COROANA SUFLETULUI IUBIT.

  

 

  

 Eu am venit și m-am ascuns la poarta soarelui răsare, 

 să fiu în sufletul meu uns de gura ta c-o sărutare, 

 să mă așez pe răsărit ca roua azi pe ochii tăi, 

 fiindcă de-acolo ai venit, de asta ai în ochi văpăi. 

  

 Nectarul sufletului meu, l-am tot trimis să te-amețească, 

 să mă îmbat de dorul tău,ca un izvor să te golească, 

 când vii să guști iubirea mea ca rândunica la izvor, 

 să te îmbat și să te fur, acum de tine-mi este dor. 

  

 Pe file line de poveste tu curgi ca florile pe ram, 

 când te ascunzi ca o fecioară acolo-n floarea de la geam, 

 și când mi-e dor la tine vin să te iubesc cu-al meu amor, 

 să mă ridic iar în eter ca pasărea în al sau zbor. 

  

 Și-apoi mă duc să fur din noapte coroana lunii din inel, 

 să o aduc și să ți-o pun pe chipul tău frumos de miel, 

 să-ți fur din părul tău șuvițe să le-mpletesc pe chip de soare, 

 și-apoi să ți-le prind în păr ca o coroană sclipitoare. 

  

 Să te ridic în zbor de înger, și să te-arăt iară-și  la cer, 

 să-i spun că ești fecioara care a-mpodobit al meu eter, 

 frumoasă ești acum divină, și când te duc iar la altar, 

 te-nchin în față la icoană și te arăt la domnul iar. 

  

 Mai este-o zi și vine ploaia și curge râuri de petale, 

 și cu parfumul ei din stropi te spală lacrimi sclipitoarea, 

 azi iar te-mbat cu un sărut și cu parfumul de iubire, 

 ca floarea care ai crescut cu soarele în fericire. 

LACRIMA INGERILOR.

  

 

  

 O să mă-ntorc în steaua mea,de sus de-acolo voi privi, 

 că ceru-i ochi de peruzea,și te așteaptă pe când vii. 

 se-aude versu-n univers și calea e frumos pavată, 

 e drumul care duce-acum la casa sfântă și curată. 

  

 Privesc ades din geamul meu la un castan cea obosit, 

 coroana lui de mare zeu, încet, încet, s-a veștejit, 

 și luna cade peste el cum cade noaptea peste soare, 

 dar umbra lui mai curge-acum să prindă stele căzătoare. 

  

 Adie vântul și se-aude cum trece lin pe la fereastră, 

 ca o nălucă care vine din noaptea sfântă și albastră, 

 dac-aș putea aș scoate gândul și ochii vântului i-aș pune, 

 să turbe noaptea și pământul, iubirea să îi cânte-n strune. 

  

 Să caute în chipul nopții fereastra și să bată-n ea, 

 acolo unde știu că este un suflet bun cu floarea sa, 

 căci cerul nopții o ascunde și gândul meu iar o găsește, 

 și-atunci o fură, și o prinde , și-i spune lin că o iubește. 

  

 Se-aude lin cum geme luna că noaptea scăpa soarele, 

 și-n răsărit încep să plângă, încet și lin izvoarele, 

 și vântul face pe nebunul când roua curge în cristale, 

 și se ascunde în cascade când se arată soarele. 

  

 Și gândul s-a întors la mine și am picat în al meu somn, 

 și-am început cu visul meu, să îl cuprind și să adorm, 

 că ce a fost doar visul știe și-ntreagă noapte e poveste, 

 căci gândul mi-a adus din zare doar un sărut ce mă iubește. 

  

AMURGUL DIN SEARA.

  

 Un fluture a poposit în palma mea pe seară, 

 venea din zare obosit cu vântul de afară, 

 m-a întrebat dacă îl laș puțin să se-odihnească, 

 că-i obosit și calea-i grea și vrea să se oprească. 

  

 Aripile îi tremurau acum în prag de seară, 

 o lacrimă avea în ochi ce îi curgea afară, 

 dar am văzut privirea sa și chiar era o zână, 

 avea ceva în ochi, o stea, sau poate chiar o lună? 

  

 Am pus-o jos și-am stat și eu și i-am vorbit duios, 

 avea un chip de peruzea ce lumina frumos, 

 și-o mângâiam cu vorba mea și o priveam mirat, 

 că depărtarea este grea, de unde a zburat? 

  

 Ea a venit din răsărit zburând către apus, 

 spre țara sfântă a zburat cu steaua ei de sus, 

 și-ncet mi-a spus că este tristă și nimeni n-o iubește, 

 și-ncet, încet a început să-mi spun-a ei poveste. 

  

 Avea un păr așa frumos cu firele de aur, 

 când l-am atins era pufos și-avea cununi de laur, 

 priveam la chipul luminat și nu-mi venea să cred, 

 credeam că-n vis eu am picat și-o zâna o visez. 

  

 Pe pieptul meu ea s-a lăsat și-a adormit încet, 

 am luat-o-ncet cu palma mea și-am strâns-o lângă piept, 

 și m-am lăsat purtat de val și-am adormit și eu, 

 când luna strălucea pe cer, ca unic mare zeu. 

BRATARA NOPTII.

  

  

 

  

  

 Ești trandafirul de mătase, ce te-am iubit în catifea, 

 și pelea ta când am atins-o tu te-ai aprins iubirea mea, 

 aveai priviri de căprioară, și m-ai cuprins să nu mă pierzi, 

 ploua iubirea mea pe tine, și-ai adormit să mă visezi. 

  

 Te-am luat în brațe și-am rămas cu gândul către tine, 

 vroiam să fac încă un pas dar te-ai lăsat în vis cu mine, 

 și te-am simțit în mâna mea ca pana care-atinge cerul, 

 căci am gustat petala ta când am atins și eu eterul. 

  

 Ai ochii-nchisi când te privesc și fruntea-ți este fină, 

 aș vrea cu tine să vorbesc când mâna mea te-alină, 

 și părul tău frumos îți stă în aur de mătase, 

 când firele lucesc în el culorile frumoase. 

  

 Ești ca un înger ce plutești când visul te cuprinde, 

 la sânul meu tu te găsești când mâinile te-atinge, 

 și iar te simt cum mă cuprinzi cu răsuflarea ta, 

 și mă-ncalzesti din somnul tău frumoasa mea. 

  

 Numai o noapte de amor a-s vrea să o trăiești, 

 și după care-a-și vrea să mor ca tu să înflorești, 

 să fii un înger înflorit în cerul de lumină, 

 fiindcă din stele și venit ca luna cea divină. 

  

 Și îți vorbesc și tu n-auzi că somnul nu te lasă, 

 căci visul te-a furat cu el prin noaptea cea albastră, 

 și-aș vrea să te tezesti din somn să mă iubesc cu tine, 

 și-n visul nopții să adorm cu luna după mine. 

  

BLESTEMUL DESTINULUI.

  

  

 Copil sărac cu ochii goi,  

 și lacrimile-amare, 

 privești cu ochii prin șuvoi, 

 când  sufletul te doare. 

  

 În viață tu ești chinuit, 

 și lumea tot te scuipă, 

 cu pietre tu ești fugărit, 

 și viața-ți este cruntă. 

  

 Te uiți la cer și lăcrimezi, 

 și crucea nu te lasă, 

 ai vrea în stele să visezi, 

 și să te-ntorci acasă. 

  

 Te culci sub cerul înstelat, 

 și noaptea-ți este-aproape, 

 dar azi nimic nu ai mâncat, 

 și inima îți bate. 

  

 Copil sărac născut în flori, 

 orfan și fără tată, 

 plângând cu ploaia dintre nori, 

 cea mai căzut odată. 

  

 Cerșești în viață să mănânci, 

 că nimeni nu-ți e mamă, 

 te bat și te arunc pe brânci, 

 și foamea iar te cheamă. 

  

 Căci va veni o zi cândva, 

 și-n poarta cea divină, 

 Isus va fi chemarea ta, 

 cu sfânta lui lumină. 

SOARELE PARADISULUI

  

 Iubita mea, eu vreau să te iubesc în noaptea asta pură, 

 vreau azi cu tine să vorbesc, căci am sărutul tău pe gură, 

 îl simt pe gura mea cum n-am simțit nimic vreodată, 

 și în cămașa nopții sfinte mai vreau să mă săruți odată. 

  

 Mai vreau s-ating doar sânii tăi , și să mă lași că îmi doresc, 

 când plânge noaptea-n peruzea atunci cu tine să vorbesc, 

 să te iubesc atât de mult cum nici în vis nu ai visat, 

 că niciodată n-am să uit când ai venit și ți-am cântat. 

  

 Era un drum din răsărit și tu veneai pe el divină, 

 acolo noi ne-am întâlnit când te-ai oprit ca o felină, 

 mă așteptai și tot priveai cu ochii tăi în depărtare, 

 să vezi de vin și dacă strig ca o petală de pe soare. 

  

 Și am venit și mă priveai când m-am întins să te sărut, 

 erai frumoasă și zâmbeai ca o fecioară-n așternut, 

 m-ai întrebat dacă te plac și dacă ochii tăi mă fură, 

 m-am dus spre gura ta duios cu un sărut atins pe gură. 

  

 M-ai tot privit și-ai lăcrimat și-o lacrimă ți-a curs pe față, 

 mi-ai spus că-n suflet ți-am intrat ca firul lin încet de ață, 

 te-am luat cu mine și ne-am dus în primul vis adevărat, 

 pe coama nopții te-am iubit când noapte-aplans și a oftat. 

  

 Și-acurs izvoare de iubire și lun-aplans în geam bătând, 

 că i-am furat lumina vie și-am dus-o iar la noi în gând, 

 și ne-am lăsat încet pe pernă, și am intrat încet în vis, 

 i-am spus la lună să tot plece că este soare-n paradis 

POARTA DESTINULUI.

  

 

  

 Mai dă-mi iubirea inc-odată și nu mai plec din drumul tău, 

 voi fi cu flori la ține-npoarta să îți vorbesc de dorul meu, 

 să  nu mai laș nicio secundă să vină ploaia din apus, 

 să laș iubirea mea să ningă doar chipul tău privit de sus. 

  

 Să-ți pun la geamul tău perdele împodobite de culoare, 

 și în lumina de pe ele să te zăresc cum ești o floare, 

 să curgă mir pe fața ta și inima să-ți bată-n piept, 

 cu ochii tăi de catifea la poarta nopții te aștept. 

  

 Când vine soarele pe coamă și luminează chipul tău, 

 se-ascunde luna de aramă și-atunci eu vin cu dorul meu, 

 și-aduc cu mine doar iubirea, și ploaia care ne-a unit, 

 căci bate vântul lin și-aduce din codru câmpul imflorit. 

  

 Și vine ploaia parfumată și te îmbăt iubita mea, 

 căci stropii ei te udă toată pe chipul tău de catifea, 

 să nu îți stertgi nicicând parfumul că drumul o să rătăcești, 

 că soarele cum e nebunul, te luminează să lucești. 

  

 Să nu te speli pe ochii tăi că fug doar florile de iris, 

 să lași iubirea mea pe ei că etste-n tine că un virus, 

 te simt mereu când te ating că o nălucă în castel, 

 și-atunci când vreau că să te prind îți pun în deget un inel. 

  

 Și-o să te prind cu vraja mea și te sărut atât de tare, 

 că ochii tăi de catifea vor străluci pe soare-n zare, 

 și n-o să știi când o s-adormi că vine somnul și te fură, 

 și-n poarta mea tu o s-ajungi, cu un sărut frumos pe gură.