BUNA DIMINEATA, IUBITO

Bună dimineaţa! ochii tăi au plâns?
visul nu mai este, de ce a murit?
te-am văzut în lacrimi care au atins
inima din mine când te-a cucerit.

Bună dimineaţa! azi e primăvară,
te-ai trezit frumoasă ca un fulg de nea,
ai clipit din gene şi m-ai privit iară
când te-am mângâiat ca o catifea.

Bună dimineaţa! zâmbet fermecat
astăzi m-ai privit mult mai fericită,
ne-am iubit azi noapte fiindcă n-am uitat
să te fac în stele iar a mea iubită.

Bună dimineaţa! îţi mărturisesc
ai venit din somn ca un răsărit,
vorbele din mine încă îţi vorbesc
că pe colţ de stele iarăşi ne-am iubit.

Dar, iar a trecut, înc-o zi sub soare
şi am fost cu tine, duşi prin paradis,
te-am simţit în braţe ca un fulg în soare
luminând iubirea care nu s-a scris.

Bună seara! iubito, îngere ceresc
ai venit la mine coborât din stele,
dar acum pe tine vreau să te răpesc
să te duc luceafăr noaptea printre ele.

NEBUNUL STRAZII

Un nebun cu mintea-ngustă
se uită râzând la soare,
c-a văzut ceva sub fustă
de râdea atât de tare.

Ca să vezi ce e prostia
când nebunul nu gândeşte,
îl apucă nebunia
când pe babe le pândeşte.

El le strigă-n gura mare
apucându-le de mână,
că sunt zane trecătoare
cum sunt oile la stână.

Babele îl scuipă-n faţă
şi îi spun că e nebun,
când se duc grăbite-n piaţă
leganandu-se pe drum.

CUNUNA SUFLETELOR

De pe cer încet se lasă noaptea cu a sa coroană,
blândă-n liniştea rămasă, luna către ea te cheamă
codrul plânge şi suspină cu pădurea de aramă.
când luceferi de lumină îţi arată chipu-n taină.

Murmurând pe la izvoare luna curge trecătoare,
printre stele sclipitoare curge-n răsărit de soare
şi atunci, mă-ntind spre tine ca un fulg căzut în somn
pe o lacrimă ce vine din icoanele, din dom.

Se acoperă pământul de tăcerea ce se lasă
şi-mi trezeşte mie gândul de iubirea ce m-apasă
şi-atunci visele suspină printre lacăte deschise,
când luceferi de lumină curg în suflete aprinse.

Noapte blândă să nu pleci, să rămâi cu codru-n taină,
către vise să te-apleci, să le ţii în a ta haină
luna trece şi te ninge, peste tine iar îşi lasă
o cascadă care-ţi plânge toţi luceferii din plasă.

Într-o viaţă poţi iubi doar un suflet ce-ţi vorbeşte,
niciodată nu ştirbi dragostea ce ne uneşte
doar o inima mai ştie ce înseamnă să iubeşti,
când îţi scrie pe hârtie sufletul ce îl doreşti.

DE-AR FI SA TRECI

Şi de ar fi să treci vreodată
pe lângă mine călător,
priveşte-mi ochii înc-odată
chiar dac-ar fi atunci să mor.

Să nu mă laşi să-n dur iubirea
fără să ştiu că m-ai văzut,
să mă săruţi cu fericirea
chiar dacă-n lacrimi am crezut.

Mereu ştiam că vii la mine
şi aşteptam să mă atingi,
căzută-n porţile divine
cu-al tău sărut tu să mă ningi.

Tu-mi eşti iubirea şi amorul
ce nu mă laşi nicicând să dorm,
tu mi-ai aprins în mine dorul
şi visele ce curg în somn.

Te-aştept să vii să mă priveşti
chiar de ar fi să urc spre cer,
măcar să-mi spui că mă iubeşti
şi-apoi mă duc spre-al meu eter.

Şi-acolo eu am să te-aştept
cu inima din mine-aprinsă,
ce bate pentru tine-n piept
când noaptea-n vise este stinsă.

LACRIMILE PAMANTULUI

Pământul care plânge după stele
acoperit de umbre trecătoare,
călcat de paşi ce lasă urme grele
peste cascade ce curg nemuritoare.

Coroana lui din ramuri vestejită
îşi plânge floarea ce-a strălucit odată,
când soarele curgea pe ea vrăjită
era mireasă de nuntă aranjată.

Şi ploaia s-a oprit pentru o clipă
când vântul bate în deşert flămând,
el îi uicide şi singura aripă
care zbura peste izvoare-n crâng.

O noapte fuge cu stele să se culce
când soarele-şi arată începutul,
el se trezeşte din somnul cel mai dulce
când îi inundă iarăşi răsăritul.

A fost odată şi înc-o să mai fie
acest pământ cuprins în sărbătoare,
când va renaşte din foc a sa câmpie
şi când rubine vor răsări din soare.

RUGACIUNEA SCHIMBA LUCRURILE

Când hoţi-ţi fură libertatea
şi când tu eşti un om cinstit,
din cer se-arată iar cetatea
cu Fiul Domnului iubit.

El către tine-ncet coboară
cu-a Lui iubire creştinească,
să te aline-n prag de seară
cu sărutarea îngerească.

Doar El cunoaşte adevărul
pe care Iuda la ascuns,
când din porunca Lui misterul
în focul iadului s-a dus.

Şi-acum tu zaci închis de lume
fiindcă în suflet eşti curat,
când doar Isus şi al tău nume
pe cerul sfânt s-a arătat.

Dar va veni curând o clipă,
când Domnul sfânt a însemnat-o
şi îţi va da a Lui aripa
pe care tu ai tot visat-o.

Şi vei zbura spre libertate
când vocea s-a îţi va vorbi,
şi vei urca iar în cetate
când îngerii te vor iubi.

Şi-atunci săgeata crunt loveşte
şi Iuda va cădea lovit,
când Domnu-ţi spune că iubeşte
sufletul tău ce l-a iubit.

Să nu te-opreşti din rugăciune
să-i spui din lacrimi ce te doare,
căci doar Isus cu al sau nume
îţi va zâmbi de sus în soare.

IMBRATISAREA DRAGOSTEI

Eu doar o clipă te-am iubit
şi visul ţi-a dus dorul,
pentru că-n tine am găsit
iubirea şi amorul.

E prea târziu să te mai las
să pleci de lângă mine,
când toate clipele din ceas
bat astăzi pentru tine.

Şi dacă totuşi ne-am iubit
lăsând dorul să treacă,
cătând în tine am găsit
iubirea să îmi placă.

Eu, niciodată n-am putut
nebun să fiu în toate,
fiindcă în suflet m-a durut
păcatele de moarte.

Şi prea târziu am înţeles
cei dragostea nebună,
cu tine-n noapte am cules
doar visul de pe strună.

Îmi este dor, şi-aş vrea să ştiu
ce patimă ne-ajunge,
să-ţi pun iubirea în pustiu
când sufletul îţi plânge.

Nu pot să stau nepăsător
ascuns, tăcut în mine,
când sufletul îmi este gol
el fuge după tine.

Sunt mii şi mii de stele-n cer
şi toate luminează,
când munţii fug pe-al lor eter
pe tine te visează.

Aşa e scris pe-al meu destin,
pe steaua mea divină,
să fii a mea atunci când vin
frumoasă şi senină.

Şi-ngenunchez în faţa ta
ţinându-te de mâna,
să-ţi dau în dar iubirea mea
în foamea ta nebună.