şi-alerga flămând prin sat,
ca să prindă,să mănânce
oaia omului sărac.
Avea omul doar o oaie
priponită lângă gard
nu se îndura s-o taie
chiar de lacrimile-l ard.
Dar hapsân cum este lupul
a sărit direct pe ea,
şi ia sfâşiat tot trupul
când săracul o plângea.
Zăcea omul în durere
ridicând ochii spre cer,
milă domnului îi cere
străbătând a lui eter.
-Doamne, doar o oaie,
tu mi-ai dat din mila ta
inima n-a vrut s-o taie
chiar de foamea mă rodea.
-Ştii că sunt sărac lipit
şi trăiesc de-o zi pe alta,
dar la tine am venit
ca să îmi alini năpasta.
Plângea omul cu durere
printre lacrimi lung privea,
milă domnului îi cere
pentru sărăcia sa.
A rămas cu ochi-n lacrimi
privind lupul în tăcere,
a rămas cu-a sale patimi,
doborât de-a sa durere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu