SARUTUL DE AUR.

 

 
 Iubita mea ce mâine vii cu-al tău sărut la mine,
 te-aștept ca apa în pustiu să mă sărut cu tine,
 să simt doar adierea ta în floarea de pe ramuri,
 să te ating când tu coborî la mine între geamuri.
 
 Frumoasă ești în haina ta pictată-n curcubeu,
 frumoasă ești iubirea mea când te sărut doar eu,
 și lasă-te ca zâna mării ce cade peste valuri,
 când lași coroana ta de flori să curgă peste maluri.
 
 Sunt eu cu tine în poveste când toți copacii dorm,
 mă-mbat cu tine-așa de tare și cad mereu în somn,
 și tu îmi torni parfumul tău în stropi de rouă pură,
 ca floarea ce adie-n zbor adusă pe-a ta gură.
 
 Răsare soarele în zori pictat cu-a ta coroană,
 împodobit cu haina ta pe chipul de aramă,
 și aur lasă-n urma lui pictând stropii de rouă,
 petalele din haina ta încep încet să plouă.
 
 Ce dulce ești frumoasa mea când gura mea așteaptă,
 să pun pe tine stelele în cer la sfânta poartă,
 să îți zâmbesc în ochii tăi cu-al meu sărut ce-a die,
 hai vin-o-acum frumoasa mea cu luna în câmpie.
 
 Și părul tău pictat cu flori în ramuri de mătase,
 căzut în vântul de culori în zilele frumoase,
 și n-o să uit că tu exiști ca primăvara-n stele,
 și-o să te fur să mă iubesc cu tine între ele.

MURMUR DE INGER.

 

 
 
 
 
 Năframe de vise se-ascund pe alei
 când somnul le fură în marea din noapte,
 iubirea iar strigă la tine de-o vrei,
 și taina îți cântă iubirea în șoapte.
 
 Ce dulce e apa când rouă lucește,
 și râuri de flori se-ascund printre soare,
 când inima-mi spune că iar te iubește,
 cristale de perle ți-aduc alinare.
 
 Rubine de-aramă lucesc către lună,
 și lanțuri de stele își cheamă ursita,
 iubirea iar strigă pe nori în furtună,
 că marea de aur îi este iubita.
 
 Ascultă copacii cum murmura-n frunze,
 când vântul adie frumos printre ele,
 săruturi ce plâng așezate pe buze,
 te cheamă pe tine pe marea de stele.
 
 Și câmpuri de trestii se leagăn-agale,
 când luna se-ascunde în somn obosită,
 cărarea de nuferi ce curge în cale
 îți spune șoptit că iar ești iubită.
 
 Sunt îngeri cu aripi ce-ți dau alinare,
 și corul divin peste tine iar cântă.
 hai vino la mine petală de floare,
 căci îngerii vin și ne cheamă la nuntă.

TAINA DIAMANTULUI IUBIRII.

 

 
 Te-am furat din cetate și-am zburat peste ape,
 când ți-am arătat doar chipul tău din valuri,
 am valsat peste noapte cu iubirea ce poate
 să mai pună un strop peste maluri.
 
 Am întins către tine doar iubirea curată
 și în frunze de aur lin plutește,
 stropi din suflet vorbesc cum a fost doar odată,
 și în lacrimi de stele luna încă-ți vorbește.
 
 Ai căzut ca o floare pe un val călătoare,
 și odată cu mine ne-am iubit iar în cer,
 eu ți-am fost iar chemare ca un zâmbet de soare,
 și-a plouat cu iubire noaptea sfântă-n ețer.
 
 Nuferi lin iar plutesc pe castele de stele,
 ca o ploaie ce plânge-n cascadă,
 ca un suflet de înger ce curge prin ele,
 când buzele mele vin să te vadă.
 
 Lacrimi cad în parfum ca izvorul în taină,
 când sărutul te cheamă în visul ce plânge,
 și buzele mele te-mbrăca în haină,
 când iubire te cheamă și-n brațe te strânge.
 
 Dorul m-apasă și gândul mă fură,
 și-aramă din noapte mă duce la geam,
 iubirea mă strigă cu dragostea ei pură,
 că steaua din noapte odată eram.

LACRIMA ADEVARULUI.

 Doar trandafii vin să plângă iar în lacrimi,
 că și-au pierdut parfumul ce s-a ascuns în patimi,
 și plâng iar ochii tăi ce au pierdut iubirea,
 căci n-au văzut petala ce le-a adus orbirea.

 Sunt sânii tăi ce plâng ca două lacrimi pure,
 și au în fața lor polen dulce de mure,
 au diamante dulci căzute de pe buze,
 ca perlele din mare ascunse în meduze.

 Cascade de săruturi curg de pe valul mării,
 și lumânări se-aprind la poarta închinării,
 când cad cuvinte lin în vântul de afară,
 amurguri plâng ascunse pe strune de vioară.

 Ce dulce e iubirea când foamea o sărută,
 și trandafiri în lacrimi o cheamă iar la nuntă,
 când fuge ochii mei pe coapsa ta atinsă,
 atunci îmi dai sărutul cu gura ta întinsă.

 Și visul meu îl furi ca perna ta să fie,
 ca ploaia ce te spală spre tine când adie,
 când fulgi de păpădie se-nvart în valsul lor,
 atunci iubirea mea eu mă întind să mor.

 Și las pe tine semnul că te-am iubit odată,
 și ți-am străpuns iubirea prin ochii tăi de fată,
 Și am sădit în tine sămânța mea cea vie,
 și te-am lăsat să plângi frumoasă pe vecie.

POVESTEA IUBIRII.

 
 

 
 Pe sub castanii înfloriți treceam să te iubesc,
 cădeau prin frunze adormiți luceferi ce lucesc,
 și-n părul tău lin poposeau cu raze de lumină,
 te atingeam cu-al meu sărut frumoasa mea divină.
 
 Și-n visul frunzelor treceai cu părul tău de aur,
 când luna lin se ascundea în coarnele de taur,
 te căutam cu-al meu sărut, doar sânii să-i ating,
 când buzele dormeau pe el doream să te cuprind.
 
 Simțeam cum florile adorm și mirul lor ne unge,
 cum frunzele atinse-n somn în visul nopții fuge,
 la sânul meu ai adormit când lin castani-ți cântă,
 luceferii ne cheamă iar să fim cu ei la nuntă.
 
 Și poarta nopții s-a deschis sub norii de lumină,
 când stropi de stele cad pe ei spălând noaptea divină,
 atunci castanii se trezesc sub vraja de aramă,
 și vreau sub ei să te iubesc când coama lor ne cheamă.
 
 Se-aude iar cum vântul trece bătând pe la izvoare,
 și cum în haina lui cea rece se nasc boboci de floare,
 când gândul meu coboară iar la tine să îți spună,
 se-arată iar un răsărit lăsând noaptea s-apună.
 
 Și vinul nopții l-am băut cu tine sub castani,
 furat din cupa cerului în cumpăna de ani,
 și noaptea plânge iar în sete că vinul nu mai este,
 când luna fuge după soare s-aud a lui poveste.

DEZLEAGA-MI ADEVARUL.

 

 
 Dezleagă-mă iubire de ura din veșmânt,
 căci iar mă fură răul cu inimă lui rece,
 și vreau să fac cu tine astăzi legământ,
 să-l las să fug-afară și-n drumul lui să plece.
 
 Dezleagă-mi inima ce-o țin în colivie,
 și las-o liberă în drumul ei să zboare,
 că stropul care cade din apa ta cea vie,
 să cadă pe polenul din ochii ei de floare.
 
 Dezleagă-mi adevărul că strigă după tine,
 și fă-l al tău luceafăr sa-ți lumineze cerul,
 și lasă perla nopții să cadă peste mine,
 să-ți dau sărutul meu ce fură iar eterul.
 
 Dezleagă-mă pe mine să pot să te ating,
 căci te doresc nebun când inima așteaptă,
 și vreau în zborul meu cu tine să înving,
 doar universul sfânt și dragostea cea dreaptă.
 
 Dezleagă poarta ta căci cerul se închină,
 și lasă lacătul să cadă de pe ea,
 că vin acum la tine iubirea mea cea lînă,
 să mă iubesc cu tine pe cerul tău de stea.
 
 Și-n răsăritul care aduce dimineața,
 întind o rugăciune la sfântul tău altar,
 că roua de pe tine să-mi spele iară față,
 și voi veni la tine să te sărut eu iar.

DE CE?

 
 De ce plâng stelele când norii se adună?
 de ce plâng ochii tăi în lacrimi și-n furtună?
 de ce iubirea mea te-așteaptă iar în poartă?
 de ce lacul cu stele pe valul lui te poartă?
 
 Sunt zile ce se nasc cu îngerii în rouă,
 și-n răsărit de soare cu razele lui plouă,
 sunt diamante pure ce curg în ochii tăi,
 sunt eu iubirea ta ce strălucesc în ei.
 
 Sunt ape în cascade ce curg ca să te fure,
 sunt ochii tăi de aur ce stau ca două mure,
 ascunși în flori de nufăr ce joacă între maluri,
 ca un sărut divin ce curge printre valuri.
 
 Te vreau acum iubito la ușa din altar,
 când lumânări aprind să-ți dau iubirea-n dar,
 să te răpesc în visul din sfânta mea cetate,
 să-mi fii icoana mea în inimă ce-mi bate.
 
 De ce te-ating cu gura în răsărit de soare?
 de ce culeg săruturi din ochii tăi de floare?
 de ce plâng rozele când pierd petalele?
 de ce plâng apele când curg izvoarele?
 
 Aștept să-i spui iubirii azi ce te-a întrebat,
 chiar dacă noaptea curge și-n vise s-a lăsat,
 chiar dacă ești frumoasă și știi că te iubesc,
 chiar dacă fulgi de stele pe tine strălucesc.