peste tine-ncet coboară,
când luceferii nu mint
luna se arată iară.
Chipul tău i-atât de blând
când luceferi-l sărută,
te ascund la mine-n gând
în iubirea mea cea mută.
Te ascund într-o poveste
ca o zână fermecată,
unde ştiu că încă este
o iubire-adevărată.
Iar altarul de aramă
umple cerul de lumină,
când în stele iar ne cheamă
cu coroana lui divină.
A-nceput povestea noastră
ca o frunză ce pluteşte,
ca o pasăre măiastră
în văzduhul ce-l iubeşte.
Când se lasă luna-n ape
şi când noaptea e regină,
vin fecioarele să sape
cu iubirea cea divină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu