De o zi și de o noapte nu mai pot să te sagesc
nu știam că se mai poate taina nopții s-o iubesc,
te vedeam trecând agale pe sub teii înfloriți,
te doream atât de tare printre stele adormiți.
Tu erai al meu luceafăr care coborai în vise,
m-atingeai cu-ata lumină și săruturile ninse,
te strângeam la pieptul meu și te sărutăm încet,
când plecai de lângă mine îți strigăm că te aștept.
Dulce ești frumoasa mea când găsesc buzele tale,
le sărut atât de mult de cad stele căzătoare,
și lumina lor pătrunde ca o mantie divină,
care luminează cerul de frumoasa ta lumină.
Fug luceferii în codru printre mantia albastră,
căutând să prindă luna cu lumina ei măiastră,
ea se-ascunde-ncet în taină lângă apa din izvor
vino-acum iubirea mea să te-nneci în al meu dor.
Să coborî încet la mine să calci ploaia de petale,
căci mi-e dor să te iubesc printre stele căzătoare,
și când noaptea-ncet se duce să-și ascund-a ei aramă,
sufletul din mine strigă și la ușa lui te cheamă.
Și mă las încet pe pierna ca un fug ce te atinge,
și din dragostea eternă inima încet te ninge,
când cad lacrimi iar în vise și când îngerii ne cântă,
cerul cu a lui mireasă cheamă stelele la nuntă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu