şi crucea în păcate mi se scaldă,
în neputinţa mea le duc pe toate
chiar dacă nimeni, nu mai vine să le vadă.
Sunt ameţit când calc şi urc destinul
şi nimeni nu m-ajută să păşesc,
doar în altar stă nafura şi vinul
ce mă aşteaptă, să mă împărtăşesc.
Am de urcat la domnul sus în poartă
pe treptele tăcute ce m-aşteaptă,
să calc adânc pe ele cu-a mea soartă
şi-acolo judecata este dreaptă.
Sunt om cu crucea-n lanţuri de păcate
şi biciul domnului îl simt cu-amărăciune,
durerea lui se-mprăstie pe spate
şi sângele mă strigă iar pe nume.
Sunt pregătit de marea judecată
să dau socoată pentru ce-am făcut,
păcatul urlă-n haită şi m-aşteaptă
şi nu mă iartă chiar dacă am căzut.
O soartă am, şi-n lanţuri am trăit-o
încătuşat în lacrimi şi durere,
fiinţa mea din suflet am iubit-o
ce mi-a adus atâta mângâiere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu