine.

E greu să privesc mereu zarea
şi-n depărtare să te ştiu,
ascult mereu cum cântă marea
în noaptea marelui pustiu.

În visul meu ce se ascunde
într-o cetate-ascunsă-n nori,
iubirea mea în el te prinde
să nu te pierd prin rouă-n zori.

PRIBEAG IN OCHII DOMNULUI

Sunt biciuit de ploaia care cade
din ochii stelelor aprinse,
şi-n mine un păcat mă roade
când lacrimile nopţii sunt atinse.

Din ele se desprinde o nălucă
şi în deşertul gândului mă fură,
pe arşiţa din ploaie ea mă culcă
ca în altar,să mă dezbrac de ură.

Aş vrea s-ating privirea ei divină
să mă dezgheţ în taina rugăciunii,
şi-n lumânări să ardă a mea vină
şi în icoană, negura minciunii.

Genunchii, se apleacă-n rugăciune
şi-ajung pribeag în ochii domnului,
dar sufletul îl strigă iar pe nume
să îl ridice-n poarta cerului.

Pe cruce simt golgota că m-apasă
păcatul urlă-n mine ca o fiară,
durerea sufletului nu mă lasă
şi din altar, ea mă arunc-afară.

Un pas mai am să fiu urcat pe cruce
când sufletul din mine-i răstignit,
şi-atunci doar cuiele spre cer m-or duce
căci timpul judecăţii a venit.

VALSUL IERNII

Peste copacii ruginii
încet se lasă iarna,
şi fulgii joacă prin câmpii
să îi arate haina.

Steluţe albe-ncet ating
fereastra luminată,
şi în lumina ei se sting
şi-o fac înlăcrimată.

O mantie îmbracă iar
pământul cu zăpadă,
când iarna se arată-n dar
copii să o vadă.

În dansul ei se-nvârt în joc
troiene de cristale,
şi-mbracă iar cu-al său cojoc
izvoarele în cale.

Copacii cad în faţa ei
cu crengile-mpletite,
pădurea-i plină de scântei
şi pare adormită.

E vals de iarnă fermecat
ce vântul îl porneşte,
copii toţi sau bucurat
când iarna le zambeste.

VIS DE NOAPTE

Printre tresti-adormită
un luceafăr lin coboară,
cu lumina risipită
pe o strună de vioara.

Şi-n tăcerea ce se-aşterne
peste lacul ce visează,
noaptea-ncet prin sită-şi cerne
stelele ce o valsează.

Lin se leagănă un nufăr
cu coroana înflorată,
lângă stuful care-şi plânge
apa lacului surată.

Şi deasupra peste maluri
plânge-o salcie lăsată,
ce se leagănă în valuri
cu aramă îmbrăcată.

Iar luceafărul suspină
printre codrii de poveste,
şi îmbracă în lumină
noaptea sfântă cel iubeşte.

Se adună iar în stele
şi privindu-se-n oglindă,
noaptea fuge printre ele
un luceafăr ca să prindă.

URCA-MA TU RUGACIUNE.

Urcă-mă tu rugăciune
să deschid cerul în două,
să ascult noaptea pe strune
să văd stelele ce-o plouă.

Lasă-mă măcar odată
să mă culc deasupra ei,
să mă spăl cu ea pe faţă
şi-ţi voi da din trup să bei.

Du-mă pe oglinda lunii
să mă-mbrac cu-a ei culoare,
şi-n altarul rugăciunii
te îmbrac ca pe o floare.

Culcă-mă pe perna ta
să mă inveles cu tine,
şi-ţi voi da iubirea mea
din altarele divine.

Iubeşte-mă ca un creştin
şi nu pleca din trupul meu,
că-ţi dau paharul sfânt de vin
sfinţit de bunul Dumnezeu.

Coboară-mă tu în altar
să gust din nafura divină,
şi inima ţi-o dau în dar
pe crucea cerului, lumină.

Usucă-mă de tot păcatul
când strig iertarea sus spre cer,
şi mă feresc să mai fac altul
zburând cu tine prin eter.

Ascunde-mă în lumânare
s-aprind o candelă în tine,
şi în genunchi la închinare
voi săruta icoana bine.

Şi pentru toate câte-mi faci,
te pun în faţa mea lumină,
în poarta domnului să calci
pentru iertarea cea divină.

Şi când ajung la Dumnezeu,
mă-nchin cu tine în iertare,
cu sufletul ce-a dus din greu
durerea crucii în spinare.

DE-AR FI SA VII.

De-ar fi să vii în patul meu, gândeşte-te mereu la mine,
şi eu m-ascund în gândul tău, ca un luceafăr în destine.

Gândeşte-te măcar o clipă că poţi zbura în fericire,
şi eu îţi dau a mea aripă să gusti frumoasa mea iubire.

Pe pieptul meu să te cuprind cu un sărut ce te îmbată,
şi-n vraja visului te prind, care te fură inc-odată.

Atât de blând frumoasa mea,te simt pe fulgul ce adie,
cand tu coborî din colţ de stea cu luna albă în câmpie.

Mai am un pic şi-ncet adorm şi ochii tăi se lasă-n vise,
cu chipul tău căzut în somn, când stelele lucesc aprinse.

Cascada nopţii se aprinde pe bolta cerului divin
şi printre zodii ea ne prinde ca doi luceaferi în destin.

MINTEA NEBUNULUI LA PUTERE.

Voi m-aţi votat şi v-am minţit
şi-am prins acum în gât ciolanul,
putere-n dânsul am găsit
din pâinea voastră îmi scot banul.

Trăiesc ca bosul în palate
şi voi puterea mi-o plătiţi,
vă pun doar taxe-nbelsugate
chiar dacă tot nu mă iubiţi.

Căci eu vă bag în sărăcie
şi eu dictez ce să mâncaţi,
trăiţi mereu pe datorie
socoată mie să îmi daţi.

Doar eu conduc în astă ţară
şi legea este pentru voi,
puteţi dormi-n boscheţi afară
că voi, nu mai aveţi nevoi.

Eu am copii şi-i cresc din greu
şi iar îmi cereţi să vă dau,
în casă eu trăiesc mai rău
de-aceea ţara eu v-o iau.

Mi-e silă să vă mai privesc
că sunteţi hoituri împuţite,
voi cum a-ţi vrea să vă iubesc
când sunteţi vite adormite.

Chiar dacă nu mă mai votaţi
târâş la mine-o să veniţi,
şi votul vostru să îl daţi
de nu, în foame-o să muriţi.

IUBIRE, DRAGOSTE SI URA.

Prin balele ce-ţi curg din gură
iubirea zace-ncătusată
şi dintîi tăi sclipesc în ură
cum nu au mai sclipit vreodată.

Hain de moarte şi durere
îţi place să ucizi destine,
distrugi săruturi, mângâiere
şi nopţile ce sunt divine.

Nimic nu poate să trăiască
când gura ta omoară vise,
dar cine să te mai iubească
când stelele le vrei ucise.

Sunt ochii tăi ce zac în sânge
şi inima în lanţuri grele,
iubirea nopţii încă plânge
cu sufletul în zbor spre stele.

Şi dragostea încet se pierde
într-un deşert însângerat,
în ochii tăi încă se vede
cum moartea vine din păcat.

Eşti fiara ce aduci otrava
când muşti ca şarpele iubirea,
de otrăveşti în flori livada
şi duci în moarte fericirea.

DE CE?

De ce din mine ai plecat?
căci ochii nu te uită,
de ce în lacrimi m-ai lăsat
când dragostea e mută?

De ce pe mare lung privesc
catandu-te în zare?
când vreau mereu să mai iubesc,
doar sufletul mă doare.

De ce nu pot să te găsesc,
când dorul mă apasă?
aş vrea mereu să-ţi mai vorbesc
când liniştea se lasă.

De ce iubire eu mai am?
de ce mai urlă-n mine?
de ce în suflet te găseam,
să mă iubesc cu tine?

De ce stau singur, dus şi trist,
în gândul meu ce plânge?
de ce în mine m-am închis
când dragostea mă unge?

Mă tot întreb de-atâtea ori
în gândurile mele,
cum aş putea să te găsesc
luceafăr printre stele?.

Căci mi-a rămas sărutul tău
pe buzele-mi atinse,
şi nu mai pleci din dorul meu
când nopţile sunt stinse.

SA NU LASI NOAPTEA SA APUNA.

Priveşte-ţi dragostea din suflet

cu colţii tăi s-o rupi adânc,
ca lupul care zace-n urlet
nebun de foame şi flămând.

Să fii turbat de-a ta mânie
şi foamea iar s-o potoleşti,
ca floarea inimii să-ţi fie
din rudele împărăteşti.

Loveşte inima şi muscă
hapsând, adânc şi însetat,
ca leul care zace-n cuşcă
cu colţii lui, însângerat.

Să nu laşi noaptea să apună
în foamea ta de lup nebun,
să laşi doar dragostea să-ţi spună
cum clopotele-ţi bat în drum.

Sunt florile din colţ de stele
ce-n visul tău încet coborâ,
şi noaptea ce apune-n ele
îţi cântă în sărut pe seară.

Închide ochii şi priveşte
cum foamea urlă ne-ncetat,
căci doar iubirea mai găseşte
sărutul meu ce ţi l-am dat.

POVESTEA UNEI IUBIRI.

Eşti atâta de frumoasă,suflet bun
ca o mare ce se lasă peste drum,
să pluteşti pe valul ei cu paşii tăi
să ajungi la mine-n suflet de mă vrei.

Eşti cu zâmbetul pe buze, şi-mi vorbeşti
şi ai vrea iubirea mea s-o mai primeşti,
dar primeşte-ntâi sărutul ce te-atinge
şi-apoi vei vedea că dragostea învinge.

Nu te las să cauţi, ziua-n care o să vin
căci luceafărul de noapte-ţi e divin,
şi pe scara lui, să urci până la cer
să primeşti lumina sfântului eter.

Eşti doar tu şi ochii tăi ce mă privesc
şi pe scara nopţii, eu aş vrea să te iubesc,
să plutim doar noi în noaptea sfântă
doar atunci, când dragostea în ea ne cântă.

Nu e vis ce curge printre stele
când doar candela mai arde printre ele,
să nu fii în el tu marea mea iubire,
când doar universul lui îmi dă de ştire.

Am primit în inimă, icoana ta
şi am pus mereu sărutul meu pe ea,
doar eu mai ştiam cât te iubesc
Când vroiam mereu să îţi vorbesc.

INIMA.

Inimă ce tristă eşti, inimă
printre lacrimi ne iubeşti, inimă
tu ne dai la toţi iubirea,inimă
să ne găsim fericirea-n dragoste.

Lângă suflet şi durere, inimă
tu ne-aduci şi mângâiere, inimă
noi în lacrimi te băgăm , inimă
până ce ne îmbătăm în dragoste.

Tu în noi aprinzi lumina, inimă
până ce ne alungi vina, inimă
curge dragostea pe noi, inimă
şi ne spală de nevoi în dragoste.

Sufletul îţi dă putere, inimă
şi-n durere mângâiere, inimă
noi în tine vrem să fim , inimă
până-n clipa ce murim în dragoste.

Mirul sfânt ce curge-n tine , inimă
unge candela din mine, inimă
şi în taina rugăciunii, inimă
arde flacăra minciuni-n dragoste.

Dorul curge în credinţă, inimă
până-n clipa de căinţă, inimă
fiul domnului pe cruce, inimă
fericirea ne-o aduce-n dragoste.