FARA TINE NIMIC NU E

Spune-mi tu iubirea azi
dacă mâine te găsesc,
ochii tăi sunt blânzi şi calzi,
hai acum să te iubesc.

Că nu pot să mai aştept
când te văd că eşti frumoasă,
plânge inima în piept
în cunună de mătasă.

Paşii mei te cheamă iar
pe cărarea rătăcită,
unde luna de cleştar
curge-n stele adormită.

Şi tu vii păşind agale
ca un susur de izvor,
care cară luna-n ape
printre pietre călător.

Se aude lin copacii
care-şi plimbă frunza-n stele,
când se leagănă iar macii,
curgi iubito printre ele.

Şi coborî atât de-adânc
în cascada de iubire,
unde ochii tăi mai plâng
clipele de fericire.

Curgi tu noapte rătăcită
peste chipul zânei mele,
care-mi este-a mea iubită
şi luceafărul din stele.

Mă ascund cu ea în taină
s-o iubesc atât de tare,
şi-o îmbrac în a ta haină
ca prinţesă călătoare.

RASTIGNIT PE PACATE

Mă doare sufletul de-atâta greutate
şi crucea în păcate mi se scaldă,
în neputinţa mea le duc pe toate
chiar dacă nimeni, nu mai vine să le vadă.

Sunt ameţit când calc şi urc destinul
şi nimeni nu m-ajută să păşesc,
doar în altar stă nafura şi vinul
ce mă aşteaptă, să mă împărtăşesc.

Am de urcat la domnul sus în poartă
pe treptele tăcute ce m-aşteaptă,
să calc adânc pe ele cu-a mea soartă
şi-acolo judecata este dreaptă.

Sunt om cu crucea-n lanţuri de păcate
şi biciul domnului îl simt cu-amărăciune,
durerea lui se-mprăstie pe spate
şi sângele mă strigă iar pe nume.

Sunt pregătit de marea judecată
să dau socoată pentru ce-am făcut,
păcatul urlă-n haită şi m-aşteaptă
şi nu mă iartă chiar dacă am căzut.

O soartă am, şi-n lanţuri am trăit-o
încătuşat în lacrimi şi durere,
fiinţa mea din suflet am iubit-o
ce mi-a adus atâta mângâiere.

SA CREZI IN IUBIRE.

Treceam cu gândul să te văd
şi ochii mei să te privească,
mă întorceam să mai revăd
iubirea ta cea îngerească.

şi drumul tău i-aşa de lung
doar când sărutul vrea s-ajungă,
se-ascund şi stelele în crâng
şi ochii tăi încep să plângă.

şi eu m-apropii lin, încet
de gură ta ca o nălucă,
şi îţi şoptesc că te aştept
atunci când luna iar se culcă.

Îmi eşti ca îngeru-n altar
şi te iubesc ca o fecioară,
de asta vin la tine iar
să ne iubim în prag de seară.

Te ştiu departe şi mi-e greu
şi gândul strigă după tine,
mereu m-apucă dorul tău
şi noapte-ambrate-adormi cu mine.

Atât de mult te-mbrătisez
că toată noaptea e geloasă
cu ţine-n astre mă visez
ce stalucesc pe mare-abastră.

TALISMANUL MEU NEPRETUIT.

Am găsit noaptea plângând
peste mari şi peste ape,
te-am chemat la mine-ngand
să te am mereu aproape.

doar iubirea mea suspină
şi îmi spune că te vrea,
sus pe crucea de lumină
te aştept frumoasa mea.

Tu treci albă ca zăpada
prin livezile cu stele
şi aprinzi atunci livada
cu luceferiii din ele.

Şi se-arată mândra noapte
ca regină-npodobită,
ce se-ascunde printre şoapte
fiindcă-mi eşti a mea iubită.

Te iubesc ca un luceafăr
care-acoborat pe ape,
lin s-adoarmă pe un nufăr
lângă mine mai aproape.

Şi să curgem amândoi
pe o filă de poveste,
căci e dragostea din noi
cea rămas şi încă este.

TAINA DIN ADANCUL INIMII.

O lume zbuciumată, mă calcă în picioare,
durerea nu mă iartă şi sufletul mă doare.
în mine curge chinul din cupa de pelin,
cum să mai beau eu vinul, în lacrimi şi în chin.

Când nafura e sfântă şi plânge pe păcate,
durerea-n mine cântă, şi-n inima îmi bate
degeaba fug de rău, căci nu vreau să m-ajungă,
dar cad mereu în hău şi ochii-ncep să plângă.

Şi nu sunt înţeles cu sufletul în jug,
şi-atunci eu am ales în lacrimi să tot fug
dar mai există-n mine, fiinţa mea iubită,
ce curge din destine cu inima rănită.

Încerc mereu s-adun, iubirea pentru ea,
şi-n suflet vreau să-i pun, de sus un colţ de stea
să nu se simtă-n lacrimi, uitată, rătăcită,
mă lupt s-o scot din patimi, căci e a mea iubită.

Genunchi-mi calcă-n rană ,prin sânge şi durere,
iubirea mea o cheamă, cu-atâta mângâiere
dar răul mă pândeşte, şi-n lanţuri mă omoară,
atunci când o găseşte, vrea să o scot afară.

Ce tainic şi ascuns, pândeşte ca o fiară,
şi-atunci când a pătruns, el mă ucide iară
şi îmi aruncă-n gură cuvinte cu venin,
ce mă îmbracă-n ură când vreau să mă abţin.

Dar nu mă las ucis de ura lui nebună,
şi mă strecor în vis cu luna pe-a sa strună
şi strâng la pieptul meu, fiinta mea iubită,
cea curs din Dumnezeu în inima rănită.

ION SI LENUTA.

S-ambătat Ion aseară
şi-a căzut în şanţ ca prostul
a dormit până pe seară
cât o zi de ţinut postul.

Dar Lenuţa furioasă
strigă cât o ţine gura
că s-a săturat de casă
şi-a cuprins-o iarăşi ura.

Iar Ion tăcea din gură
şi ia pus ciubaru-n cap
să o scape de-a să ură
şi-a numit-o pui de drac.

 Taci din gură fă muere
că m-am săturat de tine,
ţine-ţi gura în tăcere
şi adu-mi un colţ de pâine.

 Tu nu vezi Ioane totul,
sura este dărâmată
parcă a trecut potopul,
mai opreşte-te odată.

 Satul rade când te vede
tolănit şi beat în şanţ,
mie nu îmi vine-a crede
că acum, n-avem un sfanţ.

 Toată ziua ceri mâncare
dar n-aduci un ban acasă,
nici în aia nu te doare
şi n-avem nimic pe masă.

Şi a prins-o-atunci de mână
şi-a intrat cu ea în casă,
când urla lupii la lună
tăcerea încet se lasă.

UN SINGUR DESTIN, O SINGURA IUBIRE.

De ce nu vii ca o zeiţă
în faţa sfântului altar?
să-mi scrii apoi cu-a ta peniţă,
prin zodii, noaptea de cleştar.

Căci m-ai uitat, cum uită luna
să se întoarcă-n răsărit,
călcând pe stele cu lumina
ca un luceafăr părăsit.

În gândul meu eu te-am ascuns
când te-am lăsat să-mi fii izvor,
şi tu în toate m-ai pătruns
ca un luceafăr călător.

Eram pribeag când ne-am văzut
şi mă temeam să te ating,
dar tu în mine ai căzut
atunci, când stelele se sting.

Şi dacă n-ar fi fost iubirea,
aş fi şi-acuma călător,
m-aş fi culcat cu fericirea
pe ochii tăi şi al meu dor.

Şi-aş fi cuprins mereu de vise
chiar dacă-n taină te doresc,
şi-n toate nopţile promise
să vin, şi-apoi să te iubesc.

Sunt gânduri ce îmi dau năvală
şi-n cupa lor mă ameţesc,
mă scot din mintea mea afară
să fug nebun, să te găsesc.

Acum doar marea e stăpână
pe candela ce-o luminează,
şi valul ei plutind s-apună
pe tine-n zână te visează.