sâmbătă, 31 martie 2012
SUNTEM INGERII DESTINULUI.
SUNTEM INGERII CARE PLINGEM, SUNTEM INGERII CARE PACATUIND IN ZBORUL NOASTRU DIVIN, NI-SAU LUAT ARIPILE, SI AM FOST TRIMISI PE PAMINT SA NE ISPASIM PEDEAPSA. SINTEM INGERII CARE NU AM STIUT SA IUBIM CU ADEVARAT, SUNTEM INGERII CARE SAU RATACIT PRINTRE VISE SI SI-AU PIERDUT ARIPILE. ACUM PRIVIM CERUL DE LA FEREASTRA. SUNTEM INGERII CARE PLINGEM INCA DIN NAINTE DE A STI MOTIVUL, SI PLINGEM INCA DUREREA ALTORA. SUNTEM INGERII CARE ITI CERE IERTARE DOAMNE, TU NE-AI DAT ARIPILE , DAR NOI NU AM STIUT SA LE FOLOSIM CU ADEVARAT IN ZBORUL NOSTRU DIVIN, AM GRESIT DUMNEZEUL NOSTRU, AM GRESIT. DUMNEZEUL NOSTRU DIVIN , SI PLINGEM SI NE ESTE FRIG , SUNTEM INGERII DEZGOLITI DE SPERANTE. MA ROG PENTRU SUFLETUL MEU PERECHE SI ITI CER IERTARE PENTRU EL, PEDEPSESTEMA PE MINE, DAR IARTA-L PE EL. SUNTEM DEZGOLITI DE SPERANTA, VINA SI PACAT. SUNTEM ACEI INGERI CE ISI RESPIRA SINGURATATEA, SI INGERII CE-SI SARUTA VISUL MORT. SUNTEM INGERII CE PLINGEM SA UDAM POMUL LA UMBRA CARUIA VOM STA, LACRIMILE NOASTRE VOR AJUNGE SA FACEM UN LAC, SI NIMENI NU VA PUTEA VREODATA SA GUSTE DIN EL. SUNTEM INGERII CE ADUC FURTUNA , CU VINTUL IN ARIPI SI PLOAIA DE LACRIMI IN OCHI. SUNTEM INGERII CE-SI TIRASTE ARIPILE IN NOROI, SA LE MATURE NENOROCITILOR CALEA LOR. SUNTEM INGERII CARE ASTEAPTA CHIAR DACA AR FI CA NOI SA AVEM ARIPI DE HIRTIE. ACUM ASCULTA INGERE CE AI SUFLETUL MEU PERECHE.!!! SUNT INGERUL CARE VA UMPLE CU TINE SPERANTE, LUMEA-I BOLNAVA SI BATE UN VINT DE DOR, MA UIT LA CER SA TE VAD , DAR NU TE VAD CAZIND. TE ASTEPT IN IADUL ASTA, SUNT INGERUL CARE PLINGE , NA-I CUM SA NU MA RECUNOSTI. M-AS DEZLEGA DE MINE, DOAR PENTRU UN VIS. SUNT INGERUL CE PLINGE DE TEAMA DE A FI INGER, SUNT INGER CE PLINGE, SI ARE IN LACRIMI SINGE, PENTRU CA L-AU BLESTEMAT SA FIE OM. SIMT CA FRIGUL ESTE IN MINE, SIMT CA AM GRESIT IN FATA CELUI CE MA FACUT INGER SI CARE MI-A DAT ARIPI, SIMT CA AJUNG LA CAPAT SI TREBUIE SA DAU SOCOATA PENTRU TOT. SUNT PE PAMINT SI IMI PRIVESC INGERUL CU SUFLETUL MEU PERECHE, IMI ESTE DRAG, SI ESTE FRUMOS. ESTE SINGURUL INGER PE CARE IL MAI IUBESC INCA, ESTE PARTEA MEA DIN MINE, ASCULTA INGERUL MEU: GRESEALA TA O IAU PE MINE, SI PEDEAPSA TA O VOI DUCE EU IN SPATE, CHIAR DACA NU MAI POT SA ZBOR DIN CAUZA CA NU MAI AM ARIPA MEA, CHIAR DACA PLING SI IMI CURGE LACRIMA DE SINGE DIN OCHI, VOI PASII IN DESTINUL PEDEPSEI DAT DE DUMNEZEU PENTRU A INDEPLINII SI A DUCE LA SFIRSIT CRUCEA PACATULUI IN SPATE. CIND ITI SUNT LUATE ARIPELE, NU MAI POTI ZBURA PENTRU CA CRUCEA DESTINULUI TAU SA IA LOCUL ACELOR ARIPI. SINT UN INGER CU SUFLETUL DEZGOLIT SI USA DESCHISA, ESTI SUFLETUL MEU PERECHE SI TE CHEM IN SUFLETUL MEU , PENTRU CA ACOLO ITI ESTE LOCUL, ESTE LOCUL UNDE ESTE DRAGOSTEA SI IUBIREA ADEVARATA, ESTE LOCUL UNDE TU TE SIMTI CEL MAI BINE, SI ACOLO TE IUBESC SI TE INCALZESC CU TOATA DRAGOSTEA SI BUNATATEA MEA. SUNTEM DOUA SUFLETE CE SUFERIM ACEIASI DURERE, SUNTEM SUFLETELE PERECHE CARE NE IUBIM SI NE DORIM IN DRUMUL DESTINULUI NOSTRU. DAR TOTUSI EU, O SA AM GRIJA DE TINE, SI O SA TE IUBESC SA NU MAI SIMTI DUREREA, ESTI PARTE DIN MINE, SI CIND SUFERI TU SUFAR SI EU, ESTI PARTEA FRUMOASA A SUFLETULUI MEU, SI MAI ESTI IUBIREA MEA, FIINDCA FACEM PARTE UNUL DIN ALTUL, SI SINTEM ACELASI TRUP CARE POATE ZBURA INCA ODATA IN ZBORUL DIVIN AL DRAGOSTEI. DRAGOSTEA E FRUMOASA, SI SE MERITA SA O GUSTAM CU SUFLETUL SI INIMA DIN NOI, DRAGOSTEA NE FACE FERICITI, SI TOT EA NE HRANESTE, DRAGOSTEA FACE PARTE DIN NOI SI NOI DIN EA, DAR PESTE NOI SE INSTALEAZA IUBIREA CARE NU NE LASA SA NE PIERDEM IN NEGURA INTUNERICULUI DIN ABISUL NEINCREDERII SI MINDRIEI CE SE POATE INSTALA IN NOI. ESTI SUFLETUL MEU SI TE IUBESC, ESTI VISUL MEU IN CARE NU POT PATRUNDE DECIT CU TINE IMPREUNA, DACA TU NU ESTI FERICIT , ATUNCI NICI EU NU POT FI, DACA ESTI UN SUFLET FERICIT , ATUNCI SI EU SINT PERECHEA TA CEA FERICITA, SI ATUNCI EU ITI SPUN CA TE IUBESC, CA VREAU SA ZBURAM IAR IN ZBORUL NOSTRU DIVIN AL DRAGOSTEI SI SA NE IMBAIEM IN IUBIREA DIN SUFLETELE NOASTE, O IUBIREA CE NUMAI NOI O PUTEM FACE CIT MAI CRISTALINA SI ADEVARATA. IUBIREA MEA ESTI TU SI DRAGOSTEA TA SINT EU, SI ATUNCI TE CHEM IN ZBORUL NOSTRU SA FIM FERICITI, SI SA ALUNGAM DUREREA DIN NOI. STIU CA ASTA NE DORIM, SI DE ACEEA SINTEM DOUA SUFLETE PERECHE CARE NE CAUTAM UNUL PE ALTUL, FIINDCA NUMAI ASA NE SCALDAM IN FRUMOASA FERICIRE A SUFLETELOR NOASTRE.
vineri, 30 martie 2012
E NOAPTE-N SUFLET.
E NOAPTE-N SUFLET CIND NU ESTI CU MINE.
DOAR STELELE ITI LUMINEAZA CHIPUL.
SI LUNA E VRAJITA ATUNCI CIND VINE.
CIND CALCI IN FUGA TA NISIPUL.
TE VAD PE VAL CUM ITI ARATI VENIREA.
CU FLOAREA PRINSA-N PAR IN PRAG DE SEARA.
SI OCHII ITI ARATA FERICIREA.
CU FRUMUSETEA TA IN PRIMAVARA.
E NOAPTE-N SUFLET SI DORESC LUMINA.
CE VINE DOAR DIN INIMA DIN TINE.
SI DRAGOSTEA CE VINE ESTE LINA.
CA SA O SIMTI CA VINE DOAR DIN MINE.
ESTI TRESTIA CE LUNECA PE APA.
CIND STELELE-TI ARATA FERICIREA.
SI INIMA DIN TINE SE ADAPA.
ATUNCI CIND SIMTE-N DAR IUBIREA .
ITI SPAL PRIVIREA CU APA SFINTITA.
SA VEZI CUM SOARELE RASARE PENTRU TINE.
SI TOATA PENTRU MINE ESTI MENITA.
SA TE IUBESC CU INIMA DIN MINE.
TE PUN SA ARZI IN CANDELA IUBIRII.
SA FII ULEIUL SFINT CE ARDE-N EA.
SI INIMA-TI VA BATE-N FERICIRE.
CA TE-AM ALES SA FII MIREASA MEA.
TE VREAU SI TE IUBESC PE LUNA.
SA LUMINEZI ATUNCI CIND NE IUBIM.
PE CAP ITI PUN IN DAR A MEA CUNUNA.
DIN VISUL NOSTRU SA NU NE MAI TREZIM.
TE VREAU SI TE IUBESC PE STELE.
SA SIMTI CUM CURGE DRAGOSTEA IN TINE.
CA ESTI IUBIREA TOATA A VIETII MELE.
SI FERICIREA VINE DOAR DIN MINE.
ESTI DIAMANTUL MEU CE IL IUBESC.
ESTI FLOAREA SFINTA PE CARE O DORESC.
ESTI APA VIETII CU CARE MA HRANESC.
SI TRANDAFIRUL SFINT PE CARE IL IUBESC.
IMI ESTE DOR SA TE IUBESC PE TINE.
SA-TI CINT IUBIREA CU INIMA DIN MINE.
IN NOAPTEA ASTA VREAU SA MA IUBESTI.
ESTI PERLA MEA TU CARE STRALUCESTI.
DOAR STELELE ITI LUMINEAZA CHIPUL.
SI LUNA E VRAJITA ATUNCI CIND VINE.
CIND CALCI IN FUGA TA NISIPUL.
TE VAD PE VAL CUM ITI ARATI VENIREA.
CU FLOAREA PRINSA-N PAR IN PRAG DE SEARA.
SI OCHII ITI ARATA FERICIREA.
CU FRUMUSETEA TA IN PRIMAVARA.
E NOAPTE-N SUFLET SI DORESC LUMINA.
CE VINE DOAR DIN INIMA DIN TINE.
SI DRAGOSTEA CE VINE ESTE LINA.
CA SA O SIMTI CA VINE DOAR DIN MINE.
ESTI TRESTIA CE LUNECA PE APA.
CIND STELELE-TI ARATA FERICIREA.
SI INIMA DIN TINE SE ADAPA.
ATUNCI CIND SIMTE-N DAR IUBIREA .
ITI SPAL PRIVIREA CU APA SFINTITA.
SA VEZI CUM SOARELE RASARE PENTRU TINE.
SI TOATA PENTRU MINE ESTI MENITA.
SA TE IUBESC CU INIMA DIN MINE.
TE PUN SA ARZI IN CANDELA IUBIRII.
SA FII ULEIUL SFINT CE ARDE-N EA.
SI INIMA-TI VA BATE-N FERICIRE.
CA TE-AM ALES SA FII MIREASA MEA.
TE VREAU SI TE IUBESC PE LUNA.
SA LUMINEZI ATUNCI CIND NE IUBIM.
PE CAP ITI PUN IN DAR A MEA CUNUNA.
DIN VISUL NOSTRU SA NU NE MAI TREZIM.
TE VREAU SI TE IUBESC PE STELE.
SA SIMTI CUM CURGE DRAGOSTEA IN TINE.
CA ESTI IUBIREA TOATA A VIETII MELE.
SI FERICIREA VINE DOAR DIN MINE.
ESTI DIAMANTUL MEU CE IL IUBESC.
ESTI FLOAREA SFINTA PE CARE O DORESC.
ESTI APA VIETII CU CARE MA HRANESC.
SI TRANDAFIRUL SFINT PE CARE IL IUBESC.
IMI ESTE DOR SA TE IUBESC PE TINE.
SA-TI CINT IUBIREA CU INIMA DIN MINE.
IN NOAPTEA ASTA VREAU SA MA IUBESTI.
ESTI PERLA MEA TU CARE STRALUCESTI.
TU ESTI VISUL MEU.
TU ESTI IUBITA CE COBORI DIN STELE.
SI TE DORESC PE TINE ACUM SA VII.
VREAU SA TE PRIND SI SA TE PLIMB PRIN ELE.
SA NU TE LAS IN TOAMNELE TIRZII.
IMI ESTI TU INGERUL PE CARE IL DORESC.
IMI ESTI CRAIASA PE CARE O IUBESC.
IMI ESTI TU ZINA CEA CU CHIP BALAI.
FRUMOASA MEA CE-AI COBORIT DIN RAI.
EU AM SADIT IN TINE TOATA DRAGOSTEA.
SI-N INIMA TI-AM PUS TOATA IUBIREA MEA.
IN SUFLETUL DIN TINE AM TOT SADIT.
O FERICIRE CE GREU E DE GASIT.
PRIVESC ACUM CE MINDRA TE GASESC.
ATUNCI CIND OCHII MEI TE TOT PRIVESC.
ATUNCI CIND RIZI IN VISUL CE-L TRAIESTI.
CU FERICIREA MEA PE CARE O PRIVESTI.
NU POT SA-TI DESENEZ IUBIREA MEA.
NU POT SA ITI PICTEZ LUMINA TA.
VIN DOAR LA TINE AZI SI TE IUBESC.
CU INIMA DIN MINE SA TE INCALZESC.
TU ESTI FRUMOASA CE AI TOT DORMIT.
IN CINTECUL PE CARE LA-I DORIT.
CINTAT DE MINE SEARA-N ASFINTIT.
SI-N FERICIREA-N CARE TE-AM IUBIT.
AM INCERCAT SA NU PIERD DRAGOSTEA.
SA VIN SA LUPT IN VIATA PENTRU EA.
CA-CI TIMPUL FUGE SI NU STA IN LOC.
IN INIMA CE ESTE DOAR UN FOC.
TE CHEM SA VII SA-TI DAU IUBIREA MEA.
TE CHEM SA VII SA-TI DAU SI DRAGOSTEA.
TE CHEM CA SUFLETUL DIN MINE TE DORESTE.
SI INIMA DIN MINE TE IUBESTE.
ESTI SUFLETUL PERECHE CE-L DORESC.
ESTI SUFLETUL PE CARE IL IUBESC.
ESTI DOAR PRINTESA MEA CE AI VENIT.
IN PATUL FLORILOR IN CARE NE-AM IUBIT.
ACUM EU VIN SI-TI DAU TOT CE-TI DORESTI.
SA SIMTI IN VIATA CA STII SA MA IUBESTI.
SA SIMTI CUM CURGE DRAGOSTEA DIN MINE.
SI TOATA CURGE ASTAZI PENTRU TINE.
SI TE DORESC PE TINE ACUM SA VII.
VREAU SA TE PRIND SI SA TE PLIMB PRIN ELE.
SA NU TE LAS IN TOAMNELE TIRZII.
IMI ESTI TU INGERUL PE CARE IL DORESC.
IMI ESTI CRAIASA PE CARE O IUBESC.
IMI ESTI TU ZINA CEA CU CHIP BALAI.
FRUMOASA MEA CE-AI COBORIT DIN RAI.
EU AM SADIT IN TINE TOATA DRAGOSTEA.
SI-N INIMA TI-AM PUS TOATA IUBIREA MEA.
IN SUFLETUL DIN TINE AM TOT SADIT.
O FERICIRE CE GREU E DE GASIT.
PRIVESC ACUM CE MINDRA TE GASESC.
ATUNCI CIND OCHII MEI TE TOT PRIVESC.
ATUNCI CIND RIZI IN VISUL CE-L TRAIESTI.
CU FERICIREA MEA PE CARE O PRIVESTI.
NU POT SA-TI DESENEZ IUBIREA MEA.
NU POT SA ITI PICTEZ LUMINA TA.
VIN DOAR LA TINE AZI SI TE IUBESC.
CU INIMA DIN MINE SA TE INCALZESC.
TU ESTI FRUMOASA CE AI TOT DORMIT.
IN CINTECUL PE CARE LA-I DORIT.
CINTAT DE MINE SEARA-N ASFINTIT.
SI-N FERICIREA-N CARE TE-AM IUBIT.
AM INCERCAT SA NU PIERD DRAGOSTEA.
SA VIN SA LUPT IN VIATA PENTRU EA.
CA-CI TIMPUL FUGE SI NU STA IN LOC.
IN INIMA CE ESTE DOAR UN FOC.
TE CHEM SA VII SA-TI DAU IUBIREA MEA.
TE CHEM SA VII SA-TI DAU SI DRAGOSTEA.
TE CHEM CA SUFLETUL DIN MINE TE DORESTE.
SI INIMA DIN MINE TE IUBESTE.
ESTI SUFLETUL PERECHE CE-L DORESC.
ESTI SUFLETUL PE CARE IL IUBESC.
ESTI DOAR PRINTESA MEA CE AI VENIT.
IN PATUL FLORILOR IN CARE NE-AM IUBIT.
ACUM EU VIN SI-TI DAU TOT CE-TI DORESTI.
SA SIMTI IN VIATA CA STII SA MA IUBESTI.
SA SIMTI CUM CURGE DRAGOSTEA DIN MINE.
SI TOATA CURGE ASTAZI PENTRU TINE.
luni, 26 martie 2012
IUBIREA SUFLETULUI MEU.
CE SA MA FAC CU TINE SUFLETE IUBIT>?
CE SA MA FAC CA ESTI NERABDATOR>?
GATA. VIN LA TINE LA IUBIT.
VIN LA TINE CA IMI ESTE DOR.
O SA MA SCOL DIN VISUL MEU.
SI O SA VIN SA TE IUBESC.
NIMIC NU AM SA OCOLESC.
CA-CI SUFLETE EU TE DORESC.
CIND PRIMA DATA CIND TE SCOLI.
SI TE GINDESTI IN ASTERNUT.
CA-TI VINE SUFLETUL IUBIT.
TE TREC IN TINE DOAR FIORI.
M-A TRAGI CU TOTUL CATRE TINE.
SI SIMT CUM SUFLETUL TE DOARE.
TE SIMT CUM LACRIMA ITI JOACA.
CIND TU IMI STRIGI A TA CHEMARE.
ESTI SUFLETUL CE MA-NSOTESTI.
ACUM CIND VIN PE DRUMUL MEU.
SI STIU CA-N TINE MA DORESTI.
SI NU MAI PLINGE CA VIN EU.
IMI ESTE DOR SA TE IUBESC.
CU SUFLETUL SI INIMA.
IMI ESTE DOR SA TE-NTILNESC.
CA DOAR TU ESTI IUBITA MEA.
ACUM MA PREGATESC DE DRUM.
SI NU MAI AM RABDARE-N MINE.
NIMIC NU STIU CE FAC ACUM.
CIND STIU CA VOI VENI LA TINE.
SI SIMT CA STII CA VOI VENI.
CA NU MAI POT DE DORUL TAU.
IN NOAPTEA ALBA CE VA FI.
MA VOI FERI SA GINDESC RAU.
PRIVESTE ACUM PRIVESTE BINE.
IN ZAREA CE NE VA DESPARTE.
DE-ACOLO EU VOI APAREA.
IUBINDU-TE CU VORBE-N SOAPTE.
SA NU-TI SPELI CHIPUL CU NIMIC.
CU SARUTARI IL VOI SPALA.
SI LACRIMA VA CURGE-UN PIC
CIND NOI FRUMOS NE-OM SARUTA.
IMI ESTE DOR IUBITA MEA.
DE TINE SI DE GURA TA.
CA SUFLETUL TE VREA IN EL.
SI INIMA TE VREA IN EA.
ACUM SINT GATA CA SA VIN.
IUBIREA MEA S-O DARUIESC.
DIN SUFLETUL CE E DIVIN.
PENTRU CA SINCER TE IUBESC.
CE SA MA FAC CA ESTI NERABDATOR>?
GATA. VIN LA TINE LA IUBIT.
VIN LA TINE CA IMI ESTE DOR.
O SA MA SCOL DIN VISUL MEU.
SI O SA VIN SA TE IUBESC.
NIMIC NU AM SA OCOLESC.
CA-CI SUFLETE EU TE DORESC.
CIND PRIMA DATA CIND TE SCOLI.
SI TE GINDESTI IN ASTERNUT.
CA-TI VINE SUFLETUL IUBIT.
TE TREC IN TINE DOAR FIORI.
M-A TRAGI CU TOTUL CATRE TINE.
SI SIMT CUM SUFLETUL TE DOARE.
TE SIMT CUM LACRIMA ITI JOACA.
CIND TU IMI STRIGI A TA CHEMARE.
ESTI SUFLETUL CE MA-NSOTESTI.
ACUM CIND VIN PE DRUMUL MEU.
SI STIU CA-N TINE MA DORESTI.
SI NU MAI PLINGE CA VIN EU.
IMI ESTE DOR SA TE IUBESC.
CU SUFLETUL SI INIMA.
IMI ESTE DOR SA TE-NTILNESC.
CA DOAR TU ESTI IUBITA MEA.
ACUM MA PREGATESC DE DRUM.
SI NU MAI AM RABDARE-N MINE.
NIMIC NU STIU CE FAC ACUM.
CIND STIU CA VOI VENI LA TINE.
SI SIMT CA STII CA VOI VENI.
CA NU MAI POT DE DORUL TAU.
IN NOAPTEA ALBA CE VA FI.
MA VOI FERI SA GINDESC RAU.
PRIVESTE ACUM PRIVESTE BINE.
IN ZAREA CE NE VA DESPARTE.
DE-ACOLO EU VOI APAREA.
IUBINDU-TE CU VORBE-N SOAPTE.
SA NU-TI SPELI CHIPUL CU NIMIC.
CU SARUTARI IL VOI SPALA.
SI LACRIMA VA CURGE-UN PIC
CIND NOI FRUMOS NE-OM SARUTA.
IMI ESTE DOR IUBITA MEA.
DE TINE SI DE GURA TA.
CA SUFLETUL TE VREA IN EL.
SI INIMA TE VREA IN EA.
ACUM SINT GATA CA SA VIN.
IUBIREA MEA S-O DARUIESC.
DIN SUFLETUL CE E DIVIN.
PENTRU CA SINCER TE IUBESC.
SUFLETE PERECHE.
PRIN OCHII MEI TE ZARESC.
CU SUFLETUL MEU TE DORESC.
CU INIMA MEA TE IUBESC.
SI OCHII MEI IN TINE-I OGLINDESC.
CA-CI TU TE SCALZI IN RASARIT.
DIN SOMNUL TAU CIND TE-AI TREZIT.
EU TE PRIVERSC CU INIMA.
SI TE DORESC CU DRAGOSTEA.
SINT SUFLETE CE NE IUBESC.
SINT INIMI CARE NE SLUJESC.
SINT OCHII NOSTRI-N LACRIMATI.
DE LACRIMI SINT INCONJURATI.
NU POT SA NU MA DUC CU GINDUL.
LA TINE ATUNCI CIND TE IUBESC.
NU POT SA-NTORC PRIVIREA.
CIND EU LA TINE MA GINDESC.
COBOR IN SUFLET AZI LA TINE.
CA-CI VREAU ACUM SA TE-NCALZESC.
CU TOT CE AM MAI BUN IN MINE.
SI VREAU SA-TI SPUN CA TE IUBESC.
COBOR IN INIMA LA TINE.
SI VREAU ACUM SA-TI SPUN CEVA.
CA IMI DORESC SA FII CU MINE.
SI VREAU SA FII PRINTESA MEA.
NU POT SA FUG NICI CIND DE TINE.
CA DOAR PE TINE TE IUBESC.
IUBIREA MEA E PENTRU TINE.
CA DOAR PE TINE TE DORESC.
CIND TE ATING MA TREC FIORI.
SI-MI LAS IUBIREA INCET SA VINA.
SPRE TINE SA TE INCONJOARE.
SA-TI DEA VALOARE SI LUMINA.
MA JOC CU PARUL TAU BALAI.
SI TE SARUT SI TE PRIVESC.
IUBIREA TA ESTE DIN RAI.
FIINDCA PE TINE TE IUBESC.
MAI ESTE O CLIPA SI TE VAD.
SI VREAU CA TU SA MA IUBESTI.
CA PE O PIATRA DE SMARALD.
ATUNCI CIND OCHII MEI PRIVESTI.
NE STIM DIN VISUL DRAGOSTEI.
DIN PATUL PLIN DE TRANDAFIRI.
DIN JOCUL NOSTRU CU PETALE.
DIN PATUL MARILOR IUBIRII.
ITI DAU SARUTUL MEU DIVIN .
IN CLIPA CIND LA TINE VIN.
SI-TI DAU VALOAREA TA DE ZINA.
DE ZINA BUNA SI DIVINA.
CU SUFLETUL MEU TE DORESC.
CU INIMA MEA TE IUBESC.
SI OCHII MEI IN TINE-I OGLINDESC.
CA-CI TU TE SCALZI IN RASARIT.
DIN SOMNUL TAU CIND TE-AI TREZIT.
EU TE PRIVERSC CU INIMA.
SI TE DORESC CU DRAGOSTEA.
SINT SUFLETE CE NE IUBESC.
SINT INIMI CARE NE SLUJESC.
SINT OCHII NOSTRI-N LACRIMATI.
DE LACRIMI SINT INCONJURATI.
NU POT SA NU MA DUC CU GINDUL.
LA TINE ATUNCI CIND TE IUBESC.
NU POT SA-NTORC PRIVIREA.
CIND EU LA TINE MA GINDESC.
COBOR IN SUFLET AZI LA TINE.
CA-CI VREAU ACUM SA TE-NCALZESC.
CU TOT CE AM MAI BUN IN MINE.
SI VREAU SA-TI SPUN CA TE IUBESC.
COBOR IN INIMA LA TINE.
SI VREAU ACUM SA-TI SPUN CEVA.
CA IMI DORESC SA FII CU MINE.
SI VREAU SA FII PRINTESA MEA.
NU POT SA FUG NICI CIND DE TINE.
CA DOAR PE TINE TE IUBESC.
IUBIREA MEA E PENTRU TINE.
CA DOAR PE TINE TE DORESC.
CIND TE ATING MA TREC FIORI.
SI-MI LAS IUBIREA INCET SA VINA.
SPRE TINE SA TE INCONJOARE.
SA-TI DEA VALOARE SI LUMINA.
MA JOC CU PARUL TAU BALAI.
SI TE SARUT SI TE PRIVESC.
IUBIREA TA ESTE DIN RAI.
FIINDCA PE TINE TE IUBESC.
MAI ESTE O CLIPA SI TE VAD.
SI VREAU CA TU SA MA IUBESTI.
CA PE O PIATRA DE SMARALD.
ATUNCI CIND OCHII MEI PRIVESTI.
NE STIM DIN VISUL DRAGOSTEI.
DIN PATUL PLIN DE TRANDAFIRI.
DIN JOCUL NOSTRU CU PETALE.
DIN PATUL MARILOR IUBIRII.
ITI DAU SARUTUL MEU DIVIN .
IN CLIPA CIND LA TINE VIN.
SI-TI DAU VALOAREA TA DE ZINA.
DE ZINA BUNA SI DIVINA.
duminică, 25 martie 2012
PRINT SI CERSETOR.
UN PRINT TRECEA ADESEA PRIN CASTEL SI VAZU O FATA CE ERA SERVITOARE . EL SE INDRAGOSTI DE EA, DAR NU O PUTEA LUA DE SOTIE, DIN CAUZA SARACIEI EI. ASA CA VENEA ZILNIC SA O PRIVEASCA, SI NU SE MAI SATURASE DE EA. SE FURISA NOAPTEA CIND EA DORMEA IN PATUL EI SARACACIOS SI O SARUTA IN TAINA PUNINDU-I ALATURI SI UN TRANDAFIR, CIND FATA SE SCULA VAZU CA IN FIECARE DIMINEATA GASESTE CITE UN TRANDAFIR LA CAPUL EI, SI ERA NEDUMERITA CA NU STIA ,CINE PUTEA CHELTUII BANI CA SA II OFERE TOCMAI EI O SARANTOACA FLORI . PRINTULUI I SE USCA INIMA SI SUFLETUL IN EL DE DORUL FETEI, SI CAUTA SI AFLA DESPRE O VRAJITOARE CARE SA II INDEPLINEASCA O SINGURA DORINTA, DE A FI MEREU IN PREAJMA EI. VRAJITOAREA II CERU SA-SI VINDA SUFLETUL CA GARANTIE PENTRU DORINTA LUI. PRINTUL BUCUROS NU MAI TINU SEAMA DE NIMIC SI II CERU VRAJITOAREI SA-L FACA SARAC SI SERVITOR LINGA FATA PE CARE O IUBEA. DORINTA II FU INDEPLINITA DE CATRE VRAJITOARE, SI PRINTUL DEVENI SARAC SI SERVITOR LINGA FATA PE CARE O IUBEA. IN FIECARE CLIPA ERA CU EA , SI IN NOAPTE CIND FATA DORMEA , EL VENEA SI II PUNEA CITE UN TRANDAFIR LA CAPUL FETEI DUPA CARE O SARUTA SI SE RETRAGEA SI EL IN PATUL SARACACIOS IN CARE DORMEA. FATA NU INTELEGEA CE I SE INTIMPLA, SI SE HOTARI SA IL PRINDA PE CEL CE II OFEREA FLORI IN FIECARE NOAPTE, DAR NU STIA CA E SI SARUTATA ATUNCI CIND DORMEA. INTR-O NOAPTE PRINTUL SE APROPIA DE PATUL FETEI II PUSE TRANDAFIRUL LA CAPUL PATULUI SI CIND O SARUTA FATA DESCHISE OCHII SI IL PRIVI CU MIRARE. FATA NU INTELEGEA CE I SE INTIMPLA, CIND SIMTI SARUTUL PRINTULUI, SI NU II VENEA SA CREADA OCHILOR CE VAZU. RAMASE AMINDOI MIRATI DE CEEA CE SE INTIMPLASE, SI FATA II SPUSE: ,, DE CE IMI TOT PUI FLORI LA CAPUL PATULUI MEU >? SI DE CE MA TOT SARUTI CIND DORM,,>? ATUNCI PRINTUL II EXPLICA IUBIREA LUI FATA DE EA SI TOT CE FACUSE SA POATA FI ALATURI TOATA ZIUA DE EA. FATA SE MIRA SI I SPUSE SA II DOVEDEASCA TOTUL SA IL POATA CREDE, DAR BAIATUL SE DUSE LA VRAJITOARE SI O RUGA SA IL FACA INNAPOI PRINTUL CE ERA ODATA SA II POATA DOVEDI FETEI, ATUNCI VRAJITOAREA II SPUSE: ,,NU POT SA TE FAC LA LOC FIINDCA TI-AI PUS DOAR O SINGURA DORINTA, ACEEA DE A FI SARAC PENTRU A FI LINGA FATA, DAR NU TI-AI PUS-O SI INVERS SA TE TRANSFORMI INNAPOI IN PRINTUL CE AI FOST CINDVA. VEI RAMINE SARAC PENTRU TOT RESTUL VIETII, SI TU TREBUIE SA CISTIGI SINGUR INCREDEREA FETEI. BINE ZISE PRINTUL: DAR CUM SA II DOVEDESC CA SPUN ADEVARUL CIND NU MAI POT DEVENII PRINT LA LOC>? NU MA VA CREDE SI VOI RAMINE UN MINCINOS IN OCHII EI. ATUNCI BAIATUL PLECA SUPARAT SI NECAJIT , NU MAI AVEA SUFLET FIINDCA SI LA VINDUT PENTRU DRAGOSTEA CE O AVEA CATRE FATA SARACA, SI CA VA RAMINE SARAC SI EL TOATA VIATA SI MINCINOS IN FATA CELEI CE O IUBEA SI PENTRU CARE SI-A VINDUT SUFLETUL. FATA SE FEREA DE EL FIINDCA NU II DOVEDISE ADEVARUL SI O MINTISE, SI EL TRAIA IN DUREREA INIMII SALE CA PIERDUSE TOTUL PENTRU DRAGOSTEA PE CARE A OFERIT-O FETEI. CIND PRINTUL DEVENI SARAC EL DISPARU SI DIN CASTELUL SAU CA PRINT, SI SE DADU-SE ZVON IN CASTEL CA CINE POATE DUCE LA GASIREA PRINTULUI VA PRIMI O RECOMPENSA FOARTE MARE. CIND FATA AUZI CELE INTIMPLATE SE DUSE LA BAIAT SI II SPUSE: ,, CRED CA CU ADEVARAT TU ESTI PRINTUL CAUTAT, SI TU MI-AI SPUS ADEVARUL ATUNCI CIND MI-AI DECLARAT DRAGOSTEA SI IUBIREA TA, FIINDCA TOTI TRANDAFIRII PE CARE MI IA-I OFERIT SINT DIN GRADINA CASTELULUI SI ASTA O POT DOVEDI,,. CIND AUZI BAIATUL CE NU MAI ERA PRINT II SPUSE:,, CU ADEVARAT CA TRANDAFIRII IA-M LUAT DIN GRADINA CASTELULUI SI NUMAI GRADINA DIN CASTEL ARE ASEMENEA TRANDAFIRI, SI ASTA DOVEDESTE CU ADEVARAT CA EU SINT PRINTUL CE LIPSESTE DIN CASTEL TRANSFORMAT DE VRAJITOARE IN BAIATUL SARAC IN CARE SINT,,. ATUNCI FATA FACU DOVADA CU TRANDAFIRII PRIMITI DE LA PRINT CA EL ESTE PRINTUL CU ADEVARAT SI CIND VRU SA FIE RASPLATITA DE FAMILIA PRINTULUI EA SPUSE: IL LAS PE PRINT SA ISI INDEPLINEASCA SINGURA DORINTA PENTRU CARE A SUFERIT SI A AJUNS SARAC,,. ATUNCI PRINTUL O CERU DE SOTIE SI II DECLARASE DRAGOSTEA LUI IN VAZUL TUTUROR. SI ASTAZI SE SPUNE CA : DRAGOSTEA NU SE CUMPARA SI NU SE POATE VINDE, EA VINE DIN ADINCUL SUFLETULUI UNUI OM SI TOT ACOLO SE INTOARCE , FIINDCA EA REVINE DIN SUFLETUL SAU LOCUL DE UNDE A PLECAT. DUMNEZEU ITI DA DRAGOSTEA SADITA IN SUFLETUL TAU PERECHE, DAR TU TREBUIE SA O GASESTI SIGUR, SI NU TREBUIE SA-TI INCHIZI SUFLETUL SI INIMA FIINDCA ATUNCI NU VEI CISTIGA NICIODATA IN FATA RAULUI. EU SINT BAIATUL SARAC SI TE IUBESC PE TINE PRINTESA MEA, EU SINT CEL CE NU VIND IUBIREA SI DRAGOSTEA MEA PE BANI , SI TOATA TIE TI-O OFER, EU SINT CEL CE TE NUMESC TRANDAFIRUL MEU IUBIT, SI TOT EU SINT CEL CE TE IUBESTE CU ADEVARAT. VEI RAMINE TOTDEAUNA DIAMANTUL MEU FERMECAT PE CARE DOAR EU L-AM SLEFUIT CU DRAGOSTEA SI IUBIREA DIN MINE. AM CEA MAI MARE BOGATIE IN INIMA SI SUFLETUL MEU SI TOATA TIE TI-O DAU PE TOATA, NU AM NEVOIE DE NIMIC , AM DOAR NEVOIE DE TINE SI DE DRAGOSTEA TA. PENTRU ASTA TRAIESC SI PENTRU ASTA MA LUPT. CA TU SA FII IUBITA SI FERICITA, FIINDCA TU ESTI TRANDAFIRUL PE CARE IL INGRIJESC CU DRAGOSTEA MEA SI IL UD CU IUBIREA DIN MINE. ACUM CRED CA AI INTELES DRAGOSTEA SI IUBIREA MEA PENTRU TINE..
COPACUL DE LA GEAM.
SINT COPACUL CARE CRESC LA GEAMUL TAU, CRESC DATORITA TIE, SI CRESC PENTRU CA TU MA UZI SI MA INTRETII, TU ESTI SEVA MEA, TU ESTI MOTIVUL EXISTENTEI MELE, TU ESTI VISUL MEU SI ASA VEI RAMINE. TE PAZESC ZI SI NOAPTE DE TOT CE ESTE RAU SI TE SARUT ATUNCI CIND IMI ESTE DOR DE TINE, MA APLEC LA GEAMUL TAU SI TE IAU IN BRATE DIN ASTERNUTUL IN CARE DORMI SI TE ALINT CINTINDU-TI FRUMOSUL CINTEC DE DRAGOSTE PE CARE NUMAI EU IL STIU, UN CINTEC CE TE FACE SA FII FERICITA IN SOMNUL DRAGOSTEI PE CARE IL DORMI, SI TE VAD ZIMBIND IN SOMN CIT DE FERICITA ESTI. TE IAU IN CRENGILE MELE MOI SI TE LEGAN IN ADIEREA DRAGOSTEI PE CARE O ELIMIN DIN MINE CA SA TE SCALDE DINDU-TI STRALUCIREA SI FRUMUSETEA IUBIRII. ESTI INGERUL MEU PE CARE IL OCROTESC IN FIECARE ZI , IN FIECARE NOAPTE, IN FIECARE CLIPA, ESTI ALINAREA SI ALINTUL SUFLETULUI MEU, UN SUFLET PLIN DE DRAGOSTEA PE CARE TI-O PORT, O DRAGOSTE CE VINE DIN SEVA MEA PE CARE TU MI-O DAI SA POT CRESTE SI TRAII. NOAPTEA CIND DORMI, ITI STERG LACRIMILE SUFERINTEI TALE SI ITI ADUC LUMINA SUFLETULUI MEU SA TE CURETE DE TOATA SUFERINTA DIN TINE. ESTI IUBIREA MEA, ESTI PASAREA PARADISULUI PE CARE O IUBESC SI PE CARE O VREAU. MA SMULG DIN RADACINI SI TE IAU IN BRATELE MELE SI IN NOAPTEA PLINA DE STELE TE PLIMB PLUTIND PE LUCIUL APEI FERICIRII, DINTRE DRAGOSTE SI IUBIRE, DINTRE FERICIRE SI ALINT, CA SA INTARIM LEGAMINTUL NOSTRU, TE PLIMB PLUTIND PE LUCIUL APEI PRIN TOATE LOCURILE PLINE DE NUFERI, ALBI SI GALBENI UMPLUNDU-TE DE MIROSUL LOR DIVIN DINDU-TI FRUMUSETEA SI STRALUCIREA LOR. ESTI PRINTESA MEA, ESTI ACEA ZINA FRUMOASA SI PLAPINDA CARE MA INTRETII IN VIATA MEA, TU IMI DAI VIATA SI TU MAI CONSTRUIT IN SEVA PAMINTULUI SFINT , TU IUBITA MEA IMI DAI SPERANTA SA TRAIESC SI SA TE IUBESC CU SUFLETUL SI INIMA MEA. ESTE O NOAPTE FRUMOASA SI TE PLIMB PRINTRE TRESTII CARE SE LEAGANA CIND TE SIMT CA TRECI PE LINGA ELE CU FRUMUSETEA TA, TOATA NATURA SE BUCURA DE TINE SI DE STRALUCIREA TA CU CARE O LUMINEZI, TOTI SE BUCURA CA TU EXISTI SI CA IN TRECEREA TA PE LINGA EI LASI MIROSUL TAU DIVIN SI FRUMOS MIROSITOR SFINTIND IN ACELASI TIMP TOTUL PE LINGA CARE TRECI . TE LEGAN DE FERICIRE SI TE RIDIC SPRE CER CERIND LUI DUMNEZEU SA TE SFINTEASCA CA ZINA ZINELOR, SI CA PRINTESA APELOR DRAGOSTEI SI IUBIRII , SA-TI DEA NUMELE DRAG SI FRUMOS CU CARE EU TE STRIG , SA-TI DEA DROJDIA SI SAMINTA IUBIRII CARE SA CREASCA SI SA SE DEZVOLTE IN TINE, CA O COMOARA VENITA DIN CERUL DIVIN A LUI DUMNEZEU, SA-TI DEA CATIFEAUA CU CARE SA FII MINGIIATA SI EU SA-TI DAU SARUTUL DIVIN AL PETALEI DE TRANDAFIR CARE SA TE FACA SA MA IUBESTI ASA CUM TI-AI DORI TU. TE NUMESC IUBITA VISULUI MEU SI IUBITA SUFLETULUI MEU, TE SFINTESC CU SEVA MEA , CURSA DIN PLOAIA DRAGOSTEI PE CARE TI-O OFER , O PLOAIE CE NUMAI SUFLETUL MEU O POATE DA , ESTE PLOAIA CU CARE ITI ADUC DRAGOSTEA SI IUBIREA DIN MINE. OOOOOO CIT DE FRUMOASA ESTI IUBIT-O CIND DORMI SI CIND TE PLIMB PE LUCIUL APEI DRAGOSTEI, ESTI FRUMOASA , ESTI DIAMANTUL MEU PE CARE NUMAI EU IL POT SLEFUII CU INIMA CE BATE NUMAI PENTRU TINE. O INIMA CE TE DORESTE SI PLINGE SUFERINTA TA ODATA CU TINE, O INIMA CE TE IUBESTE NUMAI PE TINE SI SUFLETUL TAU. ACUM SE SIMTE RASARITUL SI TE DUC IN ASTERNUTUL TAU MAI FRUMOASA SI MAI IUBITA DECIT AI FOST , TE PUN IN ASTERNUTUL TAU MAI PARFUMATA DE DRAGOSTE, SI MAI FERICITA CA NICIODATA. TE NUMESC IUBITA MEA, TE SARUT , TE IUBESC, SI TE LAS SA TE TREZESTI DIN VISUL PE CARE DOAR EU TI-L AM PUTUT OFERI ODATA CU DRAGOSTEA SI IUBIREA MEA, ESTE TIMPUL SA TE TREZESTI SI EU MA RETRAG LA GEAMUL TAU CA FIIND ACEL COPAC PE CARE IL STII CA EXISTA SI CARE ESTE IN FATA GEAMULUI TAU. TE SCOLI DESCHIZI GEMUL SI STAI IN RAZELE RASARITULUI SA TE SPELE DE SOMNUL DIN CARE TOCMAI TE-AM TREZIT, TE SARUT DAR NU SIMTI, TE MINGII, DAR NU SIMTI , MA VEZI IN FIECARE ZI SI NU STII CA EU SINT CEL CE TE FAC FERICITA SI ITI ADUC VISELE IN SOMNUL TAU FACINDU-TE FERICITA, DAR INCHIDE OCHII, SIMTE-MA SI SIMTE IUBIREA DIN MINE , COPACUL PE CARE IL PRIVESTI IN FIECARE ZI , EU SINT CEL CE TE IUBESTE CU ADEVARAT SI CIND MA PRIVESTI IN FATA GEAMULUI TAU , DE CE NU SIMTI CINE SINT CU ADEVARAT>?
vineri, 23 martie 2012
TE IUBESC.
TE IUBESC IUBITA MEA.
DIN ZORI PINA-N ASFINTIT.
PENTRU TINE ZINA MEA .
SOARELE A RASARIT.
TE IUBESC DIN ZI IN NOAPTE.
CU SUFLETUL TOT DIN MINE.
TE IUBESC FRUMOASA MEA.
CA SA STII CA VIN LA TINE.
TE IUBESC IN RASARIT.
CA IMI ESTI MIE SORTITA.
TE IUBESC IN ASFINTIT.
CA IMI ESTI A MEA IUBITA.
TE IUBESC FRUMOASA MEA.
TU ESTI ZINA FERMECATA.
TU AI SUFLETUL CEL BUN.
SI O INIMA CURATA.
TE IUBESC CIND TE VISEZ.
SI MA JOC CU TINE-N VIS.
CU IUBIREA DINTRE NOI.
VOM INTRA IN PARADIS.
TE IUBESC CIND TE SARUT.
PE GURITA TA CEA BUNA.
TE IUBESC PRINTESA MEA.
CU FRUMOSUL CHIP DE ZINA.
AM VENIT LA TINE-N GIND.
SI-AM SADIT IUBIREA-N TINE.
AM VENIT SA TE IUBESC.
CA MI-E TARE DOR DE TINE.
AM VENIT IN PATUL TAU.
SI PE PAR TE-AM MINGIIAT.
EU TE-AM SARUTAT PE FATA.
DUPA CARE AM PLECAT.
AM VENIT SA-TI SARUT OCHII .
PLINI DE LACRIMI SI OFTAT.
CU PARUL TAU M-AM JUCAT.
SI IN SOMN TE-AM SARUTAT.
AM TOT FOST MEREU CU TINE.
SI IN BRATE TE-AM TINUT.
SA IMI POTOLESC IUBIREA.
SI DORINTA DE IUBIT.
TE IUBESC CA-TI SINT APROAPE.
DIN ZORI PINA-N ASFINTIT.
PENTRU TINE ZINA MEA.
SOARELE A RASARIT.
MA CUPRINDE DORU-N NOAPTE.
DE DRAGOSTE SI IUBIRE.
SI TE IAU IN VISUL MEU.
SA TE POT IUBI MAI BINE.
CE SA SPUN CA ESTI FRUMOASA.
ESTI PRINTESA ADEVARATA.
TU ESTI ZINA CEA DIN MINE.
ZINA CEA CU CHIP DE FATA.
VIN ACUMA CATRE TINE.
CU DRAGOSTE SI IUBIRE.
INIMA CE BATE-N MINE.
BATE NUMAI PENTRU TINE.
TE IUBESC IUBITA MEA.
INGERASUL MEU IUBIT.
PENTRU TINE-N LUMEA ASTA.
SOARELE A RASARIT.
DIN ZORI PINA-N ASFINTIT.
PENTRU TINE ZINA MEA .
SOARELE A RASARIT.
TE IUBESC DIN ZI IN NOAPTE.
CU SUFLETUL TOT DIN MINE.
TE IUBESC FRUMOASA MEA.
CA SA STII CA VIN LA TINE.
TE IUBESC IN RASARIT.
CA IMI ESTI MIE SORTITA.
TE IUBESC IN ASFINTIT.
CA IMI ESTI A MEA IUBITA.
TE IUBESC FRUMOASA MEA.
TU ESTI ZINA FERMECATA.
TU AI SUFLETUL CEL BUN.
SI O INIMA CURATA.
TE IUBESC CIND TE VISEZ.
SI MA JOC CU TINE-N VIS.
CU IUBIREA DINTRE NOI.
VOM INTRA IN PARADIS.
TE IUBESC CIND TE SARUT.
PE GURITA TA CEA BUNA.
TE IUBESC PRINTESA MEA.
CU FRUMOSUL CHIP DE ZINA.
AM VENIT LA TINE-N GIND.
SI-AM SADIT IUBIREA-N TINE.
AM VENIT SA TE IUBESC.
CA MI-E TARE DOR DE TINE.
AM VENIT IN PATUL TAU.
SI PE PAR TE-AM MINGIIAT.
EU TE-AM SARUTAT PE FATA.
DUPA CARE AM PLECAT.
AM VENIT SA-TI SARUT OCHII .
PLINI DE LACRIMI SI OFTAT.
CU PARUL TAU M-AM JUCAT.
SI IN SOMN TE-AM SARUTAT.
AM TOT FOST MEREU CU TINE.
SI IN BRATE TE-AM TINUT.
SA IMI POTOLESC IUBIREA.
SI DORINTA DE IUBIT.
TE IUBESC CA-TI SINT APROAPE.
DIN ZORI PINA-N ASFINTIT.
PENTRU TINE ZINA MEA.
SOARELE A RASARIT.
MA CUPRINDE DORU-N NOAPTE.
DE DRAGOSTE SI IUBIRE.
SI TE IAU IN VISUL MEU.
SA TE POT IUBI MAI BINE.
CE SA SPUN CA ESTI FRUMOASA.
ESTI PRINTESA ADEVARATA.
TU ESTI ZINA CEA DIN MINE.
ZINA CEA CU CHIP DE FATA.
VIN ACUMA CATRE TINE.
CU DRAGOSTE SI IUBIRE.
INIMA CE BATE-N MINE.
BATE NUMAI PENTRU TINE.
TE IUBESC IUBITA MEA.
INGERASUL MEU IUBIT.
PENTRU TINE-N LUMEA ASTA.
SOARELE A RASARIT.
ESTI ZINA MEA.
SI-A FOST ODATA O PRINTESA.
FRUMOASA SI CU PAR BALAI.
AVEA PRIVIREA EI FRUMOASA.
CU FRUMUSETEA EI DIN RAI.
SI ERA UNA-N FELUL EI.
CA-CI ALTA NU PUTEA SA FIE.
CU OCHII EI SENINI SI GOI.
FRUMOASA PENTRU VESNICIE.
SI MI-ERA DRAGA SI O IUBEAM.
CU TOATA DRAGOSTEA DIN MINE.
SI DUPA DINSA EU TINJEAM.
IN TOATE ZILELE SENINE.
SI NE JUCAM NOAPTEA PE STELE.
CU DRAGOSTEA NOI NE IUBEAM.
CA-CI ERA ZINA MEA IUBITA.
PE CARE-N SUFLET O DOREAM.
ITI SPUN ACUM CA TE IUBESC.
PRINTESA MEA DIN CER VENITA.
ACUM ITI SPUN CA TE DORESC.
SI VREAU SA FII TU FERICITA.
IN RAZA LUNII TE IUBESC.
ATUNCI PE CER CIND EA APARE.
SI-N JOCUL NOSTRU NEBUNESC.
NOI NE IUBIM PINA DISPARE.
PRIVESTE ACUM IN FATA TA.
SI SIMTE MAREA CEA ALBASTRA.
CA-CI TRECATOR TU ESTI PRIN EA.
IN ZBOR DE PASARE MAIASTRA.
FUGIM ACUM IN FUNDUL MARII.
SA-TI FAC DIN SCOICI CUNUNA TA.
SI PERLELE CE VIN DIN ELE.
ITI VOR ADUCE DRAGOSTEA.
DAR UITE VINE DIMINEATA.
SI-MI ESTE DOR DE GURA TA.
SI DE DULCEATA DE PE BUZE.
DIN BUZELE DE CATIFEA.
RASUNA ZORII DIMINETII.
CIND CURGE DRAGOSTEA DIN MINE.
SI TOT CE AM MAI BUN IN EA.
SINT TOATE NUMAI PENTRU TINE.
UN SUFLET AM SI ESTE AL TAU.
SI ESTE NUMAI PENTRU TINE.
SI TOATA DRAGOSTEA DIN EL.
VA CURGE TOATA PENTRU TINE.
HEI, ZINA MEA CU CHIP FRUMOS.
CE OCHII ITI VESTESC IUBIREA.
PE TINE VREAU SA TE IUBESC.
SA-TI DAU IN DAR SI FERICIREA.
FRUMOASA SI CU PAR BALAI.
AVEA PRIVIREA EI FRUMOASA.
CU FRUMUSETEA EI DIN RAI.
SI ERA UNA-N FELUL EI.
CA-CI ALTA NU PUTEA SA FIE.
CU OCHII EI SENINI SI GOI.
FRUMOASA PENTRU VESNICIE.
SI MI-ERA DRAGA SI O IUBEAM.
CU TOATA DRAGOSTEA DIN MINE.
SI DUPA DINSA EU TINJEAM.
IN TOATE ZILELE SENINE.
SI NE JUCAM NOAPTEA PE STELE.
CU DRAGOSTEA NOI NE IUBEAM.
CA-CI ERA ZINA MEA IUBITA.
PE CARE-N SUFLET O DOREAM.
ITI SPUN ACUM CA TE IUBESC.
PRINTESA MEA DIN CER VENITA.
ACUM ITI SPUN CA TE DORESC.
SI VREAU SA FII TU FERICITA.
IN RAZA LUNII TE IUBESC.
ATUNCI PE CER CIND EA APARE.
SI-N JOCUL NOSTRU NEBUNESC.
NOI NE IUBIM PINA DISPARE.
PRIVESTE ACUM IN FATA TA.
SI SIMTE MAREA CEA ALBASTRA.
CA-CI TRECATOR TU ESTI PRIN EA.
IN ZBOR DE PASARE MAIASTRA.
FUGIM ACUM IN FUNDUL MARII.
SA-TI FAC DIN SCOICI CUNUNA TA.
SI PERLELE CE VIN DIN ELE.
ITI VOR ADUCE DRAGOSTEA.
DAR UITE VINE DIMINEATA.
SI-MI ESTE DOR DE GURA TA.
SI DE DULCEATA DE PE BUZE.
DIN BUZELE DE CATIFEA.
RASUNA ZORII DIMINETII.
CIND CURGE DRAGOSTEA DIN MINE.
SI TOT CE AM MAI BUN IN EA.
SINT TOATE NUMAI PENTRU TINE.
UN SUFLET AM SI ESTE AL TAU.
SI ESTE NUMAI PENTRU TINE.
SI TOATA DRAGOSTEA DIN EL.
VA CURGE TOATA PENTRU TINE.
HEI, ZINA MEA CU CHIP FRUMOS.
CE OCHII ITI VESTESC IUBIREA.
PE TINE VREAU SA TE IUBESC.
SA-TI DAU IN DAR SI FERICIREA.
joi, 22 martie 2012
SINT FERICIT.
DE CE IN MINE ESTE NOAPTE>?
IUBIREA N-O MAI SIMT IN MINE.
DE CE LUMINA A PLECAT>?
SI ZIUA ASTEPT SI NU MAI VINE.
DE CE TRAIESC FARA LUMINA>?
SI TOTUL ESTE-N INTUNERIC.
DE CE NU VAD NIMIC SA VINA>?
CA-CI AM NEVOIE DE LUMINA.
DE CE AM RATACIT EU CALEA>?
CIND EU MERGEAM PE DRUMUL DREPT.
ACUM STAU SI PRIVESC IN NOAPTE.
IUBIREA INCA O ASTEPT.
DE CE >?, DE CE>?, MA TOT INTREB.
CU CE EU OARE AM GRESIT>?
DE MI-AM PIRDUT IUBIREA TOATA.
NIMIC DIN EA N-AM MAI GASIT.
DAR STIU CA ESTE UNDEVA.
SI VREAU S-O CAUT IN LUMINA.
CA-COLO ESTE MINDRA MEA.
SI ASTEAPTA DRAGOSTEA SA-I VINA.
RASARE SOARELE PE CER.
SI UITE-O VAD IN RASARIT.
SI-N FRUMUSETEA EI VENIND.
SI STELELE AU ADORMIT.
SI-A ADORMIT SI MINDRA LUNA.
SI TOATA LUMINA DIN EA.
SA-I FACA LOC FRUMOASEI ZINE.
CU FERICIREA-N FATA SA.
SI-NCEPE ACUM SI LUMINEAZA.
CU FRUMUSETEA EI DIVINA.
SI FLUTURII PRIN CER VALSEAZA.
CIND SIMT FRUMOASA EI LUMINA.
NATURA TOATA A INVIAT.
ATUNCI CIND ZINA SA IVIT.
SI NOAPTEA NEAGRA A MURIT.
IUBIREA CIND A INCOLTIT.
SINT FERICIT CA AM GASIT-O.
SINT FERICIT CA AM IUBIT-O.
SINT FERICIT CA ACUM TRAIESC.
SINT FERICIT CA O IUBESC.
IUBIREA N-O MAI SIMT IN MINE.
DE CE LUMINA A PLECAT>?
SI ZIUA ASTEPT SI NU MAI VINE.
DE CE TRAIESC FARA LUMINA>?
SI TOTUL ESTE-N INTUNERIC.
DE CE NU VAD NIMIC SA VINA>?
CA-CI AM NEVOIE DE LUMINA.
DE CE AM RATACIT EU CALEA>?
CIND EU MERGEAM PE DRUMUL DREPT.
ACUM STAU SI PRIVESC IN NOAPTE.
IUBIREA INCA O ASTEPT.
DE CE >?, DE CE>?, MA TOT INTREB.
CU CE EU OARE AM GRESIT>?
DE MI-AM PIRDUT IUBIREA TOATA.
NIMIC DIN EA N-AM MAI GASIT.
DAR STIU CA ESTE UNDEVA.
SI VREAU S-O CAUT IN LUMINA.
CA-COLO ESTE MINDRA MEA.
SI ASTEAPTA DRAGOSTEA SA-I VINA.
RASARE SOARELE PE CER.
SI UITE-O VAD IN RASARIT.
SI-N FRUMUSETEA EI VENIND.
SI STELELE AU ADORMIT.
SI-A ADORMIT SI MINDRA LUNA.
SI TOATA LUMINA DIN EA.
SA-I FACA LOC FRUMOASEI ZINE.
CU FERICIREA-N FATA SA.
SI-NCEPE ACUM SI LUMINEAZA.
CU FRUMUSETEA EI DIVINA.
SI FLUTURII PRIN CER VALSEAZA.
CIND SIMT FRUMOASA EI LUMINA.
NATURA TOATA A INVIAT.
ATUNCI CIND ZINA SA IVIT.
SI NOAPTEA NEAGRA A MURIT.
IUBIREA CIND A INCOLTIT.
SINT FERICIT CA AM GASIT-O.
SINT FERICIT CA AM IUBIT-O.
SINT FERICIT CA ACUM TRAIESC.
SINT FERICIT CA O IUBESC.
VISUL PIERDUT.
EU M-AM TREZIT ACUM DIN VIS.
SI NU STIU DOAMNE CE-I CU MINE.
N-AM FOST LASAT IN PARADIS.
CA VISU-N MINE NU MAI VINE.
CAUT FEREASTRA DE PE APE.
CIND SOARELE INCET APARE.
SA-TI SIMT FRUMOASA ADIERE.
ACUM IN RASARIT DE SOARE.
CA IMI ESTI DRAGA CUM ARATI.
CIND OCHII TAI PRIVESC LUMINA.
SI FARMECUL CE IL VESTESTI.
TI-ARATA CHIPUL TAU DE ZINA.
NU STIU SA FI VAZUT VREODATA.
O ALTA ZINA MAI FRUMOASA.
PE CARE S-O IUBESC CIND VREAU.
CA TRANDAFIRUL DIN FEREASTRA.
DETIN ACUM SI TIN IN MINE.
PETALELE CE TI-AU CAZUT.
EU LE-AM STROPIT DOAR CU IUBIRE.
DEATUNCI DE CIND TU LE-AI PIERDUT.
SI O SA VIN SI-O SA LE PUN .
DIN LOCUL DE UNDE-AU CAZUT.
CU SUFLETUL CE IL AM BUN.
EXACT DE UNDE LE-AI PIERDUT.
MAI AM DE IMPLINIT O CALE.
PE CARE STIU CA AM PIRDUT-O.
ATUNCI CIND SOMNUL A VENIT.
SI DE ATUNCI N-AM MAI GASIT-O.
NU VREAU FEREASTRA SA SE-NCHIDA.
SI NOAPTEA PESTE EA SA-PUNA.
SI STELELE CE ARD IN NOAPTE.
SA-MI SPUNA TOATE ,, NOAPTE BUNA,,.
VREAU DOAR SA SIMT ACEA IUBIRE.
CE VINE-N VALURI DE LA TINE.
SI INIMA SA MI-O DESCHID .
SA O PRIMESC PE TOATA-N MINE.
VREAU SA-TI SARUT GURITA TA.
SI DRAGOSTEA S-O SIMT IN MINE.
SI BUZELE DE CATIFEA.
SA-MI DEA DULCEATA DE LA TINE.
miercuri, 21 martie 2012
CHIPUL DIN FLORI.
AM INCEPUT SA TE PICTEZ.
SA-MI LINISTESC IUBIREA-N MINE.
AM INCEPUT SA TE VISEZ.
SI VREAU SA SIMT CA-MI ESTE BINE.
ACUMA ITI PICTEZ DOAR PARUL.
BALAI SI STALUCIND LA SOARE.
SI-N SUFLET MA CUPRINDE DORUL.
CIND ITI AUD A TA CHEMARE.
AJUNG LA OCHII CEI FRUMOSI.
SI II SARUT CA SINT AI TAI.
SI II PRIVESC CUM SINT SFIOSI.
CIND ITI STERG LACRIMA DIN EI.
ACUMA ITI PICTEZ GURITA.
CA TARE IMI ESTE DOR DE EA.
SI ACUMA VIN CU-O SARUTATE .
PE BUZELE DE CATIFEA.
SI AM AJUNS LA FATA TA.
ASA CUM STIU CA ESTE EA.
SI FERICIREA TI-O ASEZ.
SA POTI IN NOAPTE SA VISEZI.
SI ITI PICTEZ IN PAR CUNUNA.
DIN FLORI DE CIMP IN PRIMAVARA.
SA FII DOAR TU FRUMOASA ZINA.
CU CHIPUL TAU FRUMOS DE VARA.
PRIVESC ACUM LA CE-AM PICTAT.
O DOAMNE, CIT ESTI DE FRUMOASA.
PE FATA TA AM INVATAT.
CA TU ESTI ZINA CEA ALEASA.
CHEM TOATE FLORILE DE CIMP .
SA VINA ACUM SA TE PRIVEASCA.
SI DRAGOSTEA CE ESTE-N NOI.
ACUM AICI SA INCOLTEASCA.
ESTI TRANDAFIRUL MEU IUBIT.
PE CARE L-AM UDAT ODATA.
CIND DRAGOSTEA A INCOLTIT.
PE CHIPUL TAU FRUMOS DE FATA.
TE PRETUIESC CA O ICOANA.
LA CARE EU MA TOT INCHIN.
SI CHIPUL TAU L-AM PUS IN RAMA.
SA-L VAD PE DRUMUL CARE VIN.
SA-MI LINISTESC IUBIREA-N MINE.
AM INCEPUT SA TE VISEZ.
SI VREAU SA SIMT CA-MI ESTE BINE.
ACUMA ITI PICTEZ DOAR PARUL.
BALAI SI STALUCIND LA SOARE.
SI-N SUFLET MA CUPRINDE DORUL.
CIND ITI AUD A TA CHEMARE.
AJUNG LA OCHII CEI FRUMOSI.
SI II SARUT CA SINT AI TAI.
SI II PRIVESC CUM SINT SFIOSI.
CIND ITI STERG LACRIMA DIN EI.
ACUMA ITI PICTEZ GURITA.
CA TARE IMI ESTE DOR DE EA.
SI ACUMA VIN CU-O SARUTATE .
PE BUZELE DE CATIFEA.
SI AM AJUNS LA FATA TA.
ASA CUM STIU CA ESTE EA.
SI FERICIREA TI-O ASEZ.
SA POTI IN NOAPTE SA VISEZI.
SI ITI PICTEZ IN PAR CUNUNA.
DIN FLORI DE CIMP IN PRIMAVARA.
SA FII DOAR TU FRUMOASA ZINA.
CU CHIPUL TAU FRUMOS DE VARA.
PRIVESC ACUM LA CE-AM PICTAT.
O DOAMNE, CIT ESTI DE FRUMOASA.
PE FATA TA AM INVATAT.
CA TU ESTI ZINA CEA ALEASA.
CHEM TOATE FLORILE DE CIMP .
SA VINA ACUM SA TE PRIVEASCA.
SI DRAGOSTEA CE ESTE-N NOI.
ACUM AICI SA INCOLTEASCA.
ESTI TRANDAFIRUL MEU IUBIT.
PE CARE L-AM UDAT ODATA.
CIND DRAGOSTEA A INCOLTIT.
PE CHIPUL TAU FRUMOS DE FATA.
TE PRETUIESC CA O ICOANA.
LA CARE EU MA TOT INCHIN.
SI CHIPUL TAU L-AM PUS IN RAMA.
SA-L VAD PE DRUMUL CARE VIN.
CAUTAREA TRECUTULUI.
SINT IN TRECUT, SI INCERC SA GASESC UN SINGUR LUCRU, SI ANUME GRESEALA , SAU GRESELILE TRECUTULUI, ACELE GRESELI CE M-AU DOBORIT, SI MI-AU ADUS ATITA DE MULTA SUFERINTA. INTORC FILA CU FILA TRECUTUL SI INCERC SA VAD SI SA STABILESC PATA CARE M-A UMBRIT IN SUFLET, O PATA INVIZIBILA DAR FOARTE DUREROASA, O PATA CARE IN NOPTILE DE SINGURATATE MI-A ADUS PINA SI LACRIMA IN COLTUL OCHILOR SI INIMA IN ASA POSTURA , INCIT INCA SEMNELE SUFERINTELOR INCA SINT VIZIBILE. NU AU CUM SA TREACA , SAU SA FIE STERSE. PASESC TRECUTUL, SI INCERC SA MA LEG DE TOT CE AS PUTEA GASI IN NEREGULA , VREAU SA SE REPARE PATA SAU PETELE TRECUTULUI, NU STIU CITE SINT, DACA E UNA SAU MAI MULTE, STIU SIGUR SI CU CERTITUDINE CA UNDEVA EXISTA O FISURA NEOBSERVATA INCA DE MINE, STIU CA IN TOATA FERICIREA SI DRAGOSTEA PE CARE AM OFERIT-O IUBITEI DIN MINE, AM NEGLIJAT ACEA FISURA. MA ADUN LA MALUL MARII, SI IMI CAUT IUBIREA SA O INTREB: ,, POATE EA STIE CEVA ,, SI EU NU STIU, CA NU POT LASA CEVA CE STIU CA MI-A ADUS ATITA SUFERINTA IN SUFLETUL SI INIMA MEA, SI INCA NU MI-AM REGASIT VISELE PIERDUTE, SI NICI VISUL IUBIRII, UN VIS PE CARE L-AM PIERDUT , SI PE CARE MA ROG LA BUNUL DUMNEZEU SA MI-L ADUCA INNAPOI, MA DOARE INIMA PENTRU CA NU MAI POT FI IN VIS CU IUBITA MEA DE ALTA DATA, MA DOARE SA SIMT GOLUL CE NU MA LASA SA TRAIESC, MA DOARE, CA MI-AM PIERDUT FERICIREA PE CARE O TINEAM LEGATA DE MINE SI DE FIINTA IUBITA, FERICIREA CE IMI ADUCEA SARUTARILE DULCI CU CARE IMI TREZEAM IUBITA IN RASARIT, PARCA ACUMA O VAD CUM IMI MULTUMEA SI ERA CEA MAI FERICITA FIINTA DE PE PAMINT, SI IMI RIDEA CU FERICIREA IN COLTUL OCHILOR UNDE I SE PUTEA VEDEA , LACRIMA FERICIRII SI IUBIRII . MA SCOL DIMINEATA SI MA PLIMB PRINTRE SALCIILE PLETOASE, MA PLIMB SI CHIAR LE INTREB DACA ELE STIU CEVA DE O IUBIRE PIERDUTA, LE SPUN CA SINT ACEL CAUTATOR CARE INCA MAI CAUT FISURA PE CARE CINDVA NU AM VAZUT-O. SIMT CA RID DE MINE, IN JOCUL LOR LEGANAT, SIMT ACEA DURERE SI MA DEPARTEZ DE SALCII, AJUNGIND LA UN CIRD DE LEBEDE CE PLUTESC IN LINISTEA FRUMUSETII LUCIULUI APEI, SI LE INTREB DACA IN ZBORUL LOR SAU IN PLUTIREA LOR PE LUCIUL APEI, NU AU VAZUT O ZINA CU PARUL BALAI JUCINDU-SE PE LUCIUL APEI CU SCOICILE LUMINATE DE LUMINA CURCUBEULUI SI STROPITE CU LACRIMILE DRAGOSTEI SI IUBIRII, ESTE ZINA MEA FRUMOASA CARE IN FERICIREA EI CAUTA JOACA CU ELE. LE SPUN CA IN ZBORUL LOR DACA O VAD SA O ADUCA LA MINE CA VREAU SA II PUN FERICIREA IN SUFLET, SI IUBIREA IN INIMA. MA JOC CA UN COPIL CU FILELE TRECUTULUI, MA JOC SI INCA VREAU SA MA JOC , DAR NU SINGUR, IMI CAUT IUBIREA, SI CAUT SA IMPLINESC DESTINUL MEU ASA CUM MI-A FOST DAT DE DUMNEZEU. MA SUI PE LUNA CE ISI REVARSA LUMINA PESTE TOT PAMINTUL SI CAUT FRUMUSETEA IUBIRII MELE, INTR-UN TIRZIU O VAD PLINSA DE LACRIMI SI SUFERINTA , CALCIND PE NISIPUL GOL DE DRAGOSTE, SI CAUTIND CU DISPERARE ACEA IUBIRE PE CARE A AVUT-O CINDVA SI A FACUT-O FERICITA. COBOR LA EA, O IAU IN BRATE , SI II SARUT PRIVIREA LUNGA PE CARE O AVEA, O SARUT CU TOATA FERICIREA CAUTIND SA O ALINT CU BUCURIA MEA DE A O REGASI SI IUBI CU TOATA FIINTA DIN MINE. O IAU IN BRATE SI INCEP SA O SPAL DE UMBRELE TRECUTULUI NEGRU , CARE PUSE STAPINIRE PE EA, O SPAL DE TOATA SUFERINTA , SI IN LOCUL EI II SADESC IUBIREA SI DRAGOSTEA MEA, O IUBIRE SI O DRAGOSTE NOUA CARE II VESTESC UN INCEPUT NOU, UN INCEPUT FERICIT. RIDIC PRIVIREA SPRE CER SI STIU CA UNDEVA EXISTA UN DUMNEZEU CARUIA TREBUIE SA MA INCHIN, SI MAI STIU CA DACA NU SINT SINCER IN RUGACIUNEA MEA, EU VOI FI ACELA CARE VOI SUFERI, SI NU MAI VREAU SA SIMT ACEA SUFERINTA CARE MACINA SI DISTRUGE VIETII SI DESTINE. IN VIATA NU TREBUIE SA AI RAUTATEA INSTALATA IN SUFLETUL SI INIMA TA, NU TREBUIE SA AI ACEA SCINTEIE DE URA SI DISPRET, NU TREBUIE SA AI DECIT PE FIINTA IUBITA PE CARE SA O IUBESTI CU SUFLETUL SI INIMA, SI SA II OFERI O IUBIRE SI O DRAGOSTE SINCERA SI CURATA PENTRU CA SI EA LA RINDUL SAU SA TE POATA IUBII SI RESPECTA CU ACEIASI MONEDA. MA INTORC SI SCIU ASA: OMUL IMBATRINESTE PREA REPEDE, IAR CIND AJUNGE SA CUNOASCA APROAPE TOTUL , ESTE PREA TIRZIU. OMUL IN NEGHIOBIA LUI SPUNE: NU MA VEDE NIMENI SI FAC CE VREAU EU, DAR EL UITA SA PRIVEASCA SUS LA DUMNEZEU. DAR EU PRIVESC SI SUS SI PRIVESC SPRE IUBIREA MEA SI II SPUN: STII, TE-AM GASIT HAI SA NE IUBIM CA DOI COPII IN JOCUL NOSTRU DE CARE SA NU TINEM CONT, HAI SA TE IUBESC CU SUFLETUL SI INIMA MEA, HAI SA ITI DAU FERICIREA SI SA TE SARUT FACINDU-TE UNICA MEA PRINTESA FRUMOASA SI UNICUL MEU HIRCIOG. DAR HAI...! DAR NU VREAU SA TINEM CONT DE CE SE INTIMPLA IN JURUL NOSTRU, FIINDCA NU NE INTERESEAZA, PE NOI NE INTERESEAZA DOAR DE NOI SI DE CUM NE VOM IUBII...!
marți, 20 martie 2012
IUBIREA GREERASULUI.
UN GREERAS CINTA IN NOAPTE.
CINTA LA LUNA SI LA STELE.
EL ISI CINTA IN DAR IUBIREA.
SI N-O PUTEA NICIND S-O SPELE.
CINTA ATITA DE FRUMOS.
PINA SI NUFERII VALSAU.
CINTA LA APA SI LA STELE.
DAR FERICIREA N-O GASEA.
SE TOT MUTA CU CINTUL LUI.
POATE VA FI SI AUZIT.
DE CINEVA PRIBEAG CA EL.
SI CE IUBIREA NA SIMTIT.
PRIVEA LA LUNA DE PE CER.
SI SE RUGA CINTIND IN NOAPTE.
SA VINA CINEVA LA EL.
SI SA-L SARUTE DE APROAPE.
DEODATA EL VAZU PE APE.
O ZINA CE VENEA SPRE EL.
SI O SIMTII CA-I E APROAPE.
LA CEEA CE CINTA DIN EL.
SI ZINA-N BRATE II CAZU.
DE OBOSEALA DE DEPARTE.
CU SUFLETUL SI INIMA.
O SARUTA SA-I FIE APROAPE.
SI-AU INCEPUT SA SE IUBEASCA.
CU TOATA DRAGOSTEA DIVINA.
SI-AU INCEPUT SA SE DOREASCA.
CINTIND IN NOAPTE PENTRU ZINA.
SI GREERASU-I TOT CINTA.
DIN RASARIT IN ASFINTIT.
FIINDCA-I ERA FRUMOASA SA.
SI PENTRU EL EA A VENIT.
NIMIC IN LUME NU CONTA.
IN JURUL LOR CIND SE IUBEAU.
CU SUFLETUL SI INIMA .
IUBIREA EI ISI OFEREAU.
SI GREERASUL II CINTA.
DIN ZORI DE ZI SI PINA-NNOPATE.
CU DRAGOSTEA O INCALZEA.
S-O SIMTA SI SA-I FIE APROAPE.
CINTA LA LUNA SI LA STELE.
EL ISI CINTA IN DAR IUBIREA.
SI N-O PUTEA NICIND S-O SPELE.
CINTA ATITA DE FRUMOS.
PINA SI NUFERII VALSAU.
CINTA LA APA SI LA STELE.
DAR FERICIREA N-O GASEA.
SE TOT MUTA CU CINTUL LUI.
POATE VA FI SI AUZIT.
DE CINEVA PRIBEAG CA EL.
SI CE IUBIREA NA SIMTIT.
PRIVEA LA LUNA DE PE CER.
SI SE RUGA CINTIND IN NOAPTE.
SA VINA CINEVA LA EL.
SI SA-L SARUTE DE APROAPE.
DEODATA EL VAZU PE APE.
O ZINA CE VENEA SPRE EL.
SI O SIMTII CA-I E APROAPE.
LA CEEA CE CINTA DIN EL.
SI ZINA-N BRATE II CAZU.
DE OBOSEALA DE DEPARTE.
CU SUFLETUL SI INIMA.
O SARUTA SA-I FIE APROAPE.
SI-AU INCEPUT SA SE IUBEASCA.
CU TOATA DRAGOSTEA DIVINA.
SI-AU INCEPUT SA SE DOREASCA.
CINTIND IN NOAPTE PENTRU ZINA.
SI GREERASU-I TOT CINTA.
DIN RASARIT IN ASFINTIT.
FIINDCA-I ERA FRUMOASA SA.
SI PENTRU EL EA A VENIT.
NIMIC IN LUME NU CONTA.
IN JURUL LOR CIND SE IUBEAU.
CU SUFLETUL SI INIMA .
IUBIREA EI ISI OFEREAU.
SI GREERASUL II CINTA.
DIN ZORI DE ZI SI PINA-NNOPATE.
CU DRAGOSTEA O INCALZEA.
S-O SIMTA SI SA-I FIE APROAPE.
luni, 19 martie 2012
CINTECUL IUBIRII.
ESTI PERLA CE-AM GASIT-O INTR-O ZI.
DIN APELE DIN CARE AM CAUTAT.
ESTI PERLA DUPA CARE AM UMBLAT.
IN ZILELE SI NOPTILE PUSTII.
ACUM AM PUS IN TINE FERICIREA.
DAR MIINE VOI PUNE-N DAR IUBIREA.
SI DRAGOSTEA DIN MINE TI-O VOI DA.
SA STRALUCESTI FRUMOASA PERLA MEA.
AM CAUTAT PRIN TOATE FLORILE.
SI-AM ADUNAT CUNUNA DRAGOSTEI.
IN FRUMUSETEA FLORILOR DE MAI.
SI-N FERICIREA CHIPULUI BALAI.
FRUMOASA MEA , ESTI ZINA DIN POVESTI.
ESTI TRANDAFIRUL PE CARE-L IUBESC.
ESTI POEZIA CU CUVINTE DULCI.
SI ESTI FRUMOASA-N SOMNUL CIND TE CULCI.
CALEASCA CU CAI EU TI-AM PREGATIT.
DIN RASARIT SI PINA-N ASFINTIT.
SA NE PLIMBAM PRIN CODRI PLINI DE FLORI.
SI MUZICA SA-TI CINTE DIN VIORI.
O MUZICA DIN DRAGOSTEA DIN NOI.
CE SE AUDE PINA SUS IN NORI.
SI INGERI VESTESC CA ESTI FRUMOASA.
SI ITI ADUC CUNUNA ALBA DE MATASE.
PADUREA-TI CINTA FRUMUSETEA TA.
CU FLORILE CE CRESC ADINC IN EA.
SI APA CARE CADE IN CASCADA.
SI FLORILE DIN POMII DIN LIVADA
TE CINTA STELELE DIN NOAPTEA CEA ALBASTRA.
IN ZBORUL TAU DE PASARE MAIASTRA.
SI LUNA ITI LUMINEAZA CALEA.
CIND INIMA ITI DA CHEMAREA.
URMEAZA VISUL CARE VINE.
IUBESTE ADINC CU INIMA DIN TINE.
SI VEI SIMTI CA-TI VINE-N DAR IUBIREA.
SI-N OCHII TAI VEI SIMTI FERICIREA.
DIN APELE DIN CARE AM CAUTAT.
ESTI PERLA DUPA CARE AM UMBLAT.
IN ZILELE SI NOPTILE PUSTII.
ACUM AM PUS IN TINE FERICIREA.
DAR MIINE VOI PUNE-N DAR IUBIREA.
SI DRAGOSTEA DIN MINE TI-O VOI DA.
SA STRALUCESTI FRUMOASA PERLA MEA.
AM CAUTAT PRIN TOATE FLORILE.
SI-AM ADUNAT CUNUNA DRAGOSTEI.
IN FRUMUSETEA FLORILOR DE MAI.
SI-N FERICIREA CHIPULUI BALAI.
FRUMOASA MEA , ESTI ZINA DIN POVESTI.
ESTI TRANDAFIRUL PE CARE-L IUBESC.
ESTI POEZIA CU CUVINTE DULCI.
SI ESTI FRUMOASA-N SOMNUL CIND TE CULCI.
CALEASCA CU CAI EU TI-AM PREGATIT.
DIN RASARIT SI PINA-N ASFINTIT.
SA NE PLIMBAM PRIN CODRI PLINI DE FLORI.
SI MUZICA SA-TI CINTE DIN VIORI.
O MUZICA DIN DRAGOSTEA DIN NOI.
CE SE AUDE PINA SUS IN NORI.
SI INGERI VESTESC CA ESTI FRUMOASA.
SI ITI ADUC CUNUNA ALBA DE MATASE.
PADUREA-TI CINTA FRUMUSETEA TA.
CU FLORILE CE CRESC ADINC IN EA.
SI APA CARE CADE IN CASCADA.
SI FLORILE DIN POMII DIN LIVADA
TE CINTA STELELE DIN NOAPTEA CEA ALBASTRA.
IN ZBORUL TAU DE PASARE MAIASTRA.
SI LUNA ITI LUMINEAZA CALEA.
CIND INIMA ITI DA CHEMAREA.
URMEAZA VISUL CARE VINE.
IUBESTE ADINC CU INIMA DIN TINE.
SI VEI SIMTI CA-TI VINE-N DAR IUBIREA.
SI-N OCHII TAI VEI SIMTI FERICIREA.
VALSUL IUBIRII.
TI-AM PREGATIT UN VIS FRUMOS.
DIN CARE AMINDOI VOM FACE PARTE.
CU SUFLETELE DINTRE NOI.
SI-N CARE NU VOM FI DEPARTE.
TU STII CA DOAR ESTI ZINA MEA.
PE CARE O IUBESC IN NOAPTE.
TU STII CA ESTI PRINTESA MEA.
PE CARE TE ALINT CU SOAPTE.
NU AM PRIVIREA CATRE NIMENI .
SI DOAR IN OCHII TAI PRIVESC.
TU ESTI PRINTESA MEA IUBITA.
PE CARE-O CINT SI O IUBESC.
AZI AM CALCAT PAMINTUL IARA.
SI M-AM NASCUT A DOUA OARA.
INVAT SA MERG SI SA PASESC.
CU GINDUL DOAR CA TE IUBESC.
IMI CINTA PASARILE-N GEAM .
SA IMI ADUCA FERICIREA.
SI BUBURUZELE-MI VESTESC.
CA-N DAR EU VOI PRIMI IUBIREA.
MA UIT PE GEAM ACUM IN ZARE.
SI CATRE TINE EU PRIVESC.
SI ITI TRIMIT O SARUTARE.
SI CU-N SARUT EU TE DORESC.
INCHIDE OCHII ACUM IN TINE.
INTINDE GURITA-NNAINTE.
CA-CI VEI PRIMI ACUM PE BUZE .
SARUTUL MEU DE DINAINTE.
IMI VINE GREU SA CALC PAMINTUL.
CA NU L-AM MAI CALCAT DE MULT.
LA TINE-MI ESTE-ACUMA GINDUL.
CIND STAU ACUM IN ASTERNUT.
DESCHIDE GEAMUL ACUM SPRE MINE.
SI SIMTE SARUTAREA MEA.
CA O TRIMIT ACUM SPRE TINE.
CU SUFLETUL SI INIMA.
MA DOARE SUFLETUL DIN MINE.
PRINTESA MEA DIN DEPARATRE.
O LACRIMA CADE DIN MINE.
SI SUFLETUL MA DOARE TARE.
MA PREGATESC SA VIN LA TINE.
CA VREAU IUBIREA INNAPOI.
SA NE UNIM ARIPILE.
SI SA ZBURAM IAR AMINDOI.
duminică, 18 martie 2012
SARUTUL IUBIRII.
CIND VINE RASARITUL.
M-A PLEC LA GURA TA.
SA-TI SPUN CIT TE IUBESC.
SI CA MI-E DOR DE EA.
CA NU MAI POT SA DORM.
ATUNCI CIND MA GINDESC.
DE DORUL CE E-N MINE.
SI-N CEP SA MA TOPESC.
M-A PLEC SPRE OCHII TAI.
SA VAD DACA SCLIPESC.
LE DAU SARUTUL SFINT.
LE SPUN CA II IUBESC.
MA UIT LA CHIPUL TAU.
SA VAD DACA A PLINS.
IN VISU-N CARE AI FOST.
SI DACA FOCU-AI STINS.
CAUT SA TE GASESC.
ASA CUM ESTI FRUMOASA.
SA TE SADESC IN SUFLET.
CU CHIPUL DE MIREASA.
DAR TU ESTI PRIMAVARA .
CE-A DUCI IN DAR IUBIREA.
CU SUFLETUL DIN MINE.
ITI DAU SI FERICIREA.
ADUCI MIROS DE FLOARE.
ATUNCI CIND MA SARUTI.
MA-N BETI CU IZUL TAU.
CU DRAGOSTEA CE-A DUCI.
TU ESTI IUBITA MEA.
PE CARE O IUBESC.
TU ESTI DRAGOSTEA MEA.
PE CARE O DORESC.
CE GURITA BUNA -MI DAI
ATUNCI CIND MA SARUTI.
ADORM SI MA TREZESC IN RAI.
CU TINE DOAR IUBITII.
SINT SINGURUL CE TE IUBESTE.
CU TOATA INIMA DIN MINE.
SI SUFLETUL CIND SE DESCHIDE.
DIN PIEPTUL MEU SE VARSA-N TINE.
O ZINA CE FRUMOASA ESTI.
TU ESTI FRUMOASA DIN POVESTI.
TU ESTI PRINTESA FERMECATA.
CU OCHII BLINZI SI CHIP DE FATA.
MAI E PUTIN SI-O SA TE VAD.
CIND SOARELE PE CER RASARE.
SI FERICIREA CE VA FI.
ITI VA VESTI A MEA CHEMARE.
PRIVESC OGLINDA ADEVARATA.
ACUM IN SUFLETUL DIN TINE.
SI IMI ARATA ADEVARUL .
ASA CUM SIMTI SA FII CU MINE.
PRIVESTE SOARELE PE CER.
SA SIMTI CUM VINE-N DAR IUBIRE.
SI STELELE CUM LUMINEAZA.
SA SIMTI FRUMOASA FERICIRE.
M-A PLEC LA GURA TA.
SA-TI SPUN CIT TE IUBESC.
SI CA MI-E DOR DE EA.
CA NU MAI POT SA DORM.
ATUNCI CIND MA GINDESC.
DE DORUL CE E-N MINE.
SI-N CEP SA MA TOPESC.
M-A PLEC SPRE OCHII TAI.
SA VAD DACA SCLIPESC.
LE DAU SARUTUL SFINT.
LE SPUN CA II IUBESC.
MA UIT LA CHIPUL TAU.
SA VAD DACA A PLINS.
IN VISU-N CARE AI FOST.
SI DACA FOCU-AI STINS.
CAUT SA TE GASESC.
ASA CUM ESTI FRUMOASA.
SA TE SADESC IN SUFLET.
CU CHIPUL DE MIREASA.
DAR TU ESTI PRIMAVARA .
CE-A DUCI IN DAR IUBIREA.
CU SUFLETUL DIN MINE.
ITI DAU SI FERICIREA.
ADUCI MIROS DE FLOARE.
ATUNCI CIND MA SARUTI.
MA-N BETI CU IZUL TAU.
CU DRAGOSTEA CE-A DUCI.
TU ESTI IUBITA MEA.
PE CARE O IUBESC.
TU ESTI DRAGOSTEA MEA.
PE CARE O DORESC.
CE GURITA BUNA -MI DAI
ATUNCI CIND MA SARUTI.
ADORM SI MA TREZESC IN RAI.
CU TINE DOAR IUBITII.
SINT SINGURUL CE TE IUBESTE.
CU TOATA INIMA DIN MINE.
SI SUFLETUL CIND SE DESCHIDE.
DIN PIEPTUL MEU SE VARSA-N TINE.
O ZINA CE FRUMOASA ESTI.
TU ESTI FRUMOASA DIN POVESTI.
TU ESTI PRINTESA FERMECATA.
CU OCHII BLINZI SI CHIP DE FATA.
MAI E PUTIN SI-O SA TE VAD.
CIND SOARELE PE CER RASARE.
SI FERICIREA CE VA FI.
ITI VA VESTI A MEA CHEMARE.
PRIVESC OGLINDA ADEVARATA.
ACUM IN SUFLETUL DIN TINE.
SI IMI ARATA ADEVARUL .
ASA CUM SIMTI SA FII CU MINE.
PRIVESTE SOARELE PE CER.
SA SIMTI CUM VINE-N DAR IUBIRE.
SI STELELE CUM LUMINEAZA.
SA SIMTI FRUMOASA FERICIRE.
TE CAUT
CIND APA DE IZVOR TU O VEI BEA.
IUBIREA-N TINE TOATA TI-O VEI LUA.
DIN MINE CEL CU INIMA CURATA.
VA CURGE DOAR IUBIRE ADEVARATA.
MA UIT IN APE SA TE REGASESC.
MA UIT IN SCOICI SA TE IUBESC.
MA UIT PRIN ALEGELE MARINE.
SA VAD DE TE GASESC ACUM PE TINE.
TE CAUT PRINTRE SALCILE PLETOASE.
SI-N JOCUL LOR DIN RAMURI DE MATASE.
TE CAUT PRINTRE LUNA SI PRIN STELE.
SA TE NUMESC IUBITA VIETII MELE.
CA DUPA TINE IMI TINJESTE INIMA.
SI GURA CIND APA PURA O VOI BEA.
SI SUFLETUL CU DRAGOSTEA DIN MINE.
SI SOARELE CU DIMINETILE SENINE.
PRIVESC IN ZARE SEARA IN AMURG.
PRIVESC CASCADELE CU APELE CUM CURG.
PRIVESC LA STELE CUM DIN CASCADA SE ADAPA.
PRIVESC SA VAD DOAR CHIPUL TAU DE ZINA ADEVARATA.
INTREB SI LUNA DE PE CER IN NOAPTE.
DE TE-A VAZUT IN PASAREA MAIASTRA.
DE AI TRECUT PRIN CERUL PLIN DE STELE.
CA-CI VREAU SA-TI PUN LA GIT UN LANT DIN PERLE.
SINT PERLE CE LE-AM ADUNAT DIN APE.
DIN VALURI, DIN LANURI DE MATASE.
DIN FUNDUL OCEANULUI ALBASTRU.
DIN NOAPTEA ALBASTRA DE PE ASTRU.
PRIVESC LA FLUTURI CU ITI FAC CARAREA.
SI CU CUNUNA FLORILOR TI-A DUCE ALINAREA.
SI-N JOCUL LOR DE FLUTURI TE VRAJESC
CUVINTUL MEU ITI SPUNE ,, TE IUBESC,,.
PRIVESTE ADINC IN SUFLETUL DIN TINE.
SA SIMTI DACA MAI ESTE LOC DE MINE.
SA SIMTI CU ADEVARAT CA VREI IUBITA.
SI VREI SA FII PE VECI TU FERICITA.
EU POT SA IMPLINESC DORINTE.
CU SUFLETUL SI INIMA DIN MINE.
SI POT SA ITI ROSTESC CUVINTE.
DAR TOT CE AM MAI BUN VA CURGE-N TINE.
sâmbătă, 17 martie 2012
DESTIN SI ADEVAR.
DESTIN SI ADEVAR IN VIATA AM GASIT.
IN DRAGOSTEA CURATA PE CARE AM SADIT.
IN TOATA FERICIREA PE CARE AM OFERIT.
SI IN IUBIREA TOATA PE CARE AM IUBIT.
CALC IARBA FRAGEDA CE DUCE-N LUMINIS.
MA DUC SPRE OCHII VII CE SE VAD DIN TUFIS.
DAR DOAMNE, CE-MI VAD OCHII IN BUCURIA MEA.
FRUMOASA-I CAPRIOARA SI CU PRIVIREA SA.
CLIPESTE ACUM DIN OCHI, SI SIMT CA-I ESTE FRICA.
O IAU INCET SII CINT , SI SIMT CA-I LINISTITA.
O CHEM INCET CU VORBE SI CU ALINT DUIOS.
M-ASEZ PE IARBA MOALE SI II VORBESC FRUMOS.
ASCULTA CAPRIOARA SI NU FI DISPERATA.
TE SIMT CA-TI ESTE FRICA IN INIMA DE FATA.
TE SIMT CUM TREMURI ATUNCI CIND TE ATING.
SI FOCUL CE E-N TINE CU DRAGOSTE IL STING.
PRIVESC SPRE GURA TA SI VAD CA E DORITA.
PRIVESC SPRE OCHII TAI SI NU ESTI FERICITA.
PRIVESC CU INIMA SI DRAGOSTEA DIN MINE.
SI SUFLETUL CE-L AM E NUMAI PENTRU TINE.
PRIVESTE ACUM PADUREA CU FLORILE DIN EA.
PRIVESTE TU COPACII IN FERICIREA TA.
SI SIMTE ADIEREA CE VINE LIN PRIN EA.
SA ITI DESCHIDA CALEA SPRE FERICIREA TA.
PRIVESTE APA PURA CE CURGE PRIN IZVOARE.
SI FLORILE DIN JUR CUM ISI DESFAC PETALE.
SI FLUTURII CE VIN PE ELE SE ASEAZA.
SI-N ADIEREA LINA INCET , INCET VALSEAZA.
PRIVESTE PRIMAVARA CE VINE ACUM LA TINE.
IN ZUMZETUL DIN SOAPTE VENIT DE LA ALBINE.
SI GREERII CE-TI CINTA IN COR DOAR PENTRU TINE.
SA FII DOAR FERICITA , SA AI ZILE SENINE.
PADUREA-N CARE SINTEM , E TOATA FERMECATA.
CALCAM PE JOS CRISTALE, CALCAM SI DIAMANTE.
DAR PRINCIPALA ESTE DRAGOSTEA DE LA MINE.
CE VINE SI SE-ASEAZA IN INIMA DIN TINE.
UN SUFLET AM ACUM SI-O INIMA CURATA.
SI VREAU ACUM SA ZBOR CU TINE ALATURATA.
SA SIMTI CE ESTE VIATA SI CIT E DE FRUMOASA.
CU CEA CE-TI E IUBITA SI-TI ESTE-A TA ALEASA.
IN DRAGOSTEA CURATA PE CARE AM SADIT.
IN TOATA FERICIREA PE CARE AM OFERIT.
SI IN IUBIREA TOATA PE CARE AM IUBIT.
CALC IARBA FRAGEDA CE DUCE-N LUMINIS.
MA DUC SPRE OCHII VII CE SE VAD DIN TUFIS.
DAR DOAMNE, CE-MI VAD OCHII IN BUCURIA MEA.
FRUMOASA-I CAPRIOARA SI CU PRIVIREA SA.
CLIPESTE ACUM DIN OCHI, SI SIMT CA-I ESTE FRICA.
O IAU INCET SII CINT , SI SIMT CA-I LINISTITA.
O CHEM INCET CU VORBE SI CU ALINT DUIOS.
M-ASEZ PE IARBA MOALE SI II VORBESC FRUMOS.
ASCULTA CAPRIOARA SI NU FI DISPERATA.
TE SIMT CA-TI ESTE FRICA IN INIMA DE FATA.
TE SIMT CUM TREMURI ATUNCI CIND TE ATING.
SI FOCUL CE E-N TINE CU DRAGOSTE IL STING.
PRIVESC SPRE GURA TA SI VAD CA E DORITA.
PRIVESC SPRE OCHII TAI SI NU ESTI FERICITA.
PRIVESC CU INIMA SI DRAGOSTEA DIN MINE.
SI SUFLETUL CE-L AM E NUMAI PENTRU TINE.
PRIVESTE ACUM PADUREA CU FLORILE DIN EA.
PRIVESTE TU COPACII IN FERICIREA TA.
SI SIMTE ADIEREA CE VINE LIN PRIN EA.
SA ITI DESCHIDA CALEA SPRE FERICIREA TA.
PRIVESTE APA PURA CE CURGE PRIN IZVOARE.
SI FLORILE DIN JUR CUM ISI DESFAC PETALE.
SI FLUTURII CE VIN PE ELE SE ASEAZA.
SI-N ADIEREA LINA INCET , INCET VALSEAZA.
PRIVESTE PRIMAVARA CE VINE ACUM LA TINE.
IN ZUMZETUL DIN SOAPTE VENIT DE LA ALBINE.
SI GREERII CE-TI CINTA IN COR DOAR PENTRU TINE.
SA FII DOAR FERICITA , SA AI ZILE SENINE.
PADUREA-N CARE SINTEM , E TOATA FERMECATA.
CALCAM PE JOS CRISTALE, CALCAM SI DIAMANTE.
DAR PRINCIPALA ESTE DRAGOSTEA DE LA MINE.
CE VINE SI SE-ASEAZA IN INIMA DIN TINE.
UN SUFLET AM ACUM SI-O INIMA CURATA.
SI VREAU ACUM SA ZBOR CU TINE ALATURATA.
SA SIMTI CE ESTE VIATA SI CIT E DE FRUMOASA.
CU CEA CE-TI E IUBITA SI-TI ESTE-A TA ALEASA.
TE STIU DE UNDEVA.
TE STIU DE UNDEVA, TE STIU DIN UNIVERS.
TE STIU DIN STELE, SAU FLOAREA DE CIRES.
NE-AM CUNOSCUT CINDVA , ERAI FRUMOASA.
TI-AM DAT UN NUME, DE PASARE MAIASTRA.
ERAI STINGHERA, SI PLINGEAI IN NOAPTE.
EU TE PRIVEAM SI ITI VORBEAM IN SOAPTE.
DAR NU PUTEAM LA TINE ,SA AJUNG.
TE LUAM ,SI TE PURTAM LA MINE-N GIND.
CAUT TRECUTUL ,SI-N CERC SA INTELEG.
UNDE E PATA NEAGRA>? NU POT SA O CULEG.
UNDE E PRIMAVARA>? CEA CARE A FOST ODATA.
UNDE E FLOAREA ALBA>? CU CHIP FRUMOS DE FATA.
GASESC DOAR IARNA DE GHEATA ACOPERITA.
GASESC COPACII GOI CU FRUNZA-N GALBENITA.
GASESC SINGURATATEA, DAR N-O GASESC PE EA.
PE ZINA CEA FRUMOASA , CEA DIN POVESTEA MEA.
STIU CA-M SADIT O FLOARE, DAR NU O MAI GASESC.
CUI SA OFER IUBIREA >? PE CINE SA IUBESC>?
CU CINE SA IMPART SINGURATATEA MEA>?
CA EU MA LUPT CU MINE , SI LUPTA ESTE GREA.
PRIVESC SPRE CIMPUL GOL ACOLO AM IUBIT.
ACUM NU MAI SINT FLORI CA IARNA A VENIT.
PAMINTUL ESTE RECE SI ESTE INGHETAT .
DIN VINTUL CE ADIE, DIN SUFLET NECURAT.
MA LUPT CU RAUL CE ESTE ADINC IN MINE.
MA LUPT SA IL DISTRUG SA SIMT CA-MI ESTE BINE.
CUM POT SA LUPT CU RAUTATEA MEA>?
CA VREAU S-O DAU AFARA , SA SCAP DE TOT DE EA.
INCERC INCET SA FAC S-ADUC IAR PRIMAVARA.
SA PUN FLORI IN LIVEZI SA INFLOREASCA IARA.
SA SIMT MIROSUL LOR CUM CURGE-N CET IN MINE.
SI DRAGOSTEA DIN FLORI IN DIMINETI SENINE.
SI VREAU SA INTELEG, DE CE A VENIT IARNA.
DE CE A INGHETAT SI MI-A RACIT SI RANA.
DE CE VINTUL DIN SUFLET E CRIVATUL CEL RECE.
SI RAUL CARE LUPTA NU VREA NICIND SA PLECE.
PRIVESC SPRE SOARE, CUM INCALZESTE CIMPUL.
CUM FLORILE VALSEAZA UMPLIND DIN NOU PAMINTUL.
CUM FLUTURII VALSEAZA IN ZBORUL LOR DIVIN.
SI RAUL FUGE AFARA CU GUSTUL DE PELIN.
TE STIU DIN STELE, SAU FLOAREA DE CIRES.
NE-AM CUNOSCUT CINDVA , ERAI FRUMOASA.
TI-AM DAT UN NUME, DE PASARE MAIASTRA.
ERAI STINGHERA, SI PLINGEAI IN NOAPTE.
EU TE PRIVEAM SI ITI VORBEAM IN SOAPTE.
DAR NU PUTEAM LA TINE ,SA AJUNG.
TE LUAM ,SI TE PURTAM LA MINE-N GIND.
CAUT TRECUTUL ,SI-N CERC SA INTELEG.
UNDE E PATA NEAGRA>? NU POT SA O CULEG.
UNDE E PRIMAVARA>? CEA CARE A FOST ODATA.
UNDE E FLOAREA ALBA>? CU CHIP FRUMOS DE FATA.
GASESC DOAR IARNA DE GHEATA ACOPERITA.
GASESC COPACII GOI CU FRUNZA-N GALBENITA.
GASESC SINGURATATEA, DAR N-O GASESC PE EA.
PE ZINA CEA FRUMOASA , CEA DIN POVESTEA MEA.
STIU CA-M SADIT O FLOARE, DAR NU O MAI GASESC.
CUI SA OFER IUBIREA >? PE CINE SA IUBESC>?
CU CINE SA IMPART SINGURATATEA MEA>?
CA EU MA LUPT CU MINE , SI LUPTA ESTE GREA.
PRIVESC SPRE CIMPUL GOL ACOLO AM IUBIT.
ACUM NU MAI SINT FLORI CA IARNA A VENIT.
PAMINTUL ESTE RECE SI ESTE INGHETAT .
DIN VINTUL CE ADIE, DIN SUFLET NECURAT.
MA LUPT CU RAUL CE ESTE ADINC IN MINE.
MA LUPT SA IL DISTRUG SA SIMT CA-MI ESTE BINE.
CUM POT SA LUPT CU RAUTATEA MEA>?
CA VREAU S-O DAU AFARA , SA SCAP DE TOT DE EA.
INCERC INCET SA FAC S-ADUC IAR PRIMAVARA.
SA PUN FLORI IN LIVEZI SA INFLOREASCA IARA.
SA SIMT MIROSUL LOR CUM CURGE-N CET IN MINE.
SI DRAGOSTEA DIN FLORI IN DIMINETI SENINE.
SI VREAU SA INTELEG, DE CE A VENIT IARNA.
DE CE A INGHETAT SI MI-A RACIT SI RANA.
DE CE VINTUL DIN SUFLET E CRIVATUL CEL RECE.
SI RAUL CARE LUPTA NU VREA NICIND SA PLECE.
PRIVESC SPRE SOARE, CUM INCALZESTE CIMPUL.
CUM FLORILE VALSEAZA UMPLIND DIN NOU PAMINTUL.
CUM FLUTURII VALSEAZA IN ZBORUL LOR DIVIN.
SI RAUL FUGE AFARA CU GUSTUL DE PELIN.
vineri, 16 martie 2012
DRUMUL CRUCII.
PRIVESC IN DEAL , PRIVESC IN VALE.
SI SUFERINTA ESTE GREA.
SA URC, SAU SA COBOR LA VALE.
CRUCEA NIMENI N-O POATE LUA.
MA UIT SPRE DUMNEZEU IN ZARE.
SA IMI ALINE DUREREA.
DAR NU AUD NICI ADIEREA.
SI CRUCEA-MI ESTE TOT MAI GREA.
INCERC SA-MI DUC DESTINU-N MINE.
SI DE PACAT SA FIU IERTAT.
CA SUFLET NU MAI AM IN MINE.
CA-CI PE IUBIRE EU L-AM DAT.
IMI CAUT INIMA CE BATE.
CHIAR DE MIE GREU SAU E USOR.
MA UIT IN DEAL MA UIT IN SPATE.
URCUSUL NU ESTE USOR.
CAD IN GENUNCHI CU CRUCEA-N SPATE.
CA INIMA A OBOSIT.
ASA CAZU SI DOMNUL SFINT.
CIND PENTRU MINE A MURIT.
IMI ESTE SETE SI- OBOSESC.
IN DRUMUL CRUCII CARE-L DUC.
LA DOMNUL SFINT MA SPOVEDESC.
SI-M CER IERTARE PI-N MA CULC.
IMI CADE CAPUL PESTE CRUCE.
CA CRUCEA-N SPATE ESTE GREA.
LACRIMA-N OCHI EA IMI BRAZDEAZA.
VEDEREA-MI ESTE TOT MAI REA.
IMI DUC PACATUL TOT IN SPATE.
PINA LA CAPAT SI SFIRSIT.
CA SA IMI ESTE SCRIS IN STELE.
IN VECI SA RAMIN ADORMIT.
CALC DRUMUL IN URCUS LA DEAL.
SI NU POT INCA CA SA DORM.
CA NU SA TERMINAT DESTINUL.
SI-N DRUMUL CRUCII NU AM SOMN.
PRIVESC IN DEAL, MAI AM PUTIN.
LA CAPAT EU VREAU SA AJUNG.
CA SA-N PLINESC TOT CEI DESTIN.
CA-CI DRUMUL A FOST TARE LUNG.
LA CAPAT ESTE DUMNEZEU.
SI ACOLO TREBUIE SA-JUNG.
SA IMPLINESC DESTINU MEU.
SA DAU SOCOATA SA MA CULC.
ASA A FOST DESTINUL MEU.
PE DRUMUL CRUCII CA SA-L DUC.
URCUSUL LUI DE-A FOST MAI GREU.
L-AM TERMINAT SI-ACUM MA CULC.
O DOAMNE SFINTE DUMNEZEU.
EU AM AJUNS LA POARTA TA.
URCUSUL CRUCII A FOST GREU.
SI SUFERINTA FOARTE GREA.
SI SUFERINTA ESTE GREA.
SA URC, SAU SA COBOR LA VALE.
CRUCEA NIMENI N-O POATE LUA.
MA UIT SPRE DUMNEZEU IN ZARE.
SA IMI ALINE DUREREA.
DAR NU AUD NICI ADIEREA.
SI CRUCEA-MI ESTE TOT MAI GREA.
INCERC SA-MI DUC DESTINU-N MINE.
SI DE PACAT SA FIU IERTAT.
CA SUFLET NU MAI AM IN MINE.
CA-CI PE IUBIRE EU L-AM DAT.
IMI CAUT INIMA CE BATE.
CHIAR DE MIE GREU SAU E USOR.
MA UIT IN DEAL MA UIT IN SPATE.
URCUSUL NU ESTE USOR.
CAD IN GENUNCHI CU CRUCEA-N SPATE.
CA INIMA A OBOSIT.
ASA CAZU SI DOMNUL SFINT.
CIND PENTRU MINE A MURIT.
IMI ESTE SETE SI- OBOSESC.
IN DRUMUL CRUCII CARE-L DUC.
LA DOMNUL SFINT MA SPOVEDESC.
SI-M CER IERTARE PI-N MA CULC.
IMI CADE CAPUL PESTE CRUCE.
CA CRUCEA-N SPATE ESTE GREA.
LACRIMA-N OCHI EA IMI BRAZDEAZA.
VEDEREA-MI ESTE TOT MAI REA.
IMI DUC PACATUL TOT IN SPATE.
PINA LA CAPAT SI SFIRSIT.
CA SA IMI ESTE SCRIS IN STELE.
IN VECI SA RAMIN ADORMIT.
CALC DRUMUL IN URCUS LA DEAL.
SI NU POT INCA CA SA DORM.
CA NU SA TERMINAT DESTINUL.
SI-N DRUMUL CRUCII NU AM SOMN.
PRIVESC IN DEAL, MAI AM PUTIN.
LA CAPAT EU VREAU SA AJUNG.
CA SA-N PLINESC TOT CEI DESTIN.
CA-CI DRUMUL A FOST TARE LUNG.
LA CAPAT ESTE DUMNEZEU.
SI ACOLO TREBUIE SA-JUNG.
SA IMPLINESC DESTINU MEU.
SA DAU SOCOATA SA MA CULC.
ASA A FOST DESTINUL MEU.
PE DRUMUL CRUCII CA SA-L DUC.
URCUSUL LUI DE-A FOST MAI GREU.
L-AM TERMINAT SI-ACUM MA CULC.
O DOAMNE SFINTE DUMNEZEU.
EU AM AJUNS LA POARTA TA.
URCUSUL CRUCII A FOST GREU.
SI SUFERINTA FOARTE GREA.
SEMNELE IUBIRII.
CIND PUI CAPUL PE PERNA.
SI SUFERINTA ESTE GREA.
ITI CURGE LACRIMA DIN TINE.
SI ITI INUNDA FATA TA.
ITI PLEACA VISUL DIN PRIVIRE.
SI SOMNU-N NOAPTE NU MAI VINE.
SI TIMPUL ITI MASOARA CHINUL.
SI AMARACIUNE ITI DA PELINUL.
TRAIESTI DOAR PENTRU A UITA.
TOT CHINUL CE-AI TRAIT ODATA.
DAR LACRIMA NU VA PLECA.
SI ITI BRAZDEAZA FATA TOATA.
TE RASCOLESC SI VISELE.
CU CEAI TRAIT CINDVA ODATA.
RAMII CU CEAI VISAT IN ELE.
SI TOT CEA FOST FRUMOS ODATA.
IN CASA-N CARE AM IUBIT.
SA DUS DRAGOSTEA CE ERA.
SI VINTUL BATE RAVASIT.
LASIND SA CADA LACRIMA.
CIND RAUL INTRA ADINC IN TINE.
JUCIND MURDAR CU INTERES.
SI SOARELE IN TINE APUNE.
CAZIND SI FLOAREA DE CIRES.
A FOST CINDVA O PRIMAVARA.
PE CARE AI FACUT-O IARNA.
SI IN CAMARA FRUCTELOR .
AI SEMANAT URITA MANA.
PE FRUCTUL DRAGOSTEI DIN NOI.
SINT PETE NEGRE RUGINII.
CE NU VOR MAI PUTEA VREODATA .
SA LE MANINCE DOI COPII.
TRAIM IN TIMP SI IN DESTIN.
SI ASTA-N VECI NU VA SCHIMBA.
O DRAGOSTE CEA FOST ODATA.
PURTATA PENTRU ZINA MEA.
NU POT SA SPUN CA N-AM TRAIT.
CU ZINA-N MINE FERICITI.
NU POT SA SPUN CA N-AM IUBIT.
IN PATUL CE L-AM DARUIT.
UN PAT CE L-AM FACUT DIN FLORI.
DIN MIILE DE TRANDAFIRI.
SI DRAGOSTEA CE-A CURS IN TINE.
DIN INIMA DIN MINE VINE.
joi, 15 martie 2012
DOAR OCHII.
DOAR OCHII ITI ARATA SUFERINTA.
SI SUFLETUL ITI PLINGE UMILINTA.
SI INIMA SE SIMTE INCOLTITA.
ATUNCI CIND NU ESTE IUBITA.
CIND LACRIMA IN OCHI TI-SE ASEAZA.
SI SUFLETUL IN TINE NU VALSEAZA.
CA NU MAI SIMTE TOT CEA FOST ODATA.
DIN CHIPUL BLIND CU INIMA DE FATA.
A FOST ODATA DIN POVESTI.
O DRAGOSTE CURATA-N NOI.
A FOST SADITA SI UDATA.
CU DRAGOSTEA CEA FOST IN DOI.
SI UNA SINGURA A FOST.
DIN ZORI SI PINA-NOAPTE.
SI-O FERICIRE SA NASCUT
DIN SARUTARI SI SOAPTE.
PRIVESC ACUM IN DEPARTARE.
SI-N CERC SA VAD NALUCA TA.
SI UMBRA CE SE PIERDE-N MARE.
NU VA VESTI VENIRE TA.
EXISTA DRAGOSTE , IUBIRE.
EXISTA SOAPTE-N FERICIRE.
EXISTA CIMPUL PLIN DE FLORI.
CU DRAGOSTEA CE ESTE-N NOI.
O LUNTRE-N APA AM LASAT.
PLINA DE FERICIREA NOASTRA.
SA CURGA LIN IN DRUMUL EI.
SPRE MAREA CEA CU APA ALBASTRA.
MA-NTREB ADES CU CEAM GRESIT .
ATUNCI CIND TE-AM IUBIT PE TINE.
MA-NTREB SI-N NOAPTE SI IN VIS.
SI-N DIMINETILE SENINE.
NU AM CUM SA MAI AM O VIATA.
S-O IAU CU TINE DE LA CAPAT.
DAR TOATA DRAGOSTEA CURATA.
RAMINE-N INIMA TA DATA.
ASTA E VIATA SI DESTINUL MEU.
PE CARE ACUMA IL TRAIESC.
SI CAPUL PLEC LA DUMNEZEU.
SI-N FATA LUI EU MA CAIESC.
NU POT SA SPUN CA N-AM GRESIT.
SAU CA NU AM SUFLET CURAT.
UN LUCRU SPUN CA TE-AM IUBIT.
SI-N JOCUL TAU AI INSELAT.
CE E DE SPUS DIN TOT CEA FOST>?.
SI DE IUBIREA DINTRE NOI.
CU CE-AM RAMAS DIN CE-AM IUBIT>?
CA SUFERINTA ESTE-N TOI,
SI SUFLETUL ITI PLINGE UMILINTA.
SI INIMA SE SIMTE INCOLTITA.
ATUNCI CIND NU ESTE IUBITA.
CIND LACRIMA IN OCHI TI-SE ASEAZA.
SI SUFLETUL IN TINE NU VALSEAZA.
CA NU MAI SIMTE TOT CEA FOST ODATA.
DIN CHIPUL BLIND CU INIMA DE FATA.
A FOST ODATA DIN POVESTI.
O DRAGOSTE CURATA-N NOI.
A FOST SADITA SI UDATA.
CU DRAGOSTEA CEA FOST IN DOI.
SI UNA SINGURA A FOST.
DIN ZORI SI PINA-NOAPTE.
SI-O FERICIRE SA NASCUT
DIN SARUTARI SI SOAPTE.
PRIVESC ACUM IN DEPARTARE.
SI-N CERC SA VAD NALUCA TA.
SI UMBRA CE SE PIERDE-N MARE.
NU VA VESTI VENIRE TA.
EXISTA DRAGOSTE , IUBIRE.
EXISTA SOAPTE-N FERICIRE.
EXISTA CIMPUL PLIN DE FLORI.
CU DRAGOSTEA CE ESTE-N NOI.
O LUNTRE-N APA AM LASAT.
PLINA DE FERICIREA NOASTRA.
SA CURGA LIN IN DRUMUL EI.
SPRE MAREA CEA CU APA ALBASTRA.
MA-NTREB ADES CU CEAM GRESIT .
ATUNCI CIND TE-AM IUBIT PE TINE.
MA-NTREB SI-N NOAPTE SI IN VIS.
SI-N DIMINETILE SENINE.
NU AM CUM SA MAI AM O VIATA.
S-O IAU CU TINE DE LA CAPAT.
DAR TOATA DRAGOSTEA CURATA.
RAMINE-N INIMA TA DATA.
ASTA E VIATA SI DESTINUL MEU.
PE CARE ACUMA IL TRAIESC.
SI CAPUL PLEC LA DUMNEZEU.
SI-N FATA LUI EU MA CAIESC.
NU POT SA SPUN CA N-AM GRESIT.
SAU CA NU AM SUFLET CURAT.
UN LUCRU SPUN CA TE-AM IUBIT.
SI-N JOCUL TAU AI INSELAT.
CE E DE SPUS DIN TOT CEA FOST>?.
SI DE IUBIREA DINTRE NOI.
CU CE-AM RAMAS DIN CE-AM IUBIT>?
CA SUFERINTA ESTE-N TOI,
FLOAREA IUBIRII.
ESTI FLOAREA CE -ADES EU TE MIROS.
DIN ZI SI PINA-NOAPTE, DUPA ASFINTIT.
SI ITI SARUT SI CHIPUL CEL FRUMOS.
SI SUFLETUL PE CARE L-AM DORIT.
TRAIESC IN CIMPUL PLIN DE AMINTIRI.
UNDE ODATA AM PETRECUT SI NOI.
CU DRAGOSTEA SI CU FRUMOASELE IUBIRI.
IN JOCUL SUFLETELOR DE COPII.
PRIVEAM LA LACRIMILE DE IUBIRE.
CUM SE-NTINDEAU PE NOI CAZIND.
SI OCHII STRALUCEAU A FERICIRE.
CHIAR SI ATUNCI CIND TE IUBEAM IN GIND.
JUCAM IN JOCUL NOSTRU DE COPII.
O DRAGOSTE CE O JUCAM IN DOI.
SI PATRUNDEAM CU TOTU-N AMINTIRI.
IN FARMECUL IUBIRII DINTRE NOI.
SIMTEAM MIROSUL DRAGOSTEI DIN NOI.
SI CEL AL TRANDAFIRILOR DIVINI.
ACOLO-N PATUL UNDE ERAM GOI.
CU DRAGOSTEA DIVINA INTRE NOI.
DAR A VENIT FURTUNA PESTE NOI.
FIINDCA UNUL DIN NOI A TOT TRISAT.
SI SUFLETUL DIN MINE ESTE GOL.
CA-N DRAGOSTE, EL FOSTA INSELAT.
DAR VA VENI SI CLIPA PLATI.
CIND TOTU-N VIATA SE PLATESTE.
SI RAUL CE L-AI SEMANAT.
IN VIATA NU TE MAI IUBESTE.
DE CE-AI JUCAT ATIT DE RAU>?
DE CE UN SUFLET L-AI PATA>?
DE CE MAI ARUNCAT IN HAU>?
SI DUPA AIA AI PLECAT.
IN VIATA TOTUL SE PLATESTE.
NIMIC NU VA MAI FI LA FEL.
CIND INIMA TA SE RANESTE.
DE CEL CE AI CREZUT IN EL.
CE POT SA SPUN, IMI ESTE GREU .
SA VAD ACUM CUM AI JUCAT.
CU DRAGOSTEA FALSA DIN TINE.
SUFLETU-N LACRIMI L-AI LASAT.
DIN ZI SI PINA-NOAPTE, DUPA ASFINTIT.
SI ITI SARUT SI CHIPUL CEL FRUMOS.
SI SUFLETUL PE CARE L-AM DORIT.
TRAIESC IN CIMPUL PLIN DE AMINTIRI.
UNDE ODATA AM PETRECUT SI NOI.
CU DRAGOSTEA SI CU FRUMOASELE IUBIRI.
IN JOCUL SUFLETELOR DE COPII.
PRIVEAM LA LACRIMILE DE IUBIRE.
CUM SE-NTINDEAU PE NOI CAZIND.
SI OCHII STRALUCEAU A FERICIRE.
CHIAR SI ATUNCI CIND TE IUBEAM IN GIND.
JUCAM IN JOCUL NOSTRU DE COPII.
O DRAGOSTE CE O JUCAM IN DOI.
SI PATRUNDEAM CU TOTU-N AMINTIRI.
IN FARMECUL IUBIRII DINTRE NOI.
SIMTEAM MIROSUL DRAGOSTEI DIN NOI.
SI CEL AL TRANDAFIRILOR DIVINI.
ACOLO-N PATUL UNDE ERAM GOI.
CU DRAGOSTEA DIVINA INTRE NOI.
DAR A VENIT FURTUNA PESTE NOI.
FIINDCA UNUL DIN NOI A TOT TRISAT.
SI SUFLETUL DIN MINE ESTE GOL.
CA-N DRAGOSTE, EL FOSTA INSELAT.
DAR VA VENI SI CLIPA PLATI.
CIND TOTU-N VIATA SE PLATESTE.
SI RAUL CE L-AI SEMANAT.
IN VIATA NU TE MAI IUBESTE.
DE CE-AI JUCAT ATIT DE RAU>?
DE CE UN SUFLET L-AI PATA>?
DE CE MAI ARUNCAT IN HAU>?
SI DUPA AIA AI PLECAT.
IN VIATA TOTUL SE PLATESTE.
NIMIC NU VA MAI FI LA FEL.
CIND INIMA TA SE RANESTE.
DE CEL CE AI CREZUT IN EL.
CE POT SA SPUN, IMI ESTE GREU .
SA VAD ACUM CUM AI JUCAT.
CU DRAGOSTEA FALSA DIN TINE.
SUFLETU-N LACRIMI L-AI LASAT.
miercuri, 14 martie 2012
GREUL GOLGOTEI.
MI-A DAT O CRUCE DUMNEZEU.
MI-A DAT-O IN DESTINUL MEU.
S-O DUC IN SPATE ORISICIND.
SI SA TRAIESC CU EA IN GIND.
O SIMT IN SPATE SI E GREA.
SI STIU CA TOATA E A MEA.
PE DRUMUL PIETREI EU O DUC.
SI-O SIMT DIN GREU CIND DEALUL URC.
NU POT SA SCAP NICI CIND DE EA.
CA STIU CA ESTE CRUCEA MEA.
SI NIMENI N-O POATE CARA.
CA PENTRU EL E FOARTE GREA.
SIMT SETEA CUM INCET SE PUNE.
PE SUFLETUL CE E IN MINE.
SI TRANSPIRATIA IMI CURGE.
SI SUFLETUL IN MINE PLINGE.
O SIMT ACUM CU GREUTATE.
CUM SE IMPRIMA TOATA-N SPATE.
SI DRUMUL PARE FOARTE LUNG.
SUS LA GOLGOTA SA AJUNG.
PRIVESC IN CULME IN DESTIN.
SI RUGACIUNEA N-O TERMIN.
MA ROG INTR-UNA IN PACAT.
SA CAPAT SUFLETUL CURAT.
CA SIMT CA DEALUL SE TERMINA.
SI RAUL TOT IL AM IN MINE.
MA ROG SA-L SCOT SA NU MAI FIE.
SA SIMT IUBIRE,SI-ARMONIE.
IMI TREMURA SI INIMA.
ACUM DE GREUTATEA SA.
CA PUTEREA INCET MA LASA.
NU STIU CIND VOI AJUNGE ACASA.
CA STIU CA POARTA E DESCHISA.
LUMINA-N CER ESTE APRINSA.
SA CALC IN JUDECATA MEA.
SA VAD CUM O SA TREC DE EA.
INGERII ACUM DIN GOARNA SUNA .
SI OASTEA-N CER PE LOC SE-ADUNA.
SI DOMNUL SFINT DUMNEZEU.
VA JUDECA DESTINUL MEU.
IN FATA CAPUL IL APLEC.
PEDEAPSA TOATA O ASTEPT.
CA-CI AM TRAIT TOT IN PACAT.
DE DOMNUL SFINT N-AM ASCULTAT.
ASTA E VIATA SI DESTINUL.
SI GUSTUL LOR ESTE PELINUL.
CA-CI GUSTUL VIETII EU L-AM DAT.
ATUNCI CIND AM FOST IN PACAT.
MI-A DAT-O IN DESTINUL MEU.
S-O DUC IN SPATE ORISICIND.
SI SA TRAIESC CU EA IN GIND.
O SIMT IN SPATE SI E GREA.
SI STIU CA TOATA E A MEA.
PE DRUMUL PIETREI EU O DUC.
SI-O SIMT DIN GREU CIND DEALUL URC.
NU POT SA SCAP NICI CIND DE EA.
CA STIU CA ESTE CRUCEA MEA.
SI NIMENI N-O POATE CARA.
CA PENTRU EL E FOARTE GREA.
SIMT SETEA CUM INCET SE PUNE.
PE SUFLETUL CE E IN MINE.
SI TRANSPIRATIA IMI CURGE.
SI SUFLETUL IN MINE PLINGE.
O SIMT ACUM CU GREUTATE.
CUM SE IMPRIMA TOATA-N SPATE.
SI DRUMUL PARE FOARTE LUNG.
SUS LA GOLGOTA SA AJUNG.
PRIVESC IN CULME IN DESTIN.
SI RUGACIUNEA N-O TERMIN.
MA ROG INTR-UNA IN PACAT.
SA CAPAT SUFLETUL CURAT.
CA SIMT CA DEALUL SE TERMINA.
SI RAUL TOT IL AM IN MINE.
MA ROG SA-L SCOT SA NU MAI FIE.
SA SIMT IUBIRE,SI-ARMONIE.
IMI TREMURA SI INIMA.
ACUM DE GREUTATEA SA.
CA PUTEREA INCET MA LASA.
NU STIU CIND VOI AJUNGE ACASA.
CA STIU CA POARTA E DESCHISA.
LUMINA-N CER ESTE APRINSA.
SA CALC IN JUDECATA MEA.
SA VAD CUM O SA TREC DE EA.
INGERII ACUM DIN GOARNA SUNA .
SI OASTEA-N CER PE LOC SE-ADUNA.
SI DOMNUL SFINT DUMNEZEU.
VA JUDECA DESTINUL MEU.
IN FATA CAPUL IL APLEC.
PEDEAPSA TOATA O ASTEPT.
CA-CI AM TRAIT TOT IN PACAT.
DE DOMNUL SFINT N-AM ASCULTAT.
ASTA E VIATA SI DESTINUL.
SI GUSTUL LOR ESTE PELINUL.
CA-CI GUSTUL VIETII EU L-AM DAT.
ATUNCI CIND AM FOST IN PACAT.
marți, 13 martie 2012
CIND VINE PLOAIA.
CIND VINE PLOAIA IN DRUMUL MEU.
NU-MI SPALA SUFLETUL DE RAU.
NICI INIMA DE SUPARARE.
NICI SUFLETUL ATUNCI CIND DOARE.
NICI LACRIMA CE E PE FATA.
NICI URMA CE ADINC O LASA.
MA SPALA DOAR SA SIMT CEVA .
DAR NICIODATA DUREREA.
O LACRIMA CE E IN PLOAIE.
SI CADE-N DRUMUL EI
INGHEATA ATUNCI CIND INIMA.
TRAIESTE IN POLEI.
NU POTI SA PUI UN STROP DE PLOAIE.
ATUNCI CIND CADE EA.
CA STROPUL NU POATE S-O SPELE.
DE SUFERINTA GREA.
RAMINE ADINC PE CHIPUL TAU.
SI TOTI O POT VEDEA.
ATUNCI CIND SIMITI CA-TI ESTE GREU.
SI DUREREA E GREA.
NICI CIND RASARE SOARELE.
EA NU SE VA USCA.
SI NICI CIND SECETA E GREA.
EA NU VA DISPAREA.
O BUNATATE SI-O IUBIRE.
ATUNCI CIND O PRIMESTI.
ITI STERGE LACRIMA DIN TINE.
SI NU MAI CHINUIESTI.
DESCHIDE-TI SUFLETUL DIN TINE.
SI NU VEI LACRIMA.
DESCHIDE-TI INIMA CE BATE.
SI NU O VEI AVEA.
INVATA IN SUFLET SA IUBESTI.
CU INIMA DIN TINE.
SI CU DRAGOSTEA CE-O PRIMESTI.
S-O TII IN PIEPT LA TINE.
SI PLOAIA NU VA MAI VENI.
SA-NCERCE SA TI-O SPELE.
CA-N TINE SOARE VA GASI.
SI CIMPUL PLIN DE STELE.
NU-MI SPALA SUFLETUL DE RAU.
NICI INIMA DE SUPARARE.
NICI SUFLETUL ATUNCI CIND DOARE.
NICI LACRIMA CE E PE FATA.
NICI URMA CE ADINC O LASA.
MA SPALA DOAR SA SIMT CEVA .
DAR NICIODATA DUREREA.
O LACRIMA CE E IN PLOAIE.
SI CADE-N DRUMUL EI
INGHEATA ATUNCI CIND INIMA.
TRAIESTE IN POLEI.
NU POTI SA PUI UN STROP DE PLOAIE.
ATUNCI CIND CADE EA.
CA STROPUL NU POATE S-O SPELE.
DE SUFERINTA GREA.
RAMINE ADINC PE CHIPUL TAU.
SI TOTI O POT VEDEA.
ATUNCI CIND SIMITI CA-TI ESTE GREU.
SI DUREREA E GREA.
NICI CIND RASARE SOARELE.
EA NU SE VA USCA.
SI NICI CIND SECETA E GREA.
EA NU VA DISPAREA.
O BUNATATE SI-O IUBIRE.
ATUNCI CIND O PRIMESTI.
ITI STERGE LACRIMA DIN TINE.
SI NU MAI CHINUIESTI.
DESCHIDE-TI SUFLETUL DIN TINE.
SI NU VEI LACRIMA.
DESCHIDE-TI INIMA CE BATE.
SI NU O VEI AVEA.
INVATA IN SUFLET SA IUBESTI.
CU INIMA DIN TINE.
SI CU DRAGOSTEA CE-O PRIMESTI.
S-O TII IN PIEPT LA TINE.
SI PLOAIA NU VA MAI VENI.
SA-NCERCE SA TI-O SPELE.
CA-N TINE SOARE VA GASI.
SI CIMPUL PLIN DE STELE.
INSELAREA SUFLETULUI.
UN SUFLET ESTE TRIST, SI ESTE NECAJIT.
TOCMAI PE-ACEA PERSOANA PE CARE A IUBIT.
EL A VENIT IN TAINA TRIMIS DE CINEVA.
SA LASE FERICIREA, IN TOATA INIMA.
SI-A INTELES FIINTA PE CARE O IUBEA.
SI-A INTELES DORINTA CU BUNATATEA SA.
A INTELES SI PLINSUL DE PE PRIVIREA SA.
I-A STERS SI LACRIMA CEA CARE O UDA.
PLINGEA FIINTA-N NOAPTE, CA NU A FOST IUBITA.
PLINGEA SI SUSPINA, CA NU E FERICITA.
DAR SUFLETUL DIN MINE, PE TOATE I-LE-A DAT.
SI INIMA DIN DINSA NU A MAI LACRIMAT.
PRIVEAM IN OCHII EI, SI NU MAI LACRIMA.
CA DRAGOSTEA DIN SUFLET , PE TOATA O PRIMEA.
SI II SIMTEAM PRIVEREA CUM ERA FERICITA.
CU DRAGOSTEA DIN MINE, CUM EA ERA DORITA.
CALCAM CU DINSA-N VISE, SI ERAM FERICITI.
CU MUZICA DIVINA ERAM SI ADORMITI.
NE CAUTAM IUBIREA IN NOAPTEA VISELOR.
SI NE IUBEAM IN NOAPTE IN CALEA STELELOR.
SI NE PRINDEA IN VIS, FRUMOSUL RASARIT.
CU RAZELE LUI CALDE CU CARE NE-A TREZIT.
SI II DADEAM SARUTUL DE BUN VENIT DIN VIS.
SI LACRIMA DIN OCHI VENEA DIN PARADIS.
ERA FRUMOASA ZINA, SI ERA FERICITA .
CIND SE TREZEA DIN VISUL, UNDE A FOST IUBITA.
PLINGEA DE FERICIRE CA NU A MAI SIMTIT.
O DRAGOSTE CURATA CE-N EA A RASARIT.
SI A VENIT SI NOAPTEA IN CARE N-AM VISAT.
CA DUREREA IN SUFLET PE TOT LA INVADAT.
SI INIMA PLINGEA CA NU MAI SIMTEA VISUL.
CE NE DUCEA PE NOI, SA VEDEM PARADISUL.
MA INTREBAM IN NOAPTE,, OF DOAMNE CE-AM GRESIT,,>?
IUBIREA NU MAI E , SI NU A MAI VENIT.
NU O MAI SIMT APROAPE CUM O SIMTEAM ODATA.
CU CHIPUL EI FRUMOS , SI INIMA DE FATA.
DAR TOTUL E DESTIN SI ESTE ADEVARAT.
TRAIESC CU GINDU-N MINE, SI SUFLETUL CURAT.
CU INIMA DIN MINE. CE BATE-N PIEPTUL MEU.
CU SUFERINTA MARE, CE-O DUC ACUM DIN GREU.
DE CE AM DAT IUBIREA SI DRAGOSTEA DIN MINE>?
SA VINA-N PIEPTUL TAU, SI SA TE FACA BINE.
DE CE AM FOST CINSTIT, SI-N VISE TE-AM IUBIT>?
CIND SUFLETUL DIN TINE ZACEA TOT ADORMIT.
PRIVESC ACUM IN ZARE SI VAD CUM MA BIRTFESTI.
CU SCRISUL TAU CEL SCRII, IN TOT TU MA JIGNESTI.
DAR VA VENII SI CLIPA IN CARE VEI PLATI.
PENTRU MURDARUL JOC, FACUT CU NEBUNII.
SI STII DESTUL DE BINE CA POT SA-MI TIN CUVINTUL.
SI NIMENI NU VA POATE SA-MI SCHIBE-N VECI GINDUL.
EU SINT CINSTIT SI BUN , CU SUFLETUL CURAT.
IUBIREA CE TI-AM DAT, PE TOATA AI PATAT.
AI SUFLETUL INCHIS , SI INIMA LA FEL.
IN VIATA NU CISTIGI CHIAR DACA-TI PUN INEL.
VOM CISTIGA ATUNCI CIND VEI STI SA IUBESTI.
CU VIATA NU TE JOCI , CA NU SCAPI SA PLATESTI.
TOCMAI PE-ACEA PERSOANA PE CARE A IUBIT.
EL A VENIT IN TAINA TRIMIS DE CINEVA.
SA LASE FERICIREA, IN TOATA INIMA.
SI-A INTELES FIINTA PE CARE O IUBEA.
SI-A INTELES DORINTA CU BUNATATEA SA.
A INTELES SI PLINSUL DE PE PRIVIREA SA.
I-A STERS SI LACRIMA CEA CARE O UDA.
PLINGEA FIINTA-N NOAPTE, CA NU A FOST IUBITA.
PLINGEA SI SUSPINA, CA NU E FERICITA.
DAR SUFLETUL DIN MINE, PE TOATE I-LE-A DAT.
SI INIMA DIN DINSA NU A MAI LACRIMAT.
PRIVEAM IN OCHII EI, SI NU MAI LACRIMA.
CA DRAGOSTEA DIN SUFLET , PE TOATA O PRIMEA.
SI II SIMTEAM PRIVEREA CUM ERA FERICITA.
CU DRAGOSTEA DIN MINE, CUM EA ERA DORITA.
CALCAM CU DINSA-N VISE, SI ERAM FERICITI.
CU MUZICA DIVINA ERAM SI ADORMITI.
NE CAUTAM IUBIREA IN NOAPTEA VISELOR.
SI NE IUBEAM IN NOAPTE IN CALEA STELELOR.
SI NE PRINDEA IN VIS, FRUMOSUL RASARIT.
CU RAZELE LUI CALDE CU CARE NE-A TREZIT.
SI II DADEAM SARUTUL DE BUN VENIT DIN VIS.
SI LACRIMA DIN OCHI VENEA DIN PARADIS.
ERA FRUMOASA ZINA, SI ERA FERICITA .
CIND SE TREZEA DIN VISUL, UNDE A FOST IUBITA.
PLINGEA DE FERICIRE CA NU A MAI SIMTIT.
O DRAGOSTE CURATA CE-N EA A RASARIT.
SI A VENIT SI NOAPTEA IN CARE N-AM VISAT.
CA DUREREA IN SUFLET PE TOT LA INVADAT.
SI INIMA PLINGEA CA NU MAI SIMTEA VISUL.
CE NE DUCEA PE NOI, SA VEDEM PARADISUL.
MA INTREBAM IN NOAPTE,, OF DOAMNE CE-AM GRESIT,,>?
IUBIREA NU MAI E , SI NU A MAI VENIT.
NU O MAI SIMT APROAPE CUM O SIMTEAM ODATA.
CU CHIPUL EI FRUMOS , SI INIMA DE FATA.
DAR TOTUL E DESTIN SI ESTE ADEVARAT.
TRAIESC CU GINDU-N MINE, SI SUFLETUL CURAT.
CU INIMA DIN MINE. CE BATE-N PIEPTUL MEU.
CU SUFERINTA MARE, CE-O DUC ACUM DIN GREU.
DE CE AM DAT IUBIREA SI DRAGOSTEA DIN MINE>?
SA VINA-N PIEPTUL TAU, SI SA TE FACA BINE.
DE CE AM FOST CINSTIT, SI-N VISE TE-AM IUBIT>?
CIND SUFLETUL DIN TINE ZACEA TOT ADORMIT.
PRIVESC ACUM IN ZARE SI VAD CUM MA BIRTFESTI.
CU SCRISUL TAU CEL SCRII, IN TOT TU MA JIGNESTI.
DAR VA VENII SI CLIPA IN CARE VEI PLATI.
PENTRU MURDARUL JOC, FACUT CU NEBUNII.
SI STII DESTUL DE BINE CA POT SA-MI TIN CUVINTUL.
SI NIMENI NU VA POATE SA-MI SCHIBE-N VECI GINDUL.
EU SINT CINSTIT SI BUN , CU SUFLETUL CURAT.
IUBIREA CE TI-AM DAT, PE TOATA AI PATAT.
AI SUFLETUL INCHIS , SI INIMA LA FEL.
IN VIATA NU CISTIGI CHIAR DACA-TI PUN INEL.
VOM CISTIGA ATUNCI CIND VEI STI SA IUBESTI.
CU VIATA NU TE JOCI , CA NU SCAPI SA PLATESTI.
DE CE AM VINA>?
CIND IUBESTI DE CE ESTI VINOVAT>? CIND OFERI DRAGOSTE, DE CE ESTI VINOVAT>? CIND RESPECTI, DE CE ESTI VINOVAT>? CIND OFERI FERICIREA, DE CE ESTI VINOVAT>? OARE SINT VINOVAT CA TRAIESC PE ACEASTA LUME>? OARE AM VINA CA DETIN UN SUFLET BUN IN INTERIORUL MEU>? OARE SINT VINOVAT DE INIMA PE CARE O PORT IN MINE>? OARE DE CE AM UN SUFLET BUN SI O INIMA PLINA DE IUBIRE, CIND SINT VINOVAT DE TOATE SI DE TOT>? CE SINT EU PINA LA URMA>? CARE E ROSTUL MEU PE ACEASTA LUME>? SI DE CE MAI TRAIESC DACA SINT VINOVAT DE TOATE SI DE TOT>? DAR DACA NU E BINE SA FIU OM CU FIINTA LA CARE I-AM OFERIT ATITEA SI AM TOT ATITA VINA, FARA SA AM VREO VALOARE, ATUNCI AM SA DAU FRIU LIBER RAUTATII DIN MINE, ASUPRA ACELEI FIINTEI SA SIMTA RAUTATEA MEA , POATE ASA O SA ZICA CA SINT UM OM BUN>? POATE ASA VA SIMTI CA TRAIESTE CU ADEVARAT>?. ACUM II PREGATESC LOVITURA DE GRATIE , SA VADA CA M-AM SCHIMBAT IN RAU DACA IN BINE NU A FOST BINE, SI ASA SI-A SAPAT GROAPA SINGURA , SI NU II VA RAMINE DECIT SA SE PUNA IN EA SI SA RAMINA ACOLO FIINDCA ASA SIMTE SI VREA EA. TRAGIC SA SIMTI CA FACI BINE SI ESTI O LEGUMA IN ACELASI TIMP, ESTE TRAGIC SA TI -SE DEA TOATA ZIUA VINA PE CARE NU O MERITI, ESTE TRAGIC SA SIMTI SI SA VEZI CA FIINTA TOCMAI PENTRU CARE AI FACUT TOTUL SA SE SUIE IN CAPUL TAU SI SA TE INVINUIASCA IN ASEMENEA HAL. CRED CA TE-AI NASCUT INTR-O ZI NEFASTA, CRED CA NU GINDESTI ATUNCI CIND SCRII, CRED CA TE LAUZI PREA MULT SI NU CRED CA ESTE CAZUL, CRED MULTE, DAR TU NU CREZI NIMIC. SI MAI CRED CA TE LAUZI SA FACI IMPRESIE. CIND EU TE-AM LASAT PLINGIND>? CIND EU TE-AM JIGNIT>? CIND EU MI-AM BATUT JOC DE TINE>? CIND PRIVIREA MEA , TE-A FACUT SA ARZI>? MINTI SI MINTI CU CEA MAI MARE NERUSINARE, MINTI FRUMOS DOAR NUMAI PENTRU TINE, CA EU NU TE CRED. CE VEI FACE CIND FAMILIA TA VA ASISTA LA TOATA MASCARADA TA PE CARE AI JUCAT-O>? CE VEI FACE CIND FAMILIA TA VA ASCULTA 6 ORE SI 20 DE MINUTE DE COMVORBIRI CU DIFERIOTE PERSOANE CIND ITI ARANJAI TOATE INTILNIRILE>? CE VA FACE FIUL TAU CIND O SA AUDA CA IA-I FACUT COPII VIERMI CARE TI-A SUPT SINGELE>? SI MULTE ALTELE. POTI SA-TI NUMERI ZILELE IN CASA IN CARE STAI ACUM, POTI SA-TI STRINGI CATRAFUSELE SI S-O IEI RAZNA, PINA SI VECINII TAI VOR PRIMI LA USA LOR ACESTE INREGISTRARI, SI INCA CEVA: CIND VOI DA CONCERTUL CU ELE TOATA TARA LE VA ASCULTA IN CITEVA MINUTE DE UN MILION DE ORI. DE CE TE LAUZI>? DE CE TE DAI MARE CIND STII DESTUL DE BINE CA AI FACUT COMPLOTUL PE CARE L-AI FACUT>? DE CE NU AI REVENIT SA VEZI ADEVARUL>? DE CE AI FUGIT FARA SA TE INTORCI>? DE CE MA JIGNESTI IN TOATE SCRIILE TALE, CIND STII CIT DE MULT TE-AM IUBIT SI TI-AM FACUT TOATE MOFTURILE. CE SE INTIMPLA CU TINE>? CHIAR NU SIMTI CA CADE PAMINTUL PESTE TINE>? TRAGIC SI IMI ESTE RUSINE DE ACEST LUCRU CARE SE INTIMPLA. MERSUL IN GENUNCHI PE JOS SA STII CA TU O SA-L INVENTEZI, SI TOATE DRMURILE VOR DUCE TOATE LA MINE, NICI UN DRUM NU VA DUCE IN ALTA PARTE. CE VEI FACE CIND ACELE PERSOANE CARE LE PRONUNTI NUMELE CA:............ VOR AFLA TOTUL DE CE VORBESTI TU SI LE INCLUZI ITI VOR INCHIDE FIRMA SI NU VEI MAI AVEA NICI O FIRMA NICIODATA>? EU NU TI-AM GRESIT CU NIMIC , SI POATE AM GRESIT CA TE-AM INCERCAT PREA MULT, ASTA E GRESEALA MEA, SI DACA MAI AM SI ALTELE CE NU LE CUNOSC , IMI CER SCUZE CU CAPUL PLECAT, DAR AM ONOARE SI ASA VOI RAMINE CU EA IN SUFLETUL MEU. IMI PARE RAU CA AM AJUNS AICI DAR TU MAI IMPINS AICI CU INVINUIIRILE TALE. SINCER IMI PARE RAU, DAR SINCER, DUPA ATITA TIMP NU TREBUIE SA SE INTIMPLE ASA CEVA.
DORINTA SUFLETULUI
UN SUFLET AM SI ESTE SINCER.
SI TOTDEAUNA T-IA VORBIT.
CU DRAGOSTE SI CU CREDINTA.
PINA CIND TU AI ADORMIT.
NU POT SA INTELEG VREODATA.
CUM DE SCRII UNA , DAR FACI ALTA.
NU POT SA INTELEG: DE CE JIGNESTI>?
SI TE FALESTI, FIINDCA GRESESTI.
PRIVESC SPRE TINE SI INTELEG.
CA CEI DIN JUR CITESC.
DAR NICI EU NU O SA-NTELEG.
ATUNCI-A CIND GRESESC.
EU ITI VORBESC CU SUFLETUL.
SI NU VREAU SA JIGNESC.
DAR PENTRU TOATE ASTEA-N VIATA.
ORICUM O SA-TI PLATESC.
ASTEPT DOAR CLIPA SI SECUNDA.
ATUNCI CIND TE PRIVESC.
SA-TI VAD PRIVIREA CEA DIN FATA.
SI CUM TE ZVIRCOLESTI.
EU ITI VORBESC FRUMOS INTR-UNA.
SI NU VREAU NICI SA TE JIGNESC.
DAR NICI SA CAD DE PROST ATUNCI.
CIND ALTII, ASTA TE NUMESC.
CA AM DOVEZI DESTULE.
SI MULTE-N REGISTRI.
SI CIND LE SCOT IN LUME.
TE VEI RUGA SA MORI.
NU POTI SA MA INVINUESTI.
DE TOT CE SA-NTIMPLAT.
CA STII CA SA GRESIT.
SI NU SINT VINOVAT.
DAR AM UN SUFLET BUN.
SI-O INIMA CURATA.
SI STIU SA IERT ORICIND.
AL TAU CHIP BLIND DE FATA.
CA-CI NU AM STAT DEGEABA .
SI NICI NU AM DORMIT.
CA-M STRINS COMORI IN VIATA.
FIINDCA AM DE TRAIT.
DAR STIU CA TU ESTI FERICIRE.
SI TU ESTI ZINA MEA.
NU VREAU SA PRODUC RAUL.
SA FIE-N USA TA.
NICI SA IMI SPUI VREODATA.
CA NU TE-AM INTELES.
SI NICI CA EU NA-M VRUT.
SA TE LAS SA VISEZI.
DESCHIDE-TI INIMA .
SI LASA RAU-AFARA.
CA NICI EU NU TE VREAU.
SA DORMI IN CIMP AFARA.
CA STII CA SA GRESIT.
SI EU AM TOT IERTAT.
SI AM ACUM IN MINE.
UN SUFLET BUN CURAT.
NU VREAU CA RAUL.
DIN MINE SA-NCOLTEASCA.
SI DRAGOSTEA DIN NOI.
IN VECI SA SE RACEASCA.
EU SINT ACUMA SINCER.
SI ASTA AM VORBIT.
SI DRAGOSTEA DIN MINE.
NICI CIND NU A MURIT.
.
EU ITI VORBESC CU SUFLETUL.
SI NU VREAU SA JIGNESC.
DAR PENTRU TOATE ASTEA-N VIATA.
ORICUM O SA-TI PLATESC.
ASTEPT DOAR CLIPA SI SECUNDA.
ATUNCI CIND TE PRIVESC.
SA-TI VAD PRIVIREA CEA DIN FATA.
SI CUM TE ZVIRCOLESTI.
EU ITI VORBESC FRUMOS INTR-UNA.
SI NU VREAU NICI SA TE JIGNESC.
DAR NICI SA CAD DE PROST ATUNCI.
CIND ALTII, ASTA TE NUMESC.
CA AM DOVEZI DESTULE.
SI MULTE-N REGISTRI.
SI CIND LE SCOT IN LUME.
TE VEI RUGA SA MORI.
NU POTI SA MA INVINUESTI.
DE TOT CE SA-NTIMPLAT.
CA STII CA SA GRESIT.
SI NU SINT VINOVAT.
DAR AM UN SUFLET BUN.
SI-O INIMA CURATA.
SI STIU SA IERT ORICIND.
AL TAU CHIP BLIND DE FATA.
CA-CI NU AM STAT DEGEABA .
SI NICI NU AM DORMIT.
CA-M STRINS COMORI IN VIATA.
FIINDCA AM DE TRAIT.
DAR STIU CA TU ESTI FERICIRE.
SI TU ESTI ZINA MEA.
NU VREAU SA PRODUC RAUL.
SA FIE-N USA TA.
NICI SA IMI SPUI VREODATA.
CA NU TE-AM INTELES.
SI NICI CA EU NA-M VRUT.
SA TE LAS SA VISEZI.
DESCHIDE-TI INIMA .
SI LASA RAU-AFARA.
CA NICI EU NU TE VREAU.
SA DORMI IN CIMP AFARA.
CA STII CA SA GRESIT.
SI EU AM TOT IERTAT.
SI AM ACUM IN MINE.
UN SUFLET BUN CURAT.
NU VREAU CA RAUL.
DIN MINE SA-NCOLTEASCA.
SI DRAGOSTEA DIN NOI.
IN VECI SA SE RACEASCA.
EU SINT ACUMA SINCER.
SI ASTA AM VORBIT.
SI DRAGOSTEA DIN MINE.
NICI CIND NU A MURIT.
.
duminică, 11 martie 2012
SPERANTA REGASIRII.
DIN TRANDAFIRII IUBIRII.
DOAR PE TINE TE-AM ALES.
SI CU DRAGOSTEA DIN MINE.
DOAR PE TINE TE-AM CULES.
VREAU SA ZBOR ACUM CU TINE.
SA ZBURAM LA INFINIT.
SA SIMTIM DRAGOSTEA DIN TINE.
CA ATUNCI CIND TE-AM GASIT.
ERAI MICA SI PLAPINDA.
TREMURAI IN FATA MEA.
CIND TI-AM SARUTAT GURITA.
NU STIAI A SARUTA.
TE-AM LUAT ATUNCI IN BRATE.
SI PE OCHI TE-AM SARUTAT.
TI-A DAT LACRIMA PE FATA.
SI PE OCHI TU TE-AI UDAT.
AM JURAT SA TE IUBESC.
SI SA TE FAC FERICITA.
SA NU SIMTI NECAZU-N TINE.
DOAR SA SIMTI CA ESTI IUBITA.
NE-AM IUBIT CA DOI COPII.
PRINTRE RAZELE DE LUNA.
SI DIN STELE TI-AM FACUT.
PENTRU CAP A TA CUNUNA.
DIN FLORI TI-AM FACUT INEL.
SI PE DEGET TI-L-AM PUS.
ERAI ZINA CEA FRUMOASA.
A INTREGULUI APUS.
NE JUCAM LA MIEZUL NOPTII.
CU CUVINTE SI IUBIRE.
FLUTURII DIN JURUL NOSTRU.
NE-AMETEAU IN ADORMIRE.
SI INTRAM IN VISUL NOSTRU.
CU DRAGOSTEA SI IUBIREA.
PINA VENEA RASARITUL.
NE TRAIAM SI FERICIREA.
MA-PLECAM IN RASARIT.
PESTE GURA FERMECATA.
SI TE SARUTAM FRUMOS.
PESTE CHIPUL TAU DE FATA.
NU ERAI MAI FERICITA.
CIND IN BRATE TE TINEAM.
SI TE ALINTAM CU VORBE.
DUPA CARE NE IUBEAM.
DIN ZI PINA-N ASFINTIT.
SI DIN NOAPTE-N RASARIT.
NOI NE CAUTAM IUBIREA .
PENTRU CARE NE-AM DORIT.
ERAI MINDRA FI FRUMOASA.
FERICITA SI IUBITA.
NU CREDEAI CE TI-SE-NTIMPLA.
PLINGEAI CA ESTI FERICITA.
GLASUL TAU IL SIMT ACUM.
CUM TINJESTE DUPA MINE.
SI TE UITI PE GEAM IN NOAPTE.
CA SA VEZI DE VIN LA TINE.
CIND RASARE SOARELE.
SA ASTEPTI IUBIREA TOATA.
CA EA VA VENI LA TINE.
PENTRU TINE MINDRA FATA.
SA AI INIMA DESCHISA.
CA SA STII CUM S-O PRIMESTI.
SI CU SUFLETUL DIN TINE.
CA SA STII CUM SA IUBESTI.
DOAR PE TINE TE-AM ALES.
SI CU DRAGOSTEA DIN MINE.
DOAR PE TINE TE-AM CULES.
VREAU SA ZBOR ACUM CU TINE.
SA ZBURAM LA INFINIT.
SA SIMTIM DRAGOSTEA DIN TINE.
CA ATUNCI CIND TE-AM GASIT.
ERAI MICA SI PLAPINDA.
TREMURAI IN FATA MEA.
CIND TI-AM SARUTAT GURITA.
NU STIAI A SARUTA.
TE-AM LUAT ATUNCI IN BRATE.
SI PE OCHI TE-AM SARUTAT.
TI-A DAT LACRIMA PE FATA.
SI PE OCHI TU TE-AI UDAT.
AM JURAT SA TE IUBESC.
SI SA TE FAC FERICITA.
SA NU SIMTI NECAZU-N TINE.
DOAR SA SIMTI CA ESTI IUBITA.
NE-AM IUBIT CA DOI COPII.
PRINTRE RAZELE DE LUNA.
SI DIN STELE TI-AM FACUT.
PENTRU CAP A TA CUNUNA.
DIN FLORI TI-AM FACUT INEL.
SI PE DEGET TI-L-AM PUS.
ERAI ZINA CEA FRUMOASA.
A INTREGULUI APUS.
NE JUCAM LA MIEZUL NOPTII.
CU CUVINTE SI IUBIRE.
FLUTURII DIN JURUL NOSTRU.
NE-AMETEAU IN ADORMIRE.
SI INTRAM IN VISUL NOSTRU.
CU DRAGOSTEA SI IUBIREA.
PINA VENEA RASARITUL.
NE TRAIAM SI FERICIREA.
MA-PLECAM IN RASARIT.
PESTE GURA FERMECATA.
SI TE SARUTAM FRUMOS.
PESTE CHIPUL TAU DE FATA.
NU ERAI MAI FERICITA.
CIND IN BRATE TE TINEAM.
SI TE ALINTAM CU VORBE.
DUPA CARE NE IUBEAM.
DIN ZI PINA-N ASFINTIT.
SI DIN NOAPTE-N RASARIT.
NOI NE CAUTAM IUBIREA .
PENTRU CARE NE-AM DORIT.
ERAI MINDRA FI FRUMOASA.
FERICITA SI IUBITA.
NU CREDEAI CE TI-SE-NTIMPLA.
PLINGEAI CA ESTI FERICITA.
GLASUL TAU IL SIMT ACUM.
CUM TINJESTE DUPA MINE.
SI TE UITI PE GEAM IN NOAPTE.
CA SA VEZI DE VIN LA TINE.
CIND RASARE SOARELE.
SA ASTEPTI IUBIREA TOATA.
CA EA VA VENI LA TINE.
PENTRU TINE MINDRA FATA.
SA AI INIMA DESCHISA.
CA SA STII CUM S-O PRIMESTI.
SI CU SUFLETUL DIN TINE.
CA SA STII CUM SA IUBESTI.
DORINTA IUBIRII DIVINE.
INTRE ZINELE FRUMOASE.
CE SE JOACA-N APA MARII.
TE JUCAI SI TU IUBIT-O .
PRINTRE SOARE, PRINTRE NORI.
ERAM EU UN CALATOR.
CE TRECEAM PE LINGA TINE.
TE DOREAM CU AL MEU DOR.
SA TE POT IUBII PE TINE.
CIND ERAM PE LUCIUL APEI.
SI PLUTEAM INCET SUB LUNA.
MA UITAM LA OCHII TAI.
CEI FRUMOSI CU CHIP DE ZINA.
SI-TI CINTAM O SIMFONIE.
SA TE-ALINT, SI SA TE-ADORM.
SA MA JOC CU PARUL TAU.
NOAPTEA CIND NU POT SA DORM.
SA FACUT ATUNCI TACERE.
CIND PLUTEAM PE LUCIUL APEI.
TI-AM ROSTIT IUBIREA-N VERSURI.
SA TE POT SIMTI APROAPE.
TE-AM PRIVIT IN CLAR DE LUNA.
CIND PLINGEAI INCET IN NOAPTE.
SI TE MINGIIAM PE FATA.
OCHII SA TI-I SIMT APROAPE.
TE TINEAM IN BRATE NOAPTEA.
SI TE SARUTAM DUIOS.
PINA-N RASARITUL ZILEI.
NE IUBEAM CIT MAI FRUMOS.
IMI ROSTEAI CUVINTE BLINDE.
SI PLINGEAI IN FATA MEA.
CA NU AI SIMTIT IUBIREA.
NICIODATA-N VIATA TA.
SI IN VERS EU TI-AM VORBIT.
DIN IUBIREA MEA FERBINTE.
PINA CIND AI ADORMIT.
PRIN SUSPINE SI CUVINTE.
INTR-O SEARA CHIAR FRUMOASA.
TE-AM ZARIT PRINTESA MEA.
TI-AM FACUT UN SEMN CU MINA .
SI-AI VENIT IN FATA MEA.
TU MAI SARUTAT PE GURA.
SI IN BRATE EU TE-AM LUAT.
SI TE-AM INVIRTIT ODATA.
PE FURIS TE-AM SARUTAT.
GLASUL TAU IMI DA SPERANTA.
CIND IN FATA IMI VORBESTI.
CIND SADESC IUBIREA-N TINE.
SI ITI SPUN CA TE IUBESC.
CIND IN VRAJA MEA TE IAU.
SI PUN DRAGOSTEA IN TINE.
SIMT ATUNCI CIND TE DESFACI.
SA PRIMESTI TOTUL DIN MINE.
TE-AM ZARIT DE LA-NCEPUT.
SI M-AM INDRAGOSTIT DE TINE.
CIND IN NOAPTE TU MI-AI SPUS.
VREI SA FII NUMAI CU MINE.
SINT ACUM IN FATA TA.
SI IN OCHII TAI PRIVESC.
SI VAD LACRIMA DIN EI.
DUPA MINE CUM TINJESC.
TE-AM FACUT O STEA FRUMOASA.
CA SA LUMINEZI IN NOAPTE.
SA FII PASAREA MAIASTRA.
CARE NE VORBIM IN SOAPTE.
NU PUTEM SA FIM DEPARTE.
NICI IN CERUL CEL DIVIN.
CA DESTINUL NOSTRU ESTE.
PE VIATA SA NE UNIM.
PRIVESC LUNA IN TACERE.
SI MA ROG LA DUMNEZEU.
SA IMI DEA PUTERE-N MINE.
SA TE POT IUBI MEREU.
TE PRIVESC IN APA MARII.
CUM PE LUCIUL EI TE DUCI.
SI CUM VALUL LIN CE VINE.
TE ADUCE SA TE CULCI.
ESTI TU ZINA MEA FRUMOASA .
PENTRU CARE EU TRAIESC.
ESTI PRINTESA MEA IUBITA .
PE CARE VREAU S-O IUBESC.
CE SE JOACA-N APA MARII.
TE JUCAI SI TU IUBIT-O .
PRINTRE SOARE, PRINTRE NORI.
ERAM EU UN CALATOR.
CE TRECEAM PE LINGA TINE.
TE DOREAM CU AL MEU DOR.
SA TE POT IUBII PE TINE.
CIND ERAM PE LUCIUL APEI.
SI PLUTEAM INCET SUB LUNA.
MA UITAM LA OCHII TAI.
CEI FRUMOSI CU CHIP DE ZINA.
SI-TI CINTAM O SIMFONIE.
SA TE-ALINT, SI SA TE-ADORM.
SA MA JOC CU PARUL TAU.
NOAPTEA CIND NU POT SA DORM.
SA FACUT ATUNCI TACERE.
CIND PLUTEAM PE LUCIUL APEI.
TI-AM ROSTIT IUBIREA-N VERSURI.
SA TE POT SIMTI APROAPE.
TE-AM PRIVIT IN CLAR DE LUNA.
CIND PLINGEAI INCET IN NOAPTE.
SI TE MINGIIAM PE FATA.
OCHII SA TI-I SIMT APROAPE.
TE TINEAM IN BRATE NOAPTEA.
SI TE SARUTAM DUIOS.
PINA-N RASARITUL ZILEI.
NE IUBEAM CIT MAI FRUMOS.
IMI ROSTEAI CUVINTE BLINDE.
SI PLINGEAI IN FATA MEA.
CA NU AI SIMTIT IUBIREA.
NICIODATA-N VIATA TA.
SI IN VERS EU TI-AM VORBIT.
DIN IUBIREA MEA FERBINTE.
PINA CIND AI ADORMIT.
PRIN SUSPINE SI CUVINTE.
INTR-O SEARA CHIAR FRUMOASA.
TE-AM ZARIT PRINTESA MEA.
TI-AM FACUT UN SEMN CU MINA .
SI-AI VENIT IN FATA MEA.
TU MAI SARUTAT PE GURA.
SI IN BRATE EU TE-AM LUAT.
SI TE-AM INVIRTIT ODATA.
PE FURIS TE-AM SARUTAT.
GLASUL TAU IMI DA SPERANTA.
CIND IN FATA IMI VORBESTI.
CIND SADESC IUBIREA-N TINE.
SI ITI SPUN CA TE IUBESC.
CIND IN VRAJA MEA TE IAU.
SI PUN DRAGOSTEA IN TINE.
SIMT ATUNCI CIND TE DESFACI.
SA PRIMESTI TOTUL DIN MINE.
TE-AM ZARIT DE LA-NCEPUT.
SI M-AM INDRAGOSTIT DE TINE.
CIND IN NOAPTE TU MI-AI SPUS.
VREI SA FII NUMAI CU MINE.
SINT ACUM IN FATA TA.
SI IN OCHII TAI PRIVESC.
SI VAD LACRIMA DIN EI.
DUPA MINE CUM TINJESC.
TE-AM FACUT O STEA FRUMOASA.
CA SA LUMINEZI IN NOAPTE.
SA FII PASAREA MAIASTRA.
CARE NE VORBIM IN SOAPTE.
NU PUTEM SA FIM DEPARTE.
NICI IN CERUL CEL DIVIN.
CA DESTINUL NOSTRU ESTE.
PE VIATA SA NE UNIM.
PRIVESC LUNA IN TACERE.
SI MA ROG LA DUMNEZEU.
SA IMI DEA PUTERE-N MINE.
SA TE POT IUBI MEREU.
TE PRIVESC IN APA MARII.
CUM PE LUCIUL EI TE DUCI.
SI CUM VALUL LIN CE VINE.
TE ADUCE SA TE CULCI.
ESTI TU ZINA MEA FRUMOASA .
PENTRU CARE EU TRAIESC.
ESTI PRINTESA MEA IUBITA .
PE CARE VREAU S-O IUBESC.
POARTA SARUTULUI.
UN SUFLET AM , DAR L-AM VINDUT.
CUIVA DIN ZAREA DE DEPARTE.
E NOAPTE-N MINE SI SINT TRIST.
SI-MI ESTE DOR SA-L SIMT APROAPE.
IMI ESTE GOL LOCUL DIN MINE.
SI NU STIU CE SA PUN IN LOC.
SI MA GINDESC CA-R FI MAI BINE.
CU VIATA MEA SA NU MA JOC.
DAR STIU CA UNDEVA DEPARTE.
UN SUFLET ESTE FERICIT.
CA SI-A GASIT PLINGIND PERECHEA.
IN SUFLETUL NEADORMIT.
AM PUS IN EL DRAGOSTEA MEA.
IUBIREA TOATA PARFUMATA.
SI-AM DAT-O SPRE IUBITA MEA.
PRINTESA MEA CU CHIP DE FATA.
MAI AM IN MINE INIMA.
CE BATE-N MINE PENTRU EA.
E PLINA DE IUBIREA DATA.
DE DUMNEZEU SA FIE-N EA.
PRIVESC ACUM SPRE RASARIT.
CA STIU, DE-ACOLO AI VENIT.
PE DRUMUL VIETII NE-AM GASIT.
SI LA CANAY NE-AM INTILNIT.
ERAI FRUMOASA SI PLAPINDA.
SI TREMURAI CIND TE-AM ATINS.
PRIVEAI SI TU ERAI TIMIDA.
SI-AVEAI IN TINE FOCUL STINS.
CU UN SARUT DOAR PE OBRAZ.
AM DAT SCINTEIA DREPT IN TINE.
SI FOCUL CE NU ERA TREAZ.
S-APRINS, SI ARDE ACUM IN TINE.
SUFLETUL MEU E TOT IN TINE.
SI INIMA TI-O INCALZESTE.
SI-N NOAPTEA VISELOR CE VINE.
DRAGOSTEA-N TINE O MARESTE.
A FOST O DRAGOSTE NEBUNA.
CE A-NCEPUT IN NOI SA BATA.
SI-ACUM PE CHIPUL TAU CEL BLIND.
SE VEDE FERICIREA TOATA.
EU ORICUM SUFLET NU MAI AM.
CA A RAMAS CU TOTU-N TINE.
SA-TI INCALZEASCA INIMA.
SI-N DRUMUL TAU SA-TI FIE BINE.
CUIVA DIN ZAREA DE DEPARTE.
E NOAPTE-N MINE SI SINT TRIST.
SI-MI ESTE DOR SA-L SIMT APROAPE.
IMI ESTE GOL LOCUL DIN MINE.
SI NU STIU CE SA PUN IN LOC.
SI MA GINDESC CA-R FI MAI BINE.
CU VIATA MEA SA NU MA JOC.
DAR STIU CA UNDEVA DEPARTE.
UN SUFLET ESTE FERICIT.
CA SI-A GASIT PLINGIND PERECHEA.
IN SUFLETUL NEADORMIT.
AM PUS IN EL DRAGOSTEA MEA.
IUBIREA TOATA PARFUMATA.
SI-AM DAT-O SPRE IUBITA MEA.
PRINTESA MEA CU CHIP DE FATA.
MAI AM IN MINE INIMA.
CE BATE-N MINE PENTRU EA.
E PLINA DE IUBIREA DATA.
DE DUMNEZEU SA FIE-N EA.
PRIVESC ACUM SPRE RASARIT.
CA STIU, DE-ACOLO AI VENIT.
PE DRUMUL VIETII NE-AM GASIT.
SI LA CANAY NE-AM INTILNIT.
ERAI FRUMOASA SI PLAPINDA.
SI TREMURAI CIND TE-AM ATINS.
PRIVEAI SI TU ERAI TIMIDA.
SI-AVEAI IN TINE FOCUL STINS.
CU UN SARUT DOAR PE OBRAZ.
AM DAT SCINTEIA DREPT IN TINE.
SI FOCUL CE NU ERA TREAZ.
S-APRINS, SI ARDE ACUM IN TINE.
SUFLETUL MEU E TOT IN TINE.
SI INIMA TI-O INCALZESTE.
SI-N NOAPTEA VISELOR CE VINE.
DRAGOSTEA-N TINE O MARESTE.
A FOST O DRAGOSTE NEBUNA.
CE A-NCEPUT IN NOI SA BATA.
SI-ACUM PE CHIPUL TAU CEL BLIND.
SE VEDE FERICIREA TOATA.
EU ORICUM SUFLET NU MAI AM.
CA A RAMAS CU TOTU-N TINE.
SA-TI INCALZEASCA INIMA.
SI-N DRUMUL TAU SA-TI FIE BINE.
sâmbătă, 10 martie 2012
NUNTA PRINTESEI.
ITI CINTA PASARILE-N FLOARE.
SI PITIGOII-TI BAT IN GEAM.
SI CIOCIRLIILE IN VALE.
ITI CINTA TOTI IN FLORI, IN RAM.
CA-CI AU PRIMIT ORDIN SA-TI CINTE.
IUBIREA PE CARE-O DORESTI.
DE LA UN CRAI VENIND CALARE.
CE STIE DOAR CA IL IUBESTI.
ASCULT-ACUM CIOCANITOAREA.
CUM BATE APROPIEREA LUI.
CU CALUL LUI IN SARBATOARE .
SI-N CINTECUL ALAIULUI.
FUGITI VOI PASARI LA CASTEL.
SI CAUTATI PRINTESA MEA.
SI DATI IN DAR ACEST INEL.
CA ESTE CHIAR ALEASA MEA.
SI PASARILE AU PLECAT .
CINTIND FRUMOS IN DEPARTARE.
LA GEAMUL ZINEI FERMECAT.
CINTIND FRUMOASA LUI CHEMARE.
ASCULTA TU PRINTESA MEA.
SINT CIOCIRLIA DE PE GLIE.
IN DAR ITI DAU INELUL FERMECAT.
SA FII A PRINTULUI SOTIE.
CA-CI PRINTUL VINE CU ALAI.
LA TINE SA TE IA MIREASA.
SI LA CASTELUL LUI MARET.
SA-I FII IUBITA LUI ALEASA.
SI PASARILE SE-APUCA.
SA-I PUNA-N PAR FRUMOS CUNUNA.
DE FLORI CU IZ IMBALSAMAT.
DE AMETI FRUMOASA ZINA.
SI UITE PRINTUL A SOSIT.
CU TOT ALAIUL DUPA EL.
LA ZINA-N FUGA A VENIT.
SI-ALUAT-O-N BRATE LINGA EL.
SI-O SARUTA PE OCHII EI.
SI-I DECLARA IN DAR IUBIREA.
SI-I STERSE LACRIMA DIN EI.
CU SARUTAREA SI PRIVIREA.
SI NUNTA MARE AU FACUT.
DE AU CINTAT TOTI INGERII.
SI TOTI MESENII AU BAUT.
JUCIND IN JOCURI SIMFONII.
TREI ZILE NUNTA A TINUT.
DAR MUZICA NU SA OPRIT.
SI IN CASTEL EI SAU IUBIT.
SI ASTAZI SINT EI FERICITI.
SI PITIGOII-TI BAT IN GEAM.
SI CIOCIRLIILE IN VALE.
ITI CINTA TOTI IN FLORI, IN RAM.
CA-CI AU PRIMIT ORDIN SA-TI CINTE.
IUBIREA PE CARE-O DORESTI.
DE LA UN CRAI VENIND CALARE.
CE STIE DOAR CA IL IUBESTI.
ASCULT-ACUM CIOCANITOAREA.
CUM BATE APROPIEREA LUI.
CU CALUL LUI IN SARBATOARE .
SI-N CINTECUL ALAIULUI.
FUGITI VOI PASARI LA CASTEL.
SI CAUTATI PRINTESA MEA.
SI DATI IN DAR ACEST INEL.
CA ESTE CHIAR ALEASA MEA.
SI PASARILE AU PLECAT .
CINTIND FRUMOS IN DEPARTARE.
LA GEAMUL ZINEI FERMECAT.
CINTIND FRUMOASA LUI CHEMARE.
ASCULTA TU PRINTESA MEA.
SINT CIOCIRLIA DE PE GLIE.
IN DAR ITI DAU INELUL FERMECAT.
SA FII A PRINTULUI SOTIE.
CA-CI PRINTUL VINE CU ALAI.
LA TINE SA TE IA MIREASA.
SI LA CASTELUL LUI MARET.
SA-I FII IUBITA LUI ALEASA.
SI PASARILE SE-APUCA.
SA-I PUNA-N PAR FRUMOS CUNUNA.
DE FLORI CU IZ IMBALSAMAT.
DE AMETI FRUMOASA ZINA.
SI UITE PRINTUL A SOSIT.
CU TOT ALAIUL DUPA EL.
LA ZINA-N FUGA A VENIT.
SI-ALUAT-O-N BRATE LINGA EL.
SI-O SARUTA PE OCHII EI.
SI-I DECLARA IN DAR IUBIREA.
SI-I STERSE LACRIMA DIN EI.
CU SARUTAREA SI PRIVIREA.
SI NUNTA MARE AU FACUT.
DE AU CINTAT TOTI INGERII.
SI TOTI MESENII AU BAUT.
JUCIND IN JOCURI SIMFONII.
TREI ZILE NUNTA A TINUT.
DAR MUZICA NU SA OPRIT.
SI IN CASTEL EI SAU IUBIT.
SI ASTAZI SINT EI FERICITI.
CU CE-AM GRESIT CAM IMPLINIT DESTINUL>?
TRAIESC LA MALUL MARII SI-N APA EU PRIVESC.
SI CAUT CHIPUL TAU PE CARE SA-L IUBESC.
PRIVESC UN VAL DE APA SI CAUT UNDA LUI.
SI CAUT OCHII TAI IN SPUMA VALULUI.
MA UIT PE MALUL APEI SI CAUT DOAR UN PAS.
SI CAUT LOCU-N CARE IN NOAPTE AI RAMAS.
PRIVESC ACUM LA LOCUL TAU CE ESTE SUS IN STELE.
SI CANDELA IUBIRII NOASTRE COBOARA PRINTRE ELE.
PRIVESC PE LUCIUL APEI, CIND LUNA-NCET APARE.
PRIVESC SPRE RASARIT SI VAD CUM EL DISPARE.
PRIVESC IN VISUL MEU SI-N CERC SA TE GASESC.
PRIVESC SPRE URMA TA PE CARE O IUBESC.
PRIVESC SPRE PATUL TAU SI VAD CUM CHINUIESTI.
PRIVESC SPRE OCHII TAI SI VAD CUM LACRIMEZI.
PRIVESC SPRE GURA TA PE CARE O SARUT.
PRIVESC CU INIMA SI SUFLETUL MEU MUT.
IMI CAUT DREPTUL MEU CA-L AM CA SA IUBESC.
IMI CAUT SUFLETUL CU CARE DARUIESC.
IMI CAUT INIMA CU CARE TE IUBESC.
IMI CAUT DRAGOSTEA PE CARE O DORESC.
SE-AUDE MUZICA, DIVINA SI CEREASCA.
CU ALAI DE NUNTA, DE SPITA-NPARATEASCA.
SI INGERII DIN CER CE CINTA DOAR DIN STRUNA.
SI-ADUC LA ZINA MEA FRUMOASA EI CUNUNA.
COBOR SPRE ZINA MEA SI-I CINT IN DAR IUBIREA.
COBOR LA GURA EI SA-I CINT SI FERICIREA.
SARUTUL CEL DIVIN PE BUZE IL ASEZ.
SI-O IAU IN VISUL MEU , CU DINSA SA VISEZ.
E VISUL DIN DESTIN SI ESTE ADEVARAT.
E VISUL CE-L DORIM CU LACRIMI E UDAT.
E VISUL CALATOR IN CARE NE IUBIM.
E VISUL CEL DIVIN IN CARE NU DORMIM.
SI-A FOST ODATA O IUBIRE, IN CARE NOI CREDEAM.
SI-A FOST O DRAGOSTE CURATA, IN CARE NE IUBEAM.
SI-A FOST UN PAT DE FLORI DE TRANDAFIRI REGALI.
SI-A FOST GRADINA NOASTRA, CU FLORILE DIN RAI.
O FRUMUSETE RARA IN CARE AM TRAIT.
CU ZINA CEA FRUMOASA CU CARE M-AM IUBIT.
CU DRAGOSTEA DIN MINE, SI CU IUBIREA MEA.
I-AM DAT SI FERICIREA ATIT CIT A VRUT EA.
I-AM DAT UN PLINS CURAT, IN FERICIREA SA.
I-AM DAT O ALINARE CA E IUBITA MEA.
I-AM OFERIT IN DAR, IUBIRE ADEVARATA.
PE CHIPUL EI CEL BLIND, SI INIMA DE FATA.
CU CE-AM GRESIT IN VIATA >? IUBIRE-AM OFERIT.
CU CE-AM GRESIT EU OARE, CIND RAUL L-AM ZIDIT>?
SA FIE FERICIRE SI DRAGOATE CURATA.
ACELEI ZINE BUNE CU INIMA DE FATA.
SI CAUT CHIPUL TAU PE CARE SA-L IUBESC.
PRIVESC UN VAL DE APA SI CAUT UNDA LUI.
SI CAUT OCHII TAI IN SPUMA VALULUI.
MA UIT PE MALUL APEI SI CAUT DOAR UN PAS.
SI CAUT LOCU-N CARE IN NOAPTE AI RAMAS.
PRIVESC ACUM LA LOCUL TAU CE ESTE SUS IN STELE.
SI CANDELA IUBIRII NOASTRE COBOARA PRINTRE ELE.
PRIVESC PE LUCIUL APEI, CIND LUNA-NCET APARE.
PRIVESC SPRE RASARIT SI VAD CUM EL DISPARE.
PRIVESC IN VISUL MEU SI-N CERC SA TE GASESC.
PRIVESC SPRE URMA TA PE CARE O IUBESC.
PRIVESC SPRE PATUL TAU SI VAD CUM CHINUIESTI.
PRIVESC SPRE OCHII TAI SI VAD CUM LACRIMEZI.
PRIVESC SPRE GURA TA PE CARE O SARUT.
PRIVESC CU INIMA SI SUFLETUL MEU MUT.
IMI CAUT DREPTUL MEU CA-L AM CA SA IUBESC.
IMI CAUT SUFLETUL CU CARE DARUIESC.
IMI CAUT INIMA CU CARE TE IUBESC.
IMI CAUT DRAGOSTEA PE CARE O DORESC.
SE-AUDE MUZICA, DIVINA SI CEREASCA.
CU ALAI DE NUNTA, DE SPITA-NPARATEASCA.
SI INGERII DIN CER CE CINTA DOAR DIN STRUNA.
SI-ADUC LA ZINA MEA FRUMOASA EI CUNUNA.
COBOR SPRE ZINA MEA SI-I CINT IN DAR IUBIREA.
COBOR LA GURA EI SA-I CINT SI FERICIREA.
SARUTUL CEL DIVIN PE BUZE IL ASEZ.
SI-O IAU IN VISUL MEU , CU DINSA SA VISEZ.
E VISUL DIN DESTIN SI ESTE ADEVARAT.
E VISUL CE-L DORIM CU LACRIMI E UDAT.
E VISUL CALATOR IN CARE NE IUBIM.
E VISUL CEL DIVIN IN CARE NU DORMIM.
SI-A FOST ODATA O IUBIRE, IN CARE NOI CREDEAM.
SI-A FOST O DRAGOSTE CURATA, IN CARE NE IUBEAM.
SI-A FOST UN PAT DE FLORI DE TRANDAFIRI REGALI.
SI-A FOST GRADINA NOASTRA, CU FLORILE DIN RAI.
O FRUMUSETE RARA IN CARE AM TRAIT.
CU ZINA CEA FRUMOASA CU CARE M-AM IUBIT.
CU DRAGOSTEA DIN MINE, SI CU IUBIREA MEA.
I-AM DAT SI FERICIREA ATIT CIT A VRUT EA.
I-AM DAT UN PLINS CURAT, IN FERICIREA SA.
I-AM DAT O ALINARE CA E IUBITA MEA.
I-AM OFERIT IN DAR, IUBIRE ADEVARATA.
PE CHIPUL EI CEL BLIND, SI INIMA DE FATA.
CU CE-AM GRESIT IN VIATA >? IUBIRE-AM OFERIT.
CU CE-AM GRESIT EU OARE, CIND RAUL L-AM ZIDIT>?
SA FIE FERICIRE SI DRAGOATE CURATA.
ACELEI ZINE BUNE CU INIMA DE FATA.
SENTIMENTELE DRAGOSTEI
SINT DRAGOSTEA CE ZBOR SI VIN IN DAR LA TINE.
SINT INIMA DIN CARE ITI VINE-N DAR IUBIREA.
SINT SUFLETUL CE-TI DA IN DAR DOAR FERICIREA.
SI OMUL CE-TI SPALA CU LACRIMI PRIVIREA.
ITI SCRIU IN SUFERINTA DIN LOCU-N CARE SINT.
ITI SCRIU GEMIND IN MINE IMI VINE DOAR SA PLING.
STAU IARASI IN DURERE SI SIMT CA MA TOPESC.
DIN LOCUL UNDE-AM FOST SI INCA TE IUBESC.
TRANSPIR SI NU MAI POT IMI VINE SA-MI DAU DUHUL.
DIN IADUL UNDE SINT INCERC SA VAD VAZDUHUL.
DAR IMI E GREU SA-L VAD ATUNCI-A CIND DORESC.
CALATORESC IN ZARE SI CAUT SA IUBESC.
NU STIU CE E>? CE SE INTIMPLA-N MINE>?
SIMT CA MI-E GREU SI GINDUL E LA TINE.
SIMT CA SLABESC SI MA TOPESC IN MINE.
SI DORUL MEU CE UMBLA IAR ESTE DUPA TINE.
NU INTELEG SI NICI NU POT ACUM S-O FAC.
DAR CU IUBIREA MEA PE TINE TE IMBRAC.
DE CE ATUNCI-A CIND SPUN CA TE IUBESC>?
VORBESTI ALT FEL SI-NCERCI TU SA JIGNESTI.
CHIAR TU NU SIMTI CE VINE CATRE TINE>?
DIN INIMA DIN SUFLETUL DIN MINE.
DE CE VBORBESTI TU OARE FARA SA GINDESTI>?
SI SUFLETUL DIN TINE, DOAR TU TI-L CHINUIESTI.
DETIN IN MINE ATITA SUFERINTA .
DETIN SI-MI DUC IN SUFLET URITA UMILINTA.
ATITA UMILINTA IN CARE EU TRAIESC.
DAR STIU SA-LEG DIN EA PE CINE SA IUBESC.
CUNOSTI DESTUL DE BINE CE E ACUM IN MINE.
CUNOSTI SI INIMA SI SUFLETUL CUM VINE>?
CUNOSTI CE AM IN ELE CA TOATE-S PENTRU TINE>?.
DE CE TE-N CHIZI CA RAUL E IN TINE>?.
CIND EU ITI SPUN DOAR TIE ,ATUNCI CA TE IUBESC.
CIND EU ITI SPUN ,CA-N SUFLET TE DORESC.
CIND EU ITI SPUN, CA TU ESTI ZINA MEA.
DE CE-MI RASPUNZI ATUNCI CU URA TA>?
IMI SPUI CA-STEPTI UN SEMN, DOAR UNUL DE LA MINE.
SI TI-AM TRIMIS SI SUFLETUL DIN MINE.
SI INIMA PE TAVA EU TI-AM PUS-O.
DAR VESTEA INNAPOI DIN TINE NAI TRIMIS-O.
ACUMA SPUNE TU CE SA-NTELEG DIN TOATE.
CA INIMA DIN MINE IN PIEPTUL MEU MAI BATE.
SI SPUI CAI VRUT SA-TI FIU COVOR DIN STELE.
CA SA MA SIMTI IN DORURILE TALE.
ACUM ITI SPUN CA STII TU CE SA FACI.
IUBIREA VECHE CUM TREBUIE S-O IMPACI.
EU SINT AICI SI-A ICEA EU VOI FI.
IN SUFERINTA IN PATUL UNDE STII.
SINT INIMA DIN CARE ITI VINE-N DAR IUBIREA.
SINT SUFLETUL CE-TI DA IN DAR DOAR FERICIREA.
SI OMUL CE-TI SPALA CU LACRIMI PRIVIREA.
ITI SCRIU IN SUFERINTA DIN LOCU-N CARE SINT.
ITI SCRIU GEMIND IN MINE IMI VINE DOAR SA PLING.
STAU IARASI IN DURERE SI SIMT CA MA TOPESC.
DIN LOCUL UNDE-AM FOST SI INCA TE IUBESC.
TRANSPIR SI NU MAI POT IMI VINE SA-MI DAU DUHUL.
DIN IADUL UNDE SINT INCERC SA VAD VAZDUHUL.
DAR IMI E GREU SA-L VAD ATUNCI-A CIND DORESC.
CALATORESC IN ZARE SI CAUT SA IUBESC.
NU STIU CE E>? CE SE INTIMPLA-N MINE>?
SIMT CA MI-E GREU SI GINDUL E LA TINE.
SIMT CA SLABESC SI MA TOPESC IN MINE.
SI DORUL MEU CE UMBLA IAR ESTE DUPA TINE.
NU INTELEG SI NICI NU POT ACUM S-O FAC.
DAR CU IUBIREA MEA PE TINE TE IMBRAC.
DE CE ATUNCI-A CIND SPUN CA TE IUBESC>?
VORBESTI ALT FEL SI-NCERCI TU SA JIGNESTI.
CHIAR TU NU SIMTI CE VINE CATRE TINE>?
DIN INIMA DIN SUFLETUL DIN MINE.
DE CE VBORBESTI TU OARE FARA SA GINDESTI>?
SI SUFLETUL DIN TINE, DOAR TU TI-L CHINUIESTI.
DETIN IN MINE ATITA SUFERINTA .
DETIN SI-MI DUC IN SUFLET URITA UMILINTA.
ATITA UMILINTA IN CARE EU TRAIESC.
DAR STIU SA-LEG DIN EA PE CINE SA IUBESC.
CUNOSTI DESTUL DE BINE CE E ACUM IN MINE.
CUNOSTI SI INIMA SI SUFLETUL CUM VINE>?
CUNOSTI CE AM IN ELE CA TOATE-S PENTRU TINE>?.
DE CE TE-N CHIZI CA RAUL E IN TINE>?.
CIND EU ITI SPUN DOAR TIE ,ATUNCI CA TE IUBESC.
CIND EU ITI SPUN ,CA-N SUFLET TE DORESC.
CIND EU ITI SPUN, CA TU ESTI ZINA MEA.
DE CE-MI RASPUNZI ATUNCI CU URA TA>?
IMI SPUI CA-STEPTI UN SEMN, DOAR UNUL DE LA MINE.
SI TI-AM TRIMIS SI SUFLETUL DIN MINE.
SI INIMA PE TAVA EU TI-AM PUS-O.
DAR VESTEA INNAPOI DIN TINE NAI TRIMIS-O.
ACUMA SPUNE TU CE SA-NTELEG DIN TOATE.
CA INIMA DIN MINE IN PIEPTUL MEU MAI BATE.
SI SPUI CAI VRUT SA-TI FIU COVOR DIN STELE.
CA SA MA SIMTI IN DORURILE TALE.
ACUM ITI SPUN CA STII TU CE SA FACI.
IUBIREA VECHE CUM TREBUIE S-O IMPACI.
EU SINT AICI SI-A ICEA EU VOI FI.
IN SUFERINTA IN PATUL UNDE STII.
vineri, 9 martie 2012
DAR VA VENI CLIPA PLATII.
A FOST ODATA CA NICIODATA O FATA CARE A CUNOSCUT UN BAIAT, SI ACEA FATA A INCEPUT SA SE PLINGA BAIATULUI: AM CRESCUT NECAJITA SI BATUTA DE TOATA FAMILIA MEA, SI SOTUL MEU M A BATEA TOT TIMPUL DE MA OMORA. BAIATULUI I SE FACU MILA DE FATA SI II PROMISESE SA O FACA FERICITA. A INCEPUT SA-I VORBESC FRUMOS SI SA-I ARATE ADEVARATA VIATA FERICITA. FATA II TOT SCRIA CA SE SATURASE PINA SI DE COPILUL EI SI IL FACE CACACIOS PRIN TOATE EMAILURILE CE LE TRIMITEA SPRE BAIAT, SPUNE CA EA DUCE TOTUL IN SPATE IAR RESTUL FAMILIEI EI SINT NISTE VERMI CARE IAU SUPT SINGELE. SI ISI BIRTFEA FAMILIA IN FIECARE ZI. BAIATUL ARE TOATE ACESTE EMAILURILE PE CARE FATA LE TRIMETEA SI ISI BIRTFEA FAMILIA SI ISI FACE CACACIOSI COPILU SI COPII COPILULI EI. AZI ASA MIINE ASA BAIATUL A INCEPUT SA SE INTILNEASCA CU FATA SI A INCEPUT SA SE IUBEASCA PRIN HOTELURI SI PENSIUNI. BAIATUL II FACE FETEI TOT FELUL DE CADOURI SI FATA ERA FOARTE MULTUMITA. INTR-O ZI SAU INTILNIT LA O PENSIUNE UNDE SAU CULCAT FACIND DRAGOSTE, LA UN MOMENT DAT CIND BAIATUL ERA LA BAIE FATA A FOST SUNATA DE CINEVA LA TELEFON IAR BAIATUL A AUZIT TOATA CONVERSATIA DIN BAIE. DE ATUNCI BAIATUL A STIU CA CEVA NU ESTE LA LOCOL LUI IN RELATIE, SI A INCEPUT SA FACA INREGISTRARI . IN TOTAT BAIATUL DETINE 6 ORE SI 20 DE MINUTE DE INREGISTRARI. INTR-O ZI DUPA CE SE INTORCEAU DE LA VIZITAREA MANASTIRILOR BAIATULUI A INCEPUT SA I SE FACA RAU . ERA SEMNUL CA CEVA SE INTIMPLA. CIND A AJUNS LA PENSIUNE BAIATUL A CAZUT PE PAT FACINDU-ISE RAU. CIND SI-A REVENIT SA DUS SA IA NITE MEDICAMENTE . FATA LA SUNAT IN DISPERARE DAR EL ZACEA IN MASINA FARA SA STIE CE ESTE CU EL, CEVA I SE INTIMPLASE. SE INTORSESE LA PENSIUNE SI CIND INTRA IN CAMERA CAZU JOS FARA SA STIE CEVA DE CE ESTE IN STAREA ACEEA. FATA IL DEZBRACA SI IL BAGASE IN PAT, DUPA CARE SE BAGA SI EA LINGA EL LUINDU-L IN BRATE. CIND BAIATUL ISI REVENI FATA I SA DARUIT, AU ADORMIT AMINDOI CUPRINSI.PE LA 3 DIMINEATA A INTRAT IN CAMERA SUTUL FETEI, SI A DAT DE BAIAT SI FATA IN PAT. ATUNCI BAIATULUI NU IA CAZUT BINE ASTA, SE INTREBA IN SINEA LUI , DE UNDE A STIUT SOTUL FETEI UNDE ERAU EI , ADICA PENSIUNEA, ETAJUL , SI CAMERA. ASTA II MIROSEA TARE, SI A INCEPUT CU INREGISTRARILE MAI DEPARTE. SE INTILNEAU SI SE IUBEAU IN CONTINUARIE FARA SA TINA BAIATUL CONT DE CEVA DIN CELE INTIMPLATE. BAIATUL ERA EXPERT IN INREGISTRARI SI STIA CUM SA LE FACA CHIAR DACA NU ERA IN CAMERA , SAU IN JURUL FETEI, DAR TOTUSI O INREGISTRA LA TOT PASUL. AVEA DOVADA CA FATA IL INSELA SI CU ALT CINEVA, SI ARE SI DOVADA. DRAGOSTEA ESTE MARE SI NU PREA SA UITATA LA ASTA UN TIMP. FATA A INCEPUT SA JOACE MURDAR , DAR BAIATULUI I SE FRINGEA INIMA IN EL. AVEA DOVIZI SI ARE CUM FATA ISI FACEA TOATA FAMILIA VIERMI CARE IAU SUPT SINGELE SI CITE MAI CITE. DACA BAIATUL AR PUNDE LA DISPOZITIE FAMILIEI FETEI ACESTE DOVEZI FATA AR FI FUGARITA DE ACASA DE FAMILIA EI. BAIATUL NU DORESTE RAUL FETEI DAR PINA LA URMA DUPA CUM JOACA FATA SIGUR LE VA FACE DOVADA . VA ORGANIZA UN CONCERT CU TOATE INREGISTRARILE DE VA AUZI TOT ORASUL, SI ATUNCI FATA CRED CA SE VA RUGA SA SE DESCHIDA PAMINTUL SI SA INTRE IN EL SA SCAPE DE RUSINEA CE SE VA DOVEDI. DE CE JOCI MURDAR>? DE CE TE DAI MARE CIND VEZI CA EU NU VREAU SA TE RANESC>? STII DESTUL DE BINE CUM A FOST>? STII CUM AI JUCAT, SI CIT DE MURDAR>? EU TE ASTEPTAM CU MINCAREA PE MASA SI TU AI FACUT COMPLOTUL>? STIU CE AI SPUS PRIN ORAS , DAR NU TE GINDESTI CA EU POT SA-TI RASTORN TOTUL>? ASTA E IN MARE, DAR NU VREAU SA SCRIU IN MIC EXACT CU A FOST, MAI ALES CA DETIN 6 ORE SI 20 DE MINUTE CARE DOVEDESC CEEA CE AI FACUT SI CUM AI JUCAT. EU ITI SPUN CA TE IUBESC SI MA PORT FRUMOS CU TINE SI TU TE DAI MARE CU MINCIUNI. O SA SCOT MII DE CD-IURI SI O SA LE IMPART IN TOT ORASUL GRATIS LA OAMENI SI ATUNCI SE VA VEDEA ADEVARUL.LE VOI OFERI LA TOATE INSTITUTIILE, SI TOTI VOR STI CUM ESTI IN REALITATE. IN 6 ORE SI 20 DE MINUTE VORBESTI CU OAMENI SI ROSTESTI NUME MARI CARE CIND ACEI OAMENI ISI VOR AUZI NUMELE CA SE AUDE CE SPUI TE VOR DISTRUGE DIN TEMELII SI TE VOR FALIMENTA. VEI FI O PERSOANA INUTILA PENTRU SOCIETATE. ASA CA IMI PARE RAU DAR SI ACUM JOCI UN JOC FOARTE MURDAR. EU AM INCERCAT DUPA CUM AI VAZUT SA FIU OM DE ONOARE SI SA ITI VORBESC CIT MAI DELICAT SI MAI PLACUT . NU EU TE-AM DISTRUS SI TE-AM FACUT SA SUFERI , CI TU SINGURA, SI AI CAZUT IN PROPIA TA CAPCANA A DESTINULUI TAU. ASA CA EU TI-AM DOVEDIT CA ITI VREU BINELE SI NU RAUL. DACA TOTI DIN FAMILIA TA CITESC SI ASCULTA CE VORBESTI SI CU CINE VORBESTI PE TELEFON ITI FAC PAPUCI SI TE ABANDONEAZA, FARA SA CLIPEASCA. EU TI-AM INTINS MINA SA TE AJUT FATA MEA . IMI PARE RAU SINCER, SI DUMNEZEU ESTE DEASUPRA. DE UNDE A STIUT>? PENSIUNEA, CAMERA, ETAJUL, SI CA NOI SINTEM ACOLO. CRED CA ATI FOST MINA IN MINA CA ACUM AM DOVEZI DESTULE CARE DUC ACOLO. O SEARA PLACUTA SI STII CA AM UN SUFLET BUN CUM AI ZIS CA NU AI VISAT VREO DATA SA INTILNESTI. EU TOTUSI AM ONOARE SI DEMNITATE. DAR TU>?
IUBIRE ADEVARATA.
AM CUNOSCUT CINDVA O ZINA.
CU CHIP FRUMOS SI OCHI DE STELE.
SI AM SADIT IN EA IUBIREA.
SI-AM LUMINAT-O PIN- LA STELE.
MA APLECAM SPRE GURA EI.
SI-O SARUTAM IN RASARIT.
SI O TREZEAM DIN SOMNUL EI.
LA STEAUA DE LA RASARIT.
MI-ERA DRAGA SI-O IUBEAM .
DIN ZORI PINA IN NOAPTE.
SI ZI DE ZI CIND MA TREZEAM.
O SARUTAM CU SOAPTE.
SI ERAM FOARTE FERICIT.
CA O AVEAM IUBITA.
LA STEAUA CEA DIN RASARIT.
EA IMI ERA SORTITA.
O LUAM IN BRATE SI-O IUBEAM .
CU INIMA DIN MINE.
SI GITUL EI IL SARUTAM.
DOAR SA SE SIMTA BINE.
ERAM NOI INGERII IN ZBOR.
CE COLINDAM PAMINTUL .
SI BEAM DIN APA DE IZVOR.
SI ZBORUL NE E GINDUL.
O LEGANAM LA SINUL MEU.
CU DRAGOSTEA DIN MINE.
SI O IUBEAM CU SUFLETUL.
SA SIMTA CA E BINE.
VISAM TOT TIMPUL CATRE EA.
SI ERAM FOARTE FERICITI.
ERAM NOI INGERII DIN VIS.
ATUNCI CIND ERAM ADORMITI.
SI O STRIGAM FRUMOASA STEA.
IUBITA MEA PRINTESA.
SI O NUMEAM CRAIASA MEA.
SI ZINA DIN POVESTE.
COBOR ACUM IN GINDUL MEU.
SI NU-NTELEG NIMIC.
NU STIU NICI CE SA INTIMPLAT.
SI UNDE SA GRESIT.
SUFLETUL MEU O TOT DORESTE.
INIMA MEA O TOT IUBESTE.
IUBIREA ESTE TOATA-N MINE.
SI TOATA ESTE PENTRU TINE.
MA UIT PE CERUL INSTELAT.
ACOLO UNDE TE-AM LASAT.
SA LUMINEZI CU RAZA TA.
SI CA SA SIMTI IUBIREA MEA.
IN CANDELA IUBIRII DINTRE STELE.
IN FLACARA CE ARDE PENTRU TINE.
IN INIMA CE O GASESTI IN MINE.
SI-N DRAGOSTEA CE TOATA-TI APARTINE.
LACRIMA DESTINULUI.
O LACRIMA CE-O AM PE CHIPUL MEU.
SI CARE NU VREA SA MAI PLECE.
EA E DIVINA SI VINE DIN DESTINUL MEU.
CA-CI ESTE A MEA ,SI NU ARE PERECHE.
IMI STIU TRECUTUL, CA ESTE IN DESTIN.
PENTRU PACATE, LA TINE DOAMNE MA INCHIN.
DAR LACRIMA DIN OCHII MEI NU VREA SA PLECE.
SI INIMA DIN MINE O SIMT RECE.
E GREU SA TRECI PESTE NECAZ IN VIATA.
E GREU SA SCAPI DE LACRIMA DIN FATA.
CA-CI SUFLETUL O SIMTE SI N-O VREA.
SI INIMA E RECE PENTRU EA.
CIND M-AM NASCUT, AM CAPATAT DESTINUL.
CIND AM CRESCUT , EU AM GUSTAT PELINUL.
CIND SUFLETUL L-AM UMPLUT DE PACAT.
LACRIMA VIETII, OCHII MI-AU SCALDAT.
LA TINE DOAMNE VIN SI-M CER IERTARE.
CA SUFLETUL DIN MINE RAU MA DOARE.
SI INIMA DIN MINE NU MAI POATE.
CIND CRUCEA GREA, MI-O DUC IN SPATE.
IMI PIERD SI VISELE DIN SOMN.
SI-N NOAPTEA NEAGRA NU MAI POT SA DORM.
SI GINDUL FUGE NOAPTEA IN PACAT.
DESTINUL MEU E GREU SI-ADEVARAT.
EU STIU CA TU MA POTI SCHIMBA.
SI STIU CA POT AVEA IERTAREA TA.
SI ASTAZI VREAU SA MA MARTURISESC.
SI-N FATA TA SA-NCERC SA NU GRESESC.
VIATA CU TINE DOAMNE E FRUMOASA.
GENUNCHII NU MA DOR CIND II APLEC.
RAUL DIN MINE NU MA LASA.
ATUNCI CIND VREAU SA MA MARTURISESC.
GREU E DESTINUL CA EU MI L-AM FACUT.
PACATUL STIU CA-L AM MAI DEDEMULT.
CRUCEA E GREA SI-O DUC TOT TIMPU-N SPATE.
SI SUFLETUL DIN MINE NU MAI POATE.
DE ASTA VIN ACUM IN FATA TA.
SA-MI CER IERTAREA CA SIMT CA E GREA.
SI VREAU SA-N LATUR LACRIMA DIN MINE.
SA-N CEP SA VAD DOAR ZILELE SENINE.
SI CARE NU VREA SA MAI PLECE.
EA E DIVINA SI VINE DIN DESTINUL MEU.
CA-CI ESTE A MEA ,SI NU ARE PERECHE.
IMI STIU TRECUTUL, CA ESTE IN DESTIN.
PENTRU PACATE, LA TINE DOAMNE MA INCHIN.
DAR LACRIMA DIN OCHII MEI NU VREA SA PLECE.
SI INIMA DIN MINE O SIMT RECE.
E GREU SA TRECI PESTE NECAZ IN VIATA.
E GREU SA SCAPI DE LACRIMA DIN FATA.
CA-CI SUFLETUL O SIMTE SI N-O VREA.
SI INIMA E RECE PENTRU EA.
CIND M-AM NASCUT, AM CAPATAT DESTINUL.
CIND AM CRESCUT , EU AM GUSTAT PELINUL.
CIND SUFLETUL L-AM UMPLUT DE PACAT.
LACRIMA VIETII, OCHII MI-AU SCALDAT.
LA TINE DOAMNE VIN SI-M CER IERTARE.
CA SUFLETUL DIN MINE RAU MA DOARE.
SI INIMA DIN MINE NU MAI POATE.
CIND CRUCEA GREA, MI-O DUC IN SPATE.
IMI PIERD SI VISELE DIN SOMN.
SI-N NOAPTEA NEAGRA NU MAI POT SA DORM.
SI GINDUL FUGE NOAPTEA IN PACAT.
DESTINUL MEU E GREU SI-ADEVARAT.
EU STIU CA TU MA POTI SCHIMBA.
SI STIU CA POT AVEA IERTAREA TA.
SI ASTAZI VREAU SA MA MARTURISESC.
SI-N FATA TA SA-NCERC SA NU GRESESC.
VIATA CU TINE DOAMNE E FRUMOASA.
GENUNCHII NU MA DOR CIND II APLEC.
RAUL DIN MINE NU MA LASA.
ATUNCI CIND VREAU SA MA MARTURISESC.
GREU E DESTINUL CA EU MI L-AM FACUT.
PACATUL STIU CA-L AM MAI DEDEMULT.
CRUCEA E GREA SI-O DUC TOT TIMPU-N SPATE.
SI SUFLETUL DIN MINE NU MAI POATE.
DE ASTA VIN ACUM IN FATA TA.
SA-MI CER IERTAREA CA SIMT CA E GREA.
SI VREAU SA-N LATUR LACRIMA DIN MINE.
SA-N CEP SA VAD DOAR ZILELE SENINE.
joi, 8 martie 2012
FRUMOSUL CHIP AL FEMEII.
FRUMOASA ESTI FEMEIE, IN DRAGOSTEA DIVINA.
FRUMOASA SI SENINA IN FERICIREA TA.
IUBIREA-TI VINE-N TINE DIN INIMA CURATA.
SI FERICIREA VINE, PE CHIPUL TAU DE FATA.
ESTI ZIMBETUL CURAT DIN COLTUL GURII MELE.
ESTI ZINA CEA FRUMOASA CEI PUN LA GIT INELE.
CU DRAGOSTEA DIN MINE PE TOATE LE SFINTESC.
SI CU IUBIREA TOATA PE TINE TE IUBESC.
APARI IN VIS ATUNCI-A CIND TE VISEZ IN NOAPTE.
APARI CA O NALUCA IN BUCURIA MEA.
APARI SI FACI LUMINA, CU STRALUCIREA TA.
ESTI CANDELA DIN MINE SI BUCURIA MEA.
CIND CALCI DUIOS PE APE, TE LEGENI CA O FLOARE.
SI VALUL DULCE PLEACA CU TINE LEGANIND.
SI-TI UDA LIN SI BLIND FRUMOSUL CHIP DE FLOARE.
SI ITI SADESTE SI DRAGOSTEA IN GIND.
AI FRUMUSE-TE MARE ATUNCI CIND SIMTI IUBIREA.
SI LACRIMA DIN OCHI TI-ARATA FERICIREA.
SI INIMA DIN TINE TE FACE SA IUBESTI.
SI TRANDAFIRUL ROSUL TE FACE SA GINDESTI.
TU ESTI FEMEIA BUNA CARE SEMENI IUBIRE.
CU LACRIMA DIN TINE PE TOATA O STROPESTI.
SFINTESTI IN MINE TOTUL SI-MI DAI IZUL IUBIRII.
CU DRAGOSTEA DIN TINE IN APE MA VRAJESTI.
AZI ESTE ZIUA TA SI VREAU SA TE IUBESC.
CIND ITI ASEZ SARUTUL VREAU SA TE AMETESC.
CU DRAGOSTEA DIN MINE, VREAU DOAR SA TE VRAJESC.
SI-N NOAPTEA CEA ALBASTRA , VREAU DOAR SA TE IUBESC.
EU VREAU SI IMI DORESC SA TE IUBESC O VIATA.
IN BRATE SA TE TIN ,CU TINE VREAU SA ZBOR.
SA-TI CINT IUBIREA TOATA SI SA-TI DAU SI FERICIREA.
IN PATUL DRAGOSTEI CE ESTE IN PRIDVOR.
TE VAD PLUTIND PE ARIPI CIND ZBORI IN FERICIRE.
SI PARUL TAU BALAI CUM FLUTURA IN VINT.
SI VII CA ADIEREA SI MA-N CONJORI APROAPE.
SI CAD DE FERICIRE CU FATA LA PAMINT.
PRIVESC CUM VII PE CIMPURI FRUMOASA CA O FLOARE.
SI VINTUL ITI ADUCE FRUMOSUL TAU MIROS.
SI-TI DAU UN SINGUR NUME, ACELA CA ESTI FLOAREA.
DE CARE EU IN NOAPTE MA TOT INDRAGOSTESC.
ESTI NUFARUL CEL GALBEN CE CURGI FRUMOS PE APE.
SI STRALUCESTI LA SOARE CU FERICIREA TA.
SI SOARELE ITI DA ADEVARATA TA VALOARE.
ATUNCI-A CIND PE APE DOAR TU CALATORESTI.
CIND DUMNEZEU TE-A DAT AI LUMINAT PAMINTUL.
CA-CI FARA TINE NICI GINDUL NU ERA.
CU TINE TATA-L A FACUT CUVINTUL.
CA SA ADUCA-N SUFLET, DOAR FERICIREA TA.
FRUMOASA SI SENINA IN FERICIREA TA.
IUBIREA-TI VINE-N TINE DIN INIMA CURATA.
SI FERICIREA VINE, PE CHIPUL TAU DE FATA.
ESTI ZIMBETUL CURAT DIN COLTUL GURII MELE.
ESTI ZINA CEA FRUMOASA CEI PUN LA GIT INELE.
CU DRAGOSTEA DIN MINE PE TOATE LE SFINTESC.
SI CU IUBIREA TOATA PE TINE TE IUBESC.
APARI IN VIS ATUNCI-A CIND TE VISEZ IN NOAPTE.
APARI CA O NALUCA IN BUCURIA MEA.
APARI SI FACI LUMINA, CU STRALUCIREA TA.
ESTI CANDELA DIN MINE SI BUCURIA MEA.
CIND CALCI DUIOS PE APE, TE LEGENI CA O FLOARE.
SI VALUL DULCE PLEACA CU TINE LEGANIND.
SI-TI UDA LIN SI BLIND FRUMOSUL CHIP DE FLOARE.
SI ITI SADESTE SI DRAGOSTEA IN GIND.
AI FRUMUSE-TE MARE ATUNCI CIND SIMTI IUBIREA.
SI LACRIMA DIN OCHI TI-ARATA FERICIREA.
SI INIMA DIN TINE TE FACE SA IUBESTI.
SI TRANDAFIRUL ROSUL TE FACE SA GINDESTI.
TU ESTI FEMEIA BUNA CARE SEMENI IUBIRE.
CU LACRIMA DIN TINE PE TOATA O STROPESTI.
SFINTESTI IN MINE TOTUL SI-MI DAI IZUL IUBIRII.
CU DRAGOSTEA DIN TINE IN APE MA VRAJESTI.
AZI ESTE ZIUA TA SI VREAU SA TE IUBESC.
CIND ITI ASEZ SARUTUL VREAU SA TE AMETESC.
CU DRAGOSTEA DIN MINE, VREAU DOAR SA TE VRAJESC.
SI-N NOAPTEA CEA ALBASTRA , VREAU DOAR SA TE IUBESC.
EU VREAU SI IMI DORESC SA TE IUBESC O VIATA.
IN BRATE SA TE TIN ,CU TINE VREAU SA ZBOR.
SA-TI CINT IUBIREA TOATA SI SA-TI DAU SI FERICIREA.
IN PATUL DRAGOSTEI CE ESTE IN PRIDVOR.
TE VAD PLUTIND PE ARIPI CIND ZBORI IN FERICIRE.
SI PARUL TAU BALAI CUM FLUTURA IN VINT.
SI VII CA ADIEREA SI MA-N CONJORI APROAPE.
SI CAD DE FERICIRE CU FATA LA PAMINT.
PRIVESC CUM VII PE CIMPURI FRUMOASA CA O FLOARE.
SI VINTUL ITI ADUCE FRUMOSUL TAU MIROS.
SI-TI DAU UN SINGUR NUME, ACELA CA ESTI FLOAREA.
DE CARE EU IN NOAPTE MA TOT INDRAGOSTESC.
ESTI NUFARUL CEL GALBEN CE CURGI FRUMOS PE APE.
SI STRALUCESTI LA SOARE CU FERICIREA TA.
SI SOARELE ITI DA ADEVARATA TA VALOARE.
ATUNCI-A CIND PE APE DOAR TU CALATORESTI.
CIND DUMNEZEU TE-A DAT AI LUMINAT PAMINTUL.
CA-CI FARA TINE NICI GINDUL NU ERA.
CU TINE TATA-L A FACUT CUVINTUL.
CA SA ADUCA-N SUFLET, DOAR FERICIREA TA.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)