INIMA.

Inimă ce tristă eşti, inimă
printre lacrimi ne iubeşti, inimă
tu ne dai la toţi iubirea,inimă
să ne găsim fericirea-n dragoste.

Lângă suflet şi durere, inimă
tu ne-aduci şi mângâiere, inimă
noi în lacrimi te băgăm , inimă
până ce ne îmbătăm în dragoste.

Tu în noi aprinzi lumina, inimă
până ce ne alungi vina, inimă
curge dragostea pe noi, inimă
şi ne spală de nevoi în dragoste.

Sufletul îţi dă putere, inimă
şi-n durere mângâiere, inimă
noi în tine vrem să fim , inimă
până-n clipa ce murim în dragoste.

Mirul sfânt ce curge-n tine , inimă
unge candela din mine, inimă
şi în taina rugăciunii, inimă
arde flacăra minciuni-n dragoste.

Dorul curge în credinţă, inimă
până-n clipa de căinţă, inimă
fiul domnului pe cruce, inimă
fericirea ne-o aduce-n dragoste.

TE-ASTEPT IN POARTA IUBIRII.

Vin-o-acum să-mi gusti iubirea
cu o lină sărutare,
să îţi văd în ochi sclipirea
printre razele de soare.

Te aştept pe malul mării
până la apus de lună,
privesc zarea depărtării
de venirea ta să-mi spună.

Ca să ştiu cum să te-aştept
să te văd cât mai frumoasă,
cu iubirea mea din piept
ce pe tine-ncet se lasă.

Şi-n amurgul ce se-arată
îi cer soarelui rubine,
ca iubire-adevărată
să coboare drept spre tine.

Pictez plaja în cuvinte
ce îţi spun că te iubesc,
şi-ţi îmbrac iar în veşminte
vorbele ce ne răpesc.

Şi când stelele îmbracă
noaptea în a sa lumină,
îi spun cerului să tacă
când apari pe el divină.

FUSUL DE VISE.

Un vânt aduce ploaia şi norii îi adună,
pe chip îţi simt văpaia, iubirea în furtună
din ploaie-aleg un strop şi-l pun pe chipul tău,
să simt al tău potop când curgi în dorul meu.

E mult de când te simt şi creşte-a mea dorinţă,
când eu te vreau nu mint chiar dacă-s în căinţă
vreau doar sărutul tău să scap de ce m-apasă,
nu vreau să cad în hău căci dorul nu mă lasă.

Eşti tu destinul meu? mă-ntreb de-atâtea ori,
de ce îl duc din greu, pe strune de viori?
c-am pus iubirea mea să curgă pe arcuş,
şi-am pus în tine-o stea să lumineze sus.

Şi drumul meu să-mi fii când buzele te-ating,
ca tu să mai revii, cu flori eu să te ning
aş vrea în ochi să-ţi pun un fus ce toarce vise,
şi-apoi să le aduni în nopţile promise.

Să nu mă laşi pustiu cu sufletul în palmă,
cu tine vreau să fiu să-mi vindeci a mea rană
eu nu mă-nchin la zei, dar stau în rugăciune,
iubirea dac-o vrei în vis s-o strigi pe nume.

Căci ea se-aprinde iar într-un sărut aprins,
să lumineze-n dar, sufltul tău cel stins
c-aşa o să trăiesc ,cu tine lângă mine,
şi-apoi să te iubesc în nopţile divine.

TOAMNA.

S-a trezit toamna la viaţă
în culori frumos gătită,
printre flori de dimineaţă
ca o mare adormită.

Printre rouă şi culoare
de sub soare se iveşte,
prin pădurea arzătoare
cu culoarea ei loveşte.

E un vis ce se arată
fermecat iar în natură,
cu sclipirea lui curată
o sărută lin pe gură.

Şi-atunci toamna dezgoleste
curcubee de petale,
cu penelul fin loveşte
ploaia ei nemuritoare.

Soarele de sus priveşte
şi cu razele o scaldă,
cu căldură o iubeşte
fericită să o vadă.

Printre ramuri îmbrăcate
păsările ciripesc,
şi prin frunzele pictate
în amurguri se opresc.

Liniştea încet se-aşează
peste haina ei brodată,
peste câmpuri lin valsează
cu luceferi îmbrăcată.

Ea se leagănă în valuri
şi în visul ei coboară,
ca o lună între maluri
ce se-arată-n prag de seară.

DRUMUL SPRE CASA.

E mult păcat în rugăciune,
e multă ură în destin,
curg lacrimi seci în iertăciune
şi crucea plină de venin.

La tatăl meu mă urc la cer
s-ajung la marea judecată,
să duc păcatele la el
la legea lui ce este dreaptă.

Nici un păcat nu l-am ascuns
sunt toate sus pe crucea mea,
pe chipul meu de lacrimi plâns
amărăciunea-mi este grea.

Mă urc la cerul luminat
mă duc la el să-mi dea lumină,
iubire lui eu nu i-am dat
şi i-au cu mine a mea vină.

El m-a hrănit cu glas duios
şi mă făcut copil să-i fiu,
şi-acum mă duc mai păcătos
cu sufletul într-un pustiu.

Sunt obosit şi-mi este somn
şi visele încă mă cheamă,
pe perna lui mă duc să dorm
ca un copil la sân de mamă.

INIMA NOPTII.

Ce frumoasă este noaptea
cu armura ei de stele,
peste luna de aramă
curge mândră peste ele.

Iar luceferi de lumină
o adie fermecată
ca regina lor divină
şi o mai sărut odată.

O sărut cu-a lor lumină
ce-au furat-o de la soare,
ca o floare în grădină,
noaptea e nemuritoare.

Luna curge cu arama
şi-o îmbracă-mpodobită,
aşezând pe ea năframa
ca o zână adormită.

Şi-n fântâna ei de stele
inorogii se adapă,
să gonească printre ele
să le mai sărute-odată.

Iar când soarele apare
noaptea curge liniştită,
şi se pierde-ncet în zare
ca o mare adormită.

MIRUL IUBIRII.

Dintr-un gând cioplit de lacrimi
curge-n gheaţă o iubire,
ce răzbate printre patimi
drumul greu spre fericire.

Doar un suflet mai răzbate
poarta marelui destin,
când iubirea duce-n spate
plin de lacrimi şi de chin.

Când minciuna crunt loveşte
şi mândria-ncet omoară,
o iubire ce iubeşte
sufletul ce o-nconjoară.

Este focul de dorinţă
pentru un sărut ascuns
care curge prin voinţă
mirul sufletului uns.

Ce frumos curge iubirea
printre nopţi aprinse-n stele
să culeagă fericirea
ce colindă printre ele.

Iar cand gheaţa se topeşte
răul fuge destrămat,
fiindcă inima iubeşte
sufletul ce e curat.