FOCUL IUBIRII.

Eşti ca un hoţ iubire, dar eu sunt un nebun,
tu calci spre nemurire când eu păşesc pe drum.
tu eşti ca o fecioară curată-n rugăciune,
de asta-n prag de seară, eu te tot strig pe nume.

Şi nu renunţ la tine, chiar dacă am să mor,
eu vreau să fii cu mine, stăpână-n al meu dor.
chiar dacă sunt ucis, de cea ce o iubesc,
voi fi în paradis cu tine să vorbesc.

Sunt inimi care plâng şi îţi vorbesc prin lacrimi,
când stelele din crâng, li se aprind în patimi.
atunci tu le învii, ca să le dai putere,
şi-apoi să mai revii, să dormi pe mângâiere

Să nu mă laşi în stele, să pierd a ta lumină,
căci voi muri în ele, fără să am vreo vină
şi-atunci o să rămân, cu lumânarea stinsă,
ca piatra de pe drum,care nu e atinsă.

Dar, hai să-ţi spun iubire, că eşti în visul meu,
un gram de fericire ce l-am dorit mereu
şi mă rugam în noapte, să baţi la uşa mea,
când lacrimile toate curgeau în poarta ta.

Acum tu să mă laşi, să-ţi pun la gât mărgele,
şi printre ai tăi paşi, cunună de inele
căci tu-mi aduci fiinţa pe care s-o iubesc
şi-n mine e voinţa, când vreau să îţi vorbesc.

SA NU TE TEMI.

Să ştii, că moartea nu trăieşte-n viaţă
ea doar îţi lasă inima-n durere,
când îţi aruncă, şi lacrima pe faţă,
tu îţi vei pierde şi clipa de tăcere.

Ea doar apune, în trupul tău flămând,
ce nu se sătură, de haita de păcate,
chiar dacă-ţi duci, acum golgota-n gând
ea te atacă, ca lupul pe la spate.

Şi nu te lasă, nicicând să te-odihneşti
căci balele, îi curg mereu din gură,
te urmăreşte, să te chinuieşti
şi te astupă, cu veşnica s-a ură.

Şi-n dansul ei, îţi rupe crucea-n două
când treptele, se rup sub paşii tăi,
chiar, cu păcate, în tine dacă plouă
să fugi din haita plină de misei.

Nu este loc, în viaţă şi-n destin
când, doar iubirea, o mai poate stinge
îţi lasă sufletul, în lacrimi şi în chin
când, fiul domnului, pe cruce o învinge.

Să nu te temi, de moarte niciodată,
şi să iubeşti săracul ce-ţi cerşeşte,
un colţ de pâine să îi dai odată,
Şi-apoi să simţi, cum domnul te iubeşte.

NIMENI, NU TE IUBESTE, MAI MULT CA MINE.

O zi se-arată-n soare cuprinsă-n răsărit,
şi soarele din mare, la tine a venit,
să-ţi splele ochii tăi, de lacrimi, şi durere,
şi să-ţi aprindă-n ei, atâta mângâiere.

O dimineaţă plină, de soare-n ochii tăi,
şi diamante pure, să se aprindă-n ei,
când soarele te strigă în zori de dimineaţă
atunci, sărutul meu, îl vei simţi pe faţă.

Vreau chipul tău să-l văd, în aurul din rouă,
şi vreau să mai revăd, iubirea ce te plouă,
chiar dacă vântul bate şi trece peste ea,
în sfânta ta cetate, va curge dragostea.

Nu este zi sub soare, pe care s-o citesc
să-i pun în vis petale când vreau să te iubesc,
din diamantul meu, îţi pun pe chip rubine,
fiindcă aşa vreau eu, când mă iubesc cu tine.

O poartă se deschide, să intri ,să mă vezi,
şi-apoi, se va închide, căci vreau să mă visezi,
şi mângâierea mea, va curge lin pe tine,
cum curge dragostea, când te iubeşti cu mine.

Eşti un izvor ce curge, sub ochii mei în soare,
sărutul meu te unge pe buzele amare,
şi mierea cea mai dulce, furată de la zei,
iubirea îţi aduce, şi dragostea ce-o vrei.

OCHII TAI DE STELE.

Prinde timpul să nu fugă, leagă-l iar la uşa ta,
lasă-te acum în rugă, şi priveşte ochi de stea,
nu lăsa să treacă noaptea, fără să-ţi doreşti ce vrei,
fiindcă-n dânsa e dreptatea, şi-n sărutul dragostei.

Umple-ţi cupa de iubire, strigă-mă când mă doreşti,
culcă -te pe fericire, ca o zână din povesti,
eu sunt ca un leu de mare, ce din noapte îţi aduc,
luna cu a sa cărare, printre stele să te urc.

Nu lăsa să fugă clipa, cu iubirea în abis,
fiindcă o să-ţi rupi aripa, şi-o să pierzi taina din vis,
fugăreşte-ţi gândul care, te aruncă din destin,
şi când sufletul te doare, nu te spală de venin.

Niciodată să nu fugi, printre vise adormite,
c-o să arzi iubirea-n rugi, prin altarele sfinţite.
şi când nopţile suspină, prin izvoare în tăcere,
iar se umple de lumină, ochii tăi de mângâiere.

Ştiu, că timpul nu-ţi ajunge, să te-ntorci la ce-ai greşit,
fiindcă soarele se scurge printre stele adormit,
şi când somnul lin te fură, prin luceferi adormită,
visele te scap de ură, prin săruturi fericită.

E povestea ce nu moare, dintre vise şi iubire,
chiar de soarele răsare,nu uita de fericire,
să nu uiţi, nici un poem, din iubirea de poveste,
si atunci când eu te chem, toată noaptea te iubeşte.

ZEITA NOPTII.

O noapte zbuciumată, mai plânge după soare,
că na văzut vreodată, rubine sclipitoare,
nici na văzut cum curg, izvoarele-n oglindă
nici marea în amurg, ce fuge să o prindă.

Şi cum să-nvie luna,cu-arama ei de aur,
când zodiile plâng în coarnele de taur,
şi poarta ce-o desparte, de ziuă, este-nchisă,
chiar dacă e aproape,lumina ei e stinsă.

Să nu mai plângi tu noapte, pe roibul tău călare,
că-n fuga lui străbate, câmpia arzătoare,
şi-ţi bea din stele lacul,în setea lui nebună,
chiar dacă-l cosi cu acul,pe mantia din lună.

Să nu mai plângi tu noapte cu caii tăi în spumă,
hai cheamă-ţi tu aproape,zeiţa ta să-ţi spună
că eşti aşa frumoasă cum nu s-a mai văzut,
când luna de matasă, în tine a căzut.

Tu eşti ca o fecioară în mantia de stele,
şi când apari pe seară, curgi cu arama-n ele,
şi candela se-aprinde, când cântă lumânarea,
şi ziua iar se stige când te ascultă marea.

Asculta-l tău luceafăr,cât de frumos îţi cântă,
când marea de sub nufăr,te cheamă iar la nuntă,
şi caii tăi nechează împodobiţi cu stele,
şi-n valsul lor dansează ,cu tine printre ele.

UN SINGUR VIS, O SINGURA IUBIRE.

Eu nu-ţi sunt zeu, deasupra ta, şi nici o stea din galaxie,
sunt doar un chip care te vrea, ca un parfum, să mă învie,
şi nici n-aş vrea să-ţi fiu o piatră, pe care, să o cari în suflet,
vreau o iubire-adevărată, să curgă-n tine ca un urlet.

Şi dacă n-ar fi fost iubirea, din stele noaptea ţi-aş fura,
şi din luceferi fericirea, cu ele-nveci te-aş îmbăta,
acum în zori de dimineaţă, îţi scriu iubirea ursitoare,
cu soarele ce-ţi joacă-n faţă, ca o lumină arzătoare.

Eşti ca un înger blând, ce printre stele îmi vorbeşte,
şi îmi răpeşte al meu gând, să-i spună iar că îl iubeşte,
mereu iubesc fără să ştiu, daca-m să pot să-ţi fiu vreodată,
un strop de apă în pustiu, sau o cascad-adevărată.

Şi mă întreb în gândul meu, ce noapte, să-ţi culeg din stele,
să ţi-o aduc în patul tău, să curgi iubită, printre ele,
sunt mii de gânduri ce mă fură,care mă pun iar să-ţi culeg,
acel sărut ce-l vrei pe gură, din noaptea albă să-l aleg.

N-am să te las ca o nălucă, care în zori de dimineaţă,
pe perna ei încet se culcă, dormind cu lacrima pe faţă,
am să-ţi aleg din noapte visul, şi pe un colţ de stea îl pun,
să-ţi cheme-n tine paradisul, ce nu mă lasă să apun.

Sunt nopţi şi zile, care curg, ca un izvor ce ne uneşte,
şi printre zorii din amurg, ne fură iar, că ne iubeşte,
deschide geamul să mă vezi,cum inima în el îţi bate,
şi iar te cheamă să visezi, o noapte sfântă în cetate.

MOARTEA NEBUNEI.

Eu n-am furat nicicând iubirea,
cum ai furat-o tu strigoi,
ai îngropat,şi fericirea
ce s-a născut cândva în noi.

Tu ai vărsat venin pe viaţă
şi ai distrus destinul ei,
când mi-ai turnat pelin pe faţă
te-ai lăudat că mă tot vrei.

Acum trifoiul nu mai este
şi spiriduşul a murit,
tu i-ai furat a lui poveste,
ce nu avea nicicând sfârşit.

Dar viaţa te va-nchide-n lanţuri
şi răzbunare va fi cruntă,
când vei umbla nebună-n şanţuri
eu voi juca la a mea nuntă.

Cum curge ploaia de pe nori,
aşa vei plânge tu nebună,
şi o să vrei să te omori
în iadul tău, şi noapte bună.

Iar tu, doar un strigoi rămâi
închisă-n lanţuri pe vecie,
şi jos, în focul iadului
vei arde, ca o tortă vie.