miercuri, 24 iulie 2013

FARA TINE NIMIC NU E

Spune-mi tu iubirea azi
dacă mâine te găsesc,
ochii tăi sunt blânzi şi calzi,
hai acum să te iubesc.

Că nu pot să mai aştept
când te văd că eşti frumoasă,
plânge inima în piept
în cunună de mătasă.

Paşii mei te cheamă iar
pe cărarea rătăcită,
unde luna de cleştar
curge-n stele adormită.

Şi tu vii păşind agale
ca un susur de izvor,
care cară luna-n ape
printre pietre călător.

Se aude lin copacii
care-şi plimbă frunza-n stele,
când se leagănă iar macii,
curgi iubito printre ele.

Şi coborî atât de-adânc
în cascada de iubire,
unde ochii tăi mai plâng
clipele de fericire.

Curgi tu noapte rătăcită
peste chipul zânei mele,
care-mi este-a mea iubită
şi luceafărul din stele.

Mă ascund cu ea în taină
s-o iubesc atât de tare,
şi-o îmbrac în a ta haină
ca prinţesă călătoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu