Din nopțile ce plâng în vise pe tine te-am găsit,
prin taina nopților promise am fost al tău iubit,
și-n lacrimile din tăcere în care luna plânge
doar timpul suferă-n durere când coama îl atige.
Tăcerea s-a umplut de stele ce-n noapte luminează,
ca o mireasă între ele la tine iar visează,
iubirea curge iară-și lin ca nafură pe gură,
ce iar ne spăla de pelin și inimă de ură.
De ce s-avem în noi păcate când suntem o pereche?
de ce nu aruncăm la spate răul în haină veche?
de ce nu aplecăm privirea în sfântă rugăciune?
doar știi că asta e menirea când o strigăm pe nume.
Sunt zile ce răsar în taină ascunse-n dimineață,
iubirea mea te strigă iară cu-al meu sărut pe față,
și noaptea plânge-n visul ei când arde lumânarea,
când cupa plină dintre zei ne este iar chemarea.
Noi aparținem de destin când crucea e golgota,
chiar dacă nafură din vin nu dă păcat cu bota,
chiar dacă ușă din altar ne strigă iar pe nume,
păcatul nu ne este har în sfânta rugăciune.
Aș vrea o lacrimă să am în ochii mei odată,
și-n ea să te privesc pe tine cu chipul tău de fată,
și când mi-e dor să te sărut te las să curgi încet,
pe buzele ce te-au știut, hai vino te aștept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu