NUNTA SUFLETELOR.

 De o zi și de o noapte nu mai pot să te sagesc
 nu știam că se mai poate taina nopții s-o iubesc,
 te vedeam trecând agale pe sub teii înfloriți,
 te doream atât de tare printre stele adormiți.

 Tu erai al meu luceafăr care coborai în vise,
 m-atingeai cu-ata lumină și săruturile ninse,
 te strângeam la pieptul meu și te sărutăm încet,
 când plecai de lângă mine îți strigăm că te aștept.

 Dulce ești frumoasa mea când găsesc buzele tale,
 le sărut atât de mult de cad stele căzătoare,
 și lumina lor pătrunde ca o mantie divină,
 care luminează cerul de frumoasa ta lumină.

 Fug luceferii în codru printre mantia albastră,
 căutând să prindă luna cu lumina ei măiastră,
 ea se-ascunde-ncet în taină lângă apa din izvor
 vino-acum iubirea mea să te-nneci în al meu dor.

 Să coborî încet la mine să calci ploaia de petale,
 căci mi-e dor să te iubesc printre stele căzătoare,
 și când noaptea-ncet se duce să-și ascund-a ei aramă,
 sufletul din mine strigă și la ușa lui te cheamă.

 Și mă las încet pe pierna ca un fug ce te atinge,
 și din dragostea eternă inima încet te ninge,
 când cad lacrimi iar în vise și când îngerii ne cântă,
 cerul cu a lui mireasă cheamă stelele la nuntă.

SA NU MAI PLANGI.

 

 
 Să nu mai plângi ascunsă când sufletul te doare,
 să lași copacii toți să te îmbrace-n floare,
 și umbra ta să curgă ca apa în cascadă,
 când soarele coboară la tine să te vadă.
 
 Să nu mai plângi iubito când luna nu se culcă,
 căci doru plânge-n mine și-n lacrimi se usucă,
 și inima iar fuge în stele să-ți citească,
 căci este sus un suflet ce vrea să te iubească.
 
 Să nu mai plângi la ușa sufletului meu,
 c-aduci cu tine noaptea în care sunt și eu,
 și negrul este cerul în care noi vom fi,
 și-atunci te-ntreb în taină, dacă ne vom iubi.
 
 Să nu mai plângi când vântul adie peste tine,
 căci floarea de cireș îți va vorbi de mine,
 și-ți va vești în stele iubirea ursitoare,
 și ochii tăi vor curge pe razele de soare.
 
 Să nu mai plângi când vine la tine primăvara,
 uite cum codrul verde îți cheamă iară vara,
 și fluturi de mătase te prind în zborul lor,
 și valsul de iubire îți este-amețitor.
 
 Acum vei ști iubito că taina îți vorbește,
 și noaptea de mătase la tine poposește,
 în părul tău de aur sărutul meu ți-l pune,
 și stelele din noapte te cheamă iar pe nume.

LACRIMILE NOPTII.

  

  

 Din nopțile ce plâng în vise pe tine te-am găsit, 

 prin taina nopților promise am fost al tău iubit, 

 și-n lacrimile din tăcere în care luna plânge 

 doar timpul suferă-n durere când coama îl atige. 

  

 Tăcerea s-a umplut de stele ce-n noapte luminează, 

 ca o mireasă între ele la tine iar visează, 

 iubirea curge iară-și lin ca nafură pe gură, 

 ce iar ne spăla de pelin și inimă de ură. 

  

 De ce s-avem în noi păcate când suntem o pereche? 

 de ce nu aruncăm la spate răul în haină veche? 

 de ce nu aplecăm privirea în sfântă rugăciune? 

 doar știi că asta e menirea când o strigăm pe nume. 

  

 Sunt zile ce răsar în taină ascunse-n dimineață, 

 iubirea mea te strigă iară cu-al meu sărut pe față, 

 și noaptea plânge-n visul ei când arde lumânarea, 

 când cupa plină dintre zei ne este iar chemarea. 

  

 Noi aparținem de destin când crucea e golgota, 

 chiar dacă nafură din vin nu dă păcat cu bota, 

 chiar dacă ușă din altar ne strigă iar pe nume, 

 păcatul nu ne este har în sfânta rugăciune. 

  

 Aș vrea o lacrimă să am în ochii mei odată, 

 și-n ea să te privesc pe tine cu chipul tău de fată, 

 și când mi-e dor să te sărut te las să curgi încet, 

 pe buzele ce te-au știut, hai vino te aștept. 

VOINTA IUBIRII DIN DESTIN.

 Mi-e dor de tine și gândesc,
 te vreau iubirea mea
 aș vrea acum să te iubesc
 chiar dacă ești o stea,
 te vreau mai mult decât lumina
 și-aș vrea să mă săruți,
 să nu ne căutăm doar vina
 te rog să nu mă uiți.
 Nu vreau nicicând să uit de tine
 și vreau sărutul tău,
 ești ca izvorul în coline
 ce curgi în dorul meu,
 și munții curg în luciul tău
 ca stelele-n aramă,
 tu știi, iubit îți sunt doar eu
 când buzele te cheamă.

 Ce dulce ești frumoasa mea
 ca creastă sus în soare,
 când rază lui de catifea
 îți este-a mea chemare,
 și munții curg ca un izvor
 ce fug printre coline,
 de tine-mi este-atâta dor
 de mă topesc în mine.
 Săruta-mă ca să adorm
 pe pieptul tău încet,
 să mă săruți în al meu somn
 de vrei eu te aștept,
 și nu te laș când visul meu
 te cheamă-n a lui taină,
 te-aștept în el să vii mereu
 să-ți vindec a ta rană.

 Ce gând frumos îmi vine-acum
 și-mi spune că te-așteaptă,
 te cheamă-ncet pe al sau drum
 să calci pe a sa treaptă,
 și-acolo-n ușa lui eu sunt
 și-aștept iubirea ta,
 eu fac cu tine legământ
 să fii pe veci a mea.
 Te fac luceafărul din ape
 când nuferii te cheamă,
 lumina ta încet străbate
 oceanul de aramă,
 și stelele din jurul tău
 te-mbrăca în mătase,
 când te privesc te văd doar eu
 în nopțile frumoase.

 Vreau doar să te sărut acum,
 s-adorm pe gură ta,
 nu vreau să laș iubirea-n scrum
 vreau doar să fii a mea,
 vreau pe obrazul tău să pun
 un semn de fericire,
 să fie steaua mea din drum
 în veșnica unire.
 Și degetul să-ți fie plin
 cu semnul de credință,
 când bem paharul plin de vin
 s-avem în noi voință,
 și lumânarea din altar
 să ard-a ei lumină,
 să ne-nchinam la domnul iar
 pentru păcat și vină.

UMBRA DESTINULUI.

 
 

 
 De-ar fi să calci pământul în picioare
 și drumul tău în drumul meu să treacă,
 să nu te uiți când totul te va doare
 c-așa e timpul trebuie să-ți placă.
 
 Nu poți să lași când totul e destin
 chiar dacă ochii tăi nu vor să vadă,
 vei bea din plin paharul tău de vin
 chiar de păcatul tău nu vrea să cadă.
 
 Și eu aș vrea să scap de crucea grea,
 dar drumul meu mereu mă urmărește,
 e ca o umbră care este-amea,
 și nu știu dacă ea mă mai iubește.
 
 E greu să treci prin drumul din răscruce
 căci mintea ta nu poate să aleagă,
 să ai putere să mai duci o cruce
 și dragostea din noi să înțeleagă.
 
 De ce e noapte când soare e afară?
 de ce iubirea suferă-n tăcere?
 de ce mai plouă în amurg de seară?
 când roua spală iubirea de durere.
 
 E multă dragoste și ea nu ne vorbește,
 ne bate-n suflet cu sărutul ei,
 ascult-o tu că ea tot te iubește,
 și du-o-n parcuri seara dacă vrei.
 

CASTELE DE IUBIRE.

În pat de stele adormite 
cu tine am căzut în vis, 
când a venit pe noi șoptite 
iubirile din paradis. 

Când a căzut a ta petală
pe tronul nopții de arginți,
erai frumoasă și reală
cum e iubirea între sfinți.

Și te-am văzut în băi de stele
în lacrima lui Dumnezeu,
erai lumina dintre ele
pe care o iubeam doar eu.

Castele pline de iubire
în dragoste au tot căzut,
era atâta fericire
cu noi ascunsă-n așternut.

Și noaptea a tăcut divină
când ne privea ca o nălucă,
era frumoasă luna plină
și ochii tăi ce iar se culcă.

Tot murmurai pe-atale buze
dulceața din sărutul meu,
ca mare-ascunsă în meduze
ce luneca pe valul tău.

Și a-nceput ziua să vină
cu ploi de raze în cascadă,
cum marea plină de lumină
zbură spre tine să te vadă.

Și trupurile au tăcut
când liniștea a adormit,
era sărutul meu trecut
ce peste tine a venit.

TU ESTI IUBIREA.

 

 
 Tu ești femeia cu care cerul se îmbată,
 tu ești femeia cu care m-am iubit odată,
 tu ești iubire cu care eu m-am sărutat,
 tu ești sărutul pe care-n buze l-am gustat.
 
 Ești adevărul pe care cerul tot îl plânge,
 și lacrima din el pe chipul tău te-atinge,
 când îți vorbesc și taina te iubește,
 și lacul nopții sărutul îl poftește.
 
 Ești ca o floare când palma mea te-atinge,
 și când năframa nopții în părul tău se stinge,
 în liliac de stele parfumul tău mă fură,
 aștept să mă atingi încet pe a mea gură.
 
 Te vreau în focul meu să fii ce-a mai frumoasă,
 să vii iar lângă mine căci dorul nu mă lasă,
 el strigă ca nebunul când pieptul îmi zvagneste
 și nafură din buze pe tine te iubește.
 
 Așa să știi iubire căci te-am gustat odată,
 și n-am uitat nicicând că floarea ta m-așteaptă,
 ea îmi dorește ploaia ce curge iar din mine
 așteaptă tu iubire că vine iar la tine.
 
 Și am să las să-ți ude petalele de floare,
 ca o lumină vie ce curge-acum din soare,
 să crești iubirea mea ca ziua peste noapte
 și în sărutul meu ce îți vorbește-n șoapte.

IUBITA PRIMAVARA.

 
 

 
 Tu primăvară ai venit fără să sune goarna,
 și-n zborul tău ai reușit să lași în urmă iarna,
 copacii goi i-ai îmbrăcat cu flori din haina ta,
 și niciodată n-ai uitat să pui polen pe ea.
 
 Când fugi pe câmpuri le învii cu un sărut din taină,
 și niciodată n-ai uitat să le îmbraci în haină,
 să pui pe el coroana ta cu flori vii îmbrăcate,
 din haina ta să ningă iar petalele pictate.
 
 Și-aleile au imflorit în pete de culoare
 când toți copacii sau trezit cu ochii lor în floare,
 parfumul tău i-au îmbătat și nu mai dorm în vise,
 în ziuă totul e curat c-am basmele promise.
 
 Te cântă iar un pițigoi ce țipă-n gura mare,
 se-aude cântul lui acum în răsărit de soare,
 și răsăritul s-ambatat de haina ta frumoasă,
 cu razele lui ți-a cântat că te-ai întors acasă.
 
 Tu ești frumoasă ca o stea în haina ta de stele,
 când luna s-a pierdut și ea când se plimba prin ele,
 totul e vis și armonie în tine primăvară,
 iubirea ta mai curge-acum pe strune de vioară.
 
 Privesc cum tu ai înviat natura iar la viață,
 poeții toți te-au îmbătat cu un sărut pe față,
 și ți-au pus aur iar în flori când te-au pictat fecioară,
 și strălucești iar în culori chiar dacă este seară.