TACEREA LUCEFERILOR.

In lacrimi dorm poeti-n somn sub cerul de morminte,
in domul sufletelelor lor zac lanuri de cuvinte,
luceferii coboara lin la ei pe clar de seara
sa le citeasca sufletul ce l-au lasat afara.

Si ceru-mpodobit in versuri cu luna ii vegheaza
mormintele in noaptea sfanta la toti le lumineaza,
acum poetii tac in somn si ceru-i plin de versuri,
cuvintele ce l-au iubit rasar in universuri.

Iubirea canta pe morminte cand ei au adormit,
din flori rasar acum cuvinte pe care le-au iubit,
si candela ce arde-acum pe crucea lor in taina
le vindeca durerea lor si marea noastra rana.

Din toti se-arata un luceafar ce a ramas poveste
lumina lui strabate cerul in fuga ca o veste,
si ne anunta ca traieste si ca e dor de noi
si cade-n vis pe-anoastra tara cuprinsa de nevoi.

Acum las linistea sa vina sa nu le stricam somnul,
caci cerul le pazeste visul ce vine de la domnul,
si poate stau in rugaciune la marele altar
sa-si ceara iarasi iertaciune deasupra de hotar.

Sunt slove ce adapostesc comoara ce-au lasat-o
pentru tot neamul romanesc in versuri au cantat-o,
pe crucea cerului sfintita sunt toti poetii tarii,
si poezia ce-au lasat-o sa nu o dam uitarii.

OGLINDA SUFLETULUI.

 

 
 Iubirea este și te-așteaptă acum la ușa ta
 din tempul sufletului vine cu mine după ea,
 oglinda ei ea ți-o aduce să vezi cât te iubește
 chiar de ajungi iar în răscruce pe tine te găsește.
 
 Și chipul ei i-atât de blând când cântă ca vioara
 adorm și stelele în crâng și-n lacrimi plânge seara,
 din chipul sufletului meu ea vine pentru tine
 căzând adânc în somnul tău în nopțile divine,
 
 Te-am îmbătat cu-al ei sărut când vinul l-ai gustat
 și floarea ei din așternut pe tine s-a vărsat,
 ești ca un înger când te-ating la poarta dintre stele,
 când cerul nopții îl înving iubindu-te în ele.
 
 Să nu despărți iubirea mea de tine niciodată,
 căci crucea ta din pasul tău în lacrimi e scăldată,
 și niciodată nu mai poți vedea a s-a oglindă
 că sufletul o cheamă iar în brațe să o prindă.
 
 Privesc la tine cum zâmbești cât ești de fericită
 ca o prințesă din povești în castel adormită,
 și-un prinț sărutul ți-l va da din somn să te trezești
 și prin iubirea mea ce-o ai să vii să mă iubești.
 
 Azi mă iubesc cu tine când cerul va cădea,
 când lacrimile nopții sărutul ți-l va da,
 și coama de aramă pe trupul tău coboară,
 și când arcușul doarme pe-o strună de vioară.

LUCEAFAR DE IUBIRE.

 
 Ești suflet de înger în candela lunii
 când noaptea te-arată luceafărul ei,
 și nu accepta răsplata minciunii
 căci dragostea vine atunci când o vrei.
 
 Ești chipul icoanei ce mirul o unge
 și lacrimi de înger te-ating în tăcere,
 iubirea-i dorință și-ncetul te plânge
 când gândul usucă cumplita durere.
 
 Ești unica mea frumusețe dorită
 când brațul te strânge încetul la piept,
 și inima simte cât ești de iubită
 trmisa din visul pe care-l aștept.
 
 Ești lebăda albă plutind printre stele
 când lacul adoarme cu tine în vis,
 năframa din trestii te-ascunde în ele
 când noaptea e zână în paradis.
 
 Ești floare de codru în parfumul de soare
 când vântul te fură ca zână ce ești,
 sărutul te strigă să-i fii ursitoare
 când noaptea îți spune în valsuri povești.
 
 Se lasă tăcerea , vioară nu cântă
 arcușul adoarme încet lângă ea,
 sunt fluturi ce zboară în valsuri de nuntă
 iubirea mea dulce de catifea.

ESTI IUBIREA SARUTULUI.

 Mă simt ca un vultur ce-ți vrea azi sărutul
 când zorii aruncă lumina spre tine,
 din roua curată ți-ating așternutul
 să simt o iubire ce curge din mine.

 Ești zâna de aur când zorii te-ating
 bătută cu stele căzute din soare,
 și-n brațele mele acum te cuprind
 frumoasa mea dulce cu chipul de floare.

