PRIMAVARA

Se-ntorc cocorii înapoi
când iarna în apus s-a dus,
îndură vânturi reci şi ploi
privind pământul tot de sus.

Cu primăvara cea venit
natură s-a trezit la viaţă,
iar gerul iernii s-a sfârşit
prin visul florilor de gheaţă.

Acum pământul a rodit
şi muguri înfloriţi se-arată,
pe ramuri zac împodobiţi
doi piţigoi cu-a lor armată.

Izvoarele au înviat
cu soarele ce le zâmbeşte,
şi-n dansul lor au lăcrimat
oglinda lui ce-o întâlneşte.

E vis frumos dintr-o poveste
când totul este înflorit,
un ghiocel ne dă de veste
că primăvara a sosit.

Poemul ei încă se scrie
cu fantezie şi culoare,
pe coala albă de hârtie
curg râuri de mărgăritare.

TE IUBESC SI NU TE MINT

Bătut în gânduri, priponit,
ca stanca în tăcere,
tu m-ai strigat, eu am venit
ca mielul la tăiere.

Am auzit cum glasul tău
mă tot chema într-una,
cum strigă bunul Dumnezeu
să-ţi dea în cer cununa.

Cum am putut să îţi privesc
doar chipul tău de-aproape,
creat de har dumnezeiesc
iubirea să îmi sape.

Te-am aşteptat de mii de ani
să vii măcar odată,
sub umbra vechilor castani
firavă şi curată.

Eu am privit al meu destin
tăcut în chinuri grele,
şi mi-am băut panarul plin
de lacrimi şi durere.

Dar n-am uitat să îţi vorbesc
în aşteptarea lungă,
strigam mereu că te iubesc
spre tine să ajungă.

Ştiam că o să vii cândva
de undeva din stele,
şi-mi vei aduce nafura
sfinţită printre ele.

La poarta sfântă eu mă sting
când plec spre nemurire,
doar chipul tău eu vreau s-ating
frumoasa mea iubire.

CA UN SARUT

Ca un sărut pe-a lui petală
tu să te-aşezi în gândul meu,
să nu îmi laşi iubirea goală
căci mă topesc de dorul tău.

Eu mă gândesc mereu la tine
când somnul fuge spre zenit,
te-aştept în noaptea care vine
prin câmpul nopţii înflorit.

Şi nu te las, nicicând să treci
fără să-ţi spun cât te iubesc,
chiar dacă buzele-ţi sunt reci
cu un sărut le încălzesc.

Privesc cu zâmbetul pe gură
când mă aplec deasupra ta,
şi-n ochii tăi scăpaţi de ură
eu mă ascund iubirea mea.

Iubita mea, luceafăr blând,
tu mângâi cerul de pe scară,
şi când coborî la mine-n gând
tu iar îmi cânţi ca o vioară.

SI DAC-AR FI SA TE IUBESC

Şi dac-ar fi să te iubesc
m-aş cununa în cer cu tine,
doar prin luceferi să-ţi vorbesc
cu stelele ce sunt divine.

Şi de ar fi să fii a mea
prin moarte aş călca-mpreună,
în visul meu să fii o stea
când ne vom spune, noapte bună.

Şi dac-ar fi să ne trezim
cu îngerii deasupra noastră,
prin poarta sfânta să venim
la Dumnezeu, pe mare-albastră.

Şi de ar fi să mai călcăm
prin codrul verde împreună,
cu floarea lui să ne-mbrăcăm
când îţi voi spune, noapte bună.

Nimic nu vreau să cer la viaţă
mereu mi-ajunge că te ştiu,
cu zâmbetul pe a ta faţă
ce mă aruncă din pustiu.

Ne ţinem amândoi de mână
ca doi copii pe o cărare,
ce-şi duc destinul împreună
porniţi din stele către soare.

FULGUL MEU FARA PERECHE

Printre zori de dimineaţă
te privesc cum radiezi,
cu lumina lor pe faţă
dar tu încă mai visezi.

Încă stai ascunsă-n vis
dar nimic nu te trezeşte,
ochii-m fug iar pe furiş
când iubirea îţi vorbeşte.

Mult aş vrea să te trezesc
aşteptând să deschizi ochii,
şi apoi să te iubesc
când se leagănă iar plopii.

Nici o clipă care trece
nu se-ntoarce înapoi,
chipul tău e blând şi-ntrece
doar izvoarele-n şuvoi.

Mai frumoasă decât tine
nu e chip ce e sub soare,
doar iubirea mea din mine
te sărută ca o floare.

Nici nu ştii că îţi vorbesc
cu tăcerea dintre gânduri,
vreau mereu să te trezesc
cu sărutul meu în rânduri.

Fulgul meu fără pereche
tare te-aş fura din somn,
să-ţi cânt iarăşi la ureche
lângă tine să adorm.