sâmbătă, 28 ianuarie 2012

FRUMUSETEA SCRISULUI

Nu aştepta să mă descoperi cantonat în normalitate, altfel văd lumea şi e firesc, căci merg în mâini, calc cerul în picioare şi din această poziţie, dinamica universului nu pare atât de haotică. Privind printre ghete caut indicii sau un reper care desigur nu există, pentru că aerul pe care păşesc are obiceiul straniu de a-şi schimba culoarea în fiecare clipă, cum fac ochii tăi.

Ştii ce simt, aşa că următoarele cuvinte n-or să te surprindă. Eu, cel ce te pierdeam în fiecare noapte şi te regăseam dimineaţa, cel ce ţi-am fost umbră şi te-am iubit complet aşteptând o vorbă, un gest care să-mi dea speranţe, eu voi pleca. Ai fost reperul meu de zi şi nu era puţin, dar vezi, umbra nu vede astfel de semne, din cauza luminii nu vede, a soarelui. Voi dispărea din stânga ta, n-o să observe nimeni, de la un timp frământările fac zarvă de fanfară în mintea mea, iar eu, precum ştii, trăiesc la cote maxime. Întrebările fără răspuns, starea de incertitudine şi gelozia absurdă, mă încolţesc din toate părţile, din teamă de penibil aleg plecarea.

Nu eşti tu de vină, drumul meu a fost mereu neclar, ceaţă-ploaie-zloată, pavaje cu sute de cărţi, în fiecare pagină speranţele pulsau, râdeau, de-ai şti de câte ori am evadat în vis, am mers pe cărări nepământene de un diabolism ingrat cu o singură şi precisă destinaţie. Degeaba m-am hrănit cu otrava trupului tău de femeie frumoasă, nici iadul nu mai părea sinistru, aducea c-o bodegă de cartier în preajma anului nou, beteală, artificii şi gunoi, n-am învăţat nimic.

Te-am consumat în doze mici, să mă obişnuiesc cu gustul tău, să nu mai fie nociv, să apară senzaţia de saturaţie, să mă plictisesc de tine, n-a fost aşa. Chiar dacă ura, pe care plecând o voi simţi pentru părul şi ochii tăi divinizaţi acum, chiar dacă te iubesc şi mi-am îngenuncheat sufletul în sufletul meu, degeaba. În definitiv răul a fost tot timpul în mine, i-a trebuit un singur imbold ca să renască, iar eu nu am înţeles nimic.

Să nu anticipăm, azi sunt aici şi te iubesc cum iubesc apa dintr-un urcior, te sărut cum sărut buza paharului plin, mă îmbrac în tine cum îmbrac ploaia şi marea, în schimb tu mă iubeşti cum iubeşti copacul, mă îmbrăţişezi cum îmbrăţişezi scoarţa lui, te strecori în seva mea şi urci până la frunzele de sus, te simţi stăpână îmi spui aşa a fost mereu, dar n-ai ştiut să îmi comunici prin gesturi şi cuvinte, pentru că la mine valorile sunt inversate. Şi apoi dragostea, cum am fi putut face dragoste când eu stau tot timpul în mâini, dorm în mâini, gândesc în mâini, tu eşti neobosită, ai rădăcini şi eşti ancorată, dar uite, nu am avut timp măcar o dată să ne privim în ochi, evident unul din noi ar fi trebuit să se întoarcă, să vadă lumea altfel şi asta era imposibil. Doar dacă ai fi renunţat la zborurile tale de noapte, dacă m-ai fi iubit cum iubeşti apa dintr-un urcior, dacă m-ai fi sărutat cum săruţi buza paharului plin, dacă te-ai fi îmbrăcat în mine cum te îmbraci în ploaie şi în mare.

Nimic nu s-a întâmplat, n-a fost să fie, poate dacă ne-am fi întâlnit mai devreme... odată am fost şi eu un animal sociabil, râdeam-glumeam-plângeam, aveam prieteni, ideile m-au schimbat şi cărţile, aşa a apărut această nouă poziţie pentru gândit, pentru citit şi pentru scris, o poziţie cu polii inversaţi, iar tu erai atât de albă, cu hainele ca nişte voaluri străvezii şi părul ca o ceaţă de toamnă, ca şi cuvintele pe care le rosteai şi rămâneau un timp într-o suspensie ca un praf de cretă.

Acum degetele mă asigură că femeia din faţa mea zâmbeşte fierbinte şi parfumat, din pricina anotimpului din ea se scutură culori, curând dincolo de trupul ei voi zări albul unei realităţi care nu există. Mâine voi fi departe, voi lua înfăţişarea copacului cu rădăcinile bine înfipte în cer, mă voi ascunde sus, într-o pădure de munte, voi asculta ploaia cum atinge crengile şi scoarţa, când frunzele vor începe să cadă, voi porni mai departe.

FRUMUSETEA SUFLETULUI, IN LINISTEA DRAGOSTEI SI IUBIRII.

VINATA INCEPE CU PROPIA TA CALATORIE.TU ESTI SINGURL ACTOR CE POTI INTERPRETA ROLUL TAU DIN PIESA DE TEATRU. DIVINITATEA ARE ROLUL DE SUPRAVEGHETOR PRINCIPAL. ECHILIBRUL SUFLETULUI TAU CONSTA TOCMAI IN BUNATATEA SI FRUMUSETEA INTERIORULUI. PRIMESTI O PAGINA DE CARTE PE CARE TREBUIE SA INVETI SA O JOCI PINA LA CAPAT. EXISTA UN REVERS AL MEDALIEI PE CARE IL PRIMESTI CHIAR DACA VREI SAU FUGI . SINT CALATOR IN VIATA , SI CAUT TOT CE ESTE MAI FRUMOS SI PLACUT SUFLETULUI SI INIMII. CAUT INSTRUMENTUL CU CARE POT CINTA SINGURUL CINTEC DE DRAGOSTE SA TE POT ALINA SI BUCURA IN TOATA FERICIREA TA. MA GINDESC SI CAUT INGERII DRAGOSTEI SA-TI CINTE RAPSODIA IUBIRII CE TE INVALUIE IN TOATA SPLECDOAREA TA. CINE SINT EU DE VREAU SA TREC NEOBSERVAT DE DUMNEZEU >? CINE SINT EU DE INCERC SA FIU HRAPARET MAI IN TOATA CELE CU PRIVIRE LA INTERIORUL MEU>? CINE SINT EU DE NU POT SA IMI CALMEZ ANIMALUL DIN MINE>? CINE SINT EU DE OPRESC SENTIMENTELE DIN MINE>? AM UN DESTIN FIINDCA TRAIESC SI SINT VIU. AM UN DESTIN FIINDCA INDEPLINESC O FUNCTIE IN PLANUL LUI DUMNEZEU. EXIST FIINDCA DUMNEZEU CONSIDERA CA TREBUIE SA TREC PRIN VIATA SI SA FAC VOIA LUI. MA UIT IN JURUL MEU SI VAD O MONEDA CARE SI-A INTOR FATA CEA DE A DOUA SI A PORNIT RASPLATA PENTRU CEEA CE AM PRIMIT FARA SA FIU VINOVAT.INCERC SA TREC ETAPA PESTE ETAPA STRABATIND IN ACELA-SI TIMP UN LOC IN SPATIU. TREC PRIN TIMP FARA SA OBSERV SCHIMBAREA CARE SE PETRECE IN INTERIORUL MEU SI SIMT CA DETIN IN EL CEL MAI CUMPLIT ANIMAL DIN CITI AM PUTUT VEDEA SI SIMTII. O FIARA IN DEZLANTUIRE CARE NU ISI GASESTE LOCUL SI TURBEAZA IN MINE. SIMT ACEL ANIMAL SI INCERC SA IL OPRESC, DAR NU ASCULTA ORDINUL MEU. IMI TOT SPUNE CA SE POATE LINISTI LA UN SINGUR CUVINT SI LA O SINGURA PERSOANA CARE II POATE DA ORDINUL DE A SE OPRI. NU DETIN IN MINE AVERI SAU BOGATII DE BANI. DAR DETIN TOATA ACEA BOGATIE INTERIOARA DE CARE AM ATITA DE MULTA NEVOIE. DETIN CEA MAI MARE COMOARA DIN CITE SINT DATE DE DUMNEZEU IN SUFLETELE SI INIMILE NOASTRE. COMOARA DRAGOSTEI SI IUBIRII. DAR IN ACELA-SI TIMP DETIN SI CONSTRUIESC CELE MAI MARE SENTIMENTE DE RAU SI FATARNICIE CE IMI PATEAZA SUFLETUL SI INIMA DIN MINE. INCERC SA LE CONTROLEZ SI SA LE INLATUR, DAR VIN DINTRU-N LOC INTUNECOS UNDE EU NU AM ACCES. INCERC SA MA LAS IN JOCUL INIMII SI CA APOI SUFLETUL SA IMI EXPLICE TOTUL CA SA POT INTELEGE CE SE POATE INTIMPLA IN MINE. IMI TREMURA GINDUL SI MA NELINISTESTE COMBINATIA , ANIMAL SENTIMENT URIT , CARE MA DEBUSOLEAZA CENTRAL SI MENTAL. STAREA DE RAU SI DE FRUSTARE NU INCETEAZA SA MA INCOLTEASCA DIN TOATE PARTILE SI IMI INTUNECA FATA SI IMI UMBRESTE SUFLETUL DE NEGREALA RAULUI.STAU SI INCERC SA INTELEG RAUL IMPLANTAT DE ALTII SI ROSTUL LUI. GINDESC LA PROPIUL SI FIGURAT IN ACELASI TIMP FARA SA CONSTAT DESTABILIZAREA MEA.INTREB INIMA : CE POT SA FAC SA MA LINISTESC>? SI CE SA FAC SA IMI POT ADUNA BUNATATEA SI LINISTEA CE ODATA LE AVEAM IN MINE>? NU GASESC RASPUNSURILE DEOCAMDATA SI NU CRED CA LE VOI GASI IN TIMP SCURT.SIMT UN BICI VENIT DE UNDEVA DIN CER SI STIU CA ESTE BICIUL LUI DUMNEZEU.ESTE CEL MAI DUREROS BICI . SPUN DOAR UN SINGUR LUCRU: LASUL SI PROSTUL IN TOTDEAUNA VA TRAGE SI VA FI PEDEPSIT PENTRU PACATUL SAU. NU SPUN CA NU AVEM PACATE SI NU SPUN CA NU DETINEM RAUL IN NOI CA FIINTE UMANE SI SOCIALE, DAR NU TOTI SINTEM SOCIALI SI NU TOTI AVEM PUTEREA SA NE CEREM IERTARE SI SCUZE ATUNCI CIND TREBUIE. AVEM ACEA STARE DE LASITATE SI INTRIGA CARE NE DESTABILIZEAZA MENTAL SI NU NE LASA LIBERI IN FATA APROAPELUI NOSTRU. TU CALATORULE : INTREBA-TE , DE CE NU POTI GASI CU ADEVARAT CEEA CE CAUTI ATUNCI CIND ITI DORESTI CEVA FRUMOS SI PLACUT PENTRU INIMA SI SUFLETUL TAU>? DE CE FUGI TOT TIMPUL CUTIND FERICIRE SI IUBIREA CU CARE SA TE INCALZESTI >? DE CE NU CAUTI ONOARE SI PLACEREA SUFLETULUI TAU SA POTI FI FERICIT IN TOATA SPLENDOAREA TA>? SI CA SA POTI FI OM CU ADEVARAT , INTREABATE CIT DE MULT POTI OFERI , SI CIT DE MULT POTI IUBI SI IN ADEVARATUL SENS AL CUVINTULUI. CAUTA IN INTERIORUL TAU , ACEA BUNATATE DE CARE AI TITA DE MULTA NEVOIE PENTRU ATI ARATA CALITATEA DE OM SOCIAL, SI TITULATURA DE OM. NU LOVI PE LA SPATE CA SE VA INTOARCE INZECIT DE LA DUMNEZEU CIND VEI FI POCNIT CU BICIUL LUI.OFERA SUFLETUL SI INIMA TA ACELEI PERSOANE CARE CREZI CA MERITA, SI NU CERE NIMIC IN SCHIMB, SI VEI SIMTI REVERSUL LA CE AI OFERIT CU TOATA MULTUMIREA REVERS. TOTI NE IRITAM SI TOTI NE ENRVAM IN VIATA CIND NE IUBIM . TOTI SUFERIM SI TOTI AIURIM LA UM MOMENTA DAT DIN CAUZA DURERII SI AMARACIUNII DIN NOI. TOTI TREBUIE SA TRECEM PRIN FOCUL DRAGOSTEI SI IUBIRII SI SA NE CALIM DAR SA SI INVATAM IN ACELASI TIMP SA NE NUMIM OAMENI IN ADEVARATUL SENS AL CUVINTULUI.

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

ADUTI AMINTE

ADUTI AMINTE DE CLIPA.
DE FULGERUL DRAGOSTEI CARE A TRECUT PRIN TINE.
ADUTI AMINTE DE SARUTUL PETALEI DE TRANDAFIR.
DE NOPTILE CU CER CRISTALIN IN CARE TI-SA IMPLIT CEA MAI MARE DORINTA.
ADUTI AMINTE DE ZBORUL DRAGOSTEI IN CARE AI AVUT CEA MAI MARE FERICIRE.
CIND PLINGEAI SI SPUNEAI CA: DUMNEZEU MI-A DAT TOT CE AM VISAT VREO DATA SA POT FI FERICITA.
ADUTI AMINTE DE PASAREA IUBIRII IN CARE TE-AM TRANSFOMAT.
ADUTI AMINTE DE CORUL DIVIN CE ITI CINTA IN NOPTILE DE DRAGOSTE.
CALEA TA A FOST LUMINATA DE LUMINA STELELOR.
ZBORUL DIVIN IN CARE AI FOST TRIMISA DE DRAGOSTEA PE CARE AI PRIMIT-O.
DE CATIFEUA FINA DIN BUZELE CU CARE AI FOST SARUTATA.
VISUL TRAIT CU OCHII DESCHISI.
DE NUMELE DIVIN CU CARE AI FOST BOTEZATA.
DE CLIPA CIND AI SIMTIT CA DUMNEZEU ESTE CU TINE DOAR ATUNCI CIND ESTI SINCERA.
DE ZIMBETUL COLORAT IN CULORILE CURCUBEULUI DRAGOSTEI.
ADUTI AMINTE DE TINE SI DE DORINTA TA.
ADUTI AMINTE SI DE PEDEAPSA CE VA URMA SA VINA.
CIND IUBESTI NU POTI SA MINTI.
CIND RESPECTI NU POTI SA ITI BATI JOC .
MINTI DOAR ATUNCI CIND ESTI FATARNIC IN SUFLET.
MINTI FIINDCA CAUTI ALT CEVA.
MINTI DOAR ATUNCI CIND AI ALT INTERES.
MINTI FRUMOS SI PLACUT DOAR ATUNCI CIND VREI SA PASTREZI O DRAGOSTE CU ORICE PRET LINGA TINE. DOAR ATUNCI MINCIUNA ESTE IERTATA SI INTELEASA.
DAR TU , TREBUIE SA-TI ADUCI AMINTE . DOAR ATIT TREBUIE. CALATORULE CE PRIBEGESTI IN CAUTAREA VISELOR TALE, CAUTA-TI LUMINA SUFLETEASCA IN INTERIORUL TAU SI ASCULTA-TI INIMA CARE NU TE VA MINTII NICIODATA. TAIETI ARIPILE GINDULUI DE ZBOR , SI CAUTA PRIBEGIND PAMINTUL LA IMPLINIREA VISELOR TALE. NU CAUTA SA ZBORI IN CAUTAREA LOR , FIINDCA ATUNCI TE PIERZI IN VAZDUHUL INTUNERICULUI PE CARE NU IL VEZI DIN CAUZA GINDURILOR SI DURERII DIN INIMA SI SUFLETUL TAU. APLEACA-TI PRIVIREA IN PAMINT, SI CAUTA OMENIA DIN TINE CA DUMNEZEU SA OBSERVE SMERENIA DIN SUFLETUL TAU SI LACRIMA DIN OCHII TAI. NUMAI ATUNCI TE POTI NUMI CU ADEVARAT OM , SI DUMNEZEU ITI VA IMPLINI TOATE DORINTELE...!

miercuri, 18 ianuarie 2012

TACEREA SUFLETULUI

A FOST ODATA UN OM, SI EL ERA FOARTE SARAC. SINGURA LUI NELAMURIRE ERA ACEEA CA DE SARAC CE ERA SE INTREBA TOATA ZIUA DE DIMINEATA PINA SEARA CUM SA FACA SA AIBA SI EL CEVA BOGAT CU CARE SA SE LAUDE. INTR-O ZI PE CIND STATEA EL SI SE GINDEA VAZU CA TRECU PE LINGA EL PE DRUM O FEMEIE PE CARE NU O MAI VAZUSE NICIODATA SI SIMTI UN GOL IN INTERIORUL SAU. IN SINEA LUI SPUSESE ASA: ,,CE BINE ERA DACA ERAM SI EU BOGAT , SAU AVEAM CEVA BOGAT IN MINE, CA IMI PLACE ACEASTA FEMEIE SI CU CEVA BOGAT MA APROPIAM DE EA,,. DAR FEMEIA TRECU SI EL RAMASE SA SE GINDEASCA CUM SA SE IMBOGATEASCA. DE ATUNCI PAZI FEMEIA CARE II PLACEA ATIT DE MULT IN FIECARE ZI DE CITE ORI AVEA OCAZIA SI SE INTREBA MEREU: ,, CUM SA FAC SA MA IMBOGATESC SA CISTIG ACEASTA FEMEIE,,>? INTR-O ZI NEMAI PUTIND SA INDURE SARACIA DIN EL, RIDICA PRIVIREA SUS SI INCEPU SA SE ROAGE LA DUMNEZEU SA IL AJUTE SA DEVINA BOGAT, SI SA CISTIGE ACEA FEMEIE SI II SPUSE ASA: ,,DOAMNE DUMNEZEUL MEU. EU SINT UN OM SARAC FIINDCA ASA MAI DAT TU PE ACEST PAMINT. ROGUTE DOAMNE SA IMI DAI SI MIE CEVA BOGAT SA POT FI SI EU IN RIND CU LUMEA SI CU SFIALA ITI SPUN CA IMI PLACE O FEMEIE PE CARE VREAU SA MA APROPII DE EA SI S-O IUBESC,,. SI DUPA UN TIMP DUMNEZEU II RASPUNSE: BINE. DAR VEZI TU : CIND TE-AI NASCUT ASA SARAC EU TI-AM DAT IN TINE CEA MAI MARE COMOARA DIN CITE SINT PE PAMINT,,. DAR SARACUL II SPUSE: BINE DOAMNE. DAR CARE ESTE ACEEA CA EU NU O CONOSC INCA DE CIND SINT PE PAMINT,,. SI DUMNEZEU II SPUSE: ,, CAUTA BINE IN INIMA SI SUFLETUL TAU FIINDCA DE ASTA TI-LE-AM DAT LA NASTERE , FIINDCA IN ELE SE ASCUNDE CEA MAI MARE COMOARA DIN TINE,,. ATUNCI SARACUL INTREBA: ,,BINE DOAMNE. DAR CUM SA O GASESC SINGUR ,DACA NU STIU CUM SA O CAUT SI NICI CUM ARATA,,. ATUNCI DUMNEZEU II SPUSE: ASCULTA-MA : PENTRU A FI ALATURI DE FEMEIA CARE ITI PLACE , TREBUIE SA CAUTI IN SUFLETUL TAU SI INIMA TA , TOATA DRAGOSTEA SI IUBIREA PE CARE EU TI-LE-AM DAT . ACOLO ESTE COMOARA PE CARE TREBUIE SA O CAUTI SI SA TE MINDRESTI CU EU CA CEA MAI MARE COMOARA DIN CITE SINT,,. ATUNCI SARACUL INTELESE CUVINTUL LUI DUMNEZEU SI PLECA CAPUL MULTUMIND-UI SI PLECA BUCUROS CA IN SFIRSIT INTELESE CARE ESTE CEA MAI MARE COMOARA SI CA DE FAPT EL O DETINE IN INIMA SI SUFLETUL SAU. FIECARE DINTRE NOI NE PUTEM INTREBA SINGURI , SI PUTEM CAUTA SI OFERI ACELOR PERSOANE DE LINGA NOI ,, TOT CE ARE MAI BUN SI FRUMOS IN INIMILE SI SUFLETELE NOASTRE, ADICA DRAGOSTE , IUBIRE, RESPECT, FERICIRE, SI NU IN ULTIMUL RIND FAPTELE SUFLETULUI FARA DE CARE NU NE PUTEM NUMI SIMPLU OAMENI.

duminică, 15 ianuarie 2012

CIND INIMA CITESTE NU VEI PIERDE NICIODATA. CIND SUFLETUL OFERA VEI SIMTII TOATA FERICIREA.

INCET NOAPTEA SE LASA.
PESTE SUFLETUL MEU.
INCERC SA FAC LUMINA
DAR NU POT CA E GREU.

PACATUL ESTE MARE .
SI DUREREA E GREA.
TE ROG MA IARTA DOAMNE.
TE ROG CU VOIA TA.

IMI DUC CRUCEA IN SPATE.
SI NU MA PLING DE EA.
CA-SA-MI ESTE DESTINUL.
SA SIMT DUREREA GREA.

LA TINE STRIG IERTAREA.
CA-CI TU ESTI DUMNEZEU.
LA TINE-I ALINAREA.
CA-SA A FOST MEREU.

TU ESTI CUVINTUL SFINT.
ESTI UNIC SI CURAT.
TU ESTI MARITUL CARE.
NU POTI AVEA PACAT.

PRIVESC LA MINE DOAMNE.
MI-E SILA SI MI-E GREU.
PRIVESC SI-MI CER IERTARE.
LA TINE DUMNEZEU.

PRIVESC IN URMA MEA.
SI VAD TOT CE-AM GRESIT.
LA TINE PLEC GENUNCHIUL.
CA-CI VREAU SA FIU CINSTIT.

EU STIU IUBITE DOAMNE.
CA TU MA POTI IERTA.
IMI PLEC CAPU-N PAMINT
SI STIU C-O VOI AVEA.

SI IERT PE CEI CE STIU.
CA MI-AU FACUT UN RAU.
II IERT IUBITE DOAMNE.
SA FIU IERTAT SI EU.

GRESEALA -MI APARTINE.
SI STIU CA AM GRESIT .
DAR ALTII DOAMNE SFINTE.
SE CRED CA SINT CINSTITI.

MA- RAT UMIL SI BLIND
DOAMNE IN FATA TA.
ASTEPT PEDEAPSA GREA.
SI NU IERTAREA TA.

UN OM DE SARAC CE ERA SE GINDINDU-SE SA CEARA LA DUMNEZEU SA IL IA DE PE PAMINT CA NU MAI POATE TRAII IN SARACIA SI MIZERIA IN CARE ERA CASA LUI SI SPUSE: DOAMNE. EU SINT SARAC SI TRAIESC IN MIZERIE SI NU POT SA MAI INDUR ACEASTA SARACIE . VREAU SA MA IEI DE PE PAMINTUL ACESTA. ATUNCI DUMNEZEU II RASPUNSE: EU TE-AM DAT PE PAMINT CU UN ROST SI TI-AM DAT UN DESTIN CA LA FIECARE OM NASCUT INCA DIN LEAGAN,SI AI ROSTUL TAU PE PAMINT SI IN SARACIA IN CARE TRAIESTI. ATUNCI OMUL CEL SARAC II SPUSE LUI DUMNEZEU: DOAMNE IMI CER IERTARE, DAR NU POT SA MAI INDUR. SI DUMNEZEU II RASPUNSE: PRIN SARACIA TA, PEDEAPSA BOGATULUI VA FI MAI MARE SI MAI ASPRA, SI VA AJUNGE CIT MAI ADINC IN FUNDUL IADULUI, IAR TU VEI CINA CU MINE LA MASA MEA SI VEI TRAII VESNIC IN IMPARATIA MEA. CIT DESPRE CEI FATARNICI ,IERTAREA MEA NU O VOR AVEA NICIODATA.....!

CIND SIMTI CA ESTI PATAT IN SUFLET , CERETI IERTARE CU CAPUL PLECAT SI DUMNEZU STIE CA ARE DE FACUT.

SLAVIT, SLAVIT ESTI DOAMNE.
IN CER SI PE PAMINT.
ESTI DUMNEZEUL CARE NE IERTI CU-AL TAU CUVINT.
TU NE VEGHEZI IN NOAPTE.
SI TU NE OCROTESTI.
TU ESTI LUMINA VIE.
CU CARE NE IUBESTI.

VEGHEZI PAMINTUL SFINT ,
PE CARE NOI CALCAM.
CA-CI TU ESTI ALINAREA.
SI NOI NE BUCURAM.
EU STRIG ACUM IN NOAPTE.
LA TINE TATA-L MEU.
SA-MI SPELI RUSINEA CARE MA CHINUIE DIN GREU.

O TU IUBITE DOAMNE, O DOAMNE DUMNEZEU.
IMI SIMT CU GREU PACATUL.
SI E LA GITUL MEU.
I-L SIMT CU GREUTATE .
CA-CI AM PACATUIT.
PENTRU AL MEU PACAT .
TU DOAMNE AI MURIT.

MA SIMT PATAT LA SUFLET.
SI INIMA IMI PLINGE.
GRESEALA CEA DIN URMA.
INCET INCET MA-JUNGE.
EU VREAU SA-N DREPT GRESEALA DOAMNE IN FATA TA.
SI VREAU SA AM IUBIREA.
SI NU PEDEAPSA GREA.

DE-A CEEA CHIAR ACUMA EU SPUN CA AM GRESIT
ACUM IN NOAPTEA ASTA .
VREAU SA FIU OM CINSTIT.
SI IERT SI EU DIN URMA.
PE TOTI CE MI-AU GRESIT.
CA-CI CINSTEA SI ONOAREA.
SINT GREU SI DE GASIT.

CREDINTA DIN RUGACIUNE, TREBUIE DOVEDITA . PACATUL SAVIRSIT NU TREBUIE ASCUNS. IERTAREA CELUI RAU INTENTIONAT, TREBUIE FACUTA DIN SUFLET. CINSTEA SI ONOAREA SINT MAI DE PRET DECIT MINCIUNA SI FATARNICIA. INCHINAREA SI PLECAREA GENUNCHILOR IN FATA LUI DUMNEZEU ITI VA ADUCE TOTDEAUNA TRECEREA IN FATA LUI DUMNEZEU. CREZUL PENTRU DUMNEZEU SI DOMNUL IISUS HRISTOS, ESTE MAI DE PRET DECIT ORICE ALT CREZ DIN LUMEA PAMINTEASCA O OMULUI. BUNATATEA , DRAGOSTEA , IUBIREA, SI CREDINTA IN DUMNEZEU TE VA FACE UN OM: CINSTIT, DREPT CREDINCIOS, IUBITOR DE CEL SARAC, SI UMIL IN FATA CELUI CE ITI FACE RAU . CALATORULE . TU DECIZI CE ESTE MAI BINE PENTRU TINE, SI DOAR TU ITI POTI CONTROLA BUNATATEA SI IUBIREA DIN SUFLETUL SI INIMA TA. CALATORULE CE CAUTI LINISTEA SUFLETULUI SI A INIMII , OPRESTETE SI INTREABATE DACA AI VREO VINA, SI DACA TREBUIE SA ITI CERI IERTARE LUI DUMNEZEU. SI DACA NU LUI DUMNEZEU ATUNCI IN FATA CELUI CE AI GRESIT SI ATUNCI GARANTAT ITI VEI LINISTI INIMA SI SUFLETUL DIN TINE , SI ITI VEI LUA O PIATRA GREA DE PE IMINA SAU UN MUNTE CARE NU ITI DA PACE SA ARATI OMENIA SI BUNATATEA SUFLETULUI TAU. SI MAI INTREABATE CALATORULE : SE MERITA SA IERTI SI SA INCEPI SA IUBESTI DIN NOU>? EU MA-M INTREBAT SI DOVADA ESTE AICI IN CEEA CE AM SCRIS EU. 


miercuri, 11 ianuarie 2012

INGERUL CU OCHII DE STELE

CIND DUMNEZEU A FACUT INGERII , A FACUT SI UNUL CU OCHII DE STELE, DAR DUMNEZEU NU LA NUMIT INGER FIINDCA CEL CE URMA SA II DEA ACEASTA DENUMIRE II OFEREA INIMA SI SUFLETUL SAU. INTR-O ZI ACEL BAIAT CUNOSCU O FETITA CARE APARU DIN ZARI DE DEPARATARE SI CU O MARE DURERE IN SUFLETUL EI. BAIATUL SIMTI IMEDIAT CA ACEA FETITA AVEA O RANA SI O INIMA RANITA SI MAI AVEA SUFLETUL INCHIS INTR-O COLIVIE. ATUNCI BAIATUL O INTREBA SFIOS:,, DE CE PLINGI SI SUFERI IN TACERE FARA SA SPUI CARUIVA NECAZUL SI SUPARAREA TA DIN INIMA SI DUREREA DIN SUFLETUL TAU,,>? ATUNCI FETITA II RASPUNSE: ,,DAR CUI SA SPUN,,>? ,,SI PE CINE AR INTERESA POVESTE VIETII MELE  DIN MOMENT CE MA VEZI CA SINT SINGURA IN NECAZUL SI DUREREA MEA,,>? ATUNCI BAIATUL II SPUSE: ..UITE. EU SPRE EXEMPLU AS FI INTERESAT SA-TI ASCULT POVESTEA CARE TI-A ADUS ATIT DE MULTA DURERE IN INIMA SI SUFLETUL TAU, SI MAI VREAU SA-TI SPUN CA ITI POT ELIBERA SUFLETUL DIN COLIVIA IN CARE ESTE INCHIS,,. ATUNCI FETITA TRESARI DE BUCURIE SI INCEPU SA-SI DERULEZE POVESTEA VIETII. BAIATUL NU CLIPI IN NICI UN FEL SI CHIP IN TIMPUL DELURARII POVESTI FETITEI. CIND FETITA TERMINA DE SPUS POVESTEA BAIATUL II SPUSE: ,, ACUM HAI SA ITI SPUN SI EU POVESTEA VIETII MELE DE PINA ACUM,,. SI BAIATUL INCEPU SA ISI DERULEZE POVESTEA INCIT FETITA RAMASE UIMITA DE ASEMANAREA POVESTI BAIATULUI CU A EI. SI II SPUSE: ,, ASCULTA . NU VREI SA DEVENIM PRIETENI CU ADEVARAT>? SI EU VAD ACUM CA NE ASEMANAM SI NE POTRIVIM IN POVESTILE NOASTRE DE VIATA TRAITE IN NECAZ SI SUFERINTA,,. BAIATUL FARA SA MAI STEA MULT PE GINDURI ACCEPTA CU MULT DRAG SI II SPUSE: ,,DE ASTAZI INNAINTE EU TE VOI PAZI SI TE VOI OCROTI CU TOATA PUTEREA MEA SI DIN TOATA FIINTA MEA,,. DIN ACEA ZI EI AU RAMAS NEDESPARTITI CU TOTUL CA II DESPARTEA O DISTANTA FOARTE MARE. PENTR-U BUNATATEA LUI DUMNEZEU II DADU BAIATULUI OCHII DE STELE SA O POATA VEDEA PE FRUMOASA LUI DIN DEPARTARI. DAR DAR FRUMOASA LUI NU IL PUTEA VEDEA DE LA DISTANTA LA CARE ERA. ATUNCI BAIATUL O CHEMASE LA EL SI II SPUSE: UITE : EU TE VAD PE TINE DE LA DISTANTA LA CARE ESTI FINNDCA BUNUL DUMNEZEU MI-A DAT OCHI DE STELE SA TE POT VEDEA , SI ASTA DATORITA BUNATATII MELE PENTRU TINE,,. ATUNCI FETITA II SPUSE: BINE . VAD CA TU AI OCHI DE STELE DATI DE DUMNEZEU PENTRU BUNATATEA TA CU CARE MA TRATEZI SI PE CARE MI-AI OFERITO PENTRU CA EU SA POT FI FERICITA SI SA IMI POT ELIBERA SUFLETUL DIN COLIVIA IN CARE ERA INCHIS, DAR EU NU TE POT VEDEA ASA CUM MA VEZI TU PE MINE , FIINDCA EU NU AM OCHII TAI DE STELE. ATUNCI BAIATUL IL CUPRINSE MILA SI JALEA DE FETITA LUI FRUMOASA SI II SPUSE: UITE. EU ITI DAU OCHII MEI DE STELE SI TU MII DAI PE AI TAI SA MA VEZI SI TU PE MINE DE LA DISTANTA LA CARE ESTI FATA DE MINE, ASA CUM TE-AM VAZUT EU. ATUNCI BAIATUL SI FETITA ISI SCHIMBASERA OCHII INTRE EI SI BAIATUL II SPUSE FETITEI: ACUM CA TI-AM DAT OCHII MEI DE STELE TE NUMESC CU TOATA DRAGOSTEA SI IUBIREA DIN MINE PENTRU TINE, ,,INGERUL CU OCHII DE STELE,,. ATUNCI FETITA IL SARUTA PE BAIAT SI ISI OFERI UNUL ALTUIA DRAGOSTEA SI IUBIREA DIN EI. ATUNCI BAIATUL II JURASE FETITEI CA O VA FACE FERICITA SI O VA IUBII O VIATA. BAIATUL ERA MULTUMIT CA IUBITA LUI IL PUTEA VEDEA IN SFIRSIT DE LA DISTANTA CARE II DESPARTEA. DUMNEZEU VAZIND ASTA II SPUSE BAIATULUI: ,,NU MAI POTI LUA OCHII DE STELE DE LA IUBITA TA INNAPOI FIINDCA ODATA OFERITI EI, EA NU O SA TE MAI POATA VEDEA SI TOATA DRAGOSTEA SI IUBIREA VOASTRA SE VA DESTRAMA,, ATUNCI BAIATUL SE INTRISTA ATIT DE TARE INCIT SUFERI DAR IN ACELA-SI TIMP ERA FERICIT CA MACAR IUBITA LUI IL PUTE VEDEA. CIND SE DOREAU SE INTILNEAU SI SE IUBEAU CU TOT CE ERAU MAI BUN SI PLACUT IN INIMILE SI SUFLETELE LOR PE CARE LE-AU FOST DATE DE DUMNEZEU. TOT TIMPUL CIND SE DESPARTEAU PE BAIAT IL APUCA DORUL ASA DE TARE DE IUBITA LUI CA II SPUSE LUI DUMNEZEU: DOAMNE . ,TE ROG DIN TOT SUFLETUL MEU DA-MI TE ROG INCA O PERECHE DE OCHI DE STELE SA O MAI POT VEDEA PE IUBITA MEA CA IMI ESTE DOR DE EA,,. ATUNCI DUMNEZEU II SPUSE: ,,NU POT SA-TI DAU  INCA O PERECHE DE OCHI DE STELE FIINDCA NUMAI ODATA SE DAU ACESTI OCHI. EU NU PRIVESC BUNATATEA OMULUI DE MAI MULTE ORI, DOAR O SINGURA DATA O POT PRIVI SI DE ACEEA O SINGURA DATA POT OFERI ACEI OCHII DE STELE SI UNDE MAI PUI CA TI-AM DAT IN INIMA SI SUFLETUL TAU CEVA MULT MAI DE PRET . DRAGOSTE SI IUBIRE SA POTI FACE FERICIT ORICE PERSOANA,,. ATUNCI BAIATUL PLECA CAPUL SI PLECA SA SE UITE IN ZARE DUPA IUBITA LUI PE CARE NU O MAI PUTEA VEDEA , DAR AVEA IN EL TOT CE ERA MAI BUN DE LA DUMNEZEU SI ACEEA ERA: DRAGOSTE , IUBIRE PE CARE ALTII NU LE AVEAU SI NU LE PUTEA OFERI. ATUNCI BAIATUL SCRISE PE CER : ,,ACOLO UNDEVA IN ZARE ESTE INGERUL MEU CU OCHII  DE STELE PE CARE NU O MAI POT VEDEA,,. VA URMA....!

luni, 2 ianuarie 2012

CIND ESTI VINOVAT ITI ASCUNZI VINA. DE CE>?

SINT LUCRURI IN VIATA PE CARE LE FACI SI NU LE POTI STABILI SI REZOLVA PE TOATE. SINT SUFLETE CARE SINT PLINE DE DRAGOSTE SI IUBIRE. SINT OAMENI CARE NU STIU CE SA FACA CU ELE FIINDCA NU AU MINTEA LIMPEDE SI JOACA DUPA PROPIILE LOR JOCURI. SINT OAMENI CARE JIGNESC SPUNIND VORBE CARE DOR SI CIND LE SPUN NU AU NICI O REACTIE CA LE-AR DUREA CITU-SI DE PUTIN. ACELE VORBE SCOASE FARA NOIMA PE GURA LOR. FIECARE AVEM UN SUFLET SI FIECARE NE CAUTAM PERECHEA SUFLETULUI NOSTRU IN FIECARE CLIPA. DUMNEZEU NU A DAT SUFLETELE PERECHE APROAPE DE CEI CE LE CAUTA. DUMNEZEU LE SEAMANA IN CIMPUL PAMINTULUI SI ASEAZA PESTE ELE NEGHINA SI AMARACIUNEA RAULUI CA OMUL CE ISI CAUTA SUFLETUL PERECHE SA STIE SI SA ALEAGA INTRE ACEA AMARACIUNE SI PINA SA AJUNGA LA SUFLETUL LUI PERECHE SA INVETE CA CREDINTA SI CAUTAREA LUI SINT CELE CE II DAU STABILITATEA SI LINISTEA SUFLETEASCA. TOTDEAUNA TREBUIE SA LASI INIMA SA CITEASCA TOTUL SI SUFLETUL ITI VA EXPLICA TOTUL. IN LINISTEA SUFLETEASCA EXISTA ACELE SENTIMENTE DE CARE OMUL ARE ATITA DE MULTA NEVOIE. IN LINISTEA SUFLETULUI OMUL NU TREBUIE SA INCERCE CA FATARNICIA SI INTERESUL MATERIAL SA ISI FACA CUIB. BICIUL LUI DUMNEZEU ESTE INVIZIBIL , DAR POCNIT CU PUTEREA DIVINA PESTE TRUPURILE NOASTE, ISI ARATA LOVITURILE SI URMELE VIZIBIL IN INTERIORUL NOSTRU UMAN. CIND CAUTI FRUMUSETEA DRAGOSTEI SI IUBIRII, CIND VREI SA FII CU ADEVARAT FERICIT, CIND VREI SA IUBESTI O FIINTA PLAPINDA SI FIRAVA CU TOATE ACELE SENTIMENTE PE CARE BUNUL DUMNEZEU TI-LE-A DAT IN INTERIORUL TAU , ATUNCI DEVII SCLAVUL ACELEI FIINTE PE CARE INCERCI SA O NUMESTI ZINA SI SA II SCOTI SPINUL DURERII DIN INIMA EI ESTI FACUT SI AMESTECAT IN TINA DISPRETULUI , INCIT NU MAI POTI DECIT SA SUFERI SI SA ITI PLINGA OCHII SI SUFLETUL DE DUREREA PRIMITA PE NEASTEPTATE TOCMAI CA ESTI IN STARE SA ITI VINZI SUFLETUL SI INIMA PENTRU A FACE ACEA PERSOANA FERICITA. DE CE OMUL NU ISI RECUNOASTE VINA SI PACATUL ATUNCI CIND TREBUIE>? DE CE OMUL STIE CA ARE SUFLET SI INIMA IN INTERIORUL SAU SI NU STIE PENTRU CE LE ARE>? DE CE VINE PLOAIA DURERII PESTE TINE SI TE UDA PINA ITI AJUNGE LA INIMA SI SUFLETUL TAU IMPREGNINDU-TI SI PIETRIFICINDU-TI DUREREA ATIT DE TARE INCIT NU O MAI POTI SCOATE NICIODATA USOR DIN TINE>? DE CE CIND ESTI VINOVAT ITI ASCUNZI PACATUL SI GRESEALA PE CARE LE-AI SAVIRSIT IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU SI IMPOTRIVA PERSOANEI PE CARE O FACI SA SUFERE>? UNDE ESTE ONOAREA SI UNDE ESTE BUNATATEA DIN INIMA SI SUFLETUL TAU ATUNCI CIND JOCI MURDAR>? TOTDEAUNA TREBUIE SA LAS CAPUL IN JOS CA SA IMI ARAT OMENIA DIN MINE SI NU SA FAC ACEST GEST DE PROST SAU DE FRAIER. DUMNEZEU SPUNE ASA: ,,CIND ITI DA CINEVA O PALMA ATUNCI TREBUIE SA II INTORCI SI PARTEA CEALANTA A OBRAZULUI SA TI-O DEA SI PE A DOUA,, PALMA PRIMITA PE NEASTEPTATE TE DESTABILIZEAZA TOTAL SI ITI ADUCE DUREREA LACRIMILOR CARE SE PETRIFICA SI ITI BRAZDEAZA OBRAZUL , INIMA  SI SUFLETUL . DE CE CIND IUBESTI SI II OFERI DRAGOSTEA CURATA ACELEI PEROANE CATRE CARE LE INDREPTI , PRIMESTI RAUL SI BICIUL NEPREVAZUTULUI>? DE CE ACEA PERSOANA CARE ITI ARUNCA VINA IN OCHI ORBINDU-TE DE FATARNICIA SI VICLENIA CU CARE TI-O ARUNCA NU ESTE CONSTIENTA DE FAPTA SA PE CARE O COMITE CU BUNA STIINTA>? BICIUL LUI DUMNEZEU ESTE UNUL SINGUR SI EL LOVESTE IN DOUA DIRECTII ODATA. MULTI SPUN CA AU INIMA DE INGER , DAR OARE SPUN ADEVARUL CIND AFIRMA ASA CEVA>? SUNT LA 14 MII DE KM DE CASA SI LA 7 ORE DECALAJ ORAR, DAR TOT ASA SIMT CA SI IN TARA SI TOT GINDESC CA ACASA. NU POTI SCHIMBA GINDUL SI DUREREA DIN INIMA SI SUFLETUL TAU. NU ESTE DIFERENTA IN TIMP SI SPATIU. TIMPUL ESTE LA FEL SI GINDESTI SI SUFERI LA FEL . BICIUL NEPREVAZUTULUI TE LOVESTE ORIUNDE AI FI. EL ARE ACEEA-SI PUTERE ORIUNDE TE-AI AFLA . SI ATUNCI TE INTREBI PE BUNA DREPTATE: UNDE SA TE ASCUNZI SA NU MAI PRIMESTI LOVITURILE BICIULUI NEPREVAZUTULUI. VREAU SA MA AFISEZ IN FATA LUI DUMNEZEU CU ACEA PERSOANA CU CARE SIMT DUREREA SI SA NE FACA EL DREPTATE SA NU GRESIM LA IMPARTIREA VINEI. VREAU SA FACA DUMNEZEU DREPTATEA CEA DREAPTA SI DIVINA SI DACA EU VOI FI CEL CARE A GRESIT IN TOTALITATE VREAU SA SIMT TOATA PEDEAPSA BINE MERITATA BICIULUI LUI DUMNEZEU. NU FUG DE PEDEAPSA DESTINULUI SI DE CEA A LUI DUMNEZEU. NU FUG DE VINA PE CARE O AM. NU FUG DE TRAGEREA PEDEPSEI CE VINE ASUPRA MEA DACA VINA IMI APARTINE. NU FUG DE NIMENI SI DE NIMIC. IN VIATA SE FAC JOCURI MURDARE , IN VIATA SE FAC TOT FELUL INVINUIRI CE VIN DIN TOATE DIRECTIILE . IN VIATA TREBUIE SA DUCI CRUCEA PACATULUI IN SPATE FARA SA TE PLINGI FIINDCA DACA TE PLINGI NU O SA TE AJUTE NIMENI SI NU O SA POATA SCHIMBA NIMENI GREUTATEA EI , DECIT TU IN PERSOANA. NIMENI NU TE POATE AJUTA . LA NIMENI DUMNEZEU NU II VA PERMITE SA TE AJUTE LA DUCEREA CRUCII IN SPATE. SI DE ACEEA EU ZIC ASA: DOAMNE DAMI MIE TOT CE AM DE DUS IN SPATE CA NU MA PLING SI NICI NU TE VOI INTREBA DE CE MI-AI DAT ASA O GREUTATE SA O DUC SINGUR. ,, INTR-O ZI UN OM SE CAIA SI II SPUSE LUI DUMNEZEU: ,, DOAMNE NU POT SA DUC CRUCEA IN SPATE PE CARE MI-AI DAT-O S-O DUC. ESTE PREA GREA. TE ROG DOAMNE DAMI ALTA MAI USOARA SA O DUC,,. ATUNCI DUMNEZEU II RASPUNSE: ,,CREZI CA DACA ITI VOI DA ALTA O VEI PUTEA DUCE MAI CU USURINTA>?,,. SI OMUL SPUSE:,, CRED DOAMNE,,. ATUNCI DUMNEZEU II DADU UNA DE AUR. OMUL LUA CRUCEA DE AUR IN SPATE SI SE DUSE. DAR DUPA UN TIMP IAR SE PLINSE LUI DUMNEZEU:,, DOAMNE CRUCEA ASTA DE AUR ESTE PREA GREA SA O POT DUCE. DAMI UNA MAI USOARA,,. ATUNCI DUMNEZEU II DADU UNA DE ARGINT. OMUL LUASE CRUCEA DE ARGINT SI SE DUSESE BUCUROS MAI DEPARTE. DUPA UN TIMP SI CRUCEA DE ARGINT I SE PARU SI MAI GREA DE NU O MAI PUTEA DUCE SI SPUSE: ,,DOAMNE CRUCEA ASTA DE ARGINT ESTE PREA GREA SA O POT DUCE,,. ATUNCI DUMNEZEU II DADU UNA DE LEMN SI OMUL BUCUROS SE DUSE MAI DEPARTE. DUPA UN TIMP OBOSI SI IAR SE PLINSE LUI DUMNEZEU:,, DOAMNE NICI PE ASTA DE LEMN NU O POT DUCE IN SPATE , FIINDCA SI ASTA ESTE MAI GREA,,. ATUNCI DUMNEZEU II SPUSE: TI-AM DAT UNA DE AUR SI NU AI PUTUT-O DUCE. TI-AM DAT UNA DE ARGINT SI NICI PE ASTA NU AI PUTUT-O DUCE. TI-AM DAT UNA DE LEMN SI NICI PE ASTA NU AI PUTUT-O DUCE, ATUNCI SA ITI DUCI CRUCEA TA PE CARE TI-AM DAT-O LA NASTERE FIINDCA EU STIU DE CE TI-AM DAT-O PE ASTA LA NASTERE. TI-AM VAZUT TOATA PUTEREA SI CIT POTI CARA SI DUPA ACEEA TI-AM CINTARIT-O DUPA PUTEREA TA . IA-TI CRUCEA CARE TI-AM DAT-O LA NASTERE FIINDCA ASTA E CRUCEA TA PE CARE O POTI DUCE PINA LA CAPAT,,. ATUNCI OMUL PLECA CAPUL ISI LUA CRUCEA IN SPATE SI PLECA MAI DEPARTE IN VIATA. EU SPUN ASA: DUTI CRUCEA TA IN SPATE SI NU TE MAI PLINGE IN VIATA DE GREUTATEA SA , SI ASA VEI FI O PERSOANA PLACUTA LUI DUMNEZEU SI CELOR DIN  JURUL TAU SI ASA VOI FACE SI EU FARA SA MA PLING. ATUNCI VOM FI AMINDOI PE DEPLIN MULTUMITI. SI TOTU-SI NOI CA OAMENI PUTEM IDREPTA TOTUL, NUMAI TREBUIE SA VREM SI SA AVEM BUNA VOINTA.