O CRUCE IN LACRIMI

Copil cu sufletul pustiu
şi cu privirea rătăcită,
călcând pământul purpuriu
cu viaţa ta nefericită.

Flămând şi trist, însingurat,
sătul de viaţă şi durere,
tu de destin te-ai agăţat
ascuns cu gândul în tăcere.

Ai lacrimi care sau uscat
de-atâta plâns şi-amărăciune
în somn şi visul l-ai udat
ce te striga mereu pe nume.

Acum suspini de-atâta plâns
doar inima îţi mai vorbeşte,
când mirul Domnului te-a uns
cu Duhul Sfânt, El te uneşte.

Pribeag, sărac şi necăjit,
tu urci golgota-nsângerată
cu paşi spre cel ce te-a iubit
ca o fiint-adevărată.

Tu treci ca frunza pe izvor
ce curge lin spre sfânta poartă.
când sufletul se duce-n zbor
la judecata ce te iartă.

MAI AM O ZI

Mai am o zi sub soare
să mă îmbăt cu-al tău sărut,
şi-apoi să-mi spui tot ce te doare
şi să mă ierţi de n-am ştiut.

Eu ştiu că sufletul îndură
mai mult decât poţi tu să duci,
el sap-adânc topind în ură
cuvintele din vorbe dulci.

Eşti ca un leac, care mă vindeci
atunci când nimeni nu mai poate,
şi cu sărutul tău mă-nneci
chiar dacă sunt ucis de moarte.

Mă tot gândesc, ce va urma...
după o zi ce ştiu că vine,
când voi privi în urma ta
cu ochi-n lacrimi, după tine.

Aş vrea, doar timpul să-l opresc
când gura mea te tot sărută
să nu-ncetez să te iubesc
când noapte curge şi e mută.

Din cornul nopţii vreau s-adun
un vals de stele împletite,
cu tine-n el să mă cunun
răpus de gânduri şi ispite.

COROANA INIMII

Cine poate să-nţeleagă
inima când te iubeşte,
ia pe nimeni nu întreabă
dac-o vrea, sau o doreşte.

Ca un râu în tine curge
şi îţi spală supărarea,
printre lacrimi te ajunge
să-ţi aducă alinarea.

Nu te minte niciodată
cum nu te-a minţit IISUS
când iubire-adevărată
ţi-a adus-o chiar de sus.

Adevărul nu ţi-l vinde
pentru bani sau pentru-avere
ea pe chipul tău îl prinde
în altar la înviere.

Îţi adună suferinţa
şi apoi se umileşte
printre lacrimi cu căinţa
tot pe tine te iubeşte.

Şi mă-ntreb, tăcut în taină....
cum mai poate să iubească?
când iti pune iar pe rană
doar iubirea îngerească.

TE IUBESC

Te iubesc, cât te iubesc
cu sărutul meu tot îţi vorbesc,
te iubesc, atât de mult
vreau cu tine noaptea s-o ascult.

Te iubesc, şi-mi este dor
ca un vals în zborul de cocor,
te iubesc, frumoasa mea
lasă-mi tu în dar inima ta.

Te iubesc, înger curat
tu iubirea-n suflet mi-ai lăsat,
te iubesc şi nu-ncetez
lângă tine noaptea s-o visez.

Te iubesc, cum n-am iubit
când pe colţ de stele te-am găsit,
te iubesc, ca un izvor
când tu curgi în mine-ncetisor.

Te iubesc, chiar de-am rămas
să trăiesc cu tine doar un ceas,
chiar de-ar fi acum să mor
voi pleca în stele călător.

Şi mă duc , mă duc departe
unde doar iubirea ne desparte,
şi voi sta să te păzesc
când te-aştept să vii, să te iubesc.

PRIVESC LA CHIPUL TAU

Privesc la sânul tău cum cade dezgolit
fără să bagi de seama în vis ai adormit,
mă las pe chipul tău şi mă ascund sub gene
să simt iubirea ta ce pentru mine geme.

Adânc ai coborât, întinsă, adormită,
poate că eu am vrut, atunci să-mi fii iubită,
dar te-am pierdut în timp, ce s-a ascuns de mine
cum să te fur din el? cum să ajung la tine?

De ce e soarta crudă şi iar nu ne mai lasă?
ne dă să-i bem pelinul rămas pustiu pe masă,
când tu te-afunzi tăcută în visul liniştit
m-ăntreb nebun în mine, sunt eu al tău iubit?

Am încercat să lupt cu soarta şi destinul
dar n-am putut nicicând să-i beau din tavă vinul
am încercat să gust doar nafura creştină
dar m-a oprit păcatul, s-ajung la Sfânta cină.

Dar nu mă las bătut, îngenunchiat de viaţă,
eu ştiu c-am mai căzut cu lacrima pe faţă
dar m-a atins un înger, şi-apoi m-a ridicat
lăsând pe chipul meu sărutul lui curat.

Un înger ai rămas pe mine răstignit
să îmi vorbeşti aievea în gânduri  învelit
aştept o zi anume ce va veni sub soare
atunci iubirea noastră va curge în izvoare

LACRIMI ALBE

Eu nu te mint frumoasă noapte
căci vreau să pun pe cerul tău
iubirea mea şi-a mele şoapte
să îţi vorbească-n locul meu.

Mereu să-mi laşi lumin-aprinsă,
să nu mă pierd pe marea ta
când vreau să fug pe-aramă-ntinsă,
tu să mă duci la steaua mea.

Eu nu te-am fugărit vreodată
sau ţi-am furat ceva din vis,
romanţa ta n-a fost uitată
când eu poemul tău l-am scris.

Tu să mă laşi să-mi plimb iubirea
prin crângul tău cel liniştit,
unde doar eu şi fericirea,
în lacrimi albe te-am găsit.

Când trece luna să se culce,
curgând pe-al tău izvor aprins,
atunci, îţi este somnul dulce
când stelele pe rând s-au stins.

Te-aştept şi mâine să te-ntorci
să te ating cu-a mea iubire,
să îmi deschizi a tale porţi
şi să mă duci spre nemurire.

CARAREA RUGACIUNII

Cu mâinile împreunate
muscand din ele cu putere,
închin la Domnu-amele fapte
simţind durerea în tăcere.

Încep să strig, iertare Doamne
sunt eu cu capul în pământ,
ura din mine nu mai doarme
şi îmi ucide-al tău cuvânt.

Păcatele îmi zac pe cruce
ca grâul care umple sacul,
şi-n ochi durerea îmi aduce
şi plâng cum plânge şi săracul.

Doar rugăciunea îmi vorbeşte
când mă trimite-n poarta Ta,
unde spre Tine mă târăşte
să strig acum iertarea mea.

Sunt pe pământ un trecător
un fulg de nea căzut în soare,
şi-apoi eu mă topesc şi zbor
când Tu mă strigi la adunare.

Al Tău cuvânt răsună-n clopot
cu mirul care ne sfinţeşte,
şi când coboară ca un ropot
din cer la toţi el ne vorbeşte.

Genuncii simt cum îi cuprinde
pământul lăcrimând sub ei,
durerea lui încet mă prinde
rupând iubirea dragostei.

Să nu mă laşi în moartea neagră
ce rage ca un leu turbat,
când vine-n fugă nu întreabă
dacă în suflet eşti curat.

Un bici plesneşte cu dreptate
lovind păcatul din destin,
şi rugăciunea mă desparte
de crucea mea în veci, AMIN.