 Te-ating cu iubirea în ploi de petale,
 născute din roze ce plâng fericite,
 căci tu-mi ești ursita ce-mi iese în cale
 căzută-n iubire pe flori adormite.

 Polenul iubirii te plânge în noapte
 cu buzele mele ți-ating sânii goi,
 cuvintele curg peste tine în șoapte
 când marea iubirii se naște în noi.

 Iubirea pătrunde în tine adânc
 când coapsele tale la lună se-arată,
 și ploaia de stele ce plâng iar în crâng,
 dansează în valsuri în noaptea curată.

 Te simt că mă vrei în adâncul din tine
 să-ți fiu doar un foc care ard pe altar,
 un sărut se va naște odată cu mine
 când voi pune să-ți ardă iubirea pe jar.

RASPLATA DESTINULUI.

 

 
 În lanțuri de păcate sunt chinuit pe cruce
 pe drumul care duce la capăt de destin,
 și sufletul din mine încă mai poate duce
 credința și iubirea cu care mă închin.
 
 Sunt trepte care urcă la sfânta judecată
 și pașii de pe ele le simt durerea lor,
 golgota plânge iară credința aruncată
 vândută pe parale la masa hoților.
 
 O cruce plânge tainic pe spatele ce-o duce
 când sufletul se-nchina la sfântul Dumnezeu.
 iar cerul se deschide la drumul din răscruce
 ca sufletul să zboare de pe păcatul greu.
 
 Când duhul sfânt coboară în chip de porumbel
 golgota luminează de liniștea cerească,
 și îngerii se-așează în taină lângă el
 cuvântul Domnului atunci să se-mplineasca.
 
 Bat clopote și cheamă icoanele în lacrimi
 și-o candelă ce arde deasupra la altar,
 când îngerii se-nchina pentru a noastre patimi
 și cu credința-n suflet să ne-nchinam noi iar.
 
 O poartă se deschide ca sufletul să între,
 răsplata s-o primească pentru durerea lui,
 că viața i-a fost chin și inima o punte
 ce la adus acum în fata domnului.

DE CE?

 
 De ce sărutul meu la gura ta iar bate?
 de ce cad în altare păcatele iertate?
 când valsuri de icoane plâng lângă lumânări
 și clopote mai bat la marile-nchinari.
 
 De ce un suflet iartă și unul e-n păcat?
 de ce iubirea strigă în sufletul curat?
 când mai există îngeri ce bat la ușă lor
 atunci se-aprinde luna deasupra zeilor.
 
 De ce din cupa vieții noi trebuie să bem?
 de ce doar în altare credința o avem?
 când nafura și vinul le luăm pentru iertare,
 atunci vom ști durerea din suflet ce ne doare.
 
 De ce mă tot întreb când știu că am greșit?
 de ce un început aduce și sfârșit?
 când candela mai arde pe tronul din altar
 iubirea iar ne spune că va veni în dar.
 
 De ce ne miruim la slujba de-mpacare?
 de ce ne mai ascundem când sufletul ne doare?
 când va venii în zori o nouă dimineață,
 sărutul meu cel dulce îl vei simți pe față.
 
 Nu mai întreb nimic și-m duc crucea în spate,
 chiar dacă ești cu mine iubirea încă poate
 să curgă peste nuferi cu flori de primăvară,
 când stele curg agale pe strune de vioară.

PASII IUBIRII.

 Ieri am plecat și te-am lăsat în lacrimi
 și ochii tăi priveau la pașii mei,
 îmi întorceam privirea și-ți căutam în pătimi
 de-aș fi putut atunci m-aș fi întors la ei.

 Dar zarea ma furat mereu de lângă tine
 și chipul tău în mine n-a murit,
 ne căutam atunci în lacrimi și suspine
 mă întorceam la tine să-ți fiu mereu iubit.

 Mă tot rugam în noapte să te găsesc din nou
 acolo unde știu că-n taină te-am iubit,
 suna iubirea-n mine mereu ca un ecou
 și dorul îmi spunea că el te-a tot găsit.

 Sărutul tău îl simt pe buzele ce plâng
 dulceața lui ce vine și m-apasă,
 și cerul iar ne strigă când stelele din crâng
 ne fură lar iubirea și-n visul lor ne lasă.

 Aș vrea acum să fiu cu tine să-ți vorbesc,
 să te alint pe chip cu vorbele duioase,
 nu mă ascund deloc că vreau să te iubesc
 când cerul iarăși plânge în stele de mătase.

 Dar uite-acum când roua îs plânge răsăritul
 și ochii tăi încep din nou să strălucească,
 doar luna îs mai cheamă în visul ei iubitul
 când inima din mine iar vrea să te iubească